AcasăLegislație UE62006CC0420

Concluziile avocatului general Bot prezentate la data de 27 noiembrie 2007.#Rüdiger Jager împotriva Amt für Landwirtschaft Bützow.#Cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare: Verwaltungsgericht Schwerin - Germania.#Politica agricolă comună - Regulamentele (CE) nr. 1254/1999 și (CE) nr. 1782/2003 - Carne de vită și mânzat - Sistemul integrat de gestionare și control pentru anumite scheme de ajutoare comunitare - Regulamentele (CEE) nr. 3887/92, (CE) nr. 2419/2001 și (CE) nr. 796/2004 - Cereri de ajutor pe cap de animal - Prima pentru vacile care alăptează - Neregulă - Nerespectarea dispozițiilor aplicabile în ceea ce privește identificarea și înregistrarea bovinelor care nu fac obiectul unor cereri de ajutor - Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 - Excludere de la beneficiul ajutorului - Articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 - Principiul aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe.#Cauza C-420/06.

Tip:Concluziile avocatului general
Publicat:27.11.2007
EUR-Lex
Paragraf
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
Paragraf
YVES BOT
Paragraf
prezentate la 27 noiembrie 2007(1)
Paragraf
Cauza C‑420/06
Paragraf
Rüdiger Jager
Paragraf
împotriva
Paragraf
Amt für Landwirtschaft Bützow
Paragraf
[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Verwaltungsgericht Schwerin (Germania)]
Paragraf
,,Politica agricolă comună – Prima pentru vacile care alăptează – Plata unică – Eco‑condiționare – Principiul aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe – Articolul 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 – Condiții de aplicare”
Paragraf
1. Prezenta trimitere preliminară ridică problema limitei punerii în aplicare a principiului aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe, consacrat la articolul 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene(2) și ulterior prin jurisprudența Curții(3), după reforma politicii agricole comune din 2003.
Paragraf
2. Această trimitere preliminară ridică în principal problema dacă un agricultor poate invoca acest principiu în vederea aplicării unui sistem de sancțiuni adoptat ulterior constatării neregulilor, atunci când acest sistem se integrează într‑un cadru legislativ modificat, izvorât în cazul de față din reforma politicii agricole comune din 2003. Într‑adevăr, acest nou cadru legislativ prevede acum o schemă de sprijin nu atât a producției, cât a producătorului, sub forma unei plăți unice condiționate de respectarea normelor și a cerințelor prevăzute de legislația comunitară în domenii cum ar fi mediul, sănătatea publică, precum și sănătatea animalelor și a plantelor.
Paragraf
3. Astfel, se solicită Curții să interpreteze mai multe articole din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a eco‑condiționării, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori(4), precum și articolul 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 2988/95.
Paragraf
4. Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între, pe de o parte, domnul Jager, agricultor și, pe de altă parte, Amt für Landwirtschaft Bützow (Oficiul pentru Agricultură din Bützow, denumit în continuare „Amt”), referitor la respingerea unei cereri de acordare a unor prime pentru anul 2001 pentru vacile care alăptează. Această respingere a fost motivată de existența unor nereguli în materie de identificare și de înregistrare a vacilor care nu au făcut obiectul unei cereri de ajutor.
Paragraf
5. În expunerile care urmează, vom demonstra de ce articolul 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 2988/95 trebuie interpretat, în opinia noastră, în sensul că sistemul de sancțiuni prevăzut la articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004 nu se aplică retroactiv la o cerere de ajutor care se încadrează în domeniul de aplicare ratione temporis al Regulamentului (CEE) nr. 3887/92 al Comisiei din 23 decembrie 1992 de stabilire a normelor de aplicare a sistemului integrat de gestionare și control pentru anumite scheme de ajutoare comunitare(5).
Paragraf
I – Cadrul juridic
Paragraf
A – Dreptul comunitar
Paragraf
1. Identificarea și înregistrarea bovinelor
Paragraf
6. Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 al Consiliului și al Parlamentului European din 17 iulie 2000 de stabilire a unui sistem de identificare și înregistrare a bovinelor și privind etichetarea cărnii de vită și mânzat și a produselor din carne de vită și mânzat și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 820/97 al Consiliului(6) conține, în special la articolele 4 și 7, dispoziții privind identificarea și înregistrarea bovinelor. Potrivit articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1760/2000, trimiterile la Regulamentul nr. 820/97 se interpretează ca trimiteri la Regulamentul nr. 1760/2000.
Paragraf
2. Evoluția schemelor de ajutor aplicabile în ceea ce privește bovinele
Paragraf
7. În temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1254/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a pieței în sectorul cărnii de vită și mânzat(7), un crescător de animale care deține în exploatația sa vaci care alăptează poate benefica, la cerere, de o primă pentru menținerea șeptelului de vaci care alăptează (primă pentru vacile care alăptează).
Paragraf
8. Potrivit articolului 21 din acest regulament, pentru a beneficia de această primă, animalele trebuie să fie identificate și înregistrate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 820/97.
Paragraf
9. Începând cu 1 ianuarie 2005, aceste dispoziții ale Regulamentului nr. 1254/1999 au fost abrogate și înlocuite de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2019/93, (CE) nr. 1452/2001, (CE) nr. 1453/2001, (CE) nr. 1454/2001, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 1251/1999, (CE) nr. 1254/1999, (CE) nr. 1673/2000, (CEE) nr. 2358/71 și (CE) nr. 2529/2001(8).
Paragraf
10. Considerentele (24) și (25) ale Regulamentului nr. 1782/2003 expun principalele trăsături ale reformei politicii agricole comune introduse prin acest regulament. Acestea sunt formulate după cum urmează:
Paragraf
,,Îmbunătățirea competitivității în agricultura comunitară și dezvoltarea unor standarde în materie de calitate a produselor alimentare și de mediu implică în mod obligatoriu o scădere a prețurilor instituționale la produsele agricole, precum și o creștere a costurilor de producție pentru exploatațiile agricole din Comunitate. Pentru a atinge aceste obiective și pentru a promova o agricultură durabilă și mai bine orientată spre piață, ar trebui să se treacă de la sprijinirea producției la sprijinirea producătorului, prin introducerea unui sistem de ajutor de venit separat pe fiecare exploatație agricolă. Separarea nu modifică sumele plătite efectiv producătorilor, dar mărește considerabil eficiența ajutorului de venit. Prin urmare, este oportun să se condiționeze plata unică pe exploatație de respectarea standardelor în materie de mediu, de siguranță a produselor alimentare, de sănătate și de bunăstare animală, precum și de menținerea unor bune condiții agricole și de mediu în exploatație.
Paragraf
Acest sistem ar trebui să combine un anumit număr de plăți directe existente, plătite agricultorilor în cadrul unor regimuri diferite, cu o plată unică, definită pe baza drepturilor anterioare, în decursul unei perioade de referință, adaptate astfel încât să țină seama de punerea integrală în aplicare a măsurilor introduse în cadrul Agendei 2000 și a modificărilor cuantumurilor ajutorului prevăzute în prezentul regulament.”
Paragraf
11. Titlul III din Regulamentul nr. 1782/2003 enunță normele referitoare la schema de plată unică. În cadrul acestei scheme, ajutoarele directe pentru agricultori sunt acordate, în principal, prin intermediul unei plăți unice pe an, care înlocuiește majoritatea ajutoarelor directe care existau anterior.
Paragraf
12. Pentru a determina schema de plată unică ce se aplică, Regulamentul nr. 1782/2003 permite statelor membre să aleagă între mai multe variante, dintre care cele mai importante sunt prezentate mai jos(9).
Paragraf
13. Abordarea de bază prezintă un caracter istoric, în sensul că plata unică acordată agricultorului în fiecare an este calculată pe baza unui cuantum de referință, obținut, în temeiul articolului 37 alineatul (1) din acest regulament, pornind de la media pe trei ani a valorilor totale ale plăților acordate unui agricultor în cadrul schemelor de ajutor prevăzute în anexa VI la regulamentul menționat(10), calculată și adaptată conform anexei VII la același regulament, în decursul fiecărui an calendaristic din perioada de referință. Potrivit articolului 38 din Regulamentul nr. 1782/2003, această perioadă cuprinde anii calendaristici 2000, 2001 și 2002. Agricultorului îi sunt recunoscute apoi drepturile la plată. Ca regulă generală, fiecare drept este calculat prin împărțirea cuantumului de referință la numărul total de hectare care dădeau dreptul la plăți directe în perioada de referință(11).
Paragraf
14. Statele membre pot prefera să opteze pentru o abordare regională pe bază forfetară(12). Cuantumurile de referință sunt, în acest caz, calculate nu în mod individual, pentru fiecare agricultor, ci la nivel regional. Aceste cuantumuri corespund astfel sumei totale a plăților primite de agricultori în regiunea respectivă în cursul perioadei de referință. Cuantumurile de referință regionale sunt astfel împărțite pe numărul de hectare eligibile declarate de agricultorii din regiunea respectivă în timpul primului an de introducere a schemei de plată unică, pentru a se stabili valoarea unui drept unic în această regiune. Fiecare agricultor primește un anumit număr de drepturi (calculat forfetar) corespunzător unui număr de hectare eligibile declarate în timpul anului de introducere a schemei de plată unică. Această abordare implică o anumită redistribuire a plăților între agricultori.
Paragraf
15. În sfârșit, statele membre pot, în anumite cazuri, să adopte un model mixt, care combină abordarea istorică și abordarea regională forfetară.
Paragraf
16. Schema de plată unică se caracterizează printr‑o plată independentă de producție. Este ceea ce numim ,,decuplarea ajutoarelor”. Această decuplare poate fi integrală sau numai parțială.
Paragraf
17. În caz de decuplare parțială, statele membre aleg să pună în aplicare doar parțial schema de plată unică, menținând anumite ajutoare directe cuplate la producție(13).
Paragraf
18. Cu titlu de exemplu, prin reglementarea plăților pentru carnea de vită, articolul 68 alineatul (2) litera (a) punctul (i) primul paragraf din Regulamentul nr. 1782/2003 autorizează statele membre să rețină până la 100 % din componenta plafoanelor naționale prevăzute la articolul 41 care corespunde primei pentru vaci care alăptează.
Paragraf
19. Aceste scheme de ajutor legate de producție fac obiectul titlului IV din regulamentul menționat, denumit ,,Alte scheme de ajutor”. Articolul 125 din Regulamentul nr. 1782/2003, care face parte din titlul IV, prevede condițiile de acordare a primei pentru vacile care alăptează. Pe de altă parte, articolul 138 din acest regulament, care face parte din același titlu, prevede că, pentru a putea beneficia de plățile directe, cum ar fi prima pentru vacile care alăptează, un animal trebuie să fie identificat și înregistrat conform dispozițiilor din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000.
Paragraf
20. Pe lângă plata unică propriu‑zisă, cealaltă caracteristică fundamentală a reformei din 2003 constă în ceea ce legiuitorul comunitar a calificat drept ,,condiționare” a ajutoarelor.
Paragraf
21. Titlul II din Regulamentul nr. 1782/2003, intitulat ,,Dispoziții generale”, prevede în capitolul 1, intitulat ,,Condiționarea”, la articolul 3 alineatul (1), că orice agricultor care primește plăți directe trebuie să respecte cerințele de reglementare în materie de gestionare prevăzute în anexa III din acest regulament, precum și condițiile agricole și de mediu stabilite de statele membre în conformitate cu articolul 5 din acest regulament.
Paragraf
22. Cerințele de reglementare în materie de gestionare cuprind în total 18 regulamente și directive privind mediul, sănătatea publică, precum și sănătatea animalelor și a plantelor.
Paragraf
23. Printre cerințele de reglementare care trebuie respectate, la litera A punctul 8 din anexa III la Regulamentul nr. 1782/2003 sunt menționate articolele 4 și 7 din Regulamentul nr. 1760/2000.
Paragraf
24. În plus, în temeiul articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1782/2003, statele membre trebuie să se asigure că toate terenurile agricole, în special cele care nu mai sunt exploatate pentru producție, sunt menținute în bune condiții agricole și de mediu. Statele membre trebuie astfel să definească, la nivel național sau regional, cerințele minime pentru bunele condiții agricole și de mediu, pe baza cadrului stabilit în anexa IV la acest regulament. Aceste cerințe minime trebuie, de exemplu, să vizeze protejarea solului prin măsuri adecvate pentru a evita eroziunea acestuia sau pentru a menține nivelurile de materii organice din sol prin metode corespunzătoare.
Paragraf
3. Evoluția normelor privind reducerile și excluderile aplicabile în caz de nereguli
Paragraf
25. Regulamentul (CEE) nr. 3508/92 al Consiliului din 27 noiembrie 1992 de instituire a unui sistem integrat de gestionare și control pentru anumite scheme de ajutoare comunitare(14) se aplică, în temeiul articolului 1 alineatul (1) litera (b) punctul (i), în cazul schemei de primă pentru vacile care alăptează.
Paragraf
26. Regulamentul nr. 3887/92 stabilește normele de aplicare a sistemului integrat de gestionare și control.
Paragraf
27. Articolul 10c din acest regulament stabilește normele aplicabile în ceea ce privește reducerea ajutoarelor în cazul nerespectării cerințelor de identificare și de înregistrare a bovinelor pentru care nu a fost formulată nicio cerere de ajutor. Acest articol are următorul cuprins:
Paragraf
„(1) În ceea ce privește alte bovine decât cele menționate la articolul 10b, în cazul în care controalele la fața locului constată că numărul de animale din exploatație care sunt eligibile sau care pot fi avute în vedere pentru acordarea ajutoarelor comunitare nu corespunde:
Paragraf
(a) animalelor înscrise în baza de date electronică în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 820/97;
Paragraf
(b) animalelor înscrise în registrul agricultorului în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 820/97;
Paragraf
(c) pașapoartelor animalelor deținute în exploatație în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 820/97,
Paragraf
valoarea totală a ajutorului acordat agricultorului în temeiul schemei de ajutor în cauză pentru perioada de 12 luni anterioară controlului la fața locului care a dus la aceste constatări este redusă proporțional, cu excepția survenirii unui caz de forță majoră.
Paragraf
Reducerea se calculează pe baza numărului total de animale prezente pentru schema în cauză, sau a mențiunilor din baza de date electronică prevăzută la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 820/97, sau a pașapoartelor, sau a înscrierilor din registrul agricultorului, ținându‑se seama de cea mai mică dintre aceste valori.
Paragraf
[…]
Paragraf
(3) Dacă diferența constatată cu ocazia unui control la fața locului este mai mare de 20 % din numărul animalelor eligibile stabilit, nu se acordă nicio primă corespunzătoare perioadei de 12 luni anterioare controlului la fața locului.” [traducere neoficială]
Paragraf
28. Regulamentul nr. 3887/92 a fost abrogat prin Regulamentul (CE) nr. 2419/2001 al Comisiei din 11 decembrie 2001 de stabilire a normelor de aplicare a sistemului integrat de administrare și control pentru anumite scheme de ajutoare comunitare instituite prin Regulamentul (CEE) nr. 3508/92 al Consiliului(15). Potrivit articolului 53 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 2419/2001, Regulamentul nr. 3887/92 continuă totuși să se aplice în cazul cererilor de ajutor referitoare la anii de comercializare sau la perioadele de referință care încep înainte de 1 ianuarie 2002.
Paragraf
29. Articolele 36-43 din Regulamentul nr. 2419/2001, care fac parte din titlul IV din regulamentul menționat, denumit ,,Baza de calcul pentru ajutoare, reduceri și excluderi”, cuprind normele aplicabile în cazul constatărilor privind cererile de ajutor pe cap de animal. Articolul 38 din acest regulament cuprinde normele aplicabile în materie de reduceri și de excluderi privind bovinele pentru care s‑au depus cereri de ajutor. Articolul 39 din acest regulament, intitulat ,,Nerespectarea dispozițiilor privind identitatea și înregistrarea bovinelor care au făcut obiectul unor cereri de ajutor”, conține, la alineatul (1) primul paragraf, următoarele prevederi:
Paragraf
,,În cazul în care controalele la fața locului constată, în ceea ce privește bovinele care nu fac obiectul unor cereri de ajutor, existența unor cazuri de nerespectare a prevederilor sistemului de identificare și de înregistrare a bovinelor, valoarea totală a ajutorului pe care îl poate solicita agricultorul, în conformitate cu articolul 36 alineatul (3), în temeiul schemelor de ajutor pentru bovine, pentru perioada de referință pentru prime în cauză, după ce au fost efectuate, dacă este cazul, reducerile prevăzute la articolul 38, se reduce cu o valoare calculată cu ajutorul formulei indicate la alineatul (2), cu excepția survenirii unui caz de forță majoră sau a unor circumstanțe excepționale în sensul articolului 48.” [traducere neoficială]
Paragraf
30. Regulamentul (CE) nr. 118/2004 al Comisiei din 23 ianuarie 2004(16) a modificat Regulamentul nr. 2419/2001, în special prin adăugarea în cadrul articolului 39 alineatul (1) primul paragraf din regulamentul menționat a următoarei teze:
Paragraf
,,Cu toate acestea, valoarea cu care este redus ajutorul nu poate depăși 20 % din valoarea totală a ajutorului pe care agricultorul îl poate solicita”. [traducere neoficială]
Paragraf
31. Regulamentul (CE) nr. 2419/2001 a fost abrogat prin Regulamentul nr. 796/2004, care, reamintim, prevede normele de aplicare a eco‑condiționării, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003.
Paragraf
32. Articolul 81 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 796/2004 prevede că acest regulament se aplică cererilor de ajutor introduse pe parcursul anilor de comercializare sau al perioadelor de referință pentru prime care încep de la 1 ianuarie 2005, Regulamentul nr. 2419/2001 aplicându‑se în continuare pentru cererile de ajutor referitoare la anii de comercializare sau la perioadele de referință pentru primele care încep înainte de această dată, în temeiul articolului 80 alineatul (1) primul paragraf a doua teză din primul regulament menționat.
Paragraf
33. Titlul IV din Regulamentul nr. 796/2004 cuprinde normele referitoare la baza de calcul pentru ajutoare, la reduceri și la excluderi.
Paragraf
34. Articolele 57-63 din acest regulament, care fac parte din capitolul I, intitulat ,,Constatări referitoare la criteriile de eligibilitate”, prevăd normele referitoare la primele pe cap de animal. În acest cadru, articolul 59 din acest regulament stabilește reducerile și excluderile aplicabile bovinelor care fac obiectul cererilor de ajutor.
Paragraf
35. În ceea ce privește articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004, care fac parte din titlul IV capitolul II, intitulat ,,Constatări privind eco‑condiționarea”, acestea prevăd regulile aplicabile în caz de nerespectare a normelor și a cerințelor privind eco‑condiționarea.
Paragraf
36. Cele două articole menționate pun astfel în aplicare articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1782/2003, care prevede că, dacă cerințele de reglementare în materie de gestionare sau bunele condiții agricole și de mediu nu sunt respectate din cauza unei acțiuni sau a unei omisiuni direct imputabile agricultorului în cauză, valoarea totală a plăților directe care trebuie acordate în anul calendaristic în cursul căruia s‑a constatat nerespectarea este redusă sau eliminată după aplicarea articolelor 10 și 11 din acest regulament, și anume după aplicarea, pe de o parte, a modulării plăților directe și, pe de altă parte, a unei eventuale ajustări a plăților directe din motive de disciplină financiară.
Paragraf
37. Articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004 prevăd următoarele:
Paragraf
,,Articolul 66
Paragraf
Reduceri aplicabile în caz de neglijență
Paragraf
(1) Fără a aduce atingere articolului 71, în cazul în care un caz de nerespectare constatat se datorează neglijenței agricultorului, trebuie aplicată o reducere a cuantumului total al plăților directe definite la articolul 2 litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003[(17)], încasate deja sau care urmează să fie încasate de agricultor în baza cererilor pe care le‑a introdus sau pe care urmează să le introducă în cursul anului calendaristic în care s‑a făcut constatarea. În general, reducerea în cauză se ridică la 3 % din cuantumul total.
Paragraf
Cu toate acestea, pe baza rezultatelor evaluării furnizate de autoritatea de control competentă în raportul de control în conformitate cu articolul 48 alineatul (1) litera (c), organismul plătitor poate decide să reducă sau să majoreze procentajul la 1 %, respectiv 5 % din cuantumul total sau, în cazurile menționate la articolul 48 alineatul (1) litera (c) paragraful al doilea, să nu impună nicio reducere.
Paragraf
(2) În cazul în care s‑au constatat mai multe cazuri de nerespectare cu privire la diverse acte sau norme care aparțin aceluiași domeniu de condiționare, pentru calculul reducerii conform alineatului (1), respectivele cazuri trebuie privite ca un singur caz de nerespectare.
Paragraf
(3) În cazul în care s‑au constatat mai multe cazuri de neconformitate din diferite domenii care fac obiectul eco‑condiționalității, procedura de stabilire a reducerii prezentată la alineatul (1) se aplică individual fiecărui caz de neconformitate.
Paragraf
Cu toate acestea, nerespectarea unei norme care constituie totodată o cerință se consideră caz de neconformitate.
Paragraf
Procentajele de reducere care rezultă se însumează. Cu toate acestea, reducerea maximă nu poate depăși 5 % din cuantumul total menționat la alineatul (1).
Paragraf
(4) Fără a aduce atingere cazurilor de nerespectare deliberată în sensul articolului 67, în cazul în care s‑au constatat cazuri de nerespectare repetată trebuie, cu ocazia primei repetări, să se tripleze procentul stabilit conform alineatului (1) pentru primul caz de nerespectare. În acest scop și în cazul în care procentul a fost determinat în conformitate cu alineatul (2), organismul plătitor stabilește procentul care ar fi trebuit aplicat pentru primul caz de nerespectare a cerinței sau a normei în cauză.
Paragraf
Pentru fiecare repetare ulterioară, se înmulțește de fiecare dată cu trei rezultatul reducerii calculate pentru repetarea precedentă. Cu toate acestea, reducerea maximă nu poate să depășească 15 % din cuantumul total menționat la alineatul (1).
Paragraf
După atingerea procentului maxim de 15 %, agenția de plată informează agricultorul în cauză că, în eventualitatea unei noi constatări a aceleiași neconformități, se va considera că a acționat în mod deliberat în sensul articolului 67. În cazul în care, ulterior, se constată un nou caz de neconformitate, procentul de reducere care trebuie aplicat se calculează prin înmulțirea cu trei a rezultatului înmulțirii care a precedat, după caz, aplicarea limitei de 15 % prevăzute la paragraful al doilea ultima teză.
Paragraf
(5) Atunci când se constată o neconformitate repetată cu o altă neconformitate sau cu o altă neconformitate repetată, procentele de reducere care rezultă se adună. Cu toate acestea, fără a aduce atingere alineatului (4) paragraful al treilea, reducerea maximă nu poate depăși 15 % din suma totală prevăzută la alineatul (1).
Paragraf
Articolul 67
Paragraf
Reduceri și excluderi aplicabile în caz de nerespectare deliberată
Paragraf
(1) Fără a aduce atingere articolului 71, în cazul în care un caz de nerespectare constatat se datorează unei acțiuni deliberate a agricultorului, reducerea care trebuie aplicată asupra cuantumului total prevăzut la articolul 66 alineatul (1) primul paragraf se stabilește, în general, la un procent de 20 % din cuantumul total respectiv.
Paragraf
Cu toate acestea, pe baza rezultatelor evaluării prezentate de autoritatea de control competentă în raportul de control, în conformitate cu articolul 48 alineatul (1) litera (c), organismul plătitor poate decide să reducă procentul în cauză până la 15 % sau, după caz, să îl mărească până la 100 % din cuantumul total respectiv.
Paragraf
(2) În cazul în care un anumit caz de nerespectare intenționată se referă la o schemă de ajutor anume, agricultorul este exclus din schema respectivă pe durata anului calendaristic în cauză.
Paragraf
În cazurile extreme în ceea ce privește amploarea, gravitatea sau persistența sau în cazul în care s‑a constatat o repetare a situației de nerespectare deliberată, agricultorul este, în plus, exclus din respectiva schemă de sprijin și pe durata anului calendaristic următor.”
Paragraf
4. Aplicarea în timp a sancțiunilor administrative prevăzute de actele comunitare
Paragraf
38. Articolul 1 din Regulamentul nr. 2988/95 prevede următoarele:
Paragraf
„(1) În scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene, se adoptă prin prezenta o reglementare generală privind controalele uniforme, măsurile și sancțiunile administrative privind abaterile de la dreptul comunitar.
Paragraf
(2) Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau a unei omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate.”
Paragraf
39. În ceea ce privește articolul 2 alineatul (2) din regulamentul menționat, acesta prevede următoarele:
Paragraf
,,Nicio sancțiune administrativă nu poate fi impusă în absența unor dispoziții în acest sens prevăzute într‑un act comunitar emis anterior abaterii respective. În cazul modificării ulterioare a dispozițiilor care impun sancțiuni administrative și care sunt incluse în normele comunitare, se aplică retroactiv dispozițiile mai favorabile.”
Paragraf
B – Dreptul național
Paragraf
40. În Germania, Legea de transpunere a reformei politicii agricole comune (Gesetz zur Umsetzung der Reform der Gemeinsamen Agrarpolitik) din 21 iulie 2004(18) prevede că prima pentru vacile care alăptează trebuie acordată, începând cu 1 ianuarie 2005, ca parte integrantă a schemei de plată unică, menționată în titlul III din Regulamentul nr. 1782/2003. În plus, această lege pune în aplicare un model mixt care combină abordarea istorică și abordarea regională.
Paragraf
II – Acțiunea principală și întrebarea preliminară
Paragraf
41. În cursul lunii mai 2001, domnul Jager, agricultor, a solicitat Amt acordarea unor prime pentru vacile care alăptează, pentru 71 de bovine, în contul anului 2001.
Paragraf
42. Prin Decizia din 24 ianuarie 2002, Amt a respins în întregime această cerere pentru motivul că fuseseră constatate, cu ocazia unui control la fața locului, nereguli de tipul celor menționate la articolul 10c alineatul (1) din Regulamentul nr. 3887/92, diferența constatată fiind mai mare de 20 % din numărul animalelor eligibile.
Paragraf
43. După ce a fost respinsă contestația formulată de domnul Jager, acesta a introdus, la 25 iulie 2002, o acțiune la Verwaltungsgericht Schwerin (tribunalul administrativ din Schwerin) (Germania).
Paragraf
44. În decizia de trimitere, această instanță constată că, având în vedere Hotărârea din 1 iulie 2004, Gerken, citată anterior, precum și articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95, care consacră principiul aplicării sancțiunii mai puțin severe, Regulamentul nr. 118/2004 este în orice caz relevant în cadrul acțiunii principale, din moment ce acest regulament a introdus, la articolul 39 din Regulamentul nr. 2419/2001, o sancțiune maximă, și anume aceea conform căreia reducerea ajutorului nu poate depăși 20 % din valoarea totală a ajutorului pe care agricultorul îl poate solicita.
Paragraf
45. Instanța de trimitere consideră totuși că Regulamentul nr. 796/2004, care se aplică în ceea ce privește cererile de ajutor introduse pe parcursul anilor de comercializare sau al perioadelor de referință care încep de la 1 ianuarie 2005, conține prevederi care sunt mai favorabile pentru domnul Jager. Într‑adevăr, dispozițiile articolelor 57-63 din acest regulament, care ar relua în mare parte prevederile articolelor 36-43 din Regulamentul nr. 2419/2001, nu ar mai conține o prevedere asemănătoare articolului 39 din acest ultim regulament menționat. Lipsa oricărei sancțiuni ar constitui, prin urmare, sancțiunea cea mai puțin severă cu putință pentru domnul Jager.
Paragraf
46. Verwaltungsgericht Schwerin își pune însă problema dacă această prevedere mai favorabilă este aplicabilă în speță, având în vedere că în Germania, începând cu 1 ianuarie 2005, prima pentru vacile care alăptează se acordă sub forma unei plăți unice, astfel încât prevederile cu privire la primele pe cap de animal cuprinse în articolele 57-63 din Regulamentul nr. 796/2004 nu mai sunt aplicabile în acest stat membru.
Paragraf
47. Prin urmare, instanța de trimitere a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții o întrebare preliminară pentru ,,a stabili dacă o dispoziție care prevede sancțiuni mai puțin severe (în ceea ce privește primele pentru animale) trebuie să fie aplicată retroactiv chiar dacă această dispoziție nu este aplicabilă, în principiu, decât în ceea ce privește o perioadă în cursul căreia primele pentru animale nu mai sunt acordate în statul membru în cauză, în care a fost instituită o schemă de sprijin direct”.
Paragraf
III – Analiză
Paragraf
48. Curtea a subliniat recent că principiul aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe face parte din tradițiile constituționale comune ale statelor membre și, prin urmare, trebuie considerat ca fiind un principiu general al dreptului comunitar a cărui respectare este asigurată de Curte și căruia instanța națională este obligată să i se conformeze(19).
Paragraf
49. Acest principiu își găsește expresia în special la articolul 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 2988/95(20).
Paragraf
50. În Hotărârea Gerken, citată anterior, Curtea a condiționat aplicarea acestei dispoziții de respectarea următoarelor patru condiții(21):
Paragraf
– existența unei abateri în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95;
Paragraf
– această abatere trebuie să conducă la impunerea unei sancțiuni administrative în sensul articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95;
Paragraf
– dispozițiile de drept comunitar care au impus această sancțiune trebuie să facă obiectul unei modificări ulterioare;
Paragraf
– sancțiunea care se impune prin noile dispoziții trebuie să fie mai puțin severă decât cea prevăzută inițial.
Paragraf
51. Cu titlu introductiv și în lumina acestor patru condiții, considerăm, asemenea domnului Jager, Amt, guvernului elen, Comisiei și instanței de trimitere, că sistemul de sancțiuni prevăzut la articolul 39 din Regulamentul nr. 2419/2001, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 118/2004, se aplică, în orice caz, în cadrul acțiunii principale.
Paragraf
52. Într‑adevăr, Amt a constatat nereguli de tipul celor prevăzute la articolul 10c alineatul (1) din Regulamentul nr. 3887/92 privind identificarea și înregistrarea bovinelor care nu fac obiectul unei cereri de ajutor. Este vorba, într‑adevăr, despre ,,abateri” în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95.
Paragraf
53. Existența acestor abateri a antrenat aplicarea articolului 10c alineatul (3) din Regulamentul nr. 3887/92, care, reamintim, prevede că dacă diferența constatată cu ocazia unui control la fața locului este mai mare de 20 % din numărul stabilit de animale eligibile, nu se acordă nicio primă corespunzătoare perioadei de 12 luni anterioare controlului la fața locului. Or, reducerea cuantumului ajutorului pe cap de animal sau chiar excluderea ajutorului constituie o ,,sancțiune administrativă” în sensul articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95(22).
Paragraf
54. Articolul 39 din Regulamentul nr. 2419/2001 a modificat ulterior dispozițiile comunitare privind sancțiunile administrative și a introdus, în versiunea modificată prin articolul 1 punctul 11 litera (a) din Regulamentul nr. 118/2004, o limită maximă a reducerii aplicabile în caz de nerespectare a dispozițiilor comunitare privind identificarea și înregistrarea bovinelor care nu au făcut obiectul unei cereri de ajutor, și anume 20 % din valoarea totală a ajutorului pe care agricultorul îl poate solicita, pentru perioada de referință relevantă, în temeiul schemelor de ajutor pentru bovine.
Paragraf
55. Această dispoziție are ca obiect, în mod evident, modificarea dispozițiilor care impun sancțiuni administrative în vederea atenuării severității sancțiunii aplicabile în caz de neconformitate cu dispozițiile comunitare privind identificarea și înregistrarea bovinelor care nu fac obiectul unei cereri de ajutor(23).
Paragraf
56. Așadar, în temeiul articolului 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 2988/95, plafonul de 20 % trebuie, în orice caz, să se aplice sancțiunii care i‑ar putea fi impuse domnului Jager în ceea ce privește cererea sa privind acordarea primei pe cap de animal, chiar dacă aceasta se încadrează în domeniul de aplicare ratione temporis al Regulamentului nr. 3887/92.
Paragraf
57. Părțile care au depus observații scrise în fața Curții nu sunt, în schimb, de acord asupra problemei dacă Regulamentul nr. 796/2004, prin faptul că ar fi susceptibil să antreneze o sancțiune mai puțin severă pentru domnul Jager, ar putea fi în aceeași măsură luat în considerare pentru stabilirea reducerilor și a excluderilor care îi sunt aplicabile.
Paragraf
58. Trebuie mai întâi să subliniem că, în observațiile lor, guvernul elen și Comisia au invocat o eroare comisă de instanța de trimitere atunci când aceasta arată că articolele 57-63 din Regulamentul nr. 796/2004 nu conțin dispoziții care corespund articolului 39 din Regulamentul nr. 2419/2001 și când a concluzionat, în acest temei, că Regulamentul nr. 796/2004 nu mai prevede nicio sancțiune în caz de nerespectare a cerințelor de identificare și de înregistrare a bovinelor pentru care nu a fost formulată nicio cerere de ajutor, ceea ce ar fi, așadar, mai favorabil pentru agricultor.
Paragraf
59. În aceeași măsură, apreciem că este eronat să considerăm că nerespectarea cerințelor privind identificarea și înregistrarea bovinelor pentru care nu a fost formulată nicio cerere de ajutor nu mai poate să fie sancționată în temeiul Regulamentului nr. 796/2004.
Paragraf
60. Într‑adevăr, aceste cerințe se încadrează în eco‑condiționarea pe care, pe viitor, orice agricultor care primește o plată directă este obligat să o respecte conform prevederilor articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1782/2003. Reamintim, cu privire la acest aspect, că litera A punctul 8 din anexa III la acest regulament menționează că articolele 4 și 7 din Regulamentul nr. 1760/2000 fac parte din ,,cerințele de reglementare în materie de gestionare”, care reprezintă în sine o componentă a normelor care trebuie respectate în materie de eco‑condiționare.
Paragraf
61. Rezultă că sistemul de sancțiuni relevant în caz de nerespectare a acestor norme privind identificarea și înregistrarea bovinelor, într‑un context precum cel din acțiunea principală, în care nerespectarea normelor menționate este constatată în privința animalelor care nu fac obiectul unei cereri de ajutor, este cel prevăzut la articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004(24).
Paragraf
62. Prin urmare, pentru a furniza un răspuns util instanței de trimitere, care să îi dea posibilitatea să soluționeze litigiul cu care a fost sesizată(25), întrebarea preliminară ar trebui, astfel cum sugerează Comisia, să fie reformulată, astfel încât Curtea să răspundă la întrebarea dacă articolul 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 2988/95 trebuie interpretat în sensul că sistemul sancțiunilor prevăzut la articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004 se aplică retroactiv pentru o cerere de ajutor care se încadrează în domeniul de aplicare ratione temporis al Regulamentului nr. 3887/92(26).
Paragraf
63. Cu privire la întrebarea astfel reformulată, reprezentantul domnului Jager a susținut în timpul ședinței că Regulamentul nr. 796/2004 ar trebui luat în considerare, în măsura în care este posibil, pentru a stabili care este sancțiunea cea mai puțin severă pentru acesta, făcând un calcul comparativ în raport cu reducerea care ar decurge din articolul 39 din Regulamentul nr. 2419/2001, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 118/2004.
Paragraf
64. În schimb, Amt consideră că aplicarea sancțiunilor prevăzute în Regulamentul nr. 796/2004 este în mod obiectiv imposibilă, deoarece plata unică nu fusese încă acordată pe parcursul anului în care s‑a formulat cererea, și anume în 2001.
Paragraf
65. Comisia consideră de asemenea că o aplicare retroactivă a sancțiunilor prevăzute în acest regulament este imposibilă în speță.
Paragraf
66. În privința acestui aspect, Comisia se întemeiază pe Concluziile avocatului general Kokott prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Berlusconi și alții, citată anterior(27), pentru a susține că aplicarea retroactivă a unei pedepse mai puțin severe nu poate fi luată în considerare decât atunci când reflectă o modificare a aprecierii legiuitorului în raport cu abaterea vizată.
Paragraf
67. Or, Comisia subliniază că, prin Regulamentul nr. 796/2004, dispozițiile privind sancțiunile au fost în întregime revizuite și adaptate cerințelor modificate ale schemei de plată unică și ale eco‑condiționării, astfel cum sunt acestea prevăzute în Regulamentul nr. 1782/2003. Nici considerentele Regulamentului nr. 796/2004, nici contextul său general nu ar conduce la concluzia că sancțiunile prevăzute la articolele 66 și 67 din respectivul regulament ar fi fost adoptate în vederea sancționării pe viitor într‑o manieră mai puțin severă a anumitor abateri, precum cele în cauză din acțiunea principală.
Paragraf
68. Pe de altă parte, Comisia a menționat în timpul ședinței că, în opinia sa, o nouă apreciere întemeiată pe Regulamentul nr. 796/2004 nu ar mai fi astăzi posibilă, în special pentru că ar fi imposibil să se verifice, în vederea evaluării gradului de gravitate a încălcării comise de agricultor, dacă acesta a respectat toate celelalte norme în materie de eco‑condiționare, în special cerințele în materie de mediu și de protecție a animalelor.
Paragraf
69. Guvernul elen aderă la opinia formulată de Comisie atunci când consideră că, în sensul articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95, principiul retroactivității, consacrat prin această dispoziție, nu se poate aplica atunci când dispozițiile comunitare care instituie sancțiuni au fost în întregime restructurate printr‑un nou regulament, cum ar fi cazul în speță, al Regulamentului nr. 796/2004. Într‑adevăr, ar fi vorba, prin urmare, nu despre o modificare sau despre o înlocuire a unor dispoziții similare vechi, ci, în esență, despre un nou sistem care are o filozofie și obiective diferite.
Paragraf
70. Considerăm, asemenea Amt, guvernului elen și Comisiei, că articolul 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 2988/95 trebuie interpretat în sensul că sistemul de sancțiuni prevăzut la articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004 nu se aplică retroactiv în cazul unei cereri de ajutor care se încadrează în domeniul de aplicare ratione temporis al Regulamentului nr. 3887/92.
Paragraf
71. În opinia noastră, condiția privind ,,modificarea ulterioară a dispozițiilor care impun sancțiuni administrative” prevăzută la articolul 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 2988/95 vizează adoptarea unei noi dispoziții, care are ca obiect modificarea naturii și/sau a intensității sancțiunii în cadrul unui sistem de reglementare ale cărui caracteristici principale sunt menținute.
Paragraf
72. În consecință, din moment ce sistemul în care se integrează noua sancțiune este profund reformat și, din acest motiv, este pus în aplicare un nou sistem de sancțiuni, în opinia noastră, acest articol nu poate fi aplicat.
Paragraf
73. Într‑adevăr, într‑un asemenea caz, modificările pe care le‑a suferit sistemul de sancțiuni sunt motivate numai de necesitatea adaptării acestuia la noul sistem de reglementare, garantându‑i punerea eficientă în aplicare, și nu au ca scop să reflecte o schimbare de optică a legiuitorului comunitar în ceea ce privește caracterul adecvat al sancțiunilor în raport cu gravitatea neregulii.
Paragraf
74. Prin urmare, legătura existentă între noul sistem de sancțiuni și sistemul de reglementare reformat în care se integrează fac imposibilă, în opinia noastră, aplicarea retroactivă a acestui nou sistem de sancțiuni la fapte care se încadrează într‑un sistem de reglementare anterior.
Paragraf
75. Considerăm, cu privire la acest aspect, că articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004 constituie mai mult decât o simplă ,,modificare ulterioară a dispozițiilor care impun sancțiuni administrative” în sensul articolului 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 2988/95, ceea ce se opune, în opinia noastră, la aplicarea lor retroactivă în cazul unor cereri de ajutor care se încadrează în domeniul de aplicare ratione temporis al Regulamentului nr. 3887/92(28).
Paragraf
76. Articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004 instituie, într‑adevăr, un nou sistem de sancțiuni, strâns legat de noua schemă de ajutoare directe rezultată din reforma politicii agricole comune din 2003.
Paragraf
77. Această legătură strânsă între noul sistem de sancțiuni și sistemul de reglementare reformat în care se integrează se reflectă într‑un anumit număr de caracteristici proprii acestui nou sistem, care fac imposibilă transpunerea sa pură și simplă la o cerere de ajutor care se încadrează în domeniul de aplicare ratione temporis al Regulamentului nr. 3887/92 fără a modifica natura și coerența sistemului reformat, astfel cum a fost conceput de legiuitorul comunitar.
Paragraf
78. Aceste caracteristici proprii noului sistem de sancțiuni se referă, în esență, pe de o parte, la obiectivul pe care acest sistem îl urmărește și, pe de altă parte, la modalitățile de stabilire a sancțiunii.
Paragraf
79. Am constatat anterior că una dintre cheile de boltă ale reformei din 2003 rezidă în eco‑condiționarea ajutoarelor și că aceasta se aplică, în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1782/2003, oricărui agricultor care primește plăți directe, fie ca plată unică, fie în temeiul unor alte scheme de ajutor, enumerate în anexa I la acest regulament(29).
Paragraf
80. Din moment ce un agricultor nu respectă normele privind eco‑condiționarea, cuantumul total al plăților directe pe care le poate solicita va putea fi redus sau suprimat conform modalităților prevăzute la articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004.
Paragraf
81. Rezultă cu claritate din considerentul (56) al Regulamentului nr. 796/2004 că sistemul de reduceri și de excluderi privind obligațiile în materie de eco‑condiționare urmărește un scop diferit, care se integrează deplin în logica noului sistem, și anume acela de a încuraja agricultorii să respecte legislația care exista deja în diferite domenii ale eco‑condiționării.
Paragraf
82. Aceste domenii diferite supuse eco‑condiționării sunt de natură variată. Ele sunt constituite de cerințele de reglementare în materie de gestionare vizate în anexa III la Regulamentul nr. 1782/2003, respectiv 18 regulamente și directive în materie de mediu, de sănătate publică, precum și de sănătate a animalelor și a plantelor și, de asemenea, de cerințele de bune condiții agricole și de mediu care trebuie definite de statele membre.
Paragraf
83. Astfel, sistemul de reduceri și de excluderi prevăzut la articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004 se distinge deja de cel prevăzut la articolul 10c din Regulamentul nr. 3887/92 și, ulterior, la articolul 39 din Regulamentul nr. 2419/2001 prin obiectivul său, mult mai extins decât simpla sancționare a nerespectării normelor comunitare referitoare la identificarea și înregistrarea bovinelor.
Paragraf
84. Natura normelor privind eco‑condiționarea are repercusiuni în același timp atât asupra sistemului de control al acesteia, cât și asupra modalităților de stabilire a sancțiunii.
Paragraf
85. Astfel, articolul 9 din Regulamentul nr. 796/2004, care impune statelor membre să instituie un sistem care garantează un control eficace al respectării eco‑condiționării, dispune, în special la alineatul (1) litera (d), că acest sistem trebuie să prevadă rapoarte de control care să menționeze, în special, orice caz de nerespectare constatat, precum și o evaluare privind gravitatea, amploarea, persistența și repetarea acestuia.
Paragraf
86. Articolul 48 alineatul (1) litera (b) din același regulament prevede că un raport de control trebuie să conțină o parte care descrie, separat, controalele efectuate pentru fiecare cerință sau normă în cauză privind eco‑condiționarea. Pe de altă parte, articolul 48 alineatul (1) litera (c) primul paragraf din regulamentul menționat prevede că raportul conține ,,o parte de evaluare care prezintă un bilanț al importanței nerespectărilor referitoare la fiecare dintre cerințele și/sau normele respective, pe baza criteriilor de «gravitate», «amploare», «persistență» și «repetare», în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, cu menționarea factorilor care pot determina o scădere sau o majorare a reducerii care trebuie aplicată”.
Paragraf
87. Acest sistem de control este coerent cu noul sistem de sancțiuni, care ia în considerare, astfel cum prevede articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1782/2003, gravitatea, amploarea, persistența și repetarea cazului de nerespectare constatat.
Paragraf
88. Pe baza acestor rapoarte de control adaptate cerințelor privind eco‑condiționarea, va fi aplicat sistemul de sancțiuni prevăzut la articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004. Organismul plătitor poate decide, astfel, în lumina evaluării din aceste rapoarte, să micșoreze sau să majoreze procentajul de reducere sau chiar să suprime total ajutorul.
Paragraf
89. Ținând cont de această legătură strânsă între sistemul de control și sistemul de sancțiuni privind eco‑condiționarea, ar fi dificil, din punctul nostru de vedere, dacă nu chiar imposibil, să se aplice cu rigurozitate articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004 în cazul unei cereri de ajutor care a făcut obiectul unui control la fața locului efectuat într‑o optică mai redusă decât cea pe care o impune controlul privind eco‑condiționarea(30) și conform unor modalități diferite, și anume, în ceea ce privește prezenta cauză, cele care prevedeau anterior exercitarea controlului la fața locului și care se raportau la o cerere de ajutor pe cap de animal, care se încadra în domeniul de aplicare ratione temporis al Regulamentului nr. 3887/92(31).
Paragraf
90. Pe de altă parte, trebuie să subliniem că, ținând cont de conținutul general al eco‑condiționării în noul sistem normativ, sistemul de sancțiuni prevăzut la articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004 nu se aplică în cazul unei categorii unice de plăți directe, ceea ce îl diferențiază de sistemul anterior, care viza în mod specific cuantumurile percepute în temeiul schemelor de ajutor pentru bovine.
Paragraf
91. Reducerile și excluderile prevăzute la aceste articole se aplică, prin urmare, la cuantumul total al plăților directe, astfel cum sunt acestea definite la articolul 2 litera (d) din Regulamentul nr. 1782/2003, și anume la plățile acordate direct agricultorilor în cadrul schemelor de ajutor pentru venit enumerate în anexa I la acest din urmă regulament menționat.
Paragraf
92. Baza la care se aplică reducerile și excluderile este așadar diferită și mult mai extinsă. Procentele de reduceri prevăzute la articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004 țin cont de această caracteristică.
Paragraf
93. În plus, trebuie să arătăm că valoarea totală a plăților directe, care constituie pe viitor baza la care se aplică reducerile și excluderile prevăzute la aceste articole, nu se rezumă numai la o simplă adunare a plăților directe care existau anterior.
Paragraf
94. Într‑adevăr, în capul listei acestor scheme de ajutor figurează cea a plății unice, pe care statele membre trebuie să o pună în aplicare, după o perioadă tranzitorie facultativă, cel mai târziu începând cu 1 ianuarie 2007(32).
Paragraf
95. Am văzut că, în cadrul acestui sistem, ajutoarele directe sunt acordate agricultorilor în principal prin intermediul unei plăți unice pe an care înlocuiește majoritatea ajutoarelor directe care existau anterior și că, în vederea stabilirii sistemului de plată unic care se aplică, Regulamentul nr. 1782/2003 permite statelor membre să aleagă între mai multe variante, și anume o abordare istorică, o abordare regională și o abordare mixtă.
Paragraf
96. A aplica retroactiv reducerile și excluderile prevăzute la articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004 în cazul unei cereri de ajutor care se încadrează în domeniul de aplicare ratione temporis al Regulamentului nr. 3887/92 ar implica stabilirea a posteriori a ceea ce ar fi fost la acel moment drepturile la plată ale unui agricultor precum domnul Jager, ceea ce, dincolo de dificultatea practică și de caracterul artificial al exercitării, depășește, în opinia noastră, ceea ce prevede articolul 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 2988/95.
Paragraf
97. În sfârșit, în opinia noastră, un ultim element face imposibilă aplicarea retroactivă a sistemului de sancțiuni stabilit prin articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004 în cazul unei cereri de ajutor care nu se încadrează în domeniul de aplicare ratione temporis al acestui regulament, adică la cereri de ajutor introduse în temeiul unor campanii de comercializare sau în perioade pentru prime care încep înainte de 1 ianuarie 2005, întrucât ar modifica sistemul dorit de legiuitorul comunitar.
Paragraf
98. Într‑adevăr, alte două caracteristici ale noului sistem de reglementare constau în modularea obligatorie a plăților directe și în disciplina financiară.
Paragraf
99. Astfel, în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1782/2003, toate cuantumurile plăților directe care urmează să fie acordate, pentru un an calendaristic dat, unui agricultor dintr‑un anumit stat membru se reduc în fiecare an, pentru perioada 2005-2012, cu un anumit procent(33). În plus, în temeiul articolului 11 din același regulament, în fiecare an, din motive de disciplină financiară, cuantumurile plăților directe pot face obiectul unei ajustări stabilite de Consiliul Uniunii Europene.
Paragraf
100. Or, cuantumul la care se aplică reducerile sau excluderile prevăzute la articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004 integrează reducerile care rezultă din modulare și din disciplina financiară. Articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1782/2003 prevede, într‑adevăr, că, în caz de nerespectare a normelor referitoare la eco‑condiționare, valoarea totală a plăților directe care trebuie acordate este redusă ori eliminată după aplicarea articolelor 10 și 11 din acest regulament.
Paragraf
101. În opinia noastră, ar fi contrară sistemului prevăzut de legiuitorul comunitar aplicarea retroactivă a reducerilor care rezultă din modulare și din disciplina financiară în cazul unor cereri de ajutor care nu se încadrează în domeniul de aplicare ratione temporis al Regulamentului nr. 796/2004. Pe de altă parte, aplicarea sistemului de sancțiuni prevăzut la articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004 la cuantumul total al plăților directe care urmează să se acorde unui agricultor, fără a ține cont de modulare și de eventualele ajustări din motive de disciplină financiară, ar putea avea ca efect modificarea sistemului de reglementare dorit de legiuitor, ceea ce ar constitui, în opinia noastră, o limită în aplicarea articolului 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 2988/95.
Paragraf
102. Ținând cont de toate aceste elemente, sugerăm Curții să răspundă la întrebarea adresată de instanța de trimitere că articolul 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 2988/95 trebuie interpretat în sensul că sistemul de sancțiuni prevăzut la articolele 66 și 67 din Regulamentul nr. 796/2004 nu se aplică retroactiv în cazul unei cereri de ajutor care se încadrează în domeniul de aplicare ratione temporis al Regulamentului nr. 3887/92.
Paragraf
IV – Concluzie
Paragraf
103. În lumina tuturor considerațiilor anterioare, propunem Curții să răspundă astfel la întrebarea preliminară adresată de Verwaltungsgericht Schwerin:
Paragraf
,,Articolul 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene trebuie interpretat în sensul că sistemul de sancțiuni prevăzut la articolele 66 și 67 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a eco‑condiționării, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori, astfel cum a fost modificat și rectificat prin Regulamentul (CE) nr. 239/2005 al Comisiei din 11 februarie 2005, nu se aplică retroactiv în cazul unei cereri de ajutor care se încadrează în domeniul de aplicare ratione temporis al Regulamentului (CEE) nr. 3887/92 al Comisiei din 23 decembrie 1992 de stabilire a normelor de aplicare a sistemului integrat de gestionare și control pentru anumite scheme de ajutoare comunitare, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2801/1999 al Comisiei din 21 decembrie 1999.”
Paragraf
1– Limba originală: franceza.
Paragraf
2– JO L 312, p. 1.
Paragraf
3– Hotărârea din 17 iulie 1997, National Farmers’ Union și alții (C‑354/95, Rec., p. I‑4559, punctul 41), Hotărârea din 1 iulie 2004, Gerken (C‑295/02, Rec., p. I‑6369, punctul 61), Hotărârea din 3 mai 2005, Berlusconi și alții (C‑387/02, C‑391/02 și C‑403/02, Rec., p. I‑3565, punctele 67-69), Hotărârea din 4 mai 2006, Haug (C‑286/05, Rec., p. I‑4121, punctul 23), Hotărârea din 8 martie 2007, Campina (C‑45/06, Rep., p. I‑2089, punctele 32 și 33), precum și Hotărârea din 24 mai 2007, Maatschap Schonewille-Prins (C‑45/05, Rep., p. I‑3997, punctul 55).
Paragraf
4– JO L 141, p. 18, Ediție specială, 03/vol. 56, p. 210. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 239/2005 al Comisiei din 11 februarie 2005 (JO L 42, p. 3, Ediție specială, 03/vol. 62, p. 226, denumit în continuare ,,Regulamentul nr. 796/2004”).
Paragraf
5– JO L 391, p. 36. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2801/1999 al Comisiei din 21 decembrie 1999 (JO L 340, p. 29, denumit în continuare ,,Regulamentul nr. 3887/92”).
Paragraf
6– JO L 204, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 34, p. 186.
Paragraf
7– JO L 160, p. 21, Ediție specială, 03/vol. 28, p. 80.
Paragraf
8– JO L 270, p. 1, rectificare în JO 2004, L 94, p. 70, Ediție specială, 03/vol. 49, p. 177, rectificare în Ediție specială, 03/vol. 76, p. 291.
Paragraf
9– A se vedea documentul elaborat de Comisia Comunităților Europene intitulat ,,Schema de plată unică – Conceptul”, disponibil pe Internet la adresa http://ec.europa.eu/agriculture/capreform/infosheets/pay_fr.pdf
Paragraf
10– Printre schemele de ajutor menționate în anexa VI la acest regulament figurează prima pentru vaci care alăptează.
Paragraf
11– A se vedea titlul III capitolul 3 din Regulamentul nr. 1782/2003, intitulat ,,Drepturile la plată”.
Paragraf
12– A se vedea titlul III capitolul 5 secțiunea 1 din Regulamentul nr. 1782/2003, intitulat ,,Aplicarea regională și facultativă”.
Paragraf
13– A se vedea titlul III capitolul 5 secțiunea 2 din Regulamentul nr. 1782/2003, intitulat ,,Aplicarea parțială”. Se vorbește de asemenea în acest caz de ,,recuplarea ajutoarelor”.
Paragraf
14– JO L 355, p. 1. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1593/2000 al Consiliului din 17 iulie 2000 (JO L 182, p. 4, Ediție specială, 03/vol. 34, p. 39).
Paragraf
15– JO L 327, p. 11, rectificare în JO 2002, L 7, p. 48.
Paragraf
16– JO L 17, p. 7.
Paragraf
17 – În temeiul articolului 2 litera (d) din Regulamentul nr. 1782/2003, noțiunea de ,plată directă este definită ca,,o plată acordată direct agricultorilor în cadrul uneia dintre schemele de sprijin pentru venit enumerate în anexa I”. Printre aceste scheme de sprijin se numără atât cea a plății unice, cât și cea a primei pentru vacile care alăptează.
Paragraf
18– BGBl. 2004 I, p. 1763.
Paragraf
19– A se vedea în acest sens Hotărârea Berlusconi și alții (punctele 67-69) și Hotărârea Campina (punctul 32), citate anterior.
Paragraf
20– Hotărârea Campina, citată anterior (punctul 33).
Paragraf
21– Punctele 47-52. A se vedea de asemenea punctul 27 din Concluziile avocatului general Léger prezentate la 11 decembrie 2003 în cauza care în care s‑a pronunțat această hotărâre.
Paragraf
22– Hotărârea Gerken, citată anterior (punctul 50).
Paragraf
23– Această dorință a legiuitorului comunitar reiese de asemenea din considerentul (6) a doua teză al Regulamentului nr. 118/2004, conform căruia ,,anumite dispoziții [din Regulamentul nr. 2419/2001] trebuie să fie amendate pentru ca reducerile și excluderile să fie întotdeauna strict adaptate la gravitatea neregularității”.
Paragraf
24– Această analiză este coroborată cu considerentul (68) a doua teză al Regulamentului nr. 796/2004.
Paragraf
25– Hotărârile Haug (punctul 17) și Campina (punctul 30), citate anterior.
Paragraf
26 – Considerăm că, în ipoteza în care sistemul de sancțiuni relevant pe plan ratione materiae ar fi cel prevăzut la articolul 59 din Regulamentul nr. 796/2004, ar trebui să se constate că acesta nu este, în niciun caz, aplicabil actualmente în Germania, întrucât acest stat membru a optat să decupleze primele pe cap de animal și astfel, a fortiori, nu este aplicabil retroactiv. Astfel cum a arătat guvernul elen, această concluzie rezultă în mod evident din considerentul (12) al Regulamentului nr. 796/2004, din care putem deduce că articolul 59 din acest regulament nu s‑ar putea aplica decât în măsura în care Germania ar fi optat să mențină cuplarea la producție a anumitor prime pe cap de animal, cum ar fi prima pentru vacile care alăptează.
Paragraf
27– Aceasta se referă, în special, la punctele 159-161 din aceste concluzii.
Paragraf
28– Pe plan formal, este de altfel interesant să observăm că, potrivit tabelului de corespondență menționat în anexa III la Regulamentul nr. 796/2004, articolul 39 din Regulamentul nr. 2419/2001 nu își găsește echivalent în cadrul primului regulament.
Paragraf
29– A se vedea de asemenea în acest sens considerentul (49) al Regulamentului nr. 796/2004.
Paragraf
30 – Într‑adevăr, pe lângă faptul că acest control al eco‑condiționării vizează potențial 18 regulamente și directive, privește de asemenea condițiile agricole și de mediu, care nu existau ca atare în 2001.
Paragraf
31– A se vedea în această privință articolul 6 și următoarele din Regulamentul nr. 3887/92.
Paragraf
32– A se vedea articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1782/2003.
Paragraf
33– Și anume 3 % în 2005, 4 % în 2006 și 5 % pentru fiecare an calendaristic în perioada 2007-2012.