Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 8 noiembrie 2012.#KGH Belgium NV împotriva Belgische Staat.#Cerere de decizie preliminară formulată de rechtbank van eerste aanleg te Antwerpen.#Datorie vamală – Recuperare ulterioară a taxelor la import sau la export – Înscriere în evidența contabilă a taxelor – Reguli practice.#Cauza C-351/11.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 217 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 82/97 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 decembrie 1996 (JO L 17, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 9, p. 250, denumit în continuare „Codul vamal”).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între KGH Belgium NV (denumită în continuare „KGH Belgium”), pe de o parte, și Belgische Staat, reprezentat de Federale Overheidsdienst Financiën (Serviciul Public Federal de Finanțe, denumit în continuare „SPF Finances”), pe de altă parte, cu privire la aspectul dacă autoritățile vamale subordonate acestuia din urmă au înscris în mod valabil în evidența contabilă o datorie vamală, în sensul articolului 217 alineatul (1) din Codul vamal.

Articolul 217 din Codul vamal prevede: „(1) Orice valoare a drepturilor de import sau export care rezultă dintr-o datorie vamală, denumită în continuare «valoarea drepturilor», se calculează de autoritățile vamale de îndată ce intră în posesia datelor necesare și este înregistrată de autoritățile respective în evidențele contabile sau pe orice alt suport echivalent (înscrierea în evidența contabilă). Primul paragraf nu se aplică: (a) atunci când a fost introdus un drept antidumping sau compensatoriu provizoriu; (b) atunci când valoarea drepturilor legal datorate o depășește pe cea stabilită pe baza informațiilor obligatorii; (c) în cazul în care dispozițiile adoptate în conformitate cu procedura comitetului scutesc autoritățile vamale de obligația de a înscrie în evidența contabilă drepturi într-un cuantum sub o anumită valoare. Autoritățile vamale pot să nu ia în calcul valori ale drepturilor care, în conformitate cu articolul 221 alineatul (3), nu au putut fi comunicate debitorului vamal după expirarea termenului permis. (2) Statele membre stabilesc regulile practice pentru înscrierea în evidența contabilă a valorii drepturilor. Aceste reguli pot varia în momentul în care autoritățile vamale, având în vedere condițiile în care datoria vamală a luat naștere, au certitudinea că sumele menționate vor fi plătite.”

Articolul 221 alineatul (1) din codul respectiv prevede: „De îndată ce a fost înscrisă în evidența contabilă, valoarea drepturilor se comunică debitorului în conformitate cu normele corespunzătoare.”

Legea generală privind taxele vamale și accizele, coordonată prin Decretul regal din 18 iulie 1977 (Belgisch Staatsblad, 21 septembrie 1977, p. 11425), confirmat prin Legea privind taxele vamale și accizele din 6 iulie 1978 (Belgisch Staatsblad, 12 august 1978, p. 9013), astfel cum a fost modificată de la 1 ianuarie 1994 prin Legea de modificare a Legii generale privind taxele vamale și accizele din 27 decembrie 1993 (Belgisch Staatsblad, 30 decembrie 1993, p. 29031, denumită în continuare „LGDA”), prevede la articolul 1: „În sensul prezentei legi: [...] 6° «înscrierea în evidența contabilă» reprezintă înregistrarea valorii taxelor care rezultă dintr-o datorie vamală în evidențele contabile sau pe orice alt suport echivalent; [...]”

Potrivit articolului 3 din LGDA: „Dispozițiile privind înscrierea în evidența contabilă și condițiile de plată a valorii taxelor care decurg dintr-o datorie vamală sunt stabilite prin regulamentele Comunităților Europene.”

Din cererea de decizie preliminară reiese că litigiul cu care este sesizată instanța de trimitere privește aspectul dacă autoritățile vamale subordonate SPF Finances au înscris în mod valabil în evidența contabilă, în sensul articolului 217 alineatul (1) din Codul vamal, o datorie vamală care revenea KGH Belgium.

Litigiul principal, astfel cum este descris de instanța de trimitere, are ca obiect anularea deciziei administratorului taxelor vamale și accizelor din 19 martie 2009, precum și a deciziei directorului regional al taxelor vamale și accizelor din Antwerpen din 4 iulie 2008, potrivit cărora KGH Belgium are o datorie vamală în valoare principală de 3620,52 EUR.

La 26 noiembrie 2009, SPF Finances a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că decizia din 4 iulie 2008 este întemeiată și valabilă, iar taxele vamale sunt datorate în mod definitiv și incontestabil.

În fața instanței de trimitere, KGH Belgium a susținut că reiese din articolul 217 alineatul (2) din Codul vamal că statele membre au obligația să stabilească în dreptul lor intern regulile practice de efectuare a înscrierii în evidența contabilă prevăzute la articolul 217 alineatul (1) din Codul vamal, astfel încât debitorul să poată verifica dacă autoritățile vamale naționale au operat efectiv această înscriere, în timp ce, potrivit SPF Finances, acestor state nu le revine nicio obligație de această natură.

KGH Belgium consideră de asemenea că, în lipsa unor prevederi legale în dreptul belgian, datoria vamală nu a putut fi înscrisă în mod valabil în evidența contabilă, în sensul articolului 217 alineatul (1) din Codul vamal.

Potrivit SPF Finances, orice înscriere a datoriei vamale pe orice suport este suficientă pentru a fi considerată o înscriere valabilă în evidența contabilă în sensul articolului 217 alineatul (1) din Codul vamal.

SPF Finances susține că, deși statul belgian nu are obligația de a prevedea în dreptul său intern dispoziții legale prin care să se stabilească reguli practice pentru înscrierea în evidența contabilă a datoriilor vamale, astfel de dispoziții există totuși în dreptul belgian.

Astfel, potrivit instanței de trimitere, dacă se impune într-adevăr ca legislația belgiană să stabilească reguli practice pentru înscrierea în evidența contabilă, se pune problema dacă prevederile legale belgiene existente stabilesc, potrivit articolului 217 alineatul (2) din Codul vamal, reguli practice pentru înscrierea în evidența contabilă în sensul articolului 217 alineatul (1) din Codul vamal.

În aceste condiții, rechtbank van eerste aanleg te Antwerpen a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 217 alineatul (2) din [Codul vamal] trebuie interpretat în sensul că, la stabilirea regulilor practice pentru înscrierea în evidența contabilă a valorii taxelor, statele membre se pot limita la adoptarea în legislația națională a unor dispoziții prin care se stabilește doar că — «înscrierea în evidența contabilă» în sensul acestor dispoziții de drept intern reprezintă «înregistrarea valorii taxelor care rezultă dintr-o datorie vamală în evidențele contabile sau pe orice alt suport echivalent» (în sensul articolului 1 punctul 6° din [LGDA]) și că — dispozițiile privind înscrierea în evidența contabilă și condițiile de plată a valorii taxelor care decurg dintr-o datorie vamală sunt stabilite prin regulamentele Comunităților Europene (în sensul articolului 3 din [LGDA]) sau este necesar ca statele membre, în aplicarea articolului 217 alineatul (2) din Codul vamal, să stabilească în dreptul lor intern modalitatea prin care se efectuează în practică înscrierea în evidența contabilă prevăzută la articolul 217 alineatul (1) din același cod, astfel încât debitorul să poată verifica dacă autoritățile vamale au operat efectiv această înscriere? 2) Articolul 217 alineatul (2) din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care legislația națională prevede doar că — «înscrierea în evidența contabilă» în sensul acestor dispoziții de drept intern reprezintă «înregistrarea valorii taxelor care rezultă dintr-o datorie vamală în evidențele contabile sau pe orice alt suport echivalent» (în sensul articolului 1 punctul 6° din [LGDA]) și că — dispozițiile privind înscrierea în evidența contabilă și condițiile de plată a valorii taxelor care decurg dintr-o datorie vamală sunt stabilite prin regulamentele Comunităților Europene (în sensul articolului 3 din [LGDA]), autoritățile vamale pot invoca faptul că o înregistrare a valorii taxelor operată de acestea într-un formular 1552 B sau într-o bază de date pentru datorii «PLDA» (paperless douanes et accises), precum și orice altă înregistrare sau înscriere a valorii taxelor efectuată de acestea pe un alt suport echivalent reprezintă o înscriere în evidența contabilă în sensul articolului 217 alineatul (1) din Codul vamal? 3) În situația în care înregistrarea de către autoritățile vamale a valorii taxelor într-un formular 1552 B poate fi considerată o înscriere în evidența contabilă în sensul articolului 217 alineatul (1) din Codul vamal, articolul 217 din același cod trebuie interpretat în sensul că numai înregistrarea valorii exacte a taxelor care decurg dintr-o datorie vamală în formularul 1552 B reprezintă o înscriere în evidența contabilă în sensul articolului 217 alineatul (1) din acest cod?”

În observațiile scrise, guvernul belgian arată că întrebările adresate excedează într-o anumită măsură sferei de competență a Curții. Astfel, prin formularea utilizată de instanța de trimitere, aceste întrebări ar determina Curtea să se pronunțe asupra compatibilității anumitor dispoziții naționale cu articolul 217 alineatul (2) din Codul vamal. Or, Curtea nu ar fi competentă să se pronunțe asupra compatibilității dreptului național al unui stat membru cu dreptul Uniunii.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, deși nu este de competența Curții să se pronunțe, în cadrul unei proceduri inițiate în temeiul articolului 267 TFUE, cu privire la compatibilitatea unor norme de drept intern cu dreptul Uniunii și nici să interpreteze acte cu putere de lege sau norme administrative naționale, Curtea este totuși competentă să furnizeze instanței de trimitere toate elementele de interpretare proprii dreptului Uniunii care să îi poată permite acesteia să aprecieze o asemenea compatibilitate în vederea soluționării cauzei cu care este sesizată (a se vedea în special Hotărârea din 15 decembrie 1993, Hünermund și alții, C-292/92, Rec., p. I-6787, punctul 8, Hotărârea din 6 martie 2007, Placanica și alții, C-338/04, C-359/04 și C-360/04, Rep., p. I-1891, punctul 36, precum și Hotărârea din 10 noiembrie 2011, Foggia – SGPS, C-126/10, Rep., p. I-10923, punctul 29).

În speță, având în vedere modul de redactare a întrebărilor respective, trebuie să se considere că acestea cuprind o cerere de interpretare a articolului 217 alineatul (2) din Codul vamal care trebuie să permită instanței de trimitere să stabilească regulile practice pentru înscrierea în evidența contabilă a valorii taxelor, natura suportului necesar, precum și aspectul dacă numai înregistrarea valorii exacte a taxelor vamale poate fi înscrisă în evidența contabilă.

În consecință, cererea de decizie preliminară trebuie declarată admisibilă.

Prin intermediul celor trei întrebări, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 217 alineatul (2) din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că acesta obligă un stat membru să stabilească în dreptul său intern regulile practice de efectuare a înscrierii în evidența contabilă a valorii taxelor care rezultă dintr-o datorie vamală, că acesta impune un suport specific pentru această înscriere în evidența contabilă și că numai înregistrarea valorii exacte a taxelor poate fi înscrisă în evidența contabilă.

Trebuie amintit că rezultă din articolul 217 alineatul (1) primul paragraf din Codul vamal că înscrierea în evidența contabilă constă în înregistrarea de către autoritățile vamale a valorii taxelor la import sau la export care rezultă dintr-o datorie vamală în evidențele contabile sau pe orice alt suport echivalent (Hotărârea din 16 iulie 2009, Distillerie Smeets Hasselt și alții, C-126/08, Rec., p. I-6809, punctul 22).

Trebuie subliniat de asemenea că, potrivit articolului 217 alineatul (2) din codul menționat, revine statelor membre sarcina de a stabili regulile practice pentru înscrierea în evidența contabilă. Aceste reguli pot varia în momentul în care autoritățile vamale, având în vedere condițiile în care a luat naștere datoria vamală, au certitudinea că valoarea taxelor care rezultă din datoria respectivă va fi plătită.

În condițiile în care articolul 217 din Codul vamal nu prevede reguli practice ale „înscrierii în evidența contabilă” în sensul acestei dispoziții și nici, prin urmare, cerințe minime de ordin tehnic sau formal, această înscriere în evidența contabilă trebuie să fie efectuată astfel încât să asigure înscrierea de către autoritățile vamale competente a valorii exacte a taxelor la import sau la export care rezultă dintr-o datorie vamală în evidențele contabile sau pe orice alt suport echivalent, pentru a permite în special ca înscrierea în evidența contabilă a valorilor respective să fie stabilită cu certitudine și în privința debitorului (Hotărârea din 28 ianuarie 2010, Direct Parcel Distribution Belgium, C-264/08, Rec., p. I-731, punctul 23).

În consecință, statele membre nu sunt obligate să stabilească în legislația lor națională regulile practice de efectuare a înscrierii în evidența contabilă a valorii taxelor care rezultă dintr-o datorie vamală, fiind suficiente măsuri interne ale administrației vamale.

Pe de altă parte, în ceea ce privește natura suportului necesar, Curtea s-a pronunțat deja în sensul că, având în vedere marja de apreciere care le este conferită la articolul 217 alineatul (2) din Codul vamal, trebuie să se considere că statele membre pot prevedea că înscrierea în evidența contabilă a valorii taxelor care rezultă dintr-o datorie vamală se realizează prin înregistrarea valorii menționate în procesul-verbal întocmit de autoritățile vamale competente în vederea constatării unei încălcări a legislației vamale aplicabile (Hotărârile citate anterior Distillerie Smeets Hasselt și alții, punctul 25, și Direct Parcel Distribution Belgium, punctul 24).

Astfel, articolul 217 alineatul (2) din Codul vamal nu prevede nicio obligație de a recurge, în ceea ce privește suportul, la evidențele contabile, fiind posibil ca un suport de hârtie sau un suport electronic să fie suficient, cu condiția ca valoarea exactă a taxelor vamale să fie menționată.

Astfel, referitor la înscrierea exactă a valorii taxelor vamale care trebuie înregistrate în evidența contabilă, la punctul 23 din prezenta hotărâre s-a amintit că înscrierea în evidența contabilă trebuie să fie efectuată astfel încât să asigure înregistrarea de către autoritățile vamale competente a valorii exacte a taxelor la import sau la export care rezultă dintr-o datorie vamală în evidențele contabile sau pe orice alt suport echivalent.

Cu toate acestea, dacă valoarea menționată este incorectă, valoarea comunicată nu este nici ea valabilă. Această valoare poate totuși să fie rectificată în evidențele contabile de autoritățile vamale care vor efectua o nouă comunicare către debitor.

Astfel, conform articolului 221 alineatul (1) din Codul vamal, anterior comunicării valorii taxelor care trebuie recuperate, trebuie să fi fost realizată înscrierea în evidența contabilă a acestei valori de autoritățile vamale ale statului membru respectiv, iar în cazul în care valoarea menționată nu a făcut obiectul unei înscrieri în evidența contabilă în conformitate cu articolul 217 alineatul (1) din Codul vamal, aceasta nu poate să fie recuperată de autoritățile menționate, care au totuși posibilitatea de a proceda la o nouă comunicare a aceleiași valori, cu respectarea condițiilor prevăzute la articolul 221 alineatul (1) din Codul vamal și a normelor privind prescripția în vigoare la data la care a luat naștere datoria vamală (a se vedea în special Ordonanța din 9 iulie 2008, Gerlach & Co., C-477/07, punctul 30, precum și Hotărârea Direct Parcel Distribution Belgium, citată anterior, punctul 39).

În consecință, având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 217 alineatul (2) din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că, în condițiile în care acest articol nu prevede reguli practice pentru înscrierea în evidența contabilă în sensul dispoziției menționate, acesta lasă statelor membre posibilitatea de a stabili regulile practice pentru înscrierea în evidența contabilă a valorii taxelor care rezultă dintr-o datorie vamală, fără ca acestea să aibă obligația de a stabili în legislația națională modalitatea de efectuare a respectivei înscrieri în evidența contabilă, aceasta din urmă trebuind să fie efectuată astfel încât să asigure înregistrarea de către autoritățile vamale competente a valorii exacte a taxelor la import sau la export care rezultă dintr-o datorie vamală în evidențele contabile sau pe orice alt suport echivalent, pentru a permite în special ca înscrierea în evidența contabilă a valorilor respective să fie stabilită cu certitudine și în privința debitorului.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

8 noiembrie 2012 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Reglementarea Uniunii

Reglementarea belgiană

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la cheltuielile de judecată