Concluziile avocatului general P. Cruz Villalón prezentate la 27 februarie 2014.#„Valimar” OOD împotriva Nachalnik na Mitnitsa Varna.#Cerere de decizie preliminară formulată de Varhoven administrativen sad.#Trimitere preliminară – Dumping – Cabluri și fire din fier sau din oțel originare din Rusia – Regulamentul (CE) nr. 384/96 – Articolul 2 alineatele (8) și (9) și articolul 11 alineatele (2), (3), (9) și (10) – Reexaminare intermediară – Reexaminare în temeiul expirării măsurilor antidumping – Validitatea Regulamentului (CE) nr. 1279/2007 – Stabilirea prețului de export pe baza vânzărilor către țări terțe – Fiabilitatea prețurilor de export – Luarea în considerare a angajamentelor privind prețurile – Schimbarea circumstanțelor – Aplicarea unei metode diferite de cea utilizată în cadrul anchetei inițiale.#Cauza C‑374/12.

În prezenta cauză, Curtea este sesizată, în principal, cu o cerere de decizie preliminară privind aprecierea validității Regulamentului (CE) nr. 1279/2007 al Consiliului din 30 octombrie 2007 de impunere a unei taxe antidumping definitive la anumite cabluri din fier sau din oțel originare din Federația Rusă și de abrogare a măsurilor antidumping la importurile anumitor cabluri din fier sau din oțel originare din Thailanda și Turcia ( 2 ).

Această chestiune privind validitatea depinde ca atare, în esență, de interpretarea articolului 11 alineatul (9) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene ( 3 ), dispoziție pe care Curtea a avut doar rareori ocazia să o interpreteze și să o aplice ( 4 ), spre deosebire de Tribunal ( 5 ).

Mai precis, Curtea este chemată să răspundă la problema în ce măsură instituțiile Uniunii Europene pot utiliza, în cadrul reexaminării unei măsuri antidumping impuse unei întreprinderi exportatoare, o „metodă” de stabilire a prețurilor sale de export diferită de cea utilizată în cadrul regulamentului de instituire a măsurii inițiale și să definească, așadar, ceea ce acoperă „schimbarea circumstanțelor”, prevăzută la articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază.

Acordul privind aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994 ( 6 ), care este inclus în anexa 1 A la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului, semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994, a fost aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) ( 7 ).

Dat fiind că regulamentul de bază are printre altele drept obiect, astfel cum rezultă din considerentul (5) al acestuia, să transpună în dreptul Uniunii, în măsura posibilului, normele noi și detaliate cuprinse în Codul antidumping din 1994 ( 8 ), dispozițiile acestuia din urmă pertinente pentru soluționarea litigiului principal vor fi citate, dacă este cazul, în cursul considerațiilor.

La data la care au avut loc faptele din litigiul principal, era aplicabil regulamentul de bază ( 9 ), principalele dispoziții pertinente fiind articolul 2 alineatele (8) și (9) și articolul 11 alineatele (3) și (9).

Articolul 2 alineatele (8) și (9) din regulamentul de bază prevedea: „(8) Prețul de export este prețul plătit efectiv sau care urmează să fie plătit pentru produsul vândut la export către Comunitate. (9) Atunci când nu există un preț de export stabilit sau când prețul de export nu pare a fi fiabil din cauza existenței unei asocieri sau a unui acord de compensare între exportator și importator sau un terț, prețul de export poate fi calculat pe baza prețului cu care produsele importate sunt revândute pentru prima oară unui cumpărător independent sau, în cazul în care produsele nu sunt revândute unui cumpărător independent sau nu sunt revândute în starea în care erau când au fost importate, prin orice altă modalitate rezonabilă. […]”

Articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază prevedea: „În toate anchetele de reexaminare sau de rambursare efectuate în temeiul prezentului articol, Comisia aplică, în măsura în care circumstanțele nu s‑au schimbat, aceeași metodă ca și în ancheta care a avut ca rezultat impunerea taxei, ținându‑se seama de dispozițiile articolului 2, în special de alineatele (11) și (12), și de dispozițiile articolului 17.”

Celelalte dispoziții ale regulamentului de bază pertinente vor fi citate, dacă este cazul, în cursul considerațiilor care urmează.

La 2 august 2001, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1601/2001 privind instituirea unui drept antidumping definitiv și perceperea cu titlu definitiv a dreptului antidumping provizoriu instituit la importurile anumitor cabluri din fier sau din oțel originare din Republica Cehă, Rusia, Thailanda și Turcia ( 10 ). Potrivit articolului 1 alineatul (2) din acesta, un drept antidumping la nivelul de 50,7 % era aplicat la importurile anumitor cabluri din fier sau din oțel originare din Rusia.

Considerentul (87) al Regulamentului nr. 1601/2001 prevede că, în absența unor noi elemente referitoare la prețul de export, concluziile provizorii menționate în considerentul (107) din regulamentul provizoriu ( 11 ) se confirmă. Acesta din urmă prevedea că, în cazul producătorului‑exportator care cooperează, prețul de export a fost calculat pe baza prețurilor plătite sau care urmează să fie plătite.

La 26 iulie 2001, Comisia a adoptat Decizia nr. 2001/602/CE privind acceptarea angajamentelor oferite în cadrul procedurii antidumping referitoare la importurile anumitor cabluri din fier sau oțel originare din Republica Cehă, Republica Coreea, Malaysia, Rusia, Thailanda și Turcia și de încheiere a procedurii referitoare la importurile originare din Republica Coreea și Malaysia ( 12 ). Articolul 1 din această decizie prevede că angajamentele privind prețurile oferite, printre altele, de societatea pe acțiuni Cherepovetsky Staleprokatny Zavod OAO, societate pe acțiuni ( 13 ), sunt acceptate.

În 2004, ChSPZ a solicitat, în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, o reexaminare intermediară parțială ( 14 ).

La 10 august 2004, Comisia a procedat la deschiderea procedurii de reexaminare solicitate ( 15 ).

La 1 ianuarie 2006, ChSPZ a devenit Closed Joint Stock Company Severstal‑Metiz ( 16 ), cu sediul social în Cherepovets (Federația Rusă), după fuziunea acesteia cu societatea Open Joint Stock Company Orlovsky Staleprokatny Zavod și SSM ( 17 ).

La 3 august 2006, Comisia a deschis de asemenea o reexaminare în legătură cu expirarea măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1601/2001 ( 18 ).

La 30 octombrie 2007, Consiliul a adoptat Regulamentul nr. 1279/2007 privind atât încheierea reexaminării în legătură cu expirarea măsurilor, cât și încheierea reexaminării intermediare parțiale solicitate de SSM, printre altele. Potrivit articolului 1 alineatul (2) din acest regulament, importurile în Uniune de anumite cabluri din fier sau din oțel fabricate de SSM au fost supuse unei taxe antidumping definitive la nivelul de 9,7 %. Regulamentul menționat prevede de asemenea că angajamentele privind prețurile oferite în special de SSM în urma notificării definitive a informațiilor nu erau acceptabile în sensul articolului 8 alineatul (2) din regulamentul de bază ( 19 ).

Principalele considerente ale Regulamentului nr. 1279/2007 pertinente pentru soluționarea litigiului principal, privind stabilirea prețurilor de export ale SSM, vor fi reproduse, dacă este cazul, în considerațiile care urmează.

Prin decizia din aceeași zi, Comisia a abrogat Decizia sa nr. 2001/602 referitoare la acceptarea angajamentelor privind prețurile ale SSM ( 20 ).

Articolul 214 din Legea vamală (Zakon na Mitnitsite, denumită în continuare „ZM”), care reglementează restituirea taxelor vamale, prevede: „1) Restituirea taxelor vamale înseamnă rambursarea în totalitate sau în parte a taxelor vamale la import sau la export plătite. 2) Restituirea are loc în cazul în care se stabilește că taxele vamale nu erau datorate la data efectuării plății sau dacă motivul care a stat la baza plății acestora a încetat să mai existe.”

„Valimar” OOD ( 21 ) este o societate bulgară care exercită în principal activitățile de import și de comercializare de sârmă, de cabluri și de articole similare din oțel originare din diferite țări, inclusiv cele produse de SSM.

Cu ocazia introducerii în Bulgaria (la o dată necunoscută), sub regimul de punere în liberă circulație cu o destinație specială, de cabluri din oțel inoxidabil provenite din Rusia exportate de SSM, Valimar a trebuit să plătească, în temeiul Regulamentului nr. 1279/2007, o taxă antidumping definitivă de 9,7 %, pentru o sumă totală de 2117,01 leva bulgărești (BGN).

La 25 ianuarie 2011, Valimar a depus la Teritorialno Mitnichesko upravlenie Varna (direcția teritorială a vămilor din orașul Varna) o cerere prin care urmărea să se declare că taxele antidumping respective fuseseră plătite fără a fi datorate în raport cu articolul 214 din ZM și cu articolul 236 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar ( 22 ). Aceasta sublinia că Regulamentul nr. 1279/2007 era nevalid și că taxele antidumping pe care le plătise trebuiau să îi fie restituite.

Prin decizia din 24 februarie 2011, Nachalnik na Mitnitsa Varna (directorul vămii din orașul Varna) a respins cererea ca fiind nefondată și lipsită de obiect, decizie confirmată prin decizia directorului Agenției Vămilor din 12 aprilie 2011.

Sesizat de Valimar cu decizia din 24 februarie 2011, Administrativen sad Varna (Tribunalul Administrativ din Varna) a respins acțiunea sa prin hotărârea din 8 noiembrie 2011.

În consecință, Valimar a formulat recurs la Varhoven administrativen sad (Curtea Administrativă Supremă), susținând printre altele că Regulamentul nr. 1279/2007 era nevalid în măsura în care acesta fusese adoptat inter alia cu încălcarea articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază coroborat cu articolul 2 alineatul (8) din acesta. Astfel, pentru stabilirea prețurilor de export ale SSM, Consiliul ar fi utilizat o metodă diferită de cea utilizată în Regulamentul nr. 1601/2001 de instituire a dreptului antidumping inițial, fără ca această diferență să fie justificată de o schimbare a circumstanțelor în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază.

În aceste condiții, Varhoven administrativen sad a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 11 alineatul (9) și alineatul (10) prima teză din [regulamentul de bază] coroborat cu articolul 2 alineatele (8) și (9) din acest regulament trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care nu s‑a dovedit nicio schimbare a circumstanțelor în sensul articolului 11 alineatul (9) [amintit], aceste dispoziții au prioritate în raport cu orice competențe ale instituțiilor care rezultă din articolul 11 alineatul (3) din regulamentul de bază la stabilirea prețului de export, inclusiv – precum în cazul Regulamentului […] nr. 1279/2007 […] – competența implicită a instituțiilor de a aprecia fiabilitatea în viitor a prețurilor de export practicate de [SSM], prin realizarea unei comparații cu prețurile minime în conformitate cu angajamentul privind prețurile și cu prețurile de export în țări terțe practicate? Răspunsul la această întrebare este diferit dacă, precum în cazul societății [SSM] și al Regulamentului […] nr. 1279/2007, instituțiile decid, atunci când își exercită atribuțiile în legătură cu aprecierea caracterului durabil al schimbării unor circumstanțe privind existența dumpingului în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) [menționat], să modifice măsura antidumping (să reducă nivelul taxei antidumping)? 2) Din răspunsul la prima întrebare rezultă că, în împrejurările descrise în acea parte a Regulamentului […] nr. 1279/2007 […] referitoare la stabilirea prețului de export practicat de [SSM] și având în vedere faptul că în cadrul acestui regulament nu s‑a constatat în mod expres o schimbare [a circumstanțelor] în sensul articolului 11 alineatul (9) din [regulamentul de bază] care ar justifica aplicarea unei metode noi, Comisia ar fi trebuit să aplice în vederea stabilirii prețului de export aceeași metodă care a fost aplicată în cursul anchetei inițiale, și anume metoda prevăzută la articolul 2 alineatul (8) din regulamentul de bază? 3) Având în vedere răspunsurile la prima și la a doua întrebare: în acea parte care privește stabilirea și impunerea măsurilor antidumping individuale în legătură cu importul de cabluri din oțel care au fost fabricate de [SSM], Regulamentul […] nr. 1279/2007 […] a fost adoptat cu încălcarea articolului 11 alineatele (9) și (10) din regulamentul de bază coroborat cu articolul 2 alineatul (8) din acesta, și anume pe baza unui temei juridic nevalid, situație în care trebuie declarată nulitatea acestei părți a regulamentului?”

Pârâtul din litigiul principal, guvernul bulgar, precum și Consiliul și Comisia au depus observații scrise. Valimar, pârâtul din litigiul principal, guvernul bulgar, precum și Consiliul și Comisia au prezentat de asemenea observații orale în cadrul ședinței publice care a avut loc la 13 noiembrie 2013.

Pârâtul din litigiul principal, precum și guvernul bulgar susțin că cererea preliminară este inadmisibilă, în temeiul jurisprudenței TWD Textilwerke Deggendorf ( 23 ). Astfel, Valimar ar fi, în calitatea sa de importator exclusiv al SSM, direct și individual vizată de Regulamentul nr. 1279/2007 în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE, astfel încât aceasta ar fi trebuit să conteste în mod direct validitatea regulamentului prin intermediul acțiunii în anulare prevăzute de această din urmă dispoziție, în termenele prevăzute la articolul 230 al cincilea paragraf CE. În schimb, instanța de trimitere s‑a pronunțat în sens contrar, subliniind în special că Valimar era un importator independent fără legătură cu SSM și că aceasta nu participase la procedura de adoptare a regulamentului menționat. Nici Consiliul, nici Comisia nu au invocat vreo excepție de inadmisibilitate a cererii.

În cursul ședinței, Valimar a arătat, pe de o parte, că, deși importa în Bulgaria produsele SSM, între altele, nu se putea considera, în schimb, că este, ca atare, reprezentantul comercial al acestei societăți sau că a încheiat un contract de reprezentare exclusivă cu aceasta. Valimar a susținut, pe de altă parte, că, la data deschiderii procedurii de reexaminare ( 24 ), Republica Bulgaria nu era încă membră a Uniunii ( 25 ) și că ea nu importa produsele avute în vedere, astfel încât nu se putea considera că avea calitatea de a exercita acțiunea împotriva Regulamentului nr. 1279/2007 la data adoptării acestuia.

Reiese din Hotărârea TWD Textilwerke Deggendorf, citată anterior, că o persoană fizică sau juridică care invocă în fața unei instanțe naționale, printr‑o excepție, nelegalitatea unui act al Uniunii trebuie declarată decăzută din drepturi atunci când aceasta ar fi putut ataca actul menționat printr‑o acțiune directă în anulare prevăzută la articolul 263 TFUE și aceasta a omis să procedeze astfel în termenele prevăzute de această dispoziție. O cerere preliminară privind aprecierea validității formulată într‑un asemenea context trebuie să fie, în consecință, declarată inadmisibilă.

Cu toate acestea, reiese de asemenea din jurisprudența Curții că această „excepție de acțiune paralelă” se poate opune unei persoane fizice sau juridice ( 26 ) doar cu condiția de a fi „vădită” ( 27 ), că o acțiune directă în anularea acesteia ar fi fost admisibilă sau în măsura în care se stabilește că aceasta putea „fără nicio îndoială” introduce o asemenea acțiune în anulare ( 28 ) ori că avea, în mod indiscutabil și incontestabil ( 29 ), dreptul de a formula o asemenea acțiune în anulare și fusese informată cu privire la aceasta ( 30 ).

În această privință, Curtea a considerat că o întreprindere importatoare care este asociată unei întreprinderi supuse la plata unei taxe antidumping și ale cărei prețuri de revânzare a mărfurilor au stat la baza calculării prețului de export reținut de regulamentul care impune taxa în cauză trebuia considerată ca fiind vizată în mod direct și individual de regulament și dispunea „fără nicio îndoială” de un drept de a introduce o acțiune directă în fața instanței Uniunii ( 31 ).

Or, Valimar nu este, astfel cum reiese atât din observațiile sale orale, cât și din precizările instanței de trimitere, asociată SSM, iar prețurile sale de revânzare nu au stat la baza stabilirii prețurilor la export practicate de SSM, astfel încât nu se poate considera că aceasta se afla într‑o situație similară celei a întreprinderii în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Nachi Europe, citată anterior.

În măsura în care nu se poate considera că acțiunea directă în anularea Regulamentului nr. 1279/2007, introdusă de Valimar, ar fi fost admisibilă fără nicio îndoială, cererea preliminară nu poate fi declarată inadmisibilă. Se poate adăuga de asemenea în această privință că, în măsura în care, prin intermediul măsurilor naționale de punere în aplicare a Regulamentului nr. 1279/2007, Valimar ar fi fost afectată de dispozițiile regulamentului amintit, ea nu s‑ar fi putut prevala de dispozițiile articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, presupunând că sunt aplicabile, în temeiul cărora persoanele fizice sau juridice pot introduce o acțiune împotriva actelor normative care le privesc în mod direct și care nu presupun măsuri de executare ( 32 ).

În cadrul cererii de decizie preliminară, instanța de trimitere adresează Curții două întrebări privind interpretarea alineatelor (3) și (9) ale articolului 11 din regulamentul de bază în esență și o întrebare privind aprecierea validității Regulamentului nr. 1279/2007, care sunt strâns legate și nu sunt lipsite de o anumită complexitate. Întrucât această complexitate decurge din dualitatea Regulamentului nr. 1279/2007, pare oportun, înainte de a efectua o clarificare a chestiunilor, ca acesta din urmă să fie plasat în contextul normativ în care se înscrie.

Articolul 11 din regulamentul de bază, consacrat duratei măsurilor antidumping și reexaminării acestora în special, prevede la alineatul (1) că o măsură antidumping nu rămâne în vigoare decât în perioada și în măsura necesare pentru a contrabalansa un dumping care cauzează un prejudiciu. Alineatul (2) al acestuia prevede astfel că o măsură antidumping expiră, în principiu, la cinci ani de la instituirea ei, precizându‑se că o reexaminare a măsurilor care urmează să expire are loc fie la inițiativa Comisiei, fie pe baza cererii prezentate de către producătorii Uniunii sau în numele lor, această reexaminare putând conduce fie la menținerea, fie la suprimarea măsurii.

Articolul 11 alineatul (3) primul paragraf din regulamentul de bază prevede, în plus, că o măsură antidumping poate, în cazul în care acest lucru se justifică, să facă de asemenea obiectul unei reexaminări înainte de expirarea acesteia, fie la cererea Comisiei sau a unui stat membru, fie la cererea unui exportator, a unui importator sau a producătorilor din Uniune vizați, în măsura în care, în acest caz, s‑a scurs o perioadă de cel puțin un an de la instituirea măsurii definitive și cererea conține suficiente elemente de probă care stabilesc necesitatea unei reexaminări intermediare.

Potrivit articolului 11 alineatul (3) al doilea paragraf din regulamentul de bază, o reexaminare intermediară a unei măsuri antidumping definitive se efectuează numai atunci când cererea conține suficiente elemente de probă care dovedesc că „menținerea măsurii nu mai este necesară pentru a contrabalansa dumpingul” și/sau că „continuarea sau reapariția prejudiciului ar fi improbabilă în cazul în care măsura ar fi suprimată sau modificată” ori că „măsura existentă nu este sau nu mai este suficientă pentru a contrabalansa dumpingul care stă la baza prejudiciului”.

Articolul 11 alineatul (3) al treilea paragraf din regulamentul de bază prevede că Comisia poate printre altele examina, în cadrul anchetei de reexaminare intermediară, „dacă circumstanțele referitoare la dumping și la prejudiciu s‑au schimbat semnificativ” ( 33 ) sau „dacă măsurile existente au produs efectele scontate și au eliminat prejudiciul”, ținând seama de toate elementele de probă pertinente ( 34 ).

În sfârșit, articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază stabilește norma generală potrivit căreia Comisia aplică, în toate anchetele de reexaminare, „în măsura în care circumstanțele nu s‑au schimbat”, aceeași metodă ca și în ancheta inițială, ținându‑se seama printre altele de dispozițiile articolului 2 din regulamentul menționat.

Regulamentul nr. 1279/2007 constituie, astfel cum rezultă din prezentarea cadrului juridic de mai sus, în același timp un „regulament de reexaminare intermediară parțială” a taxei antidumping impuse SSM de Regulamentul nr. 1601/2001, aplicat în special la cererea acesteia din urmă ( 35 ), și un „regulament de reexaminare în legătură cu expirarea măsurilor definitive” instituite de același Regulament nr. 1601/2001, realizat la cererea Comitetului de legătură al Federației Europene a Industriilor Cablurilor ( 36 ).

În consecință, Regulamentul nr. 1279/2007 a fost adoptat în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, în ceea ce privește reexaminarea intermediară parțială, și, respectiv, al articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, în ceea ce privește reexaminarea în legătură cu expirarea măsurilor ( 37 ).

Această complexitate a Regulamentului nr. 1279/2007 explică la rândul său complexitatea întrebărilor instanței de trimitere.

Trebuie subliniat mai întâi în această privință că, spre deosebire de reexaminările în legătură cu expirarea măsurilor, care permit numai abrogarea taxei instituite sau menținerea acesteia la același nivel, reexaminările intermediare pot conduce la o modificare a taxelor ( 38 ). Această diferență între cele două proceduri clarifică în parte, astfel cum vom vedea, sensul și întinderea primei întrebări preliminare a instanței de trimitere.

Pe de altă parte, în temeiul acelorași date disponibile și al analizei acestora, instituțiile au decis atât cu privire la rezultatul reexaminării intermediare parțiale, cât și al reexaminării în legătură cu expirarea măsurilor adoptate în Regulamentul nr. 1601/2001, în pofida faptului că perioadele acoperite de anchetele respective nu coincid.

Considerentul (41) al Regulamentului nr. 1279/2007 prevede, în această privință, că, „din motive de coerență”, instituțiile au analizat într‑o primă etapă dacă dumpingul are loc în perioada anchetei de reexaminare și dacă expirarea măsurilor ar putea duce la continuarea dumpingului. Într‑o a doua etapă, aceste instituții au examinat la nivelul fiecărei țări, „posibilele implicații ale reexaminărilor intermediare cu privire la concluziile din regulamentul inițial”.

Precizările de mai sus sunt indispensabile pentru a interpreta sensul și întinderea întrebărilor formulate de instanța de trimitere în cererea sa preliminară, unele dintre acestea nefiind lipsite de o anumită complexitate.

Prima întrebare cuprinde două părți. În prima parte, pornind de la premisa că existența unei schimbări a circumstanțelor care justifică o schimbare a metodei de stabilire a prețurilor de export în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază nu este demonstrată, instanța de trimitere ridică problema dacă, într‑o asemenea situație, prevederile articolului 11 alineatul (3) din regulamentul menționat, în special cele cu privire la fiabilitatea și viabilitatea prețurilor de export, își găsesc aplicarea. În cea de a doua parte, instanța urmărește să afle dacă, pentru a da un răspuns la întrebarea anterioară, este relevant să se țină seama de faptul că instituțiile au modificat taxele antidumping ale SSM și, în mod concret, le‑au redus.

A doua întrebare preliminară a instanței de trimitere este formulată în termeni mult mai simpli. Aceasta ridică problema dacă, ținând seama de faptul că Regulamentul nr. 1279/2007 nu constată în mod expres o schimbare a circumstanțelor care să justifice o schimbare a metodei de stabilire a prețurilor de export practicate de SSM, în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, instituțiile ar fi trebuit să utilizeze aceeași metodă ca și cea utilizată în cadrul anchetei inițiale.

A treia întrebare este chiar mai simplă, în sensul că privește consecințele care trebuie deduse din răspunsul la primele două întrebări. Instanța de trimitere ridică problema dacă Regulamentul nr. 1279/2007, în măsura în care a modificat metoda de stabilire a prețurilor de export practicate de SSM, fără să fi constatat existența unei schimbări a circumstanțelor, trebuie să fie anulat parțial ca fiind întemeiat pe un temei juridic nevalid.

Vom formula răspunsul nostru la întrebările adresate în cadrul prezentei cereri preliminare astfel dezvoltate după cum urmează. Trebuie să începem prin a da, într‑un mod foarte direct, un răspuns negativ la prima parte a primei întrebări, astfel cum este formulată, și aceasta în termenii care urmează. Problema dacă norma prevăzută la articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, potrivit căreia o schimbare a metodei de stabilire a prețurilor de export se poate aplica numai în cazul schimbării circumstanțelor, a fost respectată nu este „prealabilă” problemei dacă a avut loc o schimbare a circumstanțelor care să justifice suprimarea sau modificarea măsurii antidumping în sensul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul menționat. Contrar a ceea ce pare să sugereze instanța de trimitere prin intermediul primei sale întrebări, nu existența unei schimbări a circumstanțelor prevăzută la articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază condiționează aplicabilitatea dispozițiilor articolului 11 alineatul (3) din acest regulament. Dimpotrivă. chiar în cadrul aplicării articolului 11 alineatul (3) din regulamentul menționat trebuie examinată problema aplicării eventuale a articolului 11 alineatul (9) din regulamentul menționat.

Astfel cum este formulată, prima parte a primei întrebări necesită, așadar, un răspuns negativ: constatarea că circumstanțele nu s‑au schimbat în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază nu poate determina ca instituțiile să ignore prevederile articolului 11 alineatul (3) din regulament. În aceste condiții și pentru motivele pe care le vom prezenta ulterior, acest răspuns nu ne pare suficient ca atare.

Astfel, pentru a da instanței de trimitere un răspuns util, considerăm că este necesar să examinăm, în primul rând, dacă este corectă concluzia la care s‑a ajuns în Regulamentul nr. 1279/2007, că, în măsura în care circumstanțele nu s‑au schimbat semnificativ în sensul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, nu era necesar să se elimine taxele antidumping. S‑ar putea obiecta că instanța de trimitere nu a pus în discuție forma în care Regulamentul nr. 1279/2007 a analizat prospectiv fiabilitatea prețurilor de export practicate de SSM, ci numai schimbarea metodei de calcul al acestor taxe. Ne pare totuși că este indispensabil să se ia în considerare modalitatea în care Regulamentul nr. 1279/2007 a analizat fiabilitatea prețurilor de export practicate de SSM pentru a evalua corect modalitatea în care acesta a abordat problema metodei de stabilire a prețurilor de export.

Astfel, abia în al doilea rând și pe baza constatărilor efectuate în cadrul problemei pe care tocmai am prezentat‑o, vom examina ceea ce constituie esența problematicii invocate de instanța de trimitere, și anume dacă schimbarea metodei de stabilire a prețurilor de export s‑a produs sau nu s‑a produs în conformitate cu articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază. În acest cadru, vom examina, în sfârșit, dacă este pertinent să se țină seama de circumstanța că Regulamentul nr. 1279/2007 a redus măsura impusă societății SSM și dacă este determinant faptul că în acesta din urmă nu s‑a constatat în mod expres o schimbare a circumstanțelor în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază. În ceea ce privește răspunsul la cea de a treia întrebare a instanței de trimitere, acesta se va deduce imediat din răspunsul la primele două întrebări.

În sfârșit, va trebui să se țină seama, în cadrul acestei examinări, de jurisprudența repetitivă a Curții potrivit căreia instituțiile Uniunii trebuie să dispună, în domeniul politicii comerciale comune și în special în domeniul măsurilor de protecție comercială, de o putere largă de apreciere, dată fiind complexitatea situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le analizeze ( 39 ), astfel încât instanța Uniunii trebuie să își limiteze controlul jurisdicțional la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a erorii vădite în aprecierea acestor fapte sau a absenței oricărui abuz de putere ( 40 ).

Întreprinderea exportatoare vizată de o măsură antidumping și care solicită eliminarea acesteia trebuie să facă dovada că circumstanțele cu privire la dumping și prejudiciu s‑au schimbat semnificativ.

Controlul pe care Comisia îl efectuează în această privință o poate determina să efectueze nu numai o „analiză retrospectivă” a evoluției situației, începând cu instituirea măsurii definitive inițiale, pentru a evalua necesitatea menținerii sau a modificării acesteia pentru a contrabalansa dumpingul care stă la baza prejudiciului, dar și o „analiză prospectivă” a evoluției probabile a situației, începând cu adoptarea măsurii de reexaminare, pentru a evalua incidența probabilă a unei eliminări sau a unei modificări a măsurii definitive ( 41 ).

În speță, instituțiile au considerat că, pentru a evalua oportunitatea reexaminării solicitate de SSM, le revenea, în prezența angajamentelor privind prețurile la care aceasta subscrisese, sarcina de a efectua o analiză serioasă a fiabilității și a viabilității prețurilor sale de export. Ele au examinat astfel prețurile de export practicate de SSM atât în cadrul evaluării continuării și/sau reapariției dumpingului ( 42 ), cât și în cadrul evaluării caracterului durabil al schimbării circumstanțelor ( 43 ).

Acestea au considerat că, date fiind angajamentele privind prețurile subscrise de SSM, prețurile de export către Comunitate pe care le practicase în perioada anchetei de reexaminare intermediară ( 44 ) erau artificiale, nu erau viabile și, așadar, nici fiabile ( 45 ), că acestea nu puteau servi, prin urmare, la stabilirea marjei sale de dumping și că acestea trebuiau să fie, în consecință, calculate în funcție de prețurile sale de export către țările terțe.

Se precizează că s‑a ținut seama, în această privință, atât de comportamentul din trecut (analiză retrospectivă), cât și de comportamentul probabil din viitor al SSM (analiză prospectivă) ( 46 ).

Astfel, această concluzie se întemeiază, pe de o parte, în ceea ce privește trecutul, pe constatarea că prețurile de export practicate de SSM în statele membre ale Comunității celor 15, constrânse de angajamentele privind prețurile, erau „mai puțin ridicate” decât cele aplicate, înainte de aderarea acestora, în cele 10 state membre care au aderat la Uniune în cursul anchetei de reexaminare intermediară ( 47 ) și „semnificativ mai mici” decât cele aplicate în țările terțe sau „în medie considerabil mai mici” decât acestea ( 48 ), în care cantitățile exportate erau, pe de altă parte, mult mai mari ( 49 ). Se mai precizează că ancheta „a condus la concluzia că produsul în cauză a fost vândut către țări care nu sunt membre UE la prețuri supuse dumpingului” ( 50 ).

Concluzia instituțiilor se întemeiază, pe de altă parte, în ceea ce privește viitorul, pe aprecierea prospectivă a comportamentului la export în viitor al SSM ( 51 ) și, mai precis și în esență, pe probabilitatea că, odată cu încetarea angajamentului privind prețurile ( 52 ) și ținând seama de capacitățile sale de producție, SSM va vinde produsele sale în cantități semnificative pe piața Uniunii la prețuri supuse dumpingului ( 53 ).

Rezultă astfel din considerațiile de mai sus că instituțiile au concluzionat că nu era necesar să retragă măsurile antidumping impuse societății SSM în cazul în care aceasta din urmă nu a dovedit caracterul durabil al unei „schimbări a circumstanțelor”, în sensul precis al articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, în ceea ce privește prețurile sale de export ( 54 ), pe baza constatării că existența angajamentelor privind prețurile la care subscrisese constituia o „schimbare a circumstanțelor” în sensul specific al articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, care să justifice o schimbare a metodei de stabilire a prețurilor sale de export în vederea calculării marjei sale de dumping.

Trebuie să se constate că elementele esențiale ale acestei analize nu au fost repuse în discuție.

Astfel, nu s‑a susținut nicidecum că, întemeindu‑se pe aceste date, de altfel necontestate, pentru a constata atât lipsa fiabilității, cât și a viabilității prețurilor de export către Comunitate practicate de SSM, instituțiile Uniunii au săvârșit o eroare vădită de apreciere.

Nu s‑a contestat nici faptul că instituțiile puteau și chiar trebuiau, la evaluarea oportunității reexaminării solicitate de SSM, să efectueze o analiză prospectivă a comportamentului probabil al acesteia din urmă, pe baza datelor disponibile, în scopul de a evalua printre altele probabilitatea unei continuări sau a unei reapariții a prejudiciului și caracterul durabil al schimbării circumstanțelor pretins, în sensul articolului 11 alineatul (3) al doilea paragraf din regulamentul de bază.

În consecință, sub rezerva unui controlul strict al respectării normelor de procedură prevăzute de regulamentul de bază, problemă care va fi examinată în continuare, nu reiese că, în circumstanțele factuale și procedurale din speță și având în vedere puterea largă de care dispun, instituțiile au săvârșit erori vădite.

Prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită, foarte concret, Curții să se pronunțe cu privire la aspectul dacă, având în vedere răspunsul dat la prima sa întrebare, instituțiile ar fi trebuit, în lipsa unei „constatări exprese” a existenței unei schimbări a circumstanțelor în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, să aplice aceeași metodă de stabilire a prețurilor de export practicate de SSM în cadrul reexaminării ca și cea utilizată în cursul anchetei inițiale, și anume cea prevăzută la articolul 2 alineatul (8) din regulamentul de bază. În acest context, trebuie examinată cea de a doua parte a primei întrebări a instanței de trimitere, în care aceasta ridică, în esență, problema dacă este pertinent să se ia în considerare circumstanța că instituțiile au decis să reducă nivelul taxei antidumping impuse societății SSM.

Astfel cum a subliniat Curtea ( 55 ), articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază trebuie, în principiu, în măsura în care prevede o derogare de la norma generală potrivit căreia Comisia trebuie să aplice în toate cererile de reexaminare aceeași metodă ca și cea utilizată în cadrul anchetei inițiale, să fie interpretat în sens strict ( 56 ), precizându‑se că această cerință nu poate permite totuși instituțiilor să interpreteze și să aplice această dispoziție într‑un mod incompatibil cu conținutul și cu finalitatea acesteia ( 57 ).

Regulamentul de bază nu furnizează totuși mai multe explicații cu privire la rațiunea existenței normei generale prevăzute astfel la articolul 11 alineatul (9) din acesta, ci doar precizări cu privire la ceea ce vizează mai exact „metoda” la care se referă ori indicații cu privire la condițiile precise de la care se poate deroga, nici cu privire la natura circumstanțelor avute în vedere și nici cu privire la întinderea schimbărilor necesare.

În consecință, revine Curții sarcina de a interpreta această dispoziție ținând seama, potrivit jurisprudenței sale, nu numai de conținutul acesteia, dar și de contextul în care se înscrie și de obiectivele pe care le urmărește ( 58 ), luând în considerare în același timp economia generală și finalitatea urmărită de regulamentul de bază ( 59 ). Geneza acesteia poate evidenția de asemenea, eventual, elemente pertinente pentru interpretarea sa ( 60 ).

În această ultimă privință, trebuie să se arate că norma stabilită la articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază apare în reglementarea aplicabilă reexaminării măsurilor antidumping ( 61 ) odată cu adoptarea Regulamentului (CE) nr. 3283/94 ( 62 ) și că aceasta se regăsește în termeni identici în toate regulamentele ulterioare ( 63 ).

Cu toate acestea, lucrările pregătitoare nu furnizează nicio indicație de natură să ghideze interpretarea acestei dispoziții, dat fiind faptul că propunerea inițială a Comisiei ( 64 ) nu a suferit nicio modificare substanțială ( 65 ). Se poate observa de asemenea că Codul antidumping al GATT din 1994 nu cuprinde dispoziții echivalente celor ale articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, astfel încât norma pe care o conține nu poate fi considerată ca o transpunere a uneia dintre normele detaliate ale acestuia din urmă care trebuie să fie interpretată în conformitate cu acesta din urmă ( 66 ).

Pe de altă parte, nu se poate ignora faptul că, în cadrul revizuirii Regulamentului nr. 1225/2009 ( 67 ), Comisia a propus eliminarea acestei norme generale, argumentând că, pe de o parte, aplicarea acesteia a creat incertitudine în practică, în special în ceea ce privește schimbarea circumstanțelor necesară, și, pe de altă parte, că aceasta a condus uneori la perpetuarea utilizării metodologiilor clar depășite.

Cu toate acestea, dispozițiile articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază erau aplicabile la data adoptării Regulamentului nr. 1279/2007, acestea erau obligatorii pentru instituții și, în consecință, revine Curții sarcina să îl interpreteze și să îl aplice în cadrul prezentei cereri preliminare.

Se poate deduce dintr‑o interpretare de ansamblu a articolului 11 din regulamentul de bază și în special a alineatelor (1), (3) și (9) ale acestuia, în lumina sistemului stabilit de acesta, că identitatea de metodă este, pe de o parte, în mod logic necesară pentru a stabili dacă dumpingul, astfel cum a fost stabilit în cursul anchetei inițiale, se perpetuează și dacă măsurile adoptate inițial trebuie menținute, în aceeași formă și la același nivel, trebuie modificate sau anulate ( 68 ). Identitatea de metodă garantează, pe de o parte, întreprinderilor vizate de măsuri antidumping o anumită previzibilitate și, așadar, o anumită formă de securitate juridică în ceea ce privește punerea în aplicare a reglementării antidumping a Uniunii.

În speță, nu se discută că instituțiile nu au utilizat, în Regulamentul nr. 1279/2007, aceeași metodă de stabilire a prețurilor de export practicate de SSM ca în Regulamentul nr. 1601/2001. Considerând că prețurile de export către Comunitate practicate de SSM, care fuseseră utilizate în cursul anchetei inițiale, nu erau nici fiabile, nici viabile ca urmare a angajamentelor privind prețurile la care subscrisese, acestea au calculat prețurile de export luând în considerare prețurile sale de export către țări terțe.

Nu se discută nici faptul că Regulamentul nr. 1279/2007 nu menționează în mod expres existența unei „schimbări a circumstanțelor”, în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, care să justifice schimbarea efectuată în ceea ce privește metoda de stabilire a prețurilor de export practicate de SSM. Numai această circumstanță nu poate conduce totuși la concluzia că regulamentul menționat este nelegal.

Rezultă astfel, în mod implicit, dar clar, din considerentele Regulamentului nr. 1279/2007 amintite mai sus că existența angajamentelor privind prețurile contractate de SSM a fost considerată ca principalul element constitutiv al acestei schimbări.

Prin urmare, se ridică problema dacă este corect să se considere că angajamentele privind prețurile implică în sine o schimbare a circumstanțelor în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază. Rezultă totuși că Regulamentul nr. 1279/2007 s‑a exprimat în mod semnificativ în această privință ( 69 ), explicând în mod detaliat că prețurile de export către Comunitate practicate de SSM nu erau nici fiabile, nici durabile, tocmai ca urmare a existenței angajamentelor privind prețurile. Cu alte cuvinte, motivele pentru care s‑a considerat că circumstanțele cu privire la dumping nu se schimbaseră, în sensul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, sunt aceleași cu cele care justifică necesitatea renunțării la metoda de stabilire a prețurilor de export utilizată inițial, în temeiul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul menționat. Exprimat mai simplu, metoda utilizată inițial a încetat să mai fie fiabilă în cadrul reexaminării. Într‑o astfel de situație, nu este posibil să se ajungă la o altă concluzie decât cea care rezidă în constatarea că instituțiile nu mai sunt obligate să aplice norma prevăzută la articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază care le impune să utilizeze aceeași metodă.

În consecință, trebuie să se răspundă la a doua întrebare, astfel cum este adresată de instanța de trimitere, în sensul că articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază trebuie interpretat în sensul că acesta nu impune Comisiei să utilizeze, în cadrul reexaminării unei măsuri antidumping, aceeași metodă de stabilire a prețurilor de export ca și cea utilizată în ancheta inițială, din moment ce s‑a constatat în mod legal că prețurile de export stabilite pe baza acestei metode nu erau nici fiabile, nici durabile, și acest lucru în mod special ca urmare a existenței angajamentelor privind prețurile.

Pe baza acestor aspecte s‑ar ridica, în cele din urmă, problema suplimentară a legalității metodei specifice utilizate de instituții pentru a stabili prețurile de export practicate de SSM, problemă care a fost ridicată de instanța de trimitere în cererea sa de decizie preliminară, deși aceasta nu este încorporată în întrebările adresate ( 70 ), și la care articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază nu oferă un răspuns expres.

În observațiile sale scrise, Consiliul a arătat că instituțiile nu aplicaseră, în speță, articolul 2 alineatul (9) din regulamentul de bază, ci numai articolul 11 alineatul (3) din regulamentul menționat, și că, având în vedere schimbarea circumstanțelor reprezentată de angajamentele privind prețurile, acestea aleseseră să utilizeze prețurile de export practicate de SSM în țările terțe. Acesta a adăugat că articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază oferea instituțiilor o marjă de apreciere în alegerea metodei de stabilire a prețurilor de export, fiind necesar numai ca dispozițiile articolului 2 din acesta să fie „luate în considerare în mod corespunzător”.

În această privință, trebuie să se observe mai întâi că este cert că, în ceea ce privește SSM ( 71 ), Regulamentul nr. 1279/2007 nu se referă niciun moment la dispozițiile articolului 2 alineatul (9) din regulamentul de bază, nici explicit și nici implicit.

Trebuie să se arate în continuare, pe de o parte, astfel cum s‑a precizat deja, că articolul 11 din regulamentul de bază nu furnizează nici cea mai mică indicație cu privire la metoda pe baza căreia prețurile de export, printre altele, trebuie stabilite în cadrul unei proceduri de reexaminare în cazul schimbării circumstanțelor în sensul alineatului (9) al acestuia ( 72 ).

În aceste condiții, nu se poate considera că instituțiile au depășit în mod vădit limitele puterii largi de apreciere de care dispun în cadrul punerii în aplicare a acestuia acoperind lacunele regulamentului de bază.

Pe de altă parte, deși dispozițiile articolului 2 alineatul (9) din regulamentul de bază, care se aplică doar la instituirea inițială a unei taxe antidumping, nu pot fi aplicate pur și simplu în cadrul unei reexaminări, ele furnizează totuși o bază de referință. Or, articolul 2 alineatul (9) primul paragraf din regulamentul de bază prevede, in fine, că, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile pe care le stabilește, prețul de export poate fi calculat prin „orice altă modalitate rezonabilă”.

Se poate deduce de aici că, din moment ce instituțiile au putut constata în mod valabil lipsa fiabilității prețurilor de export practicate de SSM și, prin urmare, schimbarea circumstanțelor în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, acestea se puteau îndepărta de la textul dispozițiilor articolului 2 alineatul (8) din regulamentul menționat și puteau utiliza orice metodă de stabilire a prețurilor de export, în măsura în care aceasta rămâne rezonabilă.

Or, nu considerăm și, de altfel, nu se susține că nu era rezonabil pentru instituții să calculeze prețurile de export practicate de SSM prin utilizarea prețurilor sale de export către țări terțe.

De asemenea, trebuie să se țină seama de faptul că Regulamentul nr. 1279/2007, departe de a concluziona în sensul necesității de a menține măsura antidumping inițială impusă SSM, ținând seama de lipsa unei schimbări semnificative a circumstanțelor în sensul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, a redus, în mod contrar și definitiv, nivelul taxei antidumping aplicate SSM. Astfel, având în vedere a doua parte a primei întrebări preliminare a instanței de trimitere, trebuie să se constate că Regulamentul nr. 1279/2007 răspunde perfect obiectivului fundamental urmărit de regulamentul de bază, potrivit căruia instituirea unei taxe antidumping trebuie să fie strict necesară pentru eliminarea dumpingului care cauzează un prejudiciu.

În aceste împrejurări, nu considerăm că, prin decizia de a calcula prețurile de export practicate de SSM prin luarea în considerare a prețurilor sale de export către țări terțe, între altele, instituțiile au efectuat o alegere vădit inadecvată sau nerezonabilă ( 73 ).

În consecință, trebuie să se concluzioneze că examinarea întrebărilor preliminare adresate de instanța de trimitere nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea Regulamentului nr. 1279/2007.

Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Varhoven administrativen sad după cum urmează: „1) Articolul 11 alineatul (9) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene trebuie interpretat în sensul că nu impune Comisiei Europene să utilizeze, în cadrul reexaminării unei măsuri antidumping, aceeași metodă de stabilire a prețurilor de export ca și cea utilizată în ancheta inițială, din moment ce s‑a constatat în mod legal că prețurile de export stabilite pe baza acestei metode nu erau nici fiabile, nici durabile, și acest lucru în special ca urmare a existenței angajamentelor privind prețurile. 2) Examinarea întrebărilor preliminare adresate de instanța de trimitere nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea Regulamentului (CE) nr. 1279/2007 al Consiliului din 30 octombrie 2007 de impunere a unei taxe antidumping definitive la anumite cabluri din fier sau din oțel originare din Federația Rusă și de abrogare a măsurilor antidumping la importurile anumitor cabluri din fier sau din oțel originare din Thailanda și Turcia.”

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

PEDRO CRUZ VILLALÓN

prezentate la 27 februarie 2014 ( 1 )