Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea) din 29 aprilie 2009.#BORCO-Marken-Import Matthiesen GmbH & Co. KG împotriva Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.#Cauza T-23/07.

Cauza T‑23/07

BORCO‑Marken‑Import Matthiesen GmbH & Co. KG

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

„Marcă comunitară – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare figurative α – Motiv absolut de refuz – Caracter distinctiv – Articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 40/94”

Sumarul hotărârii

1. Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Motive absolute de refuz – Mărci lipsite de caracter distinctiv

(Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (b)]

2. Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Semne susceptibile de a constitui o marcă

[Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 4 și art. 7 alin. (1) lit. (b)]

1. Articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 privind marca comunitară, potrivit căruia se respinge înregistrarea „mărci[lor] care sunt lipsite de caracter distinctiv”, impune Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) să verifice, în cadrul unei analize concrete a calităților virtuale ale semnului a cărui înregistrare s‑a solicitat, dacă este exclus ca acest semn să poată distinge, în ochii publicului relevant, produsele deponentului de cele cu origine diferită, știind că un caracter distinctiv minim este suficient pentru a împiedica aplicarea motivului absolut de refuz prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat. În vederea unei astfel de aprecieri, trebuie ca Oficiul, sub controlul Tribunalului, să ia în considerare toate împrejurările și toate faptele pertinente.

(a se vedea punctele 39 și 40)

2. Refuzul de principiu de a recunoaște literelor unice orice caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 privind marca comunitară vine în contradicție chiar cu modul de redactare a articolului 4 din regulamentul menționat, care include literele printre semnele susceptibile de a fi reprezentate grafic care pot constitui o marcă, în măsura în care sunt de natură să distingă produsele și serviciile unei întreprinderi de cele oferite de alte întreprinderi

În plus, rezultă din jurisprudență că articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 nu face distincție între semnele de natură diferită, iar criteriile de apreciere a caracterului distinctiv al mărcilor constituite dintr‑o literă unică sunt aceleași ca acelea aplicabile altor categorii de mărci.

Pentru a avea caracterul distinctiv minim impus de această dispoziție, semnul depus nu trebuie decât să apară publicului relevant ca fiind a priori susceptibil să identifice proveniența produselor sau a serviciilor pentru care a fost solicitat în cererea de marcă comunitară și să le poată distinge, fără posibilitate de confuzie, de cele care au o altă proveniență.

(a se vedea punctele 45-47)

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)

29 aprilie 2009(*)

„Marcă comunitară – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare figurative α – Motiv absolut de refuz – Caracter distinctiv – Articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 40/94”

În cauza T‑23/07,

BORCO‑Marken‑Import Matthiesen GmbH & Co. KG, cu sediul în Hamburg (Germania), reprezentată de M. Wolter, avocat,

reclamantă,

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de domnul M. Kicia, în calitate de agent,

pârât,

având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a OAPI din 30 noiembrie 2006 (cauza R 808/2006‑4) privind înregistrarea semnului figurativ α ca marcă comunitară,

TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a șasea),

compus din domnii A. W. H. Meij, președinte, V. Vadapalas și L. Truchot (raportor), judecători,

grefier: doamna T. Weiler, administrator,

având în vedere cererea depusă la grefa Tribunalului la 5 februarie 2007,

având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 26 aprilie 2007,

având în vedere decizia din 5 iunie 2007 de respingere a cererii de depunere a unui memoriu în replică,

având în vedere modificarea compunerii camerelor Tribunalului,

având în vedere întrebările scrise adresate de Tribunal părților,

în urma ședinței din 19 noiembrie 2008, în cursul căreia reclamanta a prezentat înscrisuri,

pronunță prezenta

Hotărâre

Istoricul cauzei

1 La 14 septembrie 2005, reclamanta, BORCO‑Marken‑Import Matthiesen GmbH & Co. KG, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare.

2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată, în calitate de marcă figurativă, este semnul:

3 Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasa 33 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat, și corespund următoarei descrieri: „Băuturi alcoolice, cu excepția berii, vinurilor, vinurilor spumoase și a băuturilor care conțin vin”.

4 Prin Decizia din 31 mai 2006, examinatorul a respins cererea de înregistrare pentru lipsa de caracter distinctiv al semnului, în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94. Examinatorul a reținut că marca a cărei înregistrare s‑a solicitat constituie reproducerea fidelă a literei minuscule grecești „α”, fără nicio modificare grafică, iar cumpărătorii de limbă greacă nu vor vedea în acest semn indicația de origine comercială a produselor desemnate în cererea de înregistrare a mărcii.

5 La 15 iunie 2005, reclamanta a introdus recurs la OAPI împotriva acestei decizii.

6 Acest recurs a fost respins prin Decizia din 30 noiembrie 2006 (denumită în continuare „decizia atacată”) a Camerei a patra de recurs a OAPI, cu motivarea că semnul depus era lipsit de caracterul distinctiv impus de articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94.

Concluziile părților

7 Reclamanta a solicitat Tribunalului:

– anularea deciziei atacate;

– constatarea faptului că articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) și alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 nu se opune publicării mărcii solicitate pentru produsele din clasa 33 desemnate în cererea de înregistrare;

– obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

8 OAPI a solicitat Tribunalului:

– respingerea ca inadmisibil a celui de al doilea capăt de cerere al reclamantei;

– respingerea acțiunii ca nefondată în ceea ce privește celelalte capete de cerere;

– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept

Cu privire la admisibilitatea probelor prezentate de reclamantă pentru prima dată în fața Tribunalului

9 Acțiunea din fața Tribunalului are ca obiect controlul de legalitate a deciziilor camerelor de recurs ale OAPI, în sensul articolului 63 din Regulamentul nr. 40/94. Prin urmare, Tribunalul nu are rolul de a reexamina circumstanțele de fapt în lumina probelor prezentate pentru prima dată în fața acestuia. Într‑adevăr, admiterea acestor probe este contrară articolului 135 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, potrivit căruia memoriile părților nu pot modifica obiectul litigiului care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs. Rezultă că documentele prezentate pentru prima dată de reclamantă în cadrul ședinței sunt inadmisibile [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 6 martie 2003, DaimlerChrysler/OAPI (Calandru), T‑128/01, Rec., p. II‑701, punctul 18].

Cu privire la fond

Argumentele părților

10 În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive întemeiate pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b), a articolului 7 alineatul (1) litera (c) și a articolului 12 din Regulamentul nr. 40/94.

11 În cadrul primului motiv, reclamanta susține că semnul depus prezintă caracterul distinctiv impus de articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, întrucât permite să se identifice produsele în cauză din clasa 33 ca provenind de la întreprinderea sa și, în consecință, să le distingă de produsele altor întreprinderi.

12 Din moment ce, în temeiul articolului 4 din Regulamentul nr. 40/94, literele pot constitui o marcă, nu li se poate nega, în principiu, caracterul distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b), fără a lipsi articolul 4 de efectele sale.

13 În opinia reclamantei, argumentul camerei de recurs potrivit căruia literele trebuie să rămână disponibile este inoperant. Pe de o parte, chiar și o culoare ar putea prezenta un caracter distinctiv și ar putea, așadar, să fie înregistrată. Pe de altă parte, necesitatea de a evita ca anumite litere să facă obiectul unui monopol ar fi independentă de aspectul privind caracterul distinctiv. De altfel, potrivit reclamantei, utilizarea unui semn în scopuri exclusiv descriptive este prevăzută în mod expres la articolul 12 din Regulamentul nr. 40/94.

14 Reclamanta susține că un minim de caracter distinctiv este suficient pentru a conferi protecție mărcilor, indiferent de categoria de semne sub incidența căreia intră, în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 40/94. Nu se poate, așadar, nega literelor un caracter distinctiv, din principiu și fără măcar a se examina produsele în cauză, numai pentru motivul că nu li s‑a adăugat niciun element original sau care să le poată individualiza.

15 Pentru a nega mărcilor figurative sau verbale sub formă de litere un caracter distinctiv în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, ar trebui să se efectueze constatări concrete care să permită să se ajungă la concluzia că publicul vizat nu percepe litera în cauză ca o indicație de origine a produselor desemnate. Nu rezultă din decizia atacată că respectiva cameră de recurs a verificat în mod concret dacă semnul depus este lipsit de caracter distinctiv în măsura în care prezenta pentru publicul vizat un caracter descriptiv în ceea ce privește produsele în cauză.

16 Decizia atacată nu demonstrează că respectivii consumatori de limbă greacă utilizează sau înțeleg litera minusculă „α” ca pe o unitate de măsură, o indicație de categorie sau o denumire generică în raport cu băuturile alcoolizate.

17 OAPI susține că al doilea capăt de cerere al reclamantei este inadmisibil, deoarece nu revine Tribunalului, ci numai OAPI, obligația de a acționa în conformitate cu o eventuală hotărâre de anulare, în temeiul articolului 63 alineatul (6) din Regulamentul nr. 40/94.

18 Pe fond, OAPI apreciază, în ceea ce privește primul motiv, că respectiva cameră de recurs nu a ignorat că, la aprecierea caracterului distinctiv, criteriile sunt aceleași pentru toate categoriile de mărci, cu toate că poate fi mai dificilă constatarea caracterului distinctiv al unora dintre ele. În timp ce mărcile verbale, figurative sau tridimensionale clasice pot fi direct percepute ca indicație de origine comercială a produselor desemnate, acest lucru nu ar fi valabil, în mod necesar, pentru semnele compuse dintr‑o singură literă. Acestea ar putea fi considerate ca desemnând o unitate de măsură, un tip de produse sau o denumire generică și chiar ar fi utilizate în aceste scopuri.

19 Poziția camerei de recurs potrivit căreia literele unice nu vor fi percepute ca o indicație de origine comercială a produselor desemnate nu implică faptul că este imposibil să se înregistreze mărci constituite din litere unice. Camera de recurs a expus cu claritate faptul că, și în cazul în care o literă unică ar avea, în mod abstract, capacitatea de a constitui o marcă în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 40/94, nu ar fi posibil să se tragă vreo concluzie în privința caracterului său distinctiv concret.

20 Prin urmare, camera de recurs nu ar fi exclus în totalitate caracterul distinctiv al unei litere unice, impus de articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, astfel cum o demonstrează examinarea caracterului distinctiv concret al semnului în cauză, efectuată de aceasta.

21 Potrivit camerei de recurs, verificarea menținerii disponibilității unui semn trebuie să fie efectuată numai în cadrul evaluării caracterului descriptiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94. Cu toate acestea, astfel cum a subliniat camera de recurs, ar trebui să se facă referire la Hotărârea Curții din 6 mai 2003, Libertel (C‑104/01, Rec., p. I‑3793), care s‑a pronunțat cu privire la caracterul distinctiv al unui semn. În această hotărâre, Curtea a statuat într‑adevăr în sensul că disponibilitatea culorilor nu trebuia să fie restrânsă în mod nejustificat, ținând seama de numărul limitat al acestora. Situația este identică în cazul literelor unice, astfel încât cazul în speță este întru totul comparabil.

22 În speță, ar trebui să se verifice, printr‑o examinare a priori și în afara oricărei aprecieri a utilizării efective a semnului, în sensul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94, dacă este în aparență exclus ca semnul să poată fi capabil să distingă, în ochii publicului vizat, produsele pe care le desemnează de cele cu altă proveniență, atunci când publicul menționat va fi pus în situația de a alege din comerț.

23 Semnul depus ar fi constituit dintr‑o literă reprodusă sub forma unui semn figurativ, dar care prezintă un grad de modificare atât de subtil încât ar fi perceput ca o simplă literă. S‑ar ridica, așadar, problema dacă publicul relevant, în fața acestui semn aplicat sub forma unei litere reproduse cu caractere uzuale pe produsele în cauză sau pe o parte oarecare a ambalajului obișnuit, va presupune că produsele respective provin de la o întreprindere anume, mai precis de la aceeași întreprindere.

24 Contrar susținerilor reclamantei, există diferite cifre, litere și combinații similare care ar fi utilizate pe ambalajele produselor în cauză, asociate cu litere ale alfabetului grec, pentru a descrie proprietățile specifice ale acestora.

25 Publicul relevant ar percepe semnul depus ca o simplă literă care nu se distinge de alte litere din alfabet decât printr‑un detaliu secundar, respectiv că este vorba pur și simplu de o altă literă din alfabet. Acest semn nu ar cuprinde, așadar, niciun element marcant sau care să poată fi luat drept o indicație de origine comercială a produselor în cauză de către consumatorul normal de băuturi alcoolizate, suficient de atent și de informat.

26 Ar fi dificil de conceput ca publicul de referință să nu considere o literă unică „α” ca desemnând un tip sau o gamă de produse, mai ales când aceasta nu este aplicată pe produs într‑un mod care să capteze atenția în mod expres. În special, prima literă a alfabetului ar fi utilizată adesea ca indicație promoțională a superiorității unui produs, mai ales din punctul de vedere al calității. Litera în cauză ar fi cel puțin compatibilă cu o astfel de utilizare, consumatorul fiind în general în măsură să atribuie această semnificație atât unei majuscule, cât și unei minuscule.

27 Semnul în litigiu ar fi, de altfel, utilizat de consumatorul de limbă greacă în general ca o indicație de calitate, ceea ce este confirmat de consultarea dicționarului englez‑grec. Litera „α” ar fi reprodusă ca simbol al numerelor unu și o mie. Această accepțiune a semnului depus ar face ca perceperea sa de către publicul relevant ca indicație de originii comerciale a produselor pe care le desemnează să devină puțin probabilă.

28 După ce a constatat capacitatea literei „α” de a desemna o categorie generală sau un gen și de a constitui un număr de cod sau o trimitere la o anumită mărime, camera de recurs ar fi apreciat în mod întemeiat că publicul nu va percepe în acest semn indicația originii comerciale a produselor desemnate, fără însă a nega din principiu caracterul distinctiv al semnului în litigiu. Eventuala lipsă a altor aprecieri de fapt nu ar fi de natură să pună la îndoială caracterul întemeiat al deciziei atacate.

Aprecierea Tribunalului

29 Regulamentul nr. 40/94 prevede la articolul 4, intitulat „Semne care pot constitui o marcă comunitară”, următoarele:

„Pot constitui mărci comunitare toate semnele care pot avea o reprezentare grafică, în special cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiția ca astfel de semne să permită distincția între produsele sau serviciile unei întreprinderi și cele ale altora.”

30 Această dispoziție cuprinde o listă exemplificativă de semne susceptibile de a fi reprezentate grafic și care pot constitui o marcă, cu condiția ca acestea să permită distincția între produsele unei întreprinderi și cele ale altor întreprinderi, respectiv să îndeplinească funcția ce revine mărcii, aceea de identificare a originii comerciale a acestor produse [a se vedea, cu privire la articolul 2 din Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 1989, L 40, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 92), al cărui conținut normativ este, în esență, identic cu cel al articolului 4 din Regulamentul nr. 40/94, Hotărârea Curții din 16 septembrie 2004, Nichols, C‑404/02, Rec., p. I‑8499, punctul 22].

31 Deși articolul 4 din Regulamentul nr. 40/94 vizează în mod expres literele, capacitatea generală a unei categorii de semne de a constitui o marcă în conformitate cu această dispoziție nu implică însă că aceste semne au în mod necesar un caracter distinctiv, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b), cu privire la un produs sau la un serviciu determinat [Hotărârea Tribunalului din 9 octombrie 2002, KWS Saat/OAPI (Nuanță de portocaliu), T‑173/00, Rec., p. II‑3843, punctul 26].

32 În această privință, articolul 7 din Regulamentul nr. 40/94, care enumeră motivele absolute de refuz ce pot fi opuse înregistrării semnelor ca mărci comunitare, prevede în cuprinsul alineatului (1):

„(1) Se respinge înregistrarea următoarelor:

[…]

(b) mărci care sunt lipsite de caracter distinctiv.

[…]”

33 Sunt considerate astfel semnele care nu pot identifica în mod concret originea produselor pe care le desemnează și care nu permit consumatorului ce achiziționează aceste produse să facă aceeași alegere, cu ocazia unei achiziționări ulterioare, dacă experiența se dovedește pozitivă sau să facă o altă alegere dacă aceasta se dovedește negativă [Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2008, Hartmann/OAPI (E), T‑302/06, punctul 31, Hotărârea Nuanță de portocaliu, citată anterior, punctul 27].

34 Pe de altă parte, o mai mare dificultate întâlnită, în unele cazuri, la aprecierea concretă a caracterului distinctiv al anumitor mărci nu poate justifica supoziția potrivit căreia acestea sunt, a priori, lipsite de caracter distinctiv sau că nu pot dobândi un astfel de caracter decât prin utilizare, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94 (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Nichols, citată anterior, punctul 29).

35 Potrivit unei jurisprudențe constante, caracterul distinctiv al unei mărci, impus de articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, trebuie să fie apreciat în raport cu, pe de o parte, produsele sau serviciile pentru care a fost solicitată înregistrarea și, pe de altă parte, cu percepția cercurilor interesate, care sunt constituite din consumatorii acestor produse sau servicii [a se vedea, cu privire la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Directiva 89/104, al cărui conținut normativ este, în esență, identic cu cel al articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, Hotărârea Curții din 12 februarie 2004, Henkel, C‑218/01, Rec., p. I‑1725, punctul 50].

36 În plus, din dispozițiile coroborate ale articolului 7 alineatul (1) litera (b) și ale articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 rezultă că trebuie să se respingă cererea de înregistrare a unei mărci dacă aceasta este lipsită de caracter distinctiv chiar și numai într‑o parte a Comunității (Hotărârea Curții din 22 iunie 2006, Storck/OAPI, C‑25/05 P, Rec., p. I‑5719, punctul 81).

37 În speță, reclamanta a solicitat înregistrarea ca marcă comunitară a unui semn prezentat drept figurativ, dar cu privire la care părțile nu contestă faptul că, astfel cum a constatat camera de recurs, acesta reproduce litera alpha („α”) din alfabetul grec sub o formă apropiată de aceea pe care o prezintă aceeași literă scrisă cu fontul standard Times New Roman, fără nicio modificare grafică și fără adăugarea vreunui element grafic.

38 Din moment ce marca solicitată are ca obiect, astfel cum a fost confirmat de părți în cursul procedurii, băuturi alcoolice cu excepția berii, a vinurilor, a vinurilor spumoase și a băuturilor care conțin vin, cu alte cuvinte bunuri de consum curent, și este constituită din litera minusculă grecească „α”, aprecierea caracterului distinctiv al acestei mărci trebuie efectuată în raport cu percepția pe care o are cu privire la semn consumatorul mediu de limbă greacă, normal informat și suficient de atent și de avizat.

39 Trebuia, așadar, ca, în speță, camera de recurs să cerceteze, în cadrul unei analize concrete a calităților virtuale ale semnului a cărui înregistrare s‑a solicitat, dacă era exclus ca acest semn să poată distinge, în ochii consumatorului mediu de limbă greacă, produsele reclamantei de cele cu origine diferită [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 5 aprilie 2001, Bank für Arbeit und Wirtschaft/OAPI (EASYBANK), T‑87/00, Rec., p. II‑1259, punctul 40, și Hotărârea E, citată anterior, punctul 35], știind că un caracter distinctiv minim este suficient pentru a împiedica aplicarea motivului absolut de refuz prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 [Hotărârea Tribunalului din 7 februarie 2002, Mag Instrument/OAPI (Formă de lanterne de buzunar), T‑88/00, Rec., p. II‑467, punctul 34].

40 În vederea unei astfel de aprecieri, trebuie ca OAPI, sub controlul Tribunalului, să ia în considerare toate împrejurările și toate faptele pertinente.

41 În primul rând, camera de recurs a reținut, la punctele 17 și 20 din decizia atacată, că sunt lipsite de caracter distinctiv literele unice și, în consecință, litera minusculă în litigiu „α”, în măsura în care nu sunt adăugate acestora elemente grafice sau elemente care să producă un efect grafic în ansamblu, un semn fiind „ceva perceptibil, care poate să rămână gravat în memorie și să fie recunoscut”.

42 Deducând astfel a priori absența caracterului distinctiv al semnului depus din lipsa de modificări sau de adăugiri grafice, camera de recurs a considerat, în mod implicit, dar necesar, cu încălcarea dispozițiilor articolului 4 din Regulamentul nr. 40/94, că litera respectivă nu prezintă, prin ea însăși, caracterul distinctiv minim impus de dispozițiile articolului 7 alineatul (1) litera (b) pentru a putea fi înregistrat ca marcă comunitară.

43 Pe lângă faptul că rezultă din articolul 4 din Regulamentul nr. 40/94 că literele pot constitui mărci comunitare, cu condiția ca astfel de semne să fie susceptibile să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale unei alte întreprinderi [Hotărârea E, citată anterior, punctul 38; a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2007, IVG Immobilien/OAPI (I), T‑441/05, Rep., p. II‑1937, punctul 47], înregistrarea unui semn ca marcă nu este condiționată de constatarea unui anumit grad de creativitate sau de imaginație artistică din partea celui care îl depune (Hotărârea Curții din 16 septembrie 2004, SAT.1/OAPI, C‑329/02 P, Rec., p. I‑8317, punctul 41), ci depinde numai de capacitatea semnului de a individualiza produsele solicitantului mărcii față de cele oferite de concurenții acestuia [Hotărârea Tribunalului din 27 februarie 2002, Rewe‑Zentral/OAPI (LITE), T‑79/00, Rec., p. II‑705, punctul 30]. Or, în ceea ce privește acest aspect, camera de recurs nu a examinat în mod concret semnul în litigiu.

44 În al doilea rând, camera de recurs a considerat, la punctul 22 din decizia atacată, că interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 potrivit căreia o literă unică ar prezenta caracter distinctiv ar avea drept consecință excluderea oricărei ipoteze de lipsă a caracterului distinctiv al unui semn din domeniul literelor, ceea ce ar lipsi textul de orice obiect.

45 Refuzul de principiu de a recunoaște literelor unice orice caracter distinctiv, expus astfel fără rezerve și fără a se recurge la analiza concretă amintită la punctul 39 de mai sus, vine în contradicție chiar cu modul de redactare a articolului 4 din Regulamentul nr. 40/94, care include literele printre semnele susceptibile de a fi reprezentate grafic care pot constitui o marcă, în măsura în care sunt de natură să distingă produsele și serviciile unei întreprinderi de cele oferite de alte întreprinderi.

46 În plus, rezultă din jurisprudență că articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 nu face distincție între semnele de natură diferită, iar criteriile de apreciere a caracterului distinctiv al mărcilor constituite dintr‑o literă unică sunt aceleași ca acelea aplicabile altor categorii de mărci (Hotărârea E, citată anterior, punctul 34).

47 Pentru a avea caracterul distinctiv minim impus de această dispoziție, semnul depus nu trebuie decât să apară publicului relevant ca fiind a priori susceptibil să identifice proveniența produselor sau a serviciilor pentru care a fost solicitat în cererea de marcă comunitară și să le poată distinge, fără posibilitate de confuzie, de cele care au o altă proveniență (Hotărârea I, citată anterior, punctul 55).

48 În al treilea rând, camera de recurs, făcând trimitere la Hotărârea Libertel, citată anterior, a considerat la punctul 23 din decizia atacată că, asemenea culorilor și cifrelor unice, literele unice, ca elemente fundamentale, trebuie să rămână la dispoziția tuturor ca „rezervă de bază” în vederea identificării, a descrierii sau a altor moduri de utilizare.

49 După cum s‑a amintit mai sus, un astfel de motiv, care prevede din principiu imposibilitatea înregistrării ca marcă a unei litere unice, fără efectuarea analizei concrete a aptitudinii semnului în litigiu de a distinge produsele în cauză de cele ale altor întreprinderi, este în contradicție cu articolul 4 din Regulamentul nr. 40/94.

50 În plus, în ceea ce privește Hotărârea Libertel, citată anterior, menționată în decizia atacată și invocată de OAPI, este adevărat că s‑a statuat de către Curte că trebuie să se recunoască, în domeniul dreptului comunitar al mărcilor, un interes general de a nu se restrânge în mod nejustificat disponibilitatea culorilor pentru ceilalți operatori care oferă produse sau servicii de tipul celor pentru care este solicitată înregistrarea (Hotărârea Libertel, citată anterior, punctul 60).

51 Curtea a considerat însă, în egală măsură, că se poate recunoaște un caracter distinctiv unei culori, cu condiția ca, în raport cu percepția pe care o are publicul relevant, aceasta să fie susceptibilă să identifice produsele sau serviciile desemnate în cererea de înregistrare a mărcii și să le distingă de cele ale altor întreprinderi (Hotărârea Libertel, citată anterior, punctul 69). Caracterul pertinent al acestei aprecieri, în privința prezentului litigiu, nu este contrazis de regula care figurează în aceeași hotărâre, potrivit căreia existența unui caracter distinctiv anterior oricărei utilizări nu ar putea fi concepută decât în împrejurări excepționale (Hotărârea Libertel, citată anterior, punctul 66), din moment ce această rezervă a fost menționată în considerarea faptului, evidențiat în prealabil de către Curte, că percepția publicului relevant nu este în mod necesar aceeași în cazul unui semn constituit exclusiv dintr‑o culoare ca în cazul unei mărci verbale sau figurative, care constă, ca în speță, într‑un semn independent de aspectul produselor pe care le desemnează (Hotărârea Libertel, citată anterior, punctul 65).

52 Camera de recurs nu era, așadar, îndreptățită să opună înregistrării literei „α” argumentul dedus din disponibilitatea semnelor, din moment ce această apreciere nu exclude nicidecum analiza concretă a capacității mărcii solicitate de a identifica produsul sau serviciul a cărui înregistrare este solicitată ca provenind de la o întreprindere determinată și de a distinge acest produs sau serviciu de cele ale altor întreprinderi.

53 În al patrulea rând, camera de recurs a considerat, la punctul 25 din decizia atacată, că publicul de referință va înțelege „poate” litera „α” ca o trimitere la calitate (calitate „A”), o indicație de mărime sau desemnarea unui tip ori a unei categorii de băuturi alcoolice precum cele indicate în cererea de înregistrare a mărcii.

54 OAPI nu poate afirma că, pronunțându‑se astfel, camera de recurs a efectuat o analiză concretă a caracterului distinctiv al semnului în cauză. Astfel, pe lângă faptul că prezintă un caracter dubitativ care îl lipsește de orice valoare, acest motiv nu se referă la niciun fapt concret susceptibil să justifice concluzia că marca solicitată ar fi percepută de publicul relevant ca o referire la calitate, o indicație de mărime sau desemnarea unui tip ori a unei categorii pentru produsele indicate în cererea de înregistrare a mărcii (a se vedea în acest sens Hotărârea E, citată anterior, punctul 44). Rezultă că respectiva cameră de recurs nu a demonstrat lipsa de caracter distinctiv al mărcii solicitate.

55 Presupunând că sunt admisibile, noile documente prezentate de OAPI în anexele B1 și B2 la memoriul său în răspuns în vederea clarificării aspectului dacă publicul relevant va percepe litera alpha majusculă „Α” ca o indicație a calității vinurilor sunt lipsite de forță probantă în speță, având în vedere că sunt alcătuite din elemente care se raportează exclusiv la vinuri, și nu la băuturile alcoolice în cauză, astfel cum a recunoscut OAPI în cursul ședinței, și că literele care figurează pe reproducerile de sticle de vin anexate sau nu sunt aceleași cu litera „α”, sau sunt asociate unei alte litere, sau constituie unul dintre elementele numelui comercial al unui vânzător de vinuri.

56 Rezultă din toate argumentele care precedă că, prin faptul că a dedus lipsa de caracter distinctiv a semnului depus numai din lipsa de modificări sau de adăugiri grafice în raport cu fontul Times New Roman, fără a efectua o analiză concretă a capacității sale de a distinge, în spiritul publicului de referință, produsele în cauză de cele care provin de la concurenții reclamantei, camera de recurs a făcut o greșită aplicare a articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94.

57 Este, așadar, necesar să se admită primul motiv și să se anuleze decizia atacată, fără a fi necesar să se analizeze celelalte două motive invocate de reclamantă.

58 În temeiul articolului 63 alineatul (6) din Regulamentul nr. 40/94, va trebui ca OAPI să reexamineze cererea de înregistrare a mărcii comunitare a reclamantei în lumina motivării prezentei hotărâri.

59 Prin urmare, nu este necesară pronunțarea cu privire la cel de al doilea capăt de cerere al reclamantei și nici, în consecință, cu privire la excepția de inadmisibilitate ridicată de OAPI împotriva acestuia.

Cu privire la cheltuielile de judecată

60 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

61 Întrucât OAPI a căzut în pretenții, se impune să fie obligat să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, conform concluziilor formulate de aceasta.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șasea)

declară și hotărăște:

1) Anulează Decizia Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 30 noiembrie 2006 (cauza R 808/2006‑4).

2) Nu este necesar să se pronunțe asupra celui de al doilea capăt de cerere al BORCO‑Marken‑Import Matthiesen GmbH & Co. KG.

3) Obligă OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

Meij

Vadapalas

Truchot

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 29 aprilie 2009.

Semnături

* Limba de procedură: germana.