Concluziile avocatului general Bot prezentate la data de 12 iunie 2008.#Marguerite Chetcuti împotriva Comisia Europeană.#Cauza C-16/07 P.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

YVES BOT

prezentate la 12 iunie 20081(1)

Cauza C‑16/07 P

Marguerite Chetcuti

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Recurs – Noțiunea «concurs intern în cadrul instituției» – Agent auxiliar – Principiul egalității de tratament – Motivarea hotărârilor”

1. Prezenta cauză are ca obiect recursul formulat de doamna Chetcuti, agent auxiliar, împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 8 noiembrie 2006(2) prin care acesta din urmă a respins acțiunea în anulare pe care doamna Chetcuti a introdus‑o împotriva deciziei Comisiei Comunităților Europene care a respins candidatura sa la un concurs de trecere din categoria B în categoria A.

2. Doamna Chetcuti invocă trei motive în susținerea recursului său, întemeiate pe o interpretare eronată a Tribunalului a noțiunii de concurs intern în cadrul instituției, pe încălcarea principiului egalității de tratament și, respectiv, pe încălcarea obligației de a motiva hotărârile.

3. În prezentele concluzii, vom susține că Tribunalul nu a comis nicio eroare de drept judecând că, în speță, Comisia era îndreptățită să rezerve concursul în litigiu pentru funcționari și pentru agenții temporari, excluzându‑i pe agenții auxiliari și că Tribunalul a motivat hotărârea sa corespunzător cerințelor legale.

I – Cadrul juridic

4. Articolul 4 din Statutul funcționarilor Comunităților Europene (denumit în continuare „statutul”), în versiunea aflată în vigoare până la 30 aprilie 2004, aplicabilă faptelor din speță, prevede:

„Orice numire sau promovare nu poate avea ca obiect decât ocuparea unui loc de muncă vacant, în condițiile prevăzute de prezentul statut.

Orice loc de muncă vacant într‑o instituție este adus la cunoștința personalului instituției respective de îndată ce autoritatea împuternicită să facă numiri decide ocuparea locului de muncă în cauză.

În cazul în care nu este posibilă ocuparea unui loc de muncă vacant prin transfer, prin promovare sau prin concurs intern, locul de muncă vacant respectiv este adus la cunoștința personalului celor trei Comunități Europene.” [traducere neoficială]

5. Articolul 27 primul paragraf din statut prevede:

„Recrutarea trebuie să vizeze asigurarea angajării funcționarilor cu cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate, recrutați pe o bază geografică cât mai largă dintre resortisanții statelor membre ale Comunităților.” [traducere neoficială]

6. Articolul 29 alineatul (1) din statut prevede:

„În vederea ocupării posturilor vacante dintr‑o instituție, autoritatea împuternicită să facă numiri, după ce a analizat:

(a) posibilitățile de promovare și de transfer în cadrul instituției;

(b) posibilitățile de a organiza concursuri interne în cadrul instituției;

(c) cererile de transfer ale funcționarilor din alte instituții ale celor trei Comunități Europene,

inițiază procedura de concurs pe bază de dosare, pe bază de examene sau atât pe bază de dosare, cât și de examene. Procedura de concurs este stabilită în anexa III.

Această procedură poată fi inițiată și în vederea constituirii unei rezerve pentru recrutări ulterioare.” [traducere neoficială]

7. Articolul 1 alineatul (1) din anexa III la statut, intitulată „Procedura de concurs”, prevede:

„Anunțul de concurs este stabilit de autoritatea împuternicită să facă numiri, după consultarea comisiei paritare.

Acesta trebuie să specifice:

(a) natura concursului (concurs intern în cadrul instituției, concurs intern în cadrul instituțiilor, concurs general, dacă este cazul, comun pentru două sau mai multe instituții);

(b) modalitățile (concurs pe bază de dosare, pe bază de examene sau pe bază de dosare și de examene);

(c) natura funcțiilor și atribuțiilor aferente posturilor care urmează să fie ocupate;

(d) diplomele și alte calificări sau nivelul de experiență cerut pentru posturile care urmează să fie ocupate;

[…]” [traducere neoficială]

8. Alineatul 12 alineatul (1) primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților Europene în versiunea aflată în vigoare până la 30 aprilie 2004, aplicabilă faptelor în speță (denumit în continuare „RAA”), prevede:

„Încadrarea în muncă a agenților temporari trebuie să asigure angajarea de către instituție a unor persoane cu cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate, recrutate pe o bază geografică cât mai largă dintre resortisanții statelor membre ale Comunităților.” [traducere neoficială]

9. Dimpotrivă, RAA nu cuprinde nicio cerință privind nivelul de competență și de eficiență pe care trebuie să îl aibă agenții auxiliari pentru a fi încadrați în muncă.

II – Istoricul cauzei

10. Doamna Chetcuti a exercitat, în calitate de agent local, funcția de secretară repartizată la Delegația Comisiei în Malta de la 1 noiembrie 1991 până la 30 aprilie 2004. Contractul său a încetat odată cu aderarea Republicii Malta la Comunitatea Europeană la 1 mai același an.

11. Recurenta a semnat ulterior un contract de agent auxiliar de categoria B la 27 aprilie 2004, pentru o perioadă cuprinsă între 1 mai 2004 și 31 decembrie 2004. Articolul 2 din contractul său prevedea că recurenta exercită atribuții de „agent cu sarcini complexe de redactare, corectură, contabilitate sau activități tehnice”.

12. La 6 aprilie 2004, Comisia a publicat un „anunț de concurs intern pentru trecerea din categoria B în categoria A” (COM/PA/04) cu privire la un concurs pe bază de examene prin care se urmărea constituirea unei rezerve pentru recrutarea de administratori (A 7/A 6) (denumit în continuare „anunțul de concurs”).

13. În temeiul punctului III din anunțul de concurs, erau eligibili funcționarii și agenții temporari încadrați în unul dintre gradele categoriei B, precum și cei clasați în unul dintre gradele categoriei superioare și care, la data limită pentru depunerea candidaturilor, își desfășurau activitatea în cadrul unui departament al Comisiei, erau detașați în interes de serviciu sau în concediu pentru efectuarea serviciului militar. Toate aceste persoane trebuiau, de asemenea, să ocupe un post remunerat din creditele administrative sau de cercetare.

14. Pe de altă parte, conform aceleiași dispoziții, candidații trebuiau să aibă cel puțin cinci ani vechime în categoria B sau într‑o categorie superioară, obținută ca funcționar, agent temporar sau agent auxiliar, grupele I‑V, în cadrul Comisiei sau parțial în cadrul altor instituții ori agenții al căror personal este supus normelor cuprinse în statut sau în RAA.

15. Prin scrisoarea din 22 iunie 2004, recurenta, care își depusese cererea de a concura, a fost informată cu privire la respingerea candidaturii sale pentru motivul că nu avea cei cinci ani de vechime necesari și că nu îndeplinea condițiile de admitere în ceea ce privește situația sa administrativă, întrucât, conform anunțului de concurs, erau eligibili numai funcționarii sau agenții temporari.

III – Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

16. Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 31 august 2004, reclamanta a introdus la această instanță o acțiune în anularea deciziei comisiei de evaluare prin care a fost respinsă candidatura sa la concursul intern de trecere din categoria B în categoria A (denumită în continuare „decizia atacată”), precum și a actelor subsecvente din cadrul procedurii de concurs și în special a listei candidaților care îndeplinesc condițiile stabilite de anunțul de concurs, adoptată de comisia de evaluare, a deciziei Comisiei care a stabilit pe această bază numărul de posturi care urmează să fie ocupate, a listei de aptitudini, adoptată de comisia de evaluare la finalul lucrărilor sale, și a deciziilor de numire luate de autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”).

17. Reclamanta a mai solicitat și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

18. În susținerea acțiunii sale, reclamanta a invocat două motive, ambele întemeiate pe excepțiile de nelegalitate ale anunțului de concurs.

19. Prin intermediul primului său motiv, aceasta a susținut că, prin faptul că rezervă accesul la concurs numai pentru funcționari și pentru agenții temporari și exclude astfel agenții auxiliari, punctul III.1 primul și al doilea paragraf, precum și al treilea paragraf litera a) din anunțul de concurs este contrar articolelor 4, 27 și articolului 29 alineatul (1) litera (b) din statut, precum și principiului egalității de tratament. Decizia atacată ar fi, prin urmare, nelegală.

20. Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că punctul III.1 al treilea paragraf litera b), punctul III.2 și punctul III.3 din anunțul de concurs, prin faptul că impun cerința unei vechimi în serviciu de cinci ani în categoria B sau într‑o categorie superioară, obținută ca funcționar, agent temporar sau agent auxiliar din grupele I‑V, excluzând astfel vechimea obținută ca agent local, sunt contrare articolelor 27 și 29 din statut, precum și interesului serviciului și principiului egalității de tratament. Din aceste motive, hotărârea atacată ar fi nelegală.

21. Prin hotărârea atacată, cererea reclamantei a fost respinsă și Tribunalul a hotărât că fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

22. Tribunalul a respins primul motiv ca neîntemeiat din următoarele considerente.

23. Tribunalul s‑a pronunțat mai întâi că statutul le conferă instituțiilor o largă putere de apreciere în ceea ce privește procedurile de recrutare și că atribuția de control a instanței comunitare se limitează la problema dacă autoritatea competentă nu a făcut uz de puterea sa de apreciere în mod vădit eronat.

24. Tribunalul a constatat apoi că diferitele categorii de persoane angajate de Comunități răspund unor nevoi legitime ale administrației comunitare. Acesta a adăugat că cerințele esențiale stabilite pentru încadrarea funcționarilor și a agenților temporari sunt diferite de cele stabilite pentru agenții auxiliari.

25. În continuare, Tribunalul a constatat că, din anunțul de concurs, rezultă în mod explicit că respectivul concurs avea în esență rolul de a permite trecerea din categoria B în categoria A pentru funcționari și pentru agenții temporari. Tribunalul s‑a pronunțat apoi că, în speță, Comisia nu a făcut uz de puterea sa de apreciere în mod eronat atunci când a prevăzut la punctul III.1 din anunțul de concurs condiția admisibilității în legătură cu calitatea de funcționar sau de agent temporar, cu excluderea agenților auxiliari.

26. În plus, Tribunalul a considerat că este lipsit de relevanță argumentul reclamantei conform căruia concursul în litigiu nu ar constitui numai un concurs pentru trecerea din categoria B în categoria A, ci și un concurs intern de o altă natură, în special pentru că este deschis, pe de o parte, agenților temporari din categoria B sau A și, pe de altă parte, funcționarilor din categoria A. Tribunalul a considerat că acest argument este lipsit de relevanță, întrucât, spre deosebire de agenții auxiliari, funcționarii și agenții temporari admiși la concurs și‑au dovedit deja competența cu ocazia recrutării și a angajării lor inițiale, în conformitate cu articolul 27 din statut și cu articolul 12 din RAA.

27. În consecință, Tribunalul a considerat că, întrucât aceste ultime două prevederi au fost deja aplicate cu ocazia recrutării și a angajării inițiale a funcționarilor și a agenților temporari, argumentul reclamantei conform căruia Comisia nu ar fi respectat scopul oricărei recrutări și angajări, definit prin dispozițiile menționate, era lipsit de temei.

28. Tribunalul a mai arătat că faptul că agenții auxiliari pot exercita toate tipurile de atribuții în instituție nu este suficient pentru a le oferi vocația de a fi asimilați funcționarilor și agenților temporari pentru concursuri de promovare. Prin urmare, conform Tribunalului, Comisia a putut să rezerve concursul în cauză pentru promovarea din categoria B în categoria A a funcționarilor și a agenților temporari care au răspuns deja cerințelor de recrutare și de angajare inițiale în conformitate cu articolul 27 din statut și cu articolul 12 din RAA.

29. În final, Tribunalul a considerat că reclamanta a invocat în mod greșit încălcarea principiului egalității de tratament, întrucât funcționarii și agenții temporari, pe de o parte, și agenții auxiliari, pe de altă parte, se află în situații juridice care nu sunt comparabile datorită diferenței dintre condițiile lor de recrutare și de angajare.

30. Având în vedere aceste elemente, Tribunalul a apreciat că nu era necesar să se pronunțe asupra celui de al doilea motiv și a respins concluziile îndreptate împotriva actelor subsecvente din cadrul procedurii de concurs.

IV – Procedura în fața Curții și concluziile părților

31. Prin cererea introductivă depusă la grefa Curții la 18 ianuarie 2007, doamna Chetcuti a formulat prezentul recurs.

32. Recurenta a solicitat Curții anularea hotărârii atacate, anularea deciziei atacate, anularea actelor subsecvente din cadrul procedurii de concurs și în special a listei candidaților care îndeplinesc condițiile stabilite în anunțul de concurs întocmită de comisia de evaluare, a deciziei Comisiei de stabilire pe această bază a numărului de posturi care urmează să fie ocupate, a listei de aptitudini stabilite de comisia de evaluare la finalul lucrărilor sale, precum și a deciziilor de numire adoptate de AIPN în acest temei.

33. Recurenta solicită de asemenea obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii în primă instanță și a celor aferente procedurii în fața Curții.

34. Comisia solicită respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

V – Apreciere

35. În opinia noastră, recurenta invocă trei motive în susținerea recursului său.

36. Prin intermediul primului său motiv, recurenta susține că Tribunalul a interpretat în mod eronat noțiunea de concurs intern și, ca urmare, a dedus consecințe de drept incorecte în legătură cu aceasta.

37. Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta susține că hotărârea atacată încalcă principiul egalității de tratament.

38. În sfârșit, prin intermediul celui de al treilea motiv, recurenta apreciază că Tribunalul nu a motivat hotărârea sa corespunzător cerințelor legale.

39. Vom analiza succesiv cele trei motive.

A – Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o interpretare eronată a noțiunii de concurs intern

40. Cu titlu preliminar, trebuie să analizăm admisibilitatea primului motiv.

41. Într‑adevăr, Comisia apreciază că primul motiv este inadmisibil, întrucât recurenta contestă calificarea concursului în litigiu efectuată de Tribunal. Or, Comisia consideră că, potrivit unei jurisprudențe constante, Tribunalul este singurul competent să constate faptele și să le aprecieze.

42. Potrivit acestei jurisprudențe, din articolul 225 CE și din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții rezultă că Tribunalul este singurul competent, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar, și, pe de altă parte, pentru a aprecia aceste fapte(3).

43. Curtea a adăugat că odată ce Tribunalul a constatat sau a apreciat faptele, Curtea este competentă, în temeiul articolului 225 CE, să exercite un control asupra calificării juridice a acestor fapte și asupra consecințelor juridice care au fost stabilite de Tribunal pe baza acestora(4).

44. Din recurs rezultă în mod clar că doamna Chetcuti contestă constatarea pe care a făcut‑o Tribunalul la punctul 56 din hotărârea atacată, conform căreia concursul în litigiu este un concurs „[care are] ca scop esențial trecerea din categoria B în categoria A”. În susținerea acestei contestații, recurenta invocă mai multe argumente menite să demonstreze că Tribunalul a efectuat o calificare juridică eronată noțiunii de concurs intern și că, în consecință, a tras concluzii juridice eronate din această calificare.

45. Calificarea juridică a unui fapt sau a unui act efectuată de Tribunal fiind o problemă de drept care poate fi ridicată în cadrul unui recurs(5), suntem de părere că motivul este admisibil.

46. Prin acest prim motiv, recurenta consideră că Tribunalul a încălcat noțiunea „concurs intern în cadrul instituției” în sensul articolului 4 și al articolului 29 alineatul (1) litera (b) din statut și, ca urmare, a dedus consecințe juridice eronate.

47. În susținerea acestui motiv, recurenta invocă mai multe argumente.

48. În primul rând, recurenta reproșează Tribunalului că, la punctul 56 din hotărârea atacată, acesta s‑a întemeiat pe un criteriu subiectiv pentru a defini natura concursului, și anume obiectivul care i‑a fost atribuit prin titlul anunțului de concurs. Luând drept temei această calificare, Tribunalul ar fi comis o eroare de drept apreciind categoriile de candidați care puteau în mod legal să fie sau să nu fie admise la concurs. Potrivit recurentei, natura concursului în litigiu ar fi trebuit definită în funcție de condițiile de admitere obiective prevăzute chiar în anunțul de concurs, condiții care au fost definite în funcție de cerințele posturilor care urmau să fie ocupate.

49. În subsidiar, recurenta susține că, presupunând chiar că respectivul concurs în litigiu ar fi avut ca obiectiv, în esență, trecerea din categoria B în categoria A, nu este mai puțin adevărat că era vorba de un concurs de titularizare și că acesta trebuia calificat drept concurs intern. Prin urmare, potrivit jurisprudenței Rauch/Comisia(6) și Van Huffel/Comisia(7), participarea la concurs a agenților auxiliari nu putea fi exclusă în mod legal.

50. Suntem de părere că acest argument nu este întemeiat.

51. Mai întâi, Tribunalul a început prin a aminti principiile care trebuie să guverneze orice procedură de recrutare.

52. Astfel, Tribunalul a amintit la punctul 48 din hotărârea atacată că, „pentru a respecta scopul atribuit prin articolul 27 din statut oricărei proceduri de recrutare, și anume «asigurarea angajării funcționarilor cu cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate», este necesar să se recruteze funcționari pe o bază cât mai largă cu putință. Ca urmare, expresia «concurs intern în cadrul instituției» privește, în principiu, toate persoanele care sunt în serviciul acesteia, indiferent în ce calitate”.

53. Apoi, la punctul 49 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit că „totuși, statutul conferă instituțiilor o largă putere de apreciere pentru a stabili criteriile de competență impuse de posturile care urmează să fie ocupate și pentru a stabili, în funcție de aceste criterii și, mai general, în interesul serviciului, condițiile și modalitățile de organizare a unui concurs”(8). Tribunalul a continuat precizând că o astfel de putere se poate exercita în special atunci când AIPN întocmește anunțul de concurs și precizează condițiile de admitere la concurs(9).

54. Exercitarea puterii de apreciere conferită AIPN trebuie, astfel cum a amintit în mod corect Tribunalul la punctul 50 din hotărârea atacată, să fie compatibilă în special cu dispozițiile imperative ale articolului 27 primul paragraf și ale articolului 29 alineatul (1) din statut.

55. În lumina acestor principii, Tribunalul a concluzionat la punctul 56 din hotărârea atacată că reiese în mod explicit din anunțul de concurs că era vorba de un concurs intern de trecere din categoria B în categoria A și că acesta putea să permită funcționarilor și agenților temporari care, spre deosebire de agenții auxiliari, au dovedit deja cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate să treacă din categoria B în categoria A.

56. În opinia noastră, Tribunalul a efectuat o calificare corectă a noțiunii de concurs intern în cadrul instituției.

57. Într‑adevăr, modul de redactare a articolului 29 alineatul (1) din statut demonstrează că AIPN se bucură de atribuții importante în ceea ce privește procedura de organizare a unui concurs. Conform acestei dispoziții, AIPN, după ce a analizat posibilitățile de promovare și de transfer în cadrul instituției, posibilitățile de a organiza concursuri interne în cadrul instituției și cererile de transfer ale funcționarilor din alte instituții ale celor trei Comunități Europene, inițiază procedura de concurs pe bază de dosare, pe bază de examene sau atât pe bază de dosare, cât și de examene. În plus, se precizează că această procedură de concurs poată fi inițiată și în vederea constituirii unei rezerve pentru recrutări ulterioare.

58. Din jurisprudența Curții rezultă că utilizarea termenului „posibilități” arată în mod clar că AIPN nu este obligată să opteze pentru o procedură dată, ci poate alege între mai multe proceduri și o poate alege pe cea care îi va permite să obțină cele mai bune candidaturi(10), cel mai important fiind ca procedura aleasă să conducă, în fiecare caz, la numirea unor persoane cu cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate(11).

59. Curtea s‑a pronunțat de asemenea că, în legătură cu un concurs de trecere dintr‑o categorie în alta, Comisia dispunea de o largă putere de apreciere pentru a stabili criteriile de competență cerute de posturile nou‑create și, ca urmare, pentru a stabili condițiile de concurs în funcție de aceste criterii și în interesul serviciului(12).

60. De asemenea, amintim că, potrivit unei jurisprudențe constante, AIPN dispune de o largă putere de apreciere pentru a căuta candidații care să posede cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate(13).

61. În prezenta cauză, titlul concursului în litigiu este clar, întrucât era vorba despre un concurs intern în cadrul instituției, de trecere din categoria B în categoria A.

62. De altfel, astfel cum a arătat Tribunalul la punctul 56 din hotărârea atacată, persoanele eligibile să participe la concursul în litigiu erau funcționarii și agenții temporari, întrucât, în conformitate cu articolul 27 din statut și cu articolul 12 din RAA, aceste persoane au dovedit deja la momentul recrutării și al angajării lor inițiale cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate, spre deosebire de agenții auxiliari, cărora nu li s‑a cerut niciuna dintre aceste calități la momentul angajării lor.

63. În aceste condiții, considerăm că Tribunalul a putut să aprecieze corect la punctele 56 și 57 din hotărârea atacată că respectivul concurs în litigiu este un concurs intern de trecere din categoria B în categoria A pentru funcționari și pentru agenții temporari și că, în consecință, Comisia nu a făcut uz de puterea sa de apreciere în mod eronat, prevăzând că numai aceste două categorii de persoane erau admise la concursul menționat.

64. Adăugăm că, în vederea constituirii unei liste de rezervă de administratori, Comisia ar fi putut de asemenea să opteze pentru recrutarea prin promovare, în temeiul articolului 45 din statut, ceea ce ar fi limitat recrutarea numai la funcționari, întrucât nu există în RAA echivalent pentru agenții temporari.

65. Alegând un concurs intern de trecere dintr‑o categorie în alta deschis funcționarilor și agenților temporari, Comisia a asigurat instituției concursul celor mai bune candidaturi, recrutând pe o bază cât mai largă cu putință.

66. În al doilea rând, recurenta consideră că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând că excluderea agenților auxiliari de la concursul în litigiu era justificată, întrucât aceștia din urmă, spre deosebire de funcționarii și de agenții temporari, nu au trebuit să demonstreze, cu ocazia recrutării și a angajării lor inițiale, că posedă cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate. Recurenta contestă faptul că această condiție de a poseda astfel de calități poate fi dedusă din cerințele posturilor care urmează să fie ocupate și, mai general, din interesul serviciului. În opinia sa, funcționarii și agenții temporari din categoria B nu ar fi demonstrat că posedă calitățile menționate decât pentru a ocupa posturile din categoria B. Dovada posedării celui mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate ar trebui să rezulte din trecerea cu succes a probelor de preselecție și de selecție.

67. Nu suntem de această părere.

68. Apreciem că Tribunalul a putut să considere în mod corect la punctele 59 și 60 din hotărârea atacată că, în speță, Comisia nu a încălcat scopul tuturor recrutărilor și al angajărilor, definit la articolul 27 din statut și la articolul 12 din RAA.

69. Amintim că, în temeiul acestor două dispoziții, recrutarea de funcționari și angajarea de agenți temporari trebuie să aibă în vedere să asigure instituției serviciile unor persoane care posedă cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate.

70. Or, deși este adevărat că, în conformitate cu articolul 55 alineatul (1) litera (c) din RAA, agenții auxiliari trebuie, în vederea angajării, să ofere garanțiile de moralitate cerute pentru exercitarea atribuțiilor lor, nu s‑a făcut nicio mențiune în RAA cu privire la obligația acestor agenți de a poseda aceleași calități.

71. Recurenta susține că acel criteriu privind recrutarea și angajarea inițiale nu este relevant, întrucât, din cerințele posturilor care urmează să fie ocupate și, mai general, din interesul serviciului, nu rezultă obligația candidaților de a poseda cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate.

72. Trebuie să se reamintească faptul că AIPN se bucură de o largă putere de apreciere privind evaluarea interesului serviciului. Prin urmare, controlul Tribunalului trebuie să se limiteze la problema dacă AIPN s‑a menținut între aceste limite și nu a făcut uz de puterea sa în mod evident eronat(14).

73. Astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 15 al hotărârii atacate, concursul în litigiu este un concurs care are ca scop întocmirea unei liste de rezervă, și nu ocuparea unui anumit post. Vom arăta în această privință că anunțul de concurs nu prevede nicio cerință privind calificări sau aptitudini specifice. Într‑adevăr, la întocmirea unei liste de rezervă, condițiile de admitere se limitează la cerința ca respectivii candidați să posede aptitudini generale(15). Ca și Comisia, apreciem că cerințele legate de recrutarea și de angajarea inițiale, și anume dovada posedării celui mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate, ar constitui, așadar, un criteriu corespunzător pentru admiterea candidaților.

74. În consecință, suntem de părere că Tribunalul a considerat corect că, în speță, Comisia nu a încălcat scopul articolului 27 din statut și al articolului 12 din RAA.

75. În al treilea rând, recurenta apreciază că Tribunalul a respins în mod eronat argumentul conform căruia agenții auxiliari care pot exercita, în temeiul articolului 3 din RAA, toate tipurile de atribuții atunci când angajarea lor nu urmărește să asigure înlocuirea unui funcționar ar putea fi asimilați cu funcționarii și cu agenții temporari. Recurenta constată, în această privință, că funcționarii și agenții temporari din categoria B nu au demonstrat ei înșiși cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate cu privire la atribuțiile categoriei A, dar că au fost, cu toate acestea, admiși să participe la concursul în litigiu.

76. Arătăm că Tribunalul, la punctul 61 din hotărârea atacată, a respins argumentul recurentei motivând că „faptul că agenții auxiliari pot exercita toate tipurile de atribuții în instituție nu înseamnă că pot fi asimilați cu funcționarii și cu agenții temporari pentru scopurile concursurilor de promovare. Astfel, Comisia a putut să rezerve în mod legal concursul în cauză pentru promovarea în categoria A a funcționarilor și a agenților temporari care au răspuns deja cerințelor de recrutare inițiale, în conformitate cu articolul 27 din statut și cu articolul 12 din RAA, indiferent de atribuțiile pe care le‑au exercitat”.

77. Amintim de asemenea că Tribunalul, la punctele 49 și 56 din hotărârea atacată, a reamintit că statutul conferă AIPN o largă putere de apreciere pentru a stabili criteriile de competență cerute de posturile care urmau să fie ocupate și că, spre deosebire de funcționarii și de agenții temporari, agenții auxiliari nu demonstraseră cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate la momentul angajării lor.

78. Pe de altă parte, Tribunalul a amintit în mod corect la punctul 52 din hotărârea atacată că fiecare categorie de persoane angajate de Comunități corespunde unor nevoi legitime ale administrației comunitare și naturii sarcinilor permanente sau temporare pe care administrația comunitară are misiunea să le îndeplinească.

79. În consecință, considerăm că argumentul recurentei nu este întemeiat.

80. În lumina tuturor acestor considerații, suntem de părere că primul motiv este inadmisibil și nefondat.

B – Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament

81. Potrivit recurentei, Tribunalul a apreciat în mod eronat la punctul 62 din hotărârea atacată că situația juridică a funcționarilor și a agenților temporari nu este comparabilă cu cea a agenților auxiliari din cauza diferențelor dintre respectivele lor condiții de recrutare și de angajare, încălcând astfel principiul egalității de tratament.

82. Astfel cum a statuat Curtea, dacă principiul egalității de tratament este o normă cu caracter general aplicabilă în materia dreptului funcției publice comunitare, pentru a exista o discriminare trebuie și să se aplice un tratament inegal unor situații identice sau comparabile(16).

83. Încălcarea principiului egalității de tratament există în special atunci când două categorii de persoane ale căror situații de fapt și juridice nu prezintă o diferență esențială sunt tratate în mod diferit la momentul recrutării sau al angajării lor(17).

84. Întrebarea care se pune este, așadar, dacă funcționarii, precum și agenții temporari, pe de o parte, și agenții auxiliari, pe de altă parte, sunt în situații identice sau comparabile.

85. Nu credem acest lucru.

86. Într‑adevăr, astfel cum în mod întemeiat a arătat Tribunalul la punctul 53 din hotărârea atacată, din articolul 27 din statut și din articolul 12 din RAA rezultă că cerințele esențiale stabilite pentru recrutarea funcționarilor și pentru angajarea agenților temporari sunt diferite de cele stabilite pentru agenții auxiliari, întrucât aceștia din urmă, spre deosebire de celelalte două categorii, nu sunt obligați să demonstreze cu ocazia angajării lor cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate.

87. Am văzut că, în conformitate cu articolul 55 alineatul (1) litera (c) din RAA, pentru a fi anagajați, agenții auxiliari trebuie să ofere numai garanțiile de moralitate cerute pentru îndeplinirea atribuțiilor lor.

88. Pe de altă parte, adăugăm că există diferențe semnificative între statutul de funcționar, precum și cel de agent temporar, pe de o parte, și statutul de agent auxiliar, pe de altă parte.

89. Într‑adevăr, din articolul 6 din statut și din articolul 9 din RAA rezultă că posturile de funcționari și de agenți temporari figurează într‑o schemă de personal, ceea ce nu este cazul agenților auxiliari. În temeiul articolului 3 din RAA, Curtea s‑a pronunțat, de altfel, că este considerat agent auxiliar agentul angajat în vederea exercitării de atribuții într‑o instituție, fără să fie repartizat într‑un post inclus în schema de personal anexată la secțiunea din buget aferentă acestei instituții(18).

90. Curtea a adăugat că, în conformitate cu articolul 52 din RAA, durata efectivă a încadrării în muncă a unui agent auxiliar nu poate depăși durata interimatului unui funcționar sau al unui agent temporar, aflat pentru o perioadă în imposibilitatea de a‑și exercita atribuțiile, sau o perioadă de un an în toate cazurile(19).

91. Curtea a concluzionat din cele menționate că trăsătura caracteristică unui contract de agent auxiliar constă, așadar, în precaritatea sa în timp, dat fiind că nu poate fi folosit decât pentru a asigura o înlocuire momentană sau pentru a permite efectuarea unor activități administrative care prezintă un caracter pasager sau care răspund unei necesități urgente ori care nu sunt definite în mod clar(20).

92. Trebuie de asemenea să se sublinieze că există diferențe între statutul de agent auxiliar, pe de o parte, și statutul de funcționar, precum și cel de agent temporar, pe de altă parte, în ceea ce privește, în special, evaluarea, avansarea în treaptă și drepturile la pensie. În timp ce funcționarii și agenții temporari sunt evaluați, pot face obiectul unei avansări într‑o treaptă superioară și au dreptul la o pensie pentru vechime în muncă(21), RAA nu prevede nimic din toate acestea pentru agenții auxiliari.

93. Statutul de agent auxiliar a fost creat pentru a răspunde unor nevoi punctuale ale instituțiilor comunitare și atribuțiile unui astfel de agent nu se pot prelungi în timp.

94. De asemenea, suntem de părere că funcționarii și agenții temporari se află într‑o situație juridică diferită de cea a agenților auxiliari.

95. Pentru aceste motive, considerăm că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept pronunțându‑se, la punctul 62 din hotărârea atacată, că situația juridică a funcționarilor și a agenților temporari nu este comparabilă cu cea a agenților auxiliari, având în vedere diferențele dintre respectivele lor condiții de recrutare și de angajare.

96. În consecință, având în vedere considerațiile precedente, apreciem că al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.

C – Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe lipsa de motivare a hotărârii atacate

97. Înțelegem că, prin al treilea motiv, recurenta susține că Tribunalul nu a răspuns la argumentele sale care urmăreau respingerea tezei Comisiei conform căreia lipsa în anunțul de concurs a unor condiții referitoare la aptitudinile generale, precum titlurile academice, se explică prin faptul că funcționarii și agenții temporari demonstraseră deja competențele cerute, cu ocazia recrutării și a angajării lor inițiale.

98. În primă instanță, recurenta apreciase ca eronat argumentul Comisiei conform căruia o astfel de lipsă se explica prin faptul că funcționarii și agenții temporari demonstraseră deja cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate cu ocazia recrutării și a angajării lor inițiale.

99. Recurenta a susținut atunci în fața Tribunalului că această lipsă nu se explica prin faptul că funcționarii și agenții temporari demonstraseră deja aceste calități cu ocazia recrutării și a angajării lor inițiale, întrucât concursul este deschis funcționarilor din categoria B și că angajarea în cadrul acestei categorii nu necesită o diplomă.

100. Conform recurentei, lipsa acestor condiții se datora faptului că, în speță, Comisia considerase că o vechime de cinci ani ca funcționar, ca agent temporar sau ca agent auxiliar constituia o experiență profesională echivalentă, în sensul articolului 5 din statut. Recurenta apreciase de asemenea că lipsa condițiilor specifice se explica prin faptul că, în speță, Comisia avea în vedere nu să ocupe direct posturi vacante, ci să constituie o listă de rezervă, condițiile de admitere pe această listă limitându‑se la cerințe privind aptitudini cu caracter general.

101. În plus, recurenta susținuse că, fiind vorba de un concurs al cărui obiect îl constituia recrutarea de funcționari, acesta trebuia în mod imperativ să răspundă obiectivului stabilit la articolul 27 din statut. Prin urmare, era de importanță redusă faptul că îndeplinirea acestui obiectiv fusese deja verificată în cazul funcționarilor și al agenților temporari, dar nu și în cazul agenților auxiliari, întrucât chiar concursul intern în litigiu ar fi permis această verificare.

102. Trebuie amintit cu titlu introductiv că problema dacă motivarea unei hotărâri a Tribunalului este insuficientă reprezintă o problemă de drept care poate fi invocată, ca atare, în cadrul unui recurs(22).

103. În continuare, amintim că, în temeiul articolului 36 din Statutul Curții, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 din acest statut, „[h]otărârile se motivează”.

104. În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea unei hotărâri trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul Tribunalului, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar Curții, să își exercite controlul judecătoresc(23).

105. Acestea fiind amintite, trebuie acum să se analizeze dacă Tribunalul a omis să răspundă la argumentele recurentei.

106. Tribunalul, după ce a amintit, la punctul 48 din hotărârea atacată, că instituția trebuie să recruteze pe o bază cât mai largă posibil pentru a respecta scopul stabilit la articolul 27 din statut, a considerat, la punctul 53 din hotărârea sa, că, „astfel cum rezultă din articolul 27 din statut și, respectiv, din articolul 12 din RAA, cerințele esențiale stabilite pentru încadrarea funcționarilor și a agenților temporari sunt diferite de cele stabilite pentru agenții auxiliari. Spre deosebire de agenții auxiliari, pentru care nu sunt prevăzute astfel de cerințe, cele două dispoziții citate anterior prevăd că recrutarea funcționarilor și a agenților temporari trebuie să vizeze asigurarea angajării funcționarilor cu cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate”.

107. În continuare, după ce a calificat concursul drept „concurs intern de trecere din categoria B în categoria A”, Tribunalul a statuat, la punctele 59 și 60 din hotărârea atacată, că acest concurs era deschis numai funcționarilor și agenților temporari, întrucât chiar aceste două categorii de persoane putuseră să demonstreze, cu ocazia recrutării și a angajării lor inițiale, cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate, în conformitate cu articolul 27 din statut și cu articolul 12 din RAA.

108. În ceea ce privește obligația de motivare, Tribunalul nu este ținut să realizeze o motivare care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu. Prin urmare, motivarea poate fi implicită, cu condiția de a permite persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care au fost luate măsurile în discuție, iar instanței competente, să dispună de elemente suficiente pentru a exercita controlul(24).

109. Cu certitudine, Tribunalul nu a răspuns în detaliu tuturor argumentelor invocate de doamna Chetcuti. Cu toate acestea, este suficient să se constate că Tribunalul a confirmat în mod clar teza Comisiei la punctele 59 și 60 din hotărârea atacată. Acesta a explicat că funcționarii și agenții temporari, spre deosebire de agenții auxiliari, sunt obligați, cu ocazia recrutării și a angajării lor inițiale, să demonstreze că posedă cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate, în conformitate cu articolul 27 din statut și cu articolul 12 din RAA.

110. Astfel cum am putut să constatăm, analiza Tribunalului a constat în special în a explica motivele pentru care numai funcționarii și agenții temporari erau eligibili pentru concursul în litigiu și în a demonstra că scopul în care trebuie făcută orice recrutare și angajare fusese respectat, reamintind totodată că AIPN dispune de o largă putere de apreciere privind procedurile de organizare a unui concurs.

111. Tribunalul a putut astfel să deducă din aceasta că în mod valabil Comisia putea să rezerve concursul în litigiu numai pentru funcționari și pentru agenții temporari și că scopul în care erau făcute toate recrutările și angajările, și anume acela de a poseda aceste calități, era atins.

112. Recurenta reproșează în plus Tribunalului că nu a răspuns la argumentul său potrivit căruia anunțul de concurs conținea o anumită contradicție internă, în măsura în care prima condiție de admitere îi excludea pe agenții auxiliari, dar accepta experiența acestor agenți pentru evaluarea experienței profesionale.

113. Apreciem că acest argument nu este întemeiat.

114. Într‑adevăr, am văzut că Tribunalul și‑a consacrat întreaga analiză indicării motivelor pentru care Comisia nu și‑a depășit competențele admițând numai candidaturile funcționarilor și ale agenților temporari, pentru motivul că, să reamintim, aceste două categorii de persoane putuseră deja să demonstreze cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate.

115. Luarea în considerare a experienței profesionale a agenților auxiliari în evaluarea vechimii în domeniu a unui funcționar sau a unui agent temporar nu aduce în niciun fel atingere faptului că, spre deosebire de agenții auxiliari, aceste ultime două categorii de persoane au demonstrat la un moment dat calitățile cerute pentru recrutarea și pentru angajarea lor, în temeiul articolului 27 din statut și al articolului 12 din RAA.

116. În plus, luarea în considerare a vechimii în domeniu ca agent angajat pe baza RAA constituie un motiv corespunzător pentru a urmări interesul serviciului(25).

117. Aceste două condiții nu sunt, așadar, contradictorii, ci complementare. Astfel, Tribunalul a putut să se pronunțe în mod valabil la punctul 61 din hotărârea atacată că, chiar dacă agenții auxiliari pot să exercite efectiv toate tipurile de atribuții, acest lucru nu este suficient pentru a fi asimilați funcționarilor și agenților temporari, aceste două categorii de persoane demonstrând, spre deosebire de agenții auxiliari, cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate cu ocazia recrutării și a angajării lor inițiale.

118. În consecință, propunem Curții să respingă acest motiv ca nefondat.

VI – Cu privire la cheltuielile de judecată

119. Potrivit articolului 122 primul paragraf din Regulamentul de procedură al Curții, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată, în materie de recurs.

120. Potrivit articolului 69 alineatul (2) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

121. În temeiul articolului 70 din Regulamentul de procedură, în litigiile dintre Comunități și agenții acestora, cheltuielile efectuate de către instituții rămân în sarcina acestora.

122. Cu toate acestea, în temeiul articolului 122 al doilea paragraf din același regulament, articolul 70 nu se aplică recursului declarat de un funcționar sau de orice alt agent al unei instituții împotriva acesteia.

123. Întrucât Comisia a solicitat obligarea doamnei Chetcuti la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta, în opinia noastră, a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

VII – Concluzie

124. În lumina considerațiilor precedente, propunem Curții să pronunțe:

„1) Respingerea recursului.

2) Obligarea doamnei Chetcuti la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului.”

1 – Limba originală: franceza.

2 – Hotărârea Chetcuti/Comisia (T‑357/04, RecFP, p. I‑A‑2‑255, II‑A‑2‑1323, denumită în continuare „hotărârea atacată”).

3 – A se vedea în special Hotărârea din 21 septembrie 2006, JCB Service/Comisia (C‑167/04 P, Rec., p. I‑8935, punctul 106 și jurisprudența citată).

4 – Idem.

5 – A se vedea Hotărârea din 29 iunie 2000, Politi/Fondation européenne pour la formation (C‑154/99 P, Rec., p. I‑5019, punctul 11 și jurisprudența citată).

6 – Hotărârea din 31 martie 1965 (16/64, Rec., p. 179).

7 – Hotărârea Tribunalului din 15 noiembrie 2001 (T‑142/00, RecFP, p. I‑A‑219 și II‑1011).

8 – Hotărârea Tribunalului din 8 noiembrie 1990, Bataille și alții/ Parlamentul European (T‑56/89, Rec., p. II‑597, punctul 42), Hotărârea Tribunalului din 5 februarie 1997, Ibarra Gil/Comisia (T‑207/95, RecFP, p. I‑A‑13 și II‑31, punctul 66), și Hotărârea Tribunalului din 15 februarie 2005, Pyres/Comisia (T‑256/01, RecFP, p. I‑A‑23 și II‑99, punctul 36).

9 – Hotărârea Tribunalului din 21 noiembrie 2000, Carrasco Benítez/Comisia (T‑214/99, RecFP, p. I‑A‑257 și II‑1169, punctul 52), și Hotărârea Tribunalului Van Huffel/Comisia, citată anterior (punctul 51).

10 – A se vedea în special Hotărârea din 13 iulie 2000, Parlamentul European/Richard (C‑174/99 P, Rec., p. I‑6189, punctul 38). A se vedea de asemenea Hotărârea Tribunalului din 23 aprilie 2002, Campolargo/Comisia (T‑372/00, RecFP, p. I‑A‑49 și II‑223, punctele 93 și 98).

11 – A se vedea Hotărârea din 31 martie 1965, Ley/Comisia (12/64 și 29/64, Rec., p. 143, 161), Hotărârea din 14 iulie 1983, Mogensen și alții/Comisia (10/82, Rec., p. 2397, punctul 9), și Hotărârea din 8 iunie 1988, Vlachou/Curtea de Conturi (135/87, Rec., p. 2901, punctul 23).

12 – A se vedea Hotărârea din 16 octombrie 1975, Deboeck/Comisia (90/74, Rec., p. 1123, punctul 29).

13 – Hotărârea Tribunalului din 11 noiembrie 2003, Faita/CES (T‑248/02, RecFP, p. I‑A‑281 și II‑1365, punctul 45).

14 – A se vedea Hotărârea Tribunalului din 12 iunie 1997, Carbajo Ferrero/Parlamentul European (T‑237/95, RecFP, p. I‑A‑141 și II‑429, punctul 99), și Hotărârea Tribunalului din 1 martie 2005, Mausolf/Europol (T‑258/03, RecFP, p. I‑A‑45 și II‑189, punctul 49).

15 – Hotărârea din 6 martie 1997, de Kerros și Kohn Bergé/Comisia (T‑40/96 și T‑55/96, RecFP, p. I‑A‑47 și II-135, punctul 43).

16 – Hotărârea din 2 decembrie 1982, Micheli și alții/Comisia (198/81-202/81, Rec., p. 4145, punctul 5).

17 – Hotărârea din 11 iulie 1985, Hattet și alții/Comisia (66/83-68/83 și 136/83-140/83, Rec., p. 2459, punctul 24). A se vedea de asemenea Hotărârea Tribunalului din 7 februarie 1991, Tagaras/Curtea de Justiție (T‑18/89 și T‑24/89, Rec., p. II‑53, punctul 68), Hotărârea Tribunalului din 17 decembrie 1997, Dricot și alții/Comisia (T‑159/95, RecFP, p. I‑A‑385 și II‑1035, punctele 83 și 98), Hotărârea Tribunalului din 17 decembrie 1997, Chiou/Comisia (T‑225/95, RecFP, p. I‑A‑423 și II‑1135, punctele 48 și 66), și Hotărârea Tribunalului din 11 iulie 2002, Wasmeier/Comisia (T‑381/00, RecFP, p. I‑A‑125 și II‑677, punctul 122).

18 – Hotărârea din 1 februarie 1979, Deshormes/Comisia (17/78, Rec., p. 189, punctul 35).

19 – Ibidem, punctul 36. Trebuie să se arate că, în temeiul RAA, durata maximă de angajare a unui agent auxiliar a fost prelungită la trei ani în toate cazurile care nu se referă la înlocuirea unui funcționar sau a unui agent temporar [articolul 52 litera (b) din RAA].

20 – Hotărârea Deshormes/Comisia, citată anterior (punctul 37).

21 – A se vedea, în ceea ce privește funcționarii, articolele 43, 44 și 77 din statut și, în ceea ce privește agenții temporari, articolele 15, 20 și 39 din RAA.

22 – A se vedea Hotărârea din 8 februarie 2007, Groupe Danone/Comisia (C‑3/06 P, Rep., p. I‑1331, punctul 45 și jurisprudența citată).

23 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 14 mai 1998, Consiliul/de Nil și Impens (C‑259/96 P, Rec., p. I‑2915, punctele 32-34), și Hotărârea din 17 mai 2001, IECC/Comisia (C‑449/98 P, Rec., p. I‑3875, punctul 70), precum și Ordonanța președintelui Curții din 19 iulie 1995, Comisia/Atlantic Container Line și alții [C‑149/95 P(R), Rec., p. I‑2165, punctul 58], Ordonanța președintelui Curții din 14 octombrie 1996, SCK și FNK/Comisia [C‑268/96 P(R), Rec., p. I‑4971, punctul 52], și Ordonanța președintelui Curții din 25 iunie 1998, Antilele Olandeze/Consiliul [C‑159/98 P(R), Rec., p. I‑4147, punctul 70].

24 – Hotărârea Groupe Danone/Comisia, citată anterior (punctul 46). A se vedea de asemenea Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia (C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, Rec., p. I‑123, punctul 372).

25 – Hotărârea de Kerros și Kohn‑Bergé/Comisia, citată anterior (punctul 47).