Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 16 septembrie 2013.#GL2006 Europe Ltd împotriva Comisiei Europene.#Clauză compromisorie – Contracte de sprijin financiar încheiate în cadrul celui de Al cincilea și al celui de Al șaselea program-cadru pentru acțiuni comunitare de cercetare și de dezvoltare tehnologică și în cadrul Programului eTEN – Proiectele Highway, J WeB, Care Paths, Cocoon, Secure-Justice, Qualeg, Lensis, E-Pharm Up, Liric, Grace, Clinic și E2SP – Rezilierea contractelor – Rambursarea sumelor plătite – Note de debit – Cerere reconvențională – Reprezentarea reclamantei.#Cauza T-435/09.

În perioada 2000-2006, Comunitatea Europeană, reprezentată de Comisia Comunităților Europene, a încheiat cu reclamanta 12 contracte având ca obiect participarea acesteia la proiecte de cercetare și de dezvoltare în schimbul unui sprijin financiar destinat suportării de către Comisie a anumitor costuri efectuate în cadrul executării contractelor în cauză. [omissis]

În luna noiembrie 2007, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a solicitat organizarea unei reuniuni cu Direcția Generală (DG) Societatea Informațională și Media a Comisiei ca urmare a unor suspiciuni de fraudă în privința reclamantei în executarea contractelor în cauză. În temeiul unei note din dosarul OLAF din 3 decembrie 2007 privind această reuniune, Comisia a decis să suspende evaluarea proiectului de raport de audit pentru a efectua verificări suplimentare. [omissis]

La 10 iulie 2009, Comisia a adresat avocaților reclamantei o scrisoare prin care i‑a informat că, pe de o parte, încetează definitiv participarea reclamantei la proiectele Qualeg și Cocoon, aflate încă în curs de realizare, și, pe de altă parte, urma să recupereze sumele plătite acesteia în cadrul participării sale la realizarea lor. Reclamanta a contestat această decizie prin scrisoarea din 14 iulie 2009.

La 7 august 2009, Comisia a trimis reclamantei 12 note de debit având ca obiect rambursarea sumelor pe care i le plătise în cadrul celor 12 contracte încheiate cu aceasta, în cuantum total de 2258456,31 euro.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 22 octombrie 2009, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

Prin act separat depus la grefa Tribunalului la 3 noiembrie 2009, reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei cuprinse în scrisoarea Comisiei din 10 iulie 2009 și a celor 12 note de debit emise la 7 august 2009. Nefiind îndeplinită condiția privind urgența, această cerere a fost respinsă prin Ordonanța președintelui Tribunalului din 15 martie 2010 și s‑a dispus soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.

În memoriul în apărare, depus la grefa Tribunalului la 26 ianuarie 2010, Comisia a formulat o cerere reconvențională având ca obiect obligarea reclamantei la plata sumelor menționate în notele de debit.

Reclamanta solicită Tribunalului: — constatarea admisibilității cererii; — constatarea faptului că verificarea la fața locului efectuată de OLAF în perioada 8-12 decembrie 2008, proiectul de raport de audit și raportul de audit definitiv subsecvent, decizia, cuprinsă în scrisoarea din 10 iulie 2009, de reziliere a contractelor prin care reclamanta participa la proiectele Qualeg și Cocoon, precum și notele de debit din 7 august 2009 sunt afectate de neregularități și, în consecință, declararea acestora ca nelegale, nule și neavenite; — declararea validității tuturor contractelor încheiate de reclamantă cu Comisia; — în plus, constatarea faptului că susținerile Comisiei nu sunt fondate; — obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia solicită Tribunalului: — declararea inadmisibilității acțiunii; — constatarea faptului că decizia de reziliere a contractelor prin care reclamanta participa la proiectele Qualeg și Cocoon cuprinsă în scrisoarea din 10 iulie 2009, precum și notele de debit din 7 august 2009 sunt conforme cu contractele în cauză; — pe cale reconvențională, obligarea reclamantei să îi restituie suma de 2258456,31 euro, corespunzătoare cuantumului cuprins în notele de debit, majorată cu dobânzi de la scadența plății stabilită în notele respective; — obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În replică, reclamanta reia, în esență, capetele de cerere din cererea introductivă și adaugă un capăt de cerere privind respingerea de către Tribunal a cererilor formulate de Comisie.

În temeiul articolului 113 din Regulamentul de procedură, Tribunalul poate oricând, din oficiu, după ascultarea părților, să se pronunțe asupra cauzelor de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică sau să constate că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului.

Articolul 19 din Statutul Curții de Justiție, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 din statutul menționat, prevede că părțile, altele decât statele membre, statele părți la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE), Autoritatea de supraveghere AELS și instituțiile Uniunii Europene trebuie să fie reprezentate de un avocat autorizat să practice în fața unei instanțe a unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul privind SEE.

Prin scrisoarea din 6 martie 2012, avocații autorizați să o reprezinte pe reclamantă au informat Tribunalul că nu mai înțeleg să o reprezinte, pentru că nu mai reușesc să intre în contact cu aceasta, nu mai este înscrisă în registrul societăților și nu și‑a îndeplinit obligațiile financiare în ceea ce îi privește.

Prin scrisoarea din 26 martie 2012, grefa Tribunalului i‑a informat pe respectivii avocați că, până la desemnarea altor reprezentați de către reclamantă, întreaga corespondență privind prezenta cauză va continua să le fie adresată.

Printr‑o măsură de organizare a procedurii din 13 iunie 2012, Tribunalul a solicitați avocaților menționați: — să prezinte dovada faptului că au comunicat reclamantei decizia lor de a nu o mai reprezenta în cadrul prezentei cauze; — prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire: — să solicite reclamantei să desemneze, până la data de 2 iulie 2012 cel târziu, noi reprezentanți; — să o informeze pe aceasta că, în lipsa unei astfel de desemnări în termenul acordat, Tribunalul înțelege să constate din oficiu că acțiunea a rămas fără obiect; — să prezinte dovada expedierii scrisorii menționate mai sus.

Respectivii avocați s‑au conformat solicitării Tribunalului prin scrisoarea din 20 iunie 2012.

Termenul acordat reclamantei pentru desemnarea unor noi reprezentanți a expirat la 2 iulie 2012 la miezul nopții, fără ca aceasta să fi informat Tribunalul cu privire la o astfel de desemnare.

Printr‑o măsură de organizare a procedurii din 10 iulie 2012, Tribunalul a invitat părțile să prezinte observații cu privire la posibilitatea de a constata din oficiu că acțiunea a rămas fără obiect și că nu mai este necesară pronunțarea asupra fondului acțiunii, din moment ce reclamanta nu mai era reprezentată de un avocat, întrucât nu a desemnat un nou reprezentant în termenul care i‑a fost acordat de Tribunal.

Comisia a prezentat observații prin scrisoarea din 25 iulie 2012. Reclamanta nu a prezentat observații.

Având în vedere că reclamanta a menținut tăcerea în urma măsurii de organizare a procedurii din 13 iunie 2012, menționată la punctul 28 de mai sus, trebuie să se constate din oficiu, în conformitate cu articolul 113 din Regulamentul de procedură, că acțiunea a rămas fără obiect și că nu mai este necesară pronunțarea asupra fondului [a se vedea în acest sens Ordonanța Tribunalului din 20 iunie 2008, Leclercq/Comisia, T‑299/06, nepublicată în Repertoriu, punctul 15, Ordonanța Tribunalului din 2 septembrie 2010, Spitzer/OAPI – Homeland Housewares (Magic Butler), T‑123/08, nepublicată în Repertoriu, punctul 8, și Ordonanța Tribunalului din 16 mai 2012, La City/OAPI – Bücheler și Ewert (citydogs), T‑444/09, punctul 12].

În consecință, nu mai este necesară pronunțarea cu privire la capătul de cerere al Comisiei prin care solicită Tribunalului să declare acțiunea ca fiind inadmisibilă.

Prin scrisorile din 2 și din 25 iulie 2012, Comisia a solicitat Tribunalului să se pronunțe asupra cererii reconvenționale chiar și în ipoteza în care va constata că nu mai este necesară pronunțarea asupra fondului acțiunii introduse de reclamantă. Prin cererea reconvențională, Comisia solicită Tribunalului să oblige reclamanta să îi restituie suma de 2258456,31 euro, care corespunde totalului sumelor plătite acesteia în cadrul executării celor 12 contracte pe care le‑a încheiat cu ea, majorată cu dobânzi de la scadența plății stabilită în notele de debit emise la 7 august 2009.

Pentru a examina dacă prezenta decizie de nepronunțare asupra fondului acțiunii introduse de reclamantă se opune soluționării de către Tribunal a cererii reconvenționale formulate de Comisie trebuie să se stabilească dacă Tribunalul este competent să soluționeze prezentul litigiu.

Potrivit articolului 238 CE, instanțele Uniunii sunt competente să se pronunțe în temeiul unei clauze compromisorii cuprinse într‑un contract de drept public sau de drept privat încheiat de Uniune sau în numele acesteia.

Competența Tribunalului pentru soluționarea, în temeiul unei clauze compromisorii, a unui litigiu privitor la un contract se apreciază, potrivit jurisprudenței, prin raportare la această dispoziție și la conținutul clauzei înseși (Hotărârea Curții din 8 aprilie 1992, Comisia/Feilhauer, C-209/90, Rec., p. I-2613, punctul 13, și Hotărârea Tribunalului din 9 februarie 2010, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑340/07, nepublicată în Repertoriu, punctul 76). Această competență este derogatorie de la dreptul comun și, prin urmare, trebuie să fie interpretată în mod restrictiv (Hotărârea Curții din 18 decembrie 1986, Comisia/Zoubek, 426/85, Rec., p. 4057, punctul 11, și Hotărârea Tribunalului din 16 decembrie 2010, Comisia/Arci Nuova associazione comitato di Cagliari și Gessa, T‑259/09, nepublicată în Repertoriu, punctul 39). Astfel, pe de o parte, Tribunalul nu se poate pronunța cu privire la un litigiu contractual decât în cazul exprimării voinței părților de a‑i atribui această competență (Hotărârea Comisia/Arci Nuova associazione comitato di Cagliari și Gessa, citată anterior, punctul 39) și, pe de altă parte, nu poate soluționa decât cereri care decurg din contractul care conține clauza compromisorie sau care au o legătură directă cu obligațiile care decurg din acesta (Hotărârea Comisia/Zoubek, citată anterior, punctul 11).

În prezenta cauză, nu se contestă faptul că fiecare dintre cele 12 contracte încheiate între reclamantă și Comisie conține o clauză compromisorie care atribuie Tribunalului competența de a soluționa litigiile privind validitatea, aplicarea și interpretarea contractelor respective. O astfel de clauză figurează la articolul 13 din contractele încheiate în temeiul celui de Al șaselea PC și la articolul 5 din contractele încheiate în temeiul celui de Al cincilea PC și în temeiul Programului eTEN.

În plus, trebuie arătat că, în memoriul în apărare, Comisia a indicat care sunt dispozițiile contractuale pe care își întemeiază cererea reconvențională, și anume articolul 26 alineatul 3 din condițiile generale aplicabile contractelor încheiate în temeiul celui de Al cincilea PC, punctul II.29 alineatul 1 și punctul II.31 alineatul 1 din condițiile generale aplicabile contractelor încheiate în temeiul celui de Al șaselea PC și articolul 17 alineatul 4 din condițiile generale aplicabile contractelor încheiate în temeiul Programului eTEN. Aceste dispoziții autorizează Comisia să solicite rambursarea sumelor încasate în mod necuvenit de către beneficiari.

Cererea reconvențională se întemeiază, în consecință, pe contractele în cauză și pe drepturile și obligațiile care decurg din acestea, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 38 de mai sus.

Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței, în sistemul comunitar al căilor de atac, competența de a soluționa cererea principală implică existența unei competențe de a soluționa orice cerere reconvențională introdusă în cursul aceleiași proceduri care derivă din același act sau fapt ce constituie obiectul cererii introductive. Această competență se întemeiază, în primul rând, pe interesul economiei procedurale și pe prioritatea acordată primei instanțe sesizate, considerații recunoscute în mod obișnuit și în sistemele procedurale ale statelor membre (a se vedea Ordonanța Curții din 27 mai 2004, Comisia/IAMA Consulting, C‑517/03, nepublicată în Recueil, punctul 17 și jurisprudența citată).

În consecință, Tribunalul este competent, în principiu, să soluționeze cererea reconvențională formulată de Comisie.

Pe de altă parte, este necesar să se constate că, în măsura în care privește obligarea reclamantei la plata sumelor menționate în notele de debit din 7 august 2009, cererea reconvențională a Comisiei are un obiect distinct de simpla respingere a pretențiilor reclamantei, care privesc în special anularea notelor de debit.

Or, nepronunțarea asupra fondului acțiunii introduse de reclamantă nu este de natură să dea satisfacție Comisiei, din moment ce nu conduce la obligarea reclamantei să plătească sumele menționate în notele de debit.

Rezultă că, pe de o parte, cererea reconvențională a Comisiei își păstrează obiectul, în pofida faptului că acțiunea reclamantei este lipsită de obiect, și, pe de altă parte, Comisia își menține interesul de a‑i fi admisă cererea reconvențională.

În plus, trebuie arătat că soluționarea cererii reconvenționale a Comisiei o scutește pe aceasta de obligația de a introduce o nouă acțiune, în condițiile în care, astfel cum a susținut în scrisoarea din 25 iulie 2012, părțile au fost deja în măsură să își prezinte toate argumentele pe care înțelegeau să le invoce în cadrul prezentei cauze. O astfel de soluție este, în consecință, justificată de rațiuni de economie procedurală.

De asemenea, după cum a arătat în mod întemeiat Comisia în scrisoarea menționată de mai sus, soluționarea cererii reconvenționale nu aduce atingere dreptului la apărare al reclamantei. Astfel, la momentul la care a intervenit cauza de inadmisibilitate a acțiunii, mai precis lipsa desemnării unor noi reprezentanți în termenul acordat, se încheiase procedura scrisă. Reclamanta a fost, așadar, în măsură să prezinte în replică argumente în răspuns la cererea reconvențională a Comisiei, astfel cum a și procedat. În plus, prin intermediul reprezentanților săi, reclamanta a fost informată cu privire la deschiderea procedurii orale și la organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor la 13 decembrie 2012.

Rezultă din cele ce precedă că cererea reconvențională formulată de Comisie trebuie soluționată.

Cererea reconvențională formulată de Comisie are ca obiect obligarea reclamantei, pe de o parte, la rambursarea tuturor sumelor încasate în mod necuvenit în cadrul executării celor 12 contracte pe care le‑a încheiat cu aceasta și, pe de altă parte, la plata dobânzilor moratorii pentru aceste sume de la scadența plății stabilită în notele de debit din 7 august 2009.

Sumele detaliate menționate în notele de debit privesc fiecare dintre proiectele în cauză, după cum urmează: — Lensis: 257598,49 euro; — E‑Pharm Up: 153227,00 de euro; — Liric: 36694,12 euro; — Grace: 493735,91 euro; — Cocoon: 201387,39 euro; — Secure‑Justice: 217564,26 euro; — Qualeg: 291371,53 euro; — Care Paths: 144352,41 euro; — Highway: 76000,00 de euro; — J WeB: 70807,45 euro; — E2SP: 120717,75 euro; — Clinic: 195000,00 euro.

Prin urmare, este necesar să se considere că, în conformitate cu contractele încheiate cu reclamanta, Comisia a solicitat, prin cele 12 note de debit trimise reclamantei la 7 august 2009, rambursarea sumei de 2258456,31 euro, corespunzătoare tuturor sumelor plătite reclamantei în temeiul acestor contracte.

Dat fiind faptul că, pe de altă parte, reclamanta nu contestă sumele menționate în notele de debit, trebuie admisă cererea Comisiei prin care solicită obligarea reclamantei la rambursarea sumei de 2258456,31 euro pe care a încasat‑o în mod necuvenit.

Comisia solicită obligarea reclamantei să îi plătească dobânzi moratorii pentru sumele menționate în notele de debit din 7 august 2009 de la scadența plății stabilită în respectivele note de debit. [omissis]

În consecință, reclamanta trebuie obligată să plătească dobânzile prevăzute, potrivit contractelor în cauză, prin dispozițiile amintite la punctele 152, 153 și 154 de mai sus, începând cu scadențele prevăzute în notele de debit corespunzătoare. [omissis]

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

16 septembrie 2013 ( *1 )

Hotărâre ( 1 )

Istoricul cauzei

Procedura și concluziile părților

În drept