Paragraf
Ordonanța Curții (Camera a șaptea) din 9 noiembrie 2009 — A. Menarini Industrie Farmaceutiche Riunite și alții/Ministero della Salute și Agenzia italiana del Farmaco (AIFA)
Paragraf
(Cauza C‑353/08)
Paragraf
„Articolul 104 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul de procedură — Directiva 89/105/CEE — Transparența măsurilor care reglementează stabilirea prețurilor medicamentelor de uz uman — Articolul 4 alineatul (1) — Blocarea prețurilor — Reducerea prețurilor”
Paragraf
Apropierea legislațiilor — Produse farmaceutice — Directiva 89/105 — Medicamente de uz uman [Directiva 89/105 a Consiliului, art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (1)] (a se vedea punctul 8 și dispozitiv 1‑4)
Paragraf
Obiectul
Paragraf
Dispozitivul
Paragraf
Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 89/105/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind transparența măsurilor care reglementează stabilirea prețurilor medicamentelor de uz uman și includerea acestora în domeniul de aplicare al sistemelor naționale de asigurări de sănătate trebuie să fie interpretat în sensul că, sub rezerva respectării cerințelor prevăzute de această dispoziție, autoritățile competente ale unui stat membru pot adopta măsuri cu caracter general care constau în reducerea prețurilor tuturor medicamentelor sau ale anumitor categorii de medicamente, chiar dacă adoptarea acestor măsuri nu este precedată de o blocare a acestor prețuri.
Paragraf
Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 89/105 trebuie să fie interpretat în sensul că, sub rezerva respectării cerințelor prevăzute de această dispoziție, adoptarea de măsuri de reducere a prețurilor tuturor medicamentelor sau ale anumitor categorii de medicamente este posibilă de mai multe ori în cursul unui an și aceasta timp de mai mulți ani.
Paragraf
Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 89/105 trebuie să fie interpretat în sensul că nu se opune posibilității ca adoptarea de măsuri prin care se urmărește controlarea prețurilor tuturor medicamentelor sau ale anumitor categorii de medicamente să fie întemeiată pe estimări ale cheltuielilor, cu condiția ca cerințele prevăzute de această dispoziție să fie respectate și ca aceste estimări să fie întemeiate pe date obiective și verificabile.
Paragraf
Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 89/105 trebuie să fie interpretat în sensul că este de competența statelor membre să stabilească, respectând obiectivul de transparență urmărit prin această directivă, precum și cerințele prevăzute de dispoziția menționată, criteriile în temeiul cărora trebuie să fie efectuată analiza condițiilor macroeconomice prevăzută de această dispoziție și că aceste criterii pot fi reprezentate fie numai de cheltuielile farmaceutice, fie de cheltuielile pentru sănătate în ansamblu, fie chiar de alte tipuri de cheltuieli.