Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor (Legea privind sănătatea animală), în special articolul 230 alineatul (1), articolul 232 alineatul (1) litera (b) și articolul 232 alineatul (3) litera (b),
1
Regulamentul (UE) 2016/429 prevede că transporturile de animale, de materiale germinative și de produse de origine animală provenite din țări sau teritorii terțe pot intra în Uniune numai dacă țările sau teritoriile terțe în cauză sunt listate în conformitate cu articolul 230 alineatul (1) din regulamentul respectiv.
2
Regulamentul delegat (UE) 2020/692 al Comisiei stabilește cerințele în materie de sănătate animală pe care transporturile de animale aparținând anumitor specii și categorii, de materiale germinative și de produse de origine animală provenite din țări sau teritorii terțe ori zone sau compartimente ale acestora în cazul animalelor de acvacultură, trebuie să le respecte pentru a fi introduse în Uniune.
3
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 al Comisiei conține listele cu țările terțe, teritoriile terțe sau zonele acestora din care este autorizată introducerea în Uniune a animalelor aparținând speciilor și categoriilor de animale, a materialelor germinative și a produselor de origine animală care intră sub incidența Regulamentului delegat (UE) 2020/692. Listele respective și anumite norme generale referitoare la ele sunt prevăzute în anexele I-XXII la respectivul regulament de punere în aplicare.
4
Mai precis, anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 conțin listele cu țările terțe, teritoriile terțe sau zonele acestora care sunt autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și, respectiv, de carne proaspătă de păsări de curte și de vânat cu pene.
5
La 17 iunie 2026, Statele Unite au notificat Comisiei apariția unui nou focar de HPAI la păsări de curte din statul Rhode Island, care a fost confirmat la 12 iunie 2026 prin analize de laborator (RT-PCR).
6
În urma apariției respectivului focar recent de HPAI, autoritatea veterinară din Statele Unite a notificat stabilirea unei zone de restricții de cel puțin 10 km în jurul unității afectate și punerea în aplicare a unei politici de depopulare totală pentru a menține sub control prezența HPAI și a-i limita răspândirea.
7
Statele Unite au transmis Comisiei informații suplimentare cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriul lor și la măsurile pe care le-au luat pentru a preveni răspândirea suplimentară a HPAI ca urmare a respectivului focar recent de HPAI.
8
Informațiile furnizate de Statele Unite au fost evaluate de Comisie. Având în vedere situația sănătății animale din arealul care face obiectul restricțiilor stabilite de autoritatea veterinară din Statele Unite, este necesară suspendarea intrării în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă provenită de la păsări de curte și de la vânat cu pene din arealul afectat de noul focar din țara terță respectivă pentru a proteja statutul sanitar-veterinar al Uniunii, ținând seama de data la care a fost confirmat focarul. Prin urmare, este necesar ca rubricile referitoare la Statele Unite din tabelele prevăzute în partea 1 secțiunea B și în partea 2 din anexa V, precum și din tabelul prevăzut în partea 1 secțiunea B din anexa XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 să fie modificate în consecință.
9
În plus, Canada, Chile și Statele Unite au furnizat Comisiei informații actualizate cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriile lor respective în ceea ce privește focarele anterioare de HPAI care a condus la suspendarea introducerii în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă provenită de la păsări de curte și de la vânat cu pene, astfel cum se menționează în tabelul din partea 1 secțiunea B din anexa V și în tabelul din partea 1 secțiunea B din anexa XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404.
10
În special, la 11 iunie 2026, Canada a transmis informații actualizate privind situația sănătății animalelor și măsurile pe care le-a luat în legătură cu patru focare de HPAI la păsări de curte din provinciile Alberta și Saskatchewan, care au fost confirmate între 30 aprilie 2026 și 19 mai 2026 prin analize de laborator (RT-PCR).
11
La 25 iunie 2026, Chile a transmis informații actualizate privind situația sănătății animale și măsurile pe care le-a luat în legătură cu două focare de HPAI la păsări de curte din regiunile Araucanía și Maule, care au fost confirmate la 29 martie 2026 și la 15 aprilie 2026 prin analize de laborator (RT-PCR).
12
La 26 iunie 2026, Statele Unite au transmis informații actualizate privind situația sănătății animale și măsurile pe care le-a luat în legătură cu 13 focare de HPAI la păsări de curte din statele Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Montana, North Carolina și North Dakota, care au fost confirmate între 12 noiembrie 2025 și 21 aprilie 2026 prin analize de laborator (RT-PCR).
13
Canada, Chile și Statele Unite au informat Comisia că, în urma apariției respectivelor focare anterioare de HPAI, au pus în aplicare o politică de depopulare totală pentru a menține sub control și a limita răspândirea bolii în cauză și, în plus, au finalizat curățarea și dezinfectarea necesare în urma punerii în aplicare a politicii de depopulare totală în unitățile avicole în care s-au constatat cazuri de infecții.
14
Comisia a evaluat informațiile transmise de Canada, Chile și de Statele Unite în această privință și consideră că aceste țări au oferit garanții adecvate că situația sănătății animalelor care a condus la suspendarea introducerii în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă provenită de la păsări de curte și de la vânat cu pene din zonele afectate, astfel cum se menționează în tabelul din partea 1 secțiunea B din anexa V și în tabelul din partea 1 secțiunea B din anexa XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404, nu mai reprezintă o amenințare pentru sănătatea animalelor sau sănătatea publică din Uniune și că, în consecință, este necesar să fie reautorizată introducerea în Uniune a transporturilor respective din zonele afectate din Canada și din Chile din care a fost suspendată introducerea în Uniune. Prin urmare, este necesar ca rubricile referitoare la Canada și Chile din tabelele respective din anexele în cauză să fie modificate în consecință.
15
Având în vedere noile focare de HPAI din Statele Unite și pentru a se evita perturbarea inutilă a comerțului cu Canada, Chile și Statele Unite, este necesar ca modificările anexelor V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 efectuate prin prezentul regulament să intre în vigoare în regim de urgență.
16
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Paragraf
Anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 2 iulie 2026.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se modifică după cum urmează:
Paragraf
Anexa V se modifică după cum urmează:
Paragraf
în partea 1, secțiunea B se modifică după cum urmează:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonelor CA-2.334, CA-2.335 și CA-2.336 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica referitoare la Canada, rândul corespunzător zonei CA-2.338 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Chile, rândurile corespunzătoare zonelor CL-2.13 și CL-2.14 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1133 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1192 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonelor US-2.1245 și US-2.1246 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1251 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1253 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1300 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1302 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonelor US-2.1308 și US-2.1309 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonelor US-2.1332 și US-2.1333 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1372 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica referitoare la Statele Unite, următorul rând corespunzător zonei US-2.1397 se adaugă după rândul corespunzător zonei US-2.1396:
Paragraf
în partea 2, în rubrica pentru Statele Unite, următoarea descriere a zonei US-2.1397 se adaugă după descrierea zonei US-2.1396:
Paragraf
În anexa XIV, partea 1, secțiunea B se modifică după cum urmează:

Punctul 1
Anexa V se modifică după cum urmează:
Litera a
în partea 1, secțiunea B se modifică după cum urmează:
Litera i
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonelor CA-2.334, CA-2.335 și CA-2.336 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera ii
în rubrica referitoare la Canada, rândul corespunzător zonei CA-2.338 se înlocuiește cu următorul text:
Litera iii
în rubrica pentru Chile, rândurile corespunzătoare zonelor CL-2.13 și CL-2.14 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera iv
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1133 se înlocuiește cu următorul text:
Litera v
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1192 se înlocuiește cu următorul text:
Litera vi
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonelor US-2.1245 și US-2.1246 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera vii
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1251 se înlocuiește cu următorul text:
Litera viii
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1253 se înlocuiește cu următorul text:
Litera ix
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1300 se înlocuiește cu următorul text:
Litera x
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1302 se înlocuiește cu următorul text:
Litera xi
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonelor US-2.1308 și US-2.1309 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera xii
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonelor US-2.1332 și US-2.1333 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera xiii
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1372 se înlocuiește cu următorul text:
Litera xiv
în rubrica referitoare la Statele Unite, următorul rând corespunzător zonei US-2.1397 se adaugă după rândul corespunzător zonei US-2.1396:
Litera b

Punctul 2
În anexa XIV, partea 1, secțiunea B se modifică după cum urmează:
Litera a
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonelor CA-2.334, CA-2.335 și CA-2.336 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
în rubrica referitoare la Canada, rândul corespunzător zonei CA-2.338 se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
în rubrica pentru Chile, rândurile corespunzătoare zonelor CL-2.13 și CL-2.14 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera d
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1133 se înlocuiește cu următorul text:
Litera e
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1192 se înlocuiește cu următorul text:
Litera f
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonelor US-2.1245 și US-2.1246 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera g
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1251 se înlocuiește cu următorul text:
Litera h
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1253 se înlocuiește cu următorul text:
Litera i
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1300 se înlocuiește cu următorul text:
Litera j
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1302 se înlocuiește cu următorul text:
Litera k
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonelor US-2.1308 și US-2.1309 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera l
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonelor US-2.1332 și US-2.1333 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera m
în rubrica referitoare la Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.1372 se înlocuiește cu următorul text:
Litera n

Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10
Tabel 11
Tabelul 11
Tabel 12
Tabelul 12
Tabel 13
Tabelul 13
Tabel 14
Tabelul 14
Tabel 15
Tabelul 15
Tabel 16
Tabelul 16
Tabel 17
Tabelul 17
Tabel 18
Tabelul 18
Tabel 19
Tabelul 19
Tabel 20
Tabelul 20
Tabel 21
Tabelul 21
Tabel 22
Tabelul 22
Tabel 23
Tabelul 23
Tabel 24
Tabelul 24
Tabel 25
Tabelul 25
Tabel 26
Tabelul 26
Tabel 27
Tabelul 27
Tabel 28
Tabelul 28
Tabel 29
Tabelul 29