Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 25 martie 2015.#Regatul Belgiei împotriva Comisiei Europene.#Ajutoare de stat – Sănătate publică – Ajutoare acordate pentru finanțarea testelor pentru depistarea formelor transmisibile de encefalopatie spongiformă (EST) la bovine – Decizie prin care ajutoarele sunt declarate în parte compatibile și în parte incompatibile cu piața internă – Acțiune în anulare – Act cauzator de prejudicii – Admisibilitate – Noțiunea de avantaj – Noțiunea de selectivitate.#Cauza T-538/11.

Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă (JO L 147, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 37, p. 213) a fost adoptat în temeiul articolului 152 alineatul (4) litera (b) CE. Astfel cum reiese din considerentul (2) al regulamentului, acesta vizează adoptarea unor reglementări specifice pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă (EST), printre care encefalopatia spongiformă bovină (ESB), având în vedere magnitudinea riscului pe care îl reprezintă acestea pentru sănătatea umană și sănătatea animală.

Articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 999/2001, intitulat „Sistemul de monitorizare”, prevede: „Fiecare stat membru întocmește un program anual de monitorizare pentru ESB și scrapie în conformitate cu anexa III capitolul A. Programul respectiv include o procedură de screening care folosește analize rapide.”

În versiunea inițială a Regulamentului nr. 999/2001, partea I din capitolul A din anexa III instituia cerințele minime pentru un program de monitorizare a ESB la bovine. În aceasta se prevedea printre altele selectarea anumitor subpopulații de bovine cu o vârstă de peste 30 de luni, inclusiv cele supuse sacrificării normale pentru consumul uman, pentru a face obiectul acestui program.

În plus, în versiunea inițială a Regulamentului nr. 999/2001, în partea IV din capitolul A din anexa III se prevedea: „Statele membre se asigură că nicio parte din corpul animalelor de la care s‑au prelevat probe conform prezentei anexe nu este folosită pentru consum uman, ca hrană pentru animale sau în îngrășăminte, până când analiza de laborator nu se încheie cu rezultate negative.”

Regulamentul (CE) nr. 1248/2001 al Comisiei din 22 iunie 2001 de modificare a anexelor III, X și XI la Regulamentul nr. 999/2001 (JO L 173, p. 12, Ediție specială, 03/vol. 38, p. 64) a extins, începând cu 1 iulie 2001, obligația de depistare a ESB prin teste rapide pentru toate bovinele cu vârsta de peste 24 de luni sacrificate de urgență.

Regulamentul (CE) nr. 1494/2002 al Comisiei din 21 august 2002 nr. 999/2001 (JO L 225, p. 3, Ediție specială, 03/vol. 44, p. 20) a extins aceeași obligație la bovinele cu vârsta de peste 24 de luni moarte sau sacrificate în alte scopuri decât în special consumul uman.

Comisia Comunităților Europene a adoptat în anul 2002 Orientările comunitare privind ajutoarele de stat acordate în vederea efectuării testelor EST, pentru animalele găsite moarte și pentru deșeurile de abator (JO C 324, p. 2, denumite în continuare „Orientările EST”).

Punctul 12 din Orientările EST precizează că acestea „privesc ajutoarele de stat destinate să acopere costurile ocazionate de testele [de depistare a] EST, de animalele găsite moarte și de deșeurile din abatoare, acordate agenților economici care lucrează în producția, în prelucrarea și în comercializarea de animale și de produse animale care intră sub incidența anexei I la tratat” [traducere neoficială].

În ceea ce privește mai precis testele de depistare a EST, punctele 23-25 din Orientările EST prevăd următoarele: „23. În scopul de a promova adoptarea unor măsuri destinate protecției sănătății animale și umane, Comisia a decis că va continua să autorizeze ajutoarele de stat care acoperă până la 100 % din costurile aferente testelor [de depistare a] EST, potrivit principiilor prezentate la punctul 11.4 din orientările agricole. 24. […] începând cu 1 ianuarie 2003, în ceea ce privește examinarea ESB obligatorie a bovinelor sacrificate pentru consumul uman, ajutoarele publice directe și indirecte, inclusiv plățile comunitare, nu pot depăși un total de 40 de euro pe test. Obligația de examinare poate fi reglementată de legislația comunitară sau națională. Acest cuantum se referă la costul total al testelor, incluzând echipamentul pentru teste, prelevarea probelor, transportul, examinarea, stocarea și distrugerea probelor. Acest cuantum poate fi redus în viitor, în cazul în care costurile aferente testelor scad. 25. Ajutorul de stat destinat să acopere costurile testelor [de depistare a] EST trebuie plătit agentului economic de pe domeniul căruia trebuie să se preleveze eșantioanele pentru testare. Totuși, pentru a facilita administrarea unor astfel de ajutoare, plata poate fi efectuată către laborator, cu condiția ca întregul ajutor de stat să fie trimis agentului economic. În orice caz, ajutorul de stat primit în mod direct sau indirect de către un agent economic de pe domeniul căruia au fost prelevate eșantioanele pentru testare trebuie să se reflecte printr‑o reducere corespunzătoare a prețurilor aplicate de respectivul agent economic.” [traducere neoficială]

În sfârșit, în ceea ce privește ajutoarele de stat destinate să acopere costurile ocazionate de testele de depistare a EST și a ESB, care au fost acordate în mod ilegal anterior datei de 1 ianuarie 2003, punctul 45 din Orientările EST prevede că Comisia evaluează compatibilitatea acestora conform punctului 11.4 din Orientările comunitare privind ajutoarele de stat din sectorul agricol (JO 2000, C 28, p. 2, denumite în continuare „Orientările agricole 2000-2006”) și practicii sale începând cu anul 2001 de a accepta astfel de ajutoare, care pot merge până la 100 %.

În ianuarie și în februarie 2004, Comisia a primit plângeri cu privire la un proiect de decret regal prin care se urmărea să se introducă în Belgia o taxă parafiscală destinată să finanțeze costurile testelor de depistare a ESB.

Comisia a solicitat Regatului Belgiei, prin scrisoarea din 27 ianuarie 2004, să îi furnizeze informații în această privință.

Regatul Belgiei a răspuns la această cerere de informații prin scrisoarea din 6 februarie 2004. Acesta a indicat Comisiei în special că, începând cu 1 ianuarie 2001, testele de depistare a ESB erau obligatorii în Belgia pentru bovinele cu vârsta de peste 30 de luni și pentru bovinele cu vârsta de peste 24 de luni supuse unei sacrificări de urgență în temeiul Regulamentului nr. 999/2001. Pe de altă parte, a precizat că, de la 1 ianuarie la 31 decembrie 2001, costul testelor obligatorii de depistare a ESB fusese suportat de trezoreria publică, iar începând cu 1 ianuarie 2002, de Bureau d’Intervention et de Restitution belge (BIRB).

În paralel, prin scrisoarea din 23 ianuarie 2004, înregistrată la 28 ianuarie, Regatul Belgiei a notificat un proiect de decret regal privind finanțarea depistării EST la animale. Această cerere a fost înregistrată cu numărul N 54/04.

Având în vedere că proiectul de decret regal indica faptul că ajutoarele fuseseră deja acordate și că taxele fuseseră deja percepute începând cu 1 ianuarie 2002, măsura a fost înregistrată drept nenotificată la 19 iulie 2004, cu numărul NN 45/04.

Prin scrisoarea din 26 noiembrie 2008, Comisia a notificat Regatului Belgiei decizia sa de deschidere a procedurii oficiale de investigare prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE, cu privire la finanțarea testelor de depistare a EST efectuate în Belgia de la 1 ianuarie 2001 până la 31 decembrie 2005, și a invitat persoanele interesate să își prezinte observațiile. Decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 16 ianuarie 2009 (JO C 11, p. 8).

Persoanele interesate nu au prezentat observații.

Regatul Belgiei a comunicat Comisiei observațiile sale prin scrisoarea din 25 februarie 2009.

La 27 iulie 2011, Comisia a adoptat Decizia 2011/678/UE privind ajutorul de stat în favoarea finanțării testelor pentru depistarea formelor de EST la bovine pus în aplicare de Belgia [ajutorul de stat C 44/08 (fostul NN 45/04)] (JO L 274, p. 36, denumită în continuare „decizia atacată”).

În primul rând, Comisia a examinat sistemul belgian de finanțare a testelor obligatorii de depistare a ESB în scopul de a verifica dacă acesta îndeplinea cele patru condiții cumulative pentru a exista un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

În această privință, primo, Comisia a constatat că, de la 1 ianuarie la 31 decembrie 2001, testele obligatorii de depistare a ESB fuseseră finanțate integral de trezoreria statului, iar de la 1 ianuarie 2002 la 30 iunie 2004, de BIRB, care este o instituție publică federală cu personalitate juridică, plasată sub tutela ministrului agriculturii și al întreprinderilor mijlocii belgian și care dispune de o alocare guvernamentală înscrisă în bugetul puterii sale de tutelă la nivel federal, precum și de anumite venituri proprii. În plus, Comisia a arătat că, de la 1 iulie la 30 noiembrie 2004, testele obligatorii de depistare a ESB fuseseră finanțate de Agenția federală pentru siguranța lanțului alimentar (AFSLA), care este o instituție publică cu personalitate juridică, finanțată, în temeiul Legii din 4 februarie 2000 privind crearea AFSLA, din venituri diverse, precum retribuții (și anume redevențe), contribuții (și anume taxe parafiscale), produsul amenzilor administrative, donații și legate etc. În sfârșit, pentru perioada cuprinsă între 1 decembrie 2004 și 31 decembrie 2005, Comisia a constatat că testele obligatorii de depistare a ESB fuseseră finanțate, pe de o parte, printr‑o retribuție de 10,70 euro pe bovină testată plătită de abatoare și repercutată asupra clienților acestora din urmă și, pe de altă parte, printr‑o finanțare din partea AFSLA din rezervele sale și din avansul rambursabil pus la dispoziție de trezoreria statului.

Comisia a concluzionat, așadar, pe de o parte, că, de la 1 ianuarie 2001 la 31 decembrie 2005, testele obligatorii de depistare a ESB fuseseră finanțate din resurse de stat și, pe de altă parte, că partea din cuantumul acestor teste finanțate, de la 1 decembrie 2004, prin retribuția de 10,70 euro pe bovină testată nu fusese finanțată din resurse de stat.

Secundo, Comisia a verificat dacă sistemul belgian de finanțare a testelor obligatorii de depistare a ESB procurase un avantaj economic selectiv anumitor întreprinderi sau producerii anumitor bunuri.

În ceea ce privește, mai întâi, finanțarea testelor obligatorii de depistare a ESB din resurse de stat, inclusiv contribuțiile, Comisia a considerat că costul controalelor obligatorii referitoare la producția sau la comercializarea produselor era o sarcină care greva în mod normal bugetul unei întreprinderi. Astfel, în opinia sa, finanțarea respectivelor teste de către Regatul Belgiei de la 1 ianuarie 2001 conferise un avantaj crescătorilor, abatoarelor și celorlalte întreprinderi care transformau, manipulau, vindeau sau comercializau produse provenite de la bovine care fac obiectul respectivelor teste. În această privință, Comisia a arătat că prețul acelorași teste fusese plătit în mod direct laboratoarelor, care aveau sarcina de a efectua testele în cauză la cererea abatoarelor și care facturau costul AFSLA.

În plus, Comisia a considerat că condiția privind caracterul selectiv era respectată, întrucât avantajul descris anterior era rezervat numai sectorului „de creștere a animalelor care fac obiectul testelor [de depistare a] ESB”.

În ceea ce privește, în continuare, finanțarea testelor obligatorii de depistare a ESB prin retribuții, cu alte cuvinte, prin redevențe plătite de sector, Comisia a observat că aceasta nu conferise niciun avantaj agenților economici de pe filiera bovină, întrucât retribuțiile fuseseră plătite de beneficiarii serviciilor prestate de AFSLA, servicii pe care acestea aveau funcția de a le remunera.

Tertio, Comisia a constatat că măsura în cauză denaturase sau riscase să denatureze concurența și afectase schimburile comerciale dintre statele membre.

Având în vedere cele de mai sus, Comisia a concluzionat că finanțarea testelor obligatorii de depistare a ESB din resurse de stat reprezenta un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

În al doilea rând, Comisia a observat că ajutorul în cauză era ilegal pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2001 și 30 iunie 2004, întrucât ajutorul respectiv fusese acordat cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE.

În această privință, Comisia a arătat că, începând cu 1 ianuarie 2003, ajutorul în cauză era acoperit de scutirea de obligația de notificare prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 1/2004 al Comisiei din 23 decembrie 2003 privind aplicarea articolelor [107 TFUE] și [108 TFUE] ajutoarelor de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii active în producția, prelucrarea și comercializarea de produse agricole (JO 2004, L 1, p. 1). Ea a constatat însă că condițiile prevăzute de regulamentul citat anterior nu fuseseră respectate în speță și, prin urmare, că respectivul ajutor era ilegal.

În al treilea rând, Comisia a verificat dacă exista o legătură de alocare obligatorie între produsul contribuțiilor care participă la finanțarea AFSLA colectate de la 1 iulie 2004 și finanțarea testelor obligatorii de depistare a ESB. În condițiile în care nu a constatat existența unei astfel de legături, Comisia a concluzionat că contribuțiile nu erau parte integrantă a ajutorului în cauză.

În al patrulea rând, Comisia a apreciat compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața internă. A verificat astfel dacă condițiile prevăzute de Orientările EST fuseseră respectate în speță.

În ceea ce privește, pe de o parte, finanțarea testelor de depistare a ESB acordată în mod ilegal anterior datei de 1 ianuarie 2003, cu alte cuvinte, înainte de intrarea în vigoare a Orientărilor EST, Comisia a constatat că condițiile prevăzute la punctul 11.4 din Orientările agricole 2000-2006, la care face trimitere alineatul (45) al Orientărilor EST, erau îndeplinite. Aceasta a concluzionat, așadar, că ajutoarele acordate în perioada 1 ianuarie 2001-31 decembrie 2002 erau compatibile cu piața internă.

În ceea ce privește, pe de altă parte, finanțarea testelor obligatorii de depistare a ESB acordată între 1 ianuarie 2003 și 31 decembrie 2005, Comisia a considerat că numai condiția prevăzută la alineatul (24) al Orientărilor EST, și anume nedepășirea de către ajutoarele naționale și comunitare a plafonului de 40 de euro pe test, nu fusese respectată în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2003 și 30 iunie 2004. În această privință, Comisia a arătat că suma totală a acestei depășiri se ridica la 6619810,74 euro.

În al cincilea și ultimul rând, Comisia a constatat că sistemul de recuperare a ajutoarelor care depășeau suma de 40 de euro pe test propus de Regatul Belgiei nu era conform cu normele în materie de recuperare a ajutoarelor ilegale și incompatibile.

În concluzie, Comisia a considerat că, în perioada 1 ianuarie 2001-30 iunie 2004, Regatul Belgiei pusese în mod ilegal în executare ajutorul pentru finanțarea testelor obligatorii de depistare a ESB, cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE.

În plus, Comisia a considerat că ajutorul era compatibil cu piața internă, cu excepția sumelor care depășeau plafonul de 40 de euro pe test acordate în perioada 1 ianuarie 2003-30 iunie 2004.

În sfârșit, Comisia a dispus recuperarea ajutoarelor ilegale și incompatibile, cu excepția ajutoarelor acordate unor proiecte specifice care, la momentul acordării ajutoarelor, îndeplineau toate condițiile prevăzute de regulamentul de minimis aplicabil.

Dispozitivul deciziei atacate are următorul cuprins: „Articolul 1 (1) Măsurile finanțate prin intermediul retribuțiilor nu constituie ajutoare. (2) Finanțarea testelor [de depistare a] ESB prin intermediul resurselor de stat constituie un ajutor compatibil cu piața internă în favoarea agricultorilor, a abatoarelor și a altor entități care transformă, manipulează, vând sau comercializează produse provenite de la bovine care fac obiectul unor teste ESB obligatorii pentru perioada 1 ianuarie 2001-31 decembrie 2002 și pentru perioada 1 iulie 2004-31 decembrie 2005. (3) Finanțarea testelor [de depistare a] ESB prin intermediul resurselor de stat pentru perioada 1 ianuarie 2003-30 iunie 2004 constituie un ajutor compatibil cu piața internă în favoarea agricultorilor, a abatoarelor și a altor entități care transformă, manipulează, vând sau comercializează produse provenite de la bovine care fac obiectul unor teste ESB obligatorii pentru sume mai mici de 40 [de euro] pe test. Sumele care depășesc 40 [de euro] pe test sunt incompatibile cu piața internă și trebuie recuperate, cu excepția ajutoarelor acordate pentru proiecte specifice care, la momentul acordării ajutorului, îndeplineau toate condițiile stabilite în regulamentul de minimis aplicabil. (4) Belgia a pus în aplicare în mod ilegal ajutorul pentru finanțarea testelor [de depistare a] ESB, contrar dispozițiilor articolului 108 alineatul (3) din TFUE, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2001 și 30 iunie 2004. Articolul 2 (1) Belgia ia toate măsurile necesare pentru recuperarea de la beneficiari a ajutoarelor ilegale și incompatibile menționate la articolul 1 alineatele (3) și (4). […] Articolul 3 Recuperarea ajutorului menționat la articolul 1 alineatele (3) și (4) este imediată și efectivă. Belgia trebuie să se asigure că prezenta decizie este pusă în aplicare în termen de patru luni de la data notificării acesteia. Articolul 4 (1) În termen de două luni de la data notificării prezentei decizii, Belgia pune la dispoziția Comisiei următoarele informații: (a) lista beneficiarilor care au primit ajutoare menționate la articolul 1 alineatele (3) și (4), precum și valoarea totală a ajutorului primit de fiecare dintre aceștia; (b) cuantumul total (cuantumul principal plus dobânzi de recuperare) care trebuie recuperat de la beneficiari; […] Articolul 5 Prezenta decizie se adresează Regatului Belgiei.”

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 10 octombrie 2011, Regatul Belgiei a introdus prezenta acțiune.

Regatul Belgiei solicită Tribunalului: — anularea deciziei atacate, cu excepția articolului 1 alineatul (1) din dispozitivul său; — obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia solicită Tribunalului: — respingerea acțiunii în parte ca inadmisibilă și în parte ca nefondată; — în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată; — obligarea Regatului Belgiei la plata cheltuielilor de judecată.

În urma raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera întâi) a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, a invitat părțile să răspundă în scris la întrebări. Părțile au dat curs acestor măsuri de organizare a procedurii în termenele stabilite.

În ședința din 5 septembrie 2014 au fost ascultate pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal.

Fără a ridica în mod formal o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 din Regulamentul de procedură, Comisia solicită Tribunalului să declare inadmisibilă prezenta acțiune în măsura în care este îndreptată împotriva articolului 1 alineatul (2) și a articolului 1 alineatul (3) prima teză din decizia atacată, care califică măsura în cauză drept ajutor de stat compatibil cu piața internă. În această privință, Comisia arată, în esență, că această parte a dispozitivului nu este un act atacabil potrivit articolului 263 TFUE, întrucât nu produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele Regatului Belgiei.

În replică, Regatul Belgiei a decis în sensul admisibilității acțiunii, în special în măsura în care aceasta era îndreptată împotriva articolului 1 alineatele (2) și (3) din decizia atacată.

Dintr‑o jurisprudență constantă legată de acțiunile în anulare formulate de state membre sau de instituții reiese că sunt considerate acte atacabile în sensul articolului 263 TFUE orice dispoziții adoptate de instituții, indiferent de forma acestora, care urmăresc să producă efecte juridice obligatorii (Hotărârea din 31 martie 1971, Comisia/Consiliul, 22/70, Rec., EU:C:1971:32, punctul 42, Hotărârea din 2 martie 1994, Parlamentul European/Consiliul, C‑316/91, Rec., EU:C:1994:76, punctul 8, și Hotărârea din 13 octombrie 2011, Deutsche Post și Germania/Comisia, C‑463/10 P și C‑475/10 P, Rep., EU:C:2011:656, punctul 36). În plus, reiese din jurisprudență că un stat membru poate introduce o acțiune în anularea unui act care produce efecte juridice obligatorii fără să trebuiască să demonstreze un interes de a exercita acțiunea (Hotărârea Deutsche Post și Germania/Comisia, citată anterior, EU:C:2011:656, punctul 36, și Hotărârea din 20 septembrie 2012, Franța/Comisia, T‑154/10, Rep., EU:T:2012:452, punctul 37).

În consecință, pentru a aprecia dacă decizia atacată este supusă căilor de atac, trebuie să se examineze dacă aceasta constituie un act care urmărește să producă efecte juridice obligatorii (a se vedea în acest sens Hotărârea Deutsche Post și Germania/Comisia, punctul 47 de mai sus, EU:C:2011:656, punctul 40), ceea ce trebuie determinat prin analizarea conținutului său (Hotărârea Franța/Comisia, punctul 47 de mai sus, EU:T:2012:452, punctul 37).

În speță, articolul 1 alineatul (2) și alineatul (3) prima teză din decizia atacată, care califică măsura în cauză drept ajutor de stat și o declară în parte compatibilă cu piața internă, este destinat în mod necesar să producă efecte juridice obligatorii și constituie, prin urmare, un act atacabil în temeiul articolului 263 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2011, Comisia/Țările de Jos, C‑279/08 P, Rep., EU:C:2011:551, punctele 35-42).

Jurisprudența citată de Comisie nu poate infirma concluzia de mai sus.

În ceea ce privește, mai întâi, cauza în care s‑a dat Ordonanța din 28 ianuarie 2004, Țările de Jos/Comisia (C‑164/02, Rec., EU:C:2004:54), este suficient să se constate că motivul care a condus la declararea ca inadmisibilă a acțiunii Regatului Țărilor de Jos îndreptate împotriva unei decizii a Comisiei de constatare a compatibilității unei măsuri de ajutor cu piața internă rezida în faptul că acest stat membru solicitase anularea deciziei în cauză „în măsura în care Comisia concluziona[se] în aceasta că contribuțiile acordate autorităților portuare […] constitu[iau] ajutoare de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE”, în condițiile în care această concluzie nu figura în dispozitivul respectivei decizii.

În continuare, contrar celor pretinse de Comisie, în Hotărârea Comisia/Țările de Jos, punctul 49 de mai sus (EU:C:2011:551), Curtea nu a considerat că opoziția explicită a unui stat membru la calificarea drept ajutor de stat a unei măsuri, în special la momentul notificării, este un element „determinant” în vederea admisibilității acțiunii formulate de acest stat împotriva unei decizii prin care respectiva măsură este declarată compatibilă cu piața internă.

Astfel, este necesar să se arate că, în Hotărârea Comisia/Țările de Jos, punctul 49 de mai sus (EU:C:2011:551), Curtea a statuat că o decizie întemeiată pe alineatele (1) și (3) ale articolului 107 TFUE, care, deși califică măsura în cauză drept ajutor de stat, ar declara‑o compatibilă cu piața comună, ar trebui privită drept un act atacabil în temeiul articolului 263 TFUE, pentru motivul că o calificare eronată a unei măsuri drept ajutor de stat avea consecințe juridice pentru statul membru care face notificarea, întrucât această măsură era supusă unei monitorizări constante din partea Comisiei și unui control periodic din partea ei, astfel încât acest stat membru se bucura de o marjă de acțiune limitată în punerea în aplicare a măsurii notificate (Hotărârea Comisia/Țările de Jos, punctul 49 de mai sus, EU:C:2011:551, punctele 41 și 42).

În sfârșit, împrejurarea, menționată de Comisie, potrivit căreia, înaintea procedurii administrative, Regatul Belgiei admisese, cel puțin implicit, că măsura în cauză constituia un ajutor de stat, presupunând‑o dovedită, nu poate avea nicio incidență asupra admisibilității prezentei acțiuni. În această privință, este necesar să se arate că, în duplică, Comisia a recunoscut ea însăși că, din punct de vedere strict juridic, faptul că a admis anterior că măsura în cauză constituia un ajutor nu priva Regatul Belgiei de dreptul de a contesta acest fapt.

Având în vedere toate aceste considerații, prezenta acțiune trebuie declarată admisibilă.

Regatul Belgiei invocă un motiv unic în susținerea acțiunii, întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, întrucât Comisia a săvârșit o eroare de drept prin aceea că a calificat drept ajutor de stat finanțarea testelor obligatorii de depistare a ESB.

Mai precis, Regatul Belgiei consideră că una dintre condițiile care permit să se decidă în sensul existenței unui ajutor de stat nu este îndeplinită în speță, și anume condiția privind existența unui avantaj selectiv conferit de măsura în cauză.

Motivul unic se împarte în cinci aspecte, întemeiate, primul, pe nereducerea cheltuielilor care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi, al doilea, pe lipsa unei armonizări a finanțării testelor obligatorii de depistare a ESB, al treilea, pe lipsa unei supracompensații care să rezulte din măsura în cauză, al patrulea, pe lipsa caracterului selectiv al măsurii în cauză și, respectiv, al cincilea, pe inexistența unei diferențieri a sistemelor de finanțare a respectivelor teste în vigoare în celelalte state membre în vederea aprecierii condiției privind caracterul selectiv.

Tribunalul apreciază oportun să examineze mai întâi al doilea aspect al motivului unic, înainte de primul, de al patrulea, de al cincilea și de al treilea aspect ale acestuia.

Regatul Belgiei susține, în esență, că, în lipsa unei armonizări a finanțării testelor obligatorii de depistare a ESB în Uniunea Europeană, era liber să își asume el însuși costul respectivelor teste fără ca acest lucru să poată fi evaluat în lumina reglementării privind ajutoarele de stat.

Comisia solicită respingerea acestui aspect.

Din jurisprudență reiese că articolul 107 TFUE are ca obiectiv să prevină ca schimburile comerciale dintre statele membre să fie afectate de avantaje acordate de autoritățile publice care, în diverse forme, denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri (Hotărârea din 2 iulie 1974, Italia/Comisia, 173/73, Rec., EU:C:1974:71, punctul 26, și Hotărârea din 15 iunie 2006, Air Liquide Industries Belgium, C‑393/04 și C‑41/05, Rec, EU:C:2006:403, punctul 27).

Pentru a asigura eficacitatea interzicerii ajutoarelor de stat care afectează schimburile comerciale dintre statele membre, în măsura în care acestea denaturează sau amenință să denatureze concurența, articolul 108 TFUE impune Comisiei o obligație specifică de control, iar statelor membre, obligații precise în scopul de a facilita respectiva sarcină a Comisiei și de a evita ca aceasta să fie pusă în fața unui fapt împlinit (Hotărârea din 8 noiembrie 2001, Adria‑Wien Pipeline și Wietersdorfer & Peggauer Zementwerke, C‑143/99, Rec., EU:C:2001:598, punctul 23).

În ceea ce privește proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoare, articolul 108 alineatul (3) TFUE impune mai întâi ca Comisia să fie informată în timp util pentru a‑și prezenta observațiile. Acest alineat obligă, în continuare, Comisia să inițieze fără întârziere procedura în contradictoriu prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE dacă apreciază că proiectul notificat nu este compatibil cu piața internă. În sfârșit, articolul 108 alineatul (3) ultima teză TFUE interzice în termeni neechivoci statului membru să pună în aplicare măsurile preconizate înainte ca această procedură să fi condus la pronunțarea unei decizii finale (Hotărârea Adria‑Wien Pipeline și Wietersdorfer & Peggauer Zementwerke, punctul 63 de mai sus, EU:C:2001:598, punctul 24).

Pe de altă parte, este necesar să se arate că intervențiile statelor membre în domeniile care nu au făcut obiectul unei armonizări în Uniunea Europeană nu sunt excluse din domeniul de aplicare al reglementării privind controlul ajutoarelor de stat. A admite contrariul ar însemna în mod necesar să se priveze de efect util dispozițiile articolelor 107 TFUE și 108 TFUE.

Astfel, de exemplu, intervențiile de stat în domeniile care sunt de competența exclusivă a statelor membre, precum fiscalitatea directă, pot fi evaluate în lumina articolelor 107 TFUE și 108 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2011, Comisia/Government of Gibraltar și Regatul Unit, C‑106/09 P și C‑107/09 P, Rep., EU:C:2011:732, Hotărârea din 29 martie 2012, 3M Italia, C‑417/10, Rep., EU:C:2012:184, punctul 25, și Ordonanța din 29 martie 2012, Safilo, C‑529/10, EU:C:2012:188, punctul 18).

Având în vedere ceea ce precedă, Regatul Belgiei era, așadar, obligat să se asigure că, asumându‑și în integralitate costul testelor obligatorii de depistare a ESB, nu contravenea articolelor 107 TFUE și 108 TFUE, independent de aspectul dacă finanțarea respectivelor teste făcea sau nu făcea obiectul unei armonizări în Uniunea Europeană.

Prin urmare, al doilea aspect al motivului unic trebuie respins pentru acest singur motiv, fără a fi necesar să se examineze argumentele, neesențiale, invocate de Regatul Belgiei care urmăresc să dovedească lipsa unei armonizări a finanțării testelor obligatorii de depistare a ESB.

Regatul Belgiei susține, în esență, că Comisia a decis în mod eronat în sensul existenței unui avantaj economic conferit de măsura în cauză.

Comisia solicită respingerea acestui aspect.

Articolul 107 alineatul (1) TFUE definește ajutoarele de stat ca fiind ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre. Noțiunea de ajutoare de stat în sensul acestei dispoziții nu se limitează la subvenție, având în vedere că nu sunt incluse doar prestațiile pozitive precum subvențiile în sine, ci include și intervențiile care, sub diverse forme, reduc sarcinile care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi și care, prin aceasta, fără să fie subvenții în sensul strict al termenului, au aceeași natură și efecte identice. Printre avantajele indirecte care au aceleași efecte precum subvențiile se numără furnizarea de bunuri sau de servicii în condiții preferențiale (a se vedea Hotărârea Comisia/Țările de Jos, punctul 49 de mai sus, EU:C:2011:551, punctul 86 și jurisprudența citată).

Din jurisprudență reiese de asemenea că sunt considerate ajutoare intervențiile care, sub orice formă, pot favoriza direct sau indirect întreprinderi ori care trebuie să fie considerate un avantaj economic pe care întreprinderea beneficiară nu l‑ar fi putut obține în condiții normale de piață (a se vedea Hotărârea Comisia/Țările de Jos, punctul 49 de mai sus, EU:C:2011:551, punctul 87 și jurisprudența citată).

Regatul Belgiei nu contestă că, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2001 și 31 decembrie 2005, testele obligatorii de depistare a ESB au fost finanțate din resurse publice. Prin urmare, este necesar să se aprecieze dacă, întrucât a considerat că această finanțare a scutit întreprinderile de pe filiera bovină de o cheltuială care le grevează în mod normal bugetul, Comisia a afectat decizia atacată cu o eroare de drept.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că Comisia a apreciat, în considerentul (90) al deciziei atacate, că costurile controalelor obligatorii referitoare la producția sau la comercializarea produselor, cum sunt testele obligatorii de depistare a ESB, erau o cheltuială care greva în mod normal bugetul întreprinderilor.

În primul rând, Regatul Belgiei obiectează că obligația de a efectua testele obligatorii de depistare a ESB nu decurge din condițiile normale ale pieței, ci dintr‑o intervenție a puterilor publice. În această privință, Regatul Belgiei invocă Concluziile avocatului general Jacobs în cauza GEMO (C‑126/01, Rec., EU:C:2002:273), în care acesta explică faptul că termenul „în mod normal” înseamnă „în condiții normale ale pieței, și anume în condițiile unei piețe fără intervenții ale statului sau disfuncționalități” (Concluziile avocatului general Jacobs prezentate în cauza GEMO, citate anterior, EU:C:2002:273, punctul 77). Astfel, în speță, Regatul Belgiei susține că, fără intervenția puterilor publice, respectivele teste obligatorii nu ar constitui o cheltuială care grevează în mod normal bugetul agenților economici de pe filiera bovină.

Cu toate acestea, noțiunea de cheltuieli care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi include, printre altele, costurile suplimentare pe care întreprinderile trebuie să le suporte din cauza obligațiilor care au la origine legi, acte cu putere de lege sau convenții care se aplică unei activități economice (a se vedea prin analogie Hotărârea Italia/Comisia, punctul 62 de mai sus, EU:C:1974:71, punctul 33, Hotărârea din 5 octombrie 1999, Franța/Comisia, C‑251/97, Rec., EU:C:1999:480, punctul 40, și Hotărârea din 3 martie 2005, Heiser, C‑172/03, Rec., EU:C:2005:130, punctul 38).

Astfel, Comisia a considerat fără a săvârși vreo eroare că costul controalelor care priveau producerea sau comercializarea produselor, devenite obligatorii printr‑o dispoziție legală sau printr‑un act cu putere de lege, cum sunt testele obligatorii de depistare a ESB, constituia o cheltuială care greva în mod normal bugetul unei întreprinderi.

Prin urmare, argumentul Regatului Belgiei trebuie respins.

În al doilea rând, Regatul Belgiei susține, în esență, că finanțarea testelor obligatorii de depistare a ESB prin resurse de stat nu conferă niciun avantaj agenților economici de pe filiera bovină, întrucât obligația de a efectua aceste teste urmărește un scop de interes general, și anume protecția sănătății publice.

În această privință trebuie să se remarce că Curtea a statuat în mod repetat că articolul 107 alineatul (1) TFUE nu distinge în funcție de cauzele sau de obiectivele intervențiilor de stat, ci le definește în funcție de efectele acestora (Hotărârea Italia/Comisia, punctul 62 de mai sus, EU:C:1974:71, punctul 27, Hotărârea din 12 decembrie 2002, Belgia/Comisia, C‑5/01, Rec., EU:C:2002:754, punctul 45, și Hotărârea Comisia/Government of Gibraltar și Regatul Unit, punctul 66 de mai sus, EU:C:2011:732, punctul 87).

Astfel, obiectivul de protecție a sănătății publice urmărit de măsura în cauză, presupunându‑l corect, nu este suficient pentru a înlătura calificarea drept ajutor de stat reținută de Comisie în decizia atacată.

Prin urmare, argumentul Regatului Belgiei trebuie respins.

În al treilea rând, Regatul Belgiei susține că trebuie să se facă distincție între prezenta cauză și cea în care s‑a pronunțat Hotărârea din 20 noiembrie 2003, GEMO (C‑126/01, Rec, EU:C:2003:622), în care Curtea a declarat că asumarea costurilor de colectare și de eliminare a cadavrelor de animale și a deșeurilor din abatoare de către Republica Franceză conferea un avantaj crescătorilor și abatoarelor, întrucât aceste costuri constituiau cheltuieli inerente activității lor economice.

Primo, Regatul Belgiei susține că principiul „poluatorul plătește”, aplicat de Curte în Hotărârea GEMO, punctul 83 de mai sus (EU:C:2003:622), nu este aplicabil în prezenta cauză. În această privință, el pretinde că deșeurile din abatoare și cadavrele de animale sunt o externalitate inerentă activității abatoarelor și a crescătorilor, spre deosebire de ESB, care este o boală ce nu rezultă în mod direct din activitatea crescătorilor și a abatoarelor și care nu prezintă, așadar, nicio legătură clară și directă cu un anumit producător sau cu o întreprindere în particular. În opinia sa, această teză ar fi confirmată de Orientările EST, ale căror părți IV și V vizează animalele găsite moarte și, respectiv, deșeurile din abatoare și se referă în mod expres la principiul „poluatorul plătește”, în timp ce această referire nu figurează în partea III din respectivele orientări, consacrată testelor de depistare a EST.

Cu toate acestea, noțiunea de cheltuieli care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi nu se limitează la costurile care decurg din aplicarea principiului „poluatorul plătește”. Astfel, faptul că principiul respectiv nu este aplicabil în prezenta cauză, presupunându‑l dovedit, nu poate infirma concluzia care figurează la punctul 76 de mai sus.

Prin urmare, argumentul Regatului Belgiei trebuie respins.

Secundo, Regatul Belgiei susține, întemeindu‑se pe Hotărârea din 5 februarie 1976, Conceria Bresciani (87/75, Rec., EU:C:1976:18) și pe Hotărârea din 15 decembrie 1993, Ligur Carni și alții (C‑277/91, C‑318/91 și C‑319/91, Rec., EU:C:1993:927), că un sistem de controale obligatorii care urmărește, precum în speță, să protejeze sănătatea publică nu este un serviciu acordat întreprinderilor pentru care acestea ar trebui în mod normal să plătească.

În această privință, trebuie remarcat că, în hotărârile citate la punctul 87 de mai sus, Curtea a apreciat că redevențele supuse examinării sale, datorate în temeiul controalelor sanitare efectuate în interes general asupra produselor importate care au fost deja supuse unor controale analoage în țara de origine, nu puteau fi considerate contrapartida unui serviciu și că revenea colectivității publice sarcina de a suporta costul respectivelor controale.

Cu toate acestea, trebuie să se arate că, în hotărârile citate la punctul 87 de mai sus, Curtea a trebuit să se pronunțe numai cu privire la problema compatibilității finanțării anumitor controale sanitare cu normele privind libera circulație a mărfurilor și, prin urmare, nu s‑a pronunțat cu privire la legalitatea respectivei finanțări în raport cu articolul 107 alineatul (1) TFUE.

În consecință, jurisprudența invocată de Regatul Belgiei nu este pertinentă în speță.

Prin urmare, argumentul Regatului Belgiei trebuie respins.

În al patrulea și ultimul rând, Regatul Belgiei afirmă, în esență, că testele obligatorii de depistare a ESB sunt legate de exercitarea prerogativelor sale de putere publică și, prin urmare, nu prezintă un caracter economic care să justifice aplicarea normelor de concurență din Tratatul FUE. În consecință, acesta consideră că putea suporta el însuși totalitatea costurilor respectivelor teste fără ca această măsură să constituie ajutor de stat.

În răspunsul său la o întrebare scrisă a Tribunalului, Regatul Belgiei a explicitat argumentul citat la punctul 92 de mai sus indicând că organizarea testelor de depistare a ESB, inclusiv organizarea finanțării lor, intră sub incidența prerogativelor de putere publică.

În această privință este suficient să se constate, astfel cum subliniază în mod întemeiat Comisia, iar Regatul Belgiei nu contestă, că operatorii de pe filiera bovină au numai obligația, în temeiul reglementării naționale, de a realiza testele de depistare a ESB pe bovinele prezentate la abatoare înainte de a putea comercializa carnea, grăsimea și măruntaiele acestora, ceea ce nu implică din partea lor exercitarea unor prerogative de putere publică.

În consecință, argumentul citat la punctul 92 de mai sus nu poate infirma concluzia potrivit căreia costul testelor obligatorii de depistare a ESB este o cheltuială pe care agenții economici de pe filiera bovină trebuie să o suporte în cadrul desfășurării activității lor economice (a se vedea punctele 69-86 de mai sus).

În sfârșit și în orice caz, trebuie să se arate că, astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul 76 de mai sus, faptul că întreprinderilor le sunt impuse cheltuieli prin intermediul reglementării naționale, care au deci în mod necesar legătură cu exercitarea de către statul membru în cauză a prerogativelor sale de putere publică, nu se opune ca respectivele cheltuieli să fie calificate drept „cheltuieli care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi”.

Prin urmare, argumentul Regatului Belgiei trebuie respins.

Având în vedere cele de mai sus, primul aspect al motivului unic trebuie respins ca neîntemeiat.

Regatul Belgiei afirmă, în esență, că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin aceea că a considerat selectivă măsura în cauză.

Comisia solicită respingerea acestui aspect.

Dintr‑o jurisprudență constantă reiese că calificarea drept ajutor presupune ca toate condițiile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) TFUE să fie îndeplinite (Hotărârea Comisia/Țările de Jos, punctul 49 de mai sus, EU:C:2011:551, punctul 61). Mai precis, astfel cum s‑a subliniat la punctul 71 de mai sus, un avantaj economic acordat de un stat membru nu are caracterul unui ajutor decât dacă este de natură să favorizeze anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri (Hotărârea Comisia/Țările de Jos, punctul 49 de mai sus, EU:C:2011:551, punctul 61).

Astfel, pentru a dovedi că măsura în cauză se aplică în mod selectiv anumitor întreprinderi sau producerii anumitor bunuri, revine Comisiei sarcina de a demonstra că aceasta introduce diferențieri între întreprinderi care se găsesc într‑o situație de fapt și de drept comparabilă în raport cu obiectivul urmărit de măsura în cauză (Hotărârea Comisia/Țările de Jos, punctul 49 de mai sus, EU:C:2011:551, punctul 62).

Cu toate acestea, trebuie să se arate de asemenea că noțiunea de ajutor nu se referă la măsurile care introduc o diferențiere între întreprinderi în materie de sarcini atunci când această diferențiere rezultă din natura și din economia sistemului de sarcini în cauză. Revine statului membru care a introdus o astfel de diferențiere între întreprinderi în materie de sarcini fiscale obligația de a demonstra că aceasta se justifică prin natura și prin economia sistemului în cauză (Hotărârea Comisia/Țările de Jos, punctul 49 de mai sus, EU:C:2011:551, punctul 62).

În speță, trebuie amintit că Comisia a considerat în mod corect, în considerentul (90) al deciziei atacate, că costul controalelor obligatorii care priveau producerea sau comercializarea bunurilor era o cheltuială care greva în mod normal bugetul unei întreprinderi (a se vedea punctul 77 de mai sus).

Prin intermediul măsurii în cauză, Regatul Belgiei a redus, așadar, costurile care grevau în mod normal bugetul unei întreprinderi.

În plus, în considerentul (92) al deciziei atacate, Comisia a apreciat că, în Belgia, avantajul în cauză era rezervat numai unui anumit sector, și anume „celui al creșterii animalelor supuse testelor [de depistare a] ESB”.

În această privință, trebuie să se arate că, în răspunsul la o întrebare scrisă adresată de Tribunal, Comisia a explicat că prin „sectorul creșterii animalelor supuse testelor [de depistare a] ESB” trebuia să se înțeleagă toți agenții economici de pe filiera bovină pe care decizia atacată îi identificase drept beneficiarii măsurii în cauză, și anume crescătorii, abatoarele și celelalte entități care prelucrau, manipulau, vindeau sau comercializau produse rezultate din bovine și supuse unui test obligatoriu de depistare a ESB.

În consecință, având în vedere jurisprudența citată la punctul 101 de mai sus, Comisia a apreciat în mod întemeiat, în considerentul (92) al deciziei atacate, că măsura în cauză era selectivă.

În primul rând, Regatul Belgiei obiectează că Comisia, căreia îi revine sarcina probei caracterului selectiv al finanțării testelor obligatorii de depistare a ESB, nu a demonstrat că finanțarea menționată introdusese diferențieri între întreprinderile care se aflau, din perspectiva obiectivului măsurii în cauză, într‑o situație de fapt și de drept comparabilă.

Cu toate acestea, Comisia a constatat că agenții economici de pe filiera bovină beneficiau de un avantaj care nu era disponibil pentru întreprinderile din alte sectoare, întrucât aceștia beneficiau de gratuitatea controalelor care trebuiau efectuate în mod obligatoriu înainte de punerea pe piață sau de comercializarea produselor lor, în timp ce întreprinderile din alte sectoare nu aveau această posibilitate, fapt care nu este contestat de Regatul Belgiei.

Astfel, Comisia a putut dovedi în mod valabil că Regatul Belgiei a introdus o diferențiere între întreprinderi în materie de sarcini, în sensul jurisprudenței citate la punctul 101 de mai sus.

Prin urmare, argumentul Regatului Belgiei trebuie respins.

În al doilea rând, Regatul Belgiei susține că respectivul caracter selectiv al măsurii în cauză se poate aprecia numai în raport cu întreprinderile care produc, comercializează sau prelucrează bunurile supuse testelor obligatorii de depistare a ESB, celelalte întreprinderi neaflându‑se într‑o situație de fapt și de drept comparabilă.

În această privință trebuie amintit că caracterul selectiv al unei măsuri se apreciază în raport cu totalitatea întreprinderilor, iar nu în raport cu întreprinderile beneficiare ale unui astfel de avantaj în interiorul aceluiași grup (Hotărârea din 11 iunie 2009, Italia/Comisia, T‑222/04, Rep., EU:T:2009:194, punctul 66, și Hotărârea din 13 septembrie 2012, Italia/Comisia, T‑379/09, EU:T:2012:422, punctul 47).

Mai mult, deși, prin argumentul potrivit căruia numai întreprinderile care produc, comercializează sau prelucrează bunurile supuse testelor obligatorii de depistare a ESB se află într‑o situație de fapt și de drept comparabilă, Regatul Belgiei susține că aceste întreprinderi trebuie să suporte o cheltuială specifică pe care întreprinderile din alte sectoare nu trebuie să o suporte, și anume costul respectivelor teste, acesta nu urmărește să conteste caracterul selectiv al măsurii în cauză, ci să îl justifice.

Or, într‑o astfel de ipoteză, un asemenea argument trebuie respins, acesta fiind în mod vădit insuficient pentru a dovedi că diferențierea dintre întreprinderi introdusă prin măsura în cauză este justificată de natura și de economia sistemului de sarcini în discuție.

Având în vedere ceea ce precedă, Comisia a apreciat fără a săvârși erori că măsura în cauză era selectivă în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

Prin urmare, al patrulea aspect al motivului unic trebuie respins ca neîntemeiat.

Regatul Belgiei susține că, în considerentele (91) și (92) ale deciziei atacate, Comisia a decis în sensul existenței unui avantaj selectiv după ce a constatat că măsura în cauză putea conduce la o denaturare a concurenței în raport cu întreprinderile situate în statele membre în care testele obligatorii de depistare a ESB erau finanțate diferit. Or, condiția privind caracterul selectiv ar putea fi apreciată numai în raport cu întreprinderile care intră sub incidența legislației statului membru care se află la originea măsurii în cauză.

În memoriul în apărare, Comisia a admis că, în vederea aprecierii existenței unui avantaj selectiv, nu este pertinent să se țină seama de diferențele care există între statele membre în ceea ce privește amploarea participării lor la finanțarea testelor obligatorii de depistare a ESB. În acest context, Comisia a precizat că teza din considerentul (92) al deciziei atacate, contestată de Regatul Belgiei, privește aprecierea denaturărilor concurenței, iar nu pe cea a unui avantaj selectiv.

În această privință, este necesar să se arate, mai întâi, că considerentul (92) amintit figurează la punctul 5.1.2. din decizia atacată, intitulat „Avantaj selectiv pentru o întreprindere”, iar nu la punctul 5.1.3. din decizia menționată, intitulat „Denaturarea concurenței și efectele asupra schimburilor comerciale în cadrul Uniunii”.

În continuare, din termenii neechivoci ai considerentului (92) al deciziei atacate reiese că Comisia a examinat dacă era îndeplinită condiția privind caracterul selectiv după cum urmează: „În cauza în speță, pe plan național, finanțarea testelor [pentru depistarea] ESB de către stat nu este benefică decât pentru un sector determinat, cel de creștere a animalelor care fac obiectul [respectivelor teste]. Pe plan comunitar, finanțarea [acestor teste] în favoarea întreprinderilor belgiene de către stat sau prin intermediul unor resurse de stat conferă acestor întreprinderi un avantaj în fața concurentelor lor străine, a căror finanțare a [acelorași teste] nu este suportată de stat sau din resursele de stat.”

Astfel, Comisia susține în mod eronat că comparația dintre situația beneficiarilor măsurii în cauză și cea a întreprinderilor din celelalte state membre care sunt excluse de la aceasta, efectuată în considerentul (92) al deciziei atacate, privește aprecierea denaturărilor concurenței.

În această privință, din jurisprudență reiese că aprecierea condiției, prevăzută la articolul 107 alineatul (1) TFUE, referitoare la afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre constă în examinarea aspectului dacă întreprinderile sau producerea de bunuri dintr‑un stat membru sunt avantajate în raport cu întreprinderile sau producerea de bunuri din alte state membre, în timp ce condiția privind caracterul selectiv, prevăzută la același alineat al acestui articol, nu poate fi apreciată decât în cadrul unui singur stat membru și nu rezultă decât dintr‑o analiză a diferenței de tratament în ceea ce privește exclusiv întreprinderile sau producerea de bunuri din acest stat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 2004, Spania/Comisia, C‑73/03, EU:C:2004:711, punctul 28).

În speță, întemeindu‑se nu numai pe o diferență de tratament între întreprinderile care intră sub incidența legislației unuia singur și același stat membru, ci și pe o diferență de tratament între întreprinderile dintr‑un stat membru și cele din alte state membre (a se vedea punctele 121 și 122 de mai sus), Comisia a săvârșit o eroare în cadrul aprecierii condiției privind caracterul selectiv.

Cu toate acestea, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 104-117 de mai sus, chiar în lipsa acestei considerații eronate, motivele rămase din decizia atacată și în special prima teză a considerentului (92) al acesteia justifică concluzia potrivit căreia măsura în cauză este selectivă. În aceste condiții, eroarea săvârșită de Comisie nu poate repune în discuție legalitatea deciziei atacate.

Având în vedere ceea ce precedă, al cincilea aspect al motivului unic trebuie respins ca inoperant.

Regatul Belgiei pretinde că finanțarea testelor obligatorii de depistare a ESB prin intermediul unor resurse de stat nu ar fi depășit niciodată costul real al respectivelor teste, excluzând astfel orice supracompensație pentru beneficiarii identificați în decizia atacată.

Regatul Belgiei indică, în plus, că laboratoarele care au efectuat testele obligatorii de depistare a ESB au „primit” un preț conform cu cel al pieței pentru serviciile lor și au fost selecționate potrivit unei proceduri de cerere de ofertă deschise și nediscriminatorii.

Comisia solicită respingerea acestui aspect.

Trebuie amintit că, în temeiul articolului 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, cererea introductivă de instanță trebuie să cuprindă o expunere sumară a motivelor invocate. Această expunere trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să aibă nevoie de alte informații. Cererea introductivă trebuie, prin urmare, să clarifice în ce constă motivul pe care se întemeiază acțiunea, astfel încât simpla enunțare abstractă a acestuia nu îndeplinește cerințele prevăzute de Regulamentul de procedură (Hotărârea din 12 ianuarie 1995, Viho/Comisia, T‑102/92, Rec., EU:T:1995:3, punctul 68). Cerințe similare sunt impuse atunci când o obiecție este invocată în susținerea unui motiv (Hotărârea din 14 mai 1998, Mo och Domsjö/Comisia, T‑352/94, Rec., EU:T:1998:103, punctul 333).

În plus, în vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar, pentru ca un argument să fie admisibil, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care acesta se întemeiază să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din chiar textul cererii introductive (a se vedea în acest sens Ordonanța din 20 octombrie 2000, RJB Mining/Comisia, T‑110/98 REC, EU:T:2000:239, punctul 23 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 10 aprilie 2003, Travelex Global and Financial Services și Interpayment Services/Comisia, T‑195/00, Rec., EU:T:2003:111, punctul 26).

În speță, Regatul Belgiei nu a explicitat suficient în cererea introductivă motivul său întemeiat pe lipsa supracompensației. În plus, argumentele pe care le‑a expus în respectiva cerere introductivă în susținerea acestui motiv nu îndeplinesc cerințele de claritate și de precizie prevăzute la articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură. Astfel, nu a explicat în ce măsură pretinsa lipsă a supracompensației ar permite să se considere că măsura în cauză nu conferise un avantaj economic selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

Având în vedere considerațiile de mai sus, al treilea aspect al motivului trebuie declarat inadmisibil.

Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, acțiunea trebuie respinsă în întregime.

Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Regatul Belgiei a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)

25 martie 2015 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Regulamentul nr. 999/2001

Orientările EST

Istoricul cauzei

Procedura în fața Comisiei

Decizia atacată

Procedura și concluziile părților

În drept

Cu privire la admisibilitate

Cu privire la fond

Cu privire la al doilea aspect al motivului unic, întemeiat pe lipsa unei armonizări a finanțării testelor obligatorii de depistare a ESB

Cu privire la primul aspect al motivului unic, întemeiat pe nereducerea cheltuielilor care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi

Cu privire la al patrulea aspect al motivului unic, întemeiat pe lipsa caracterului selectiv al măsurii în cauză

Cu privire la al cincilea aspect al motivului unic, întemeiat pe nediferențierea sistemelor de finanțare a testelor obligatorii de depistare a ESB în vigoare în celelalte state membre în raport cu aprecierea condiției privind caracterul selectiv

Cu privire la al treilea aspect al motivului unic, întemeiat pe lipsa unei supracompensații

Cu privire la cheltuielile de judecată