AcasăLegislație UE32026R1215

Document UE

În vigoare
Tip:Regulament
În vigoare din:10.08.2026
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor (Legea privind sănătatea animală), în special articolul 31 alineatul (4) al doilea paragraf, articolul 36 alineatul (4) și articolul 42 alineatul (4),
1
Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește norme specifice bolilor pentru prevenirea și controlul bolilor listate definite la articolul său 4 alineatul (18) și precizează modul în care aceste norme trebuie aplicate diferitelor categorii de boli listate. Regulamentul (UE) 2016/429 prevede, în plus, aprobarea sau retragerea de către Comisie a statutului de indemn(ă) de boală al statelor membre sau al zonelor ori compartimentelor lor în ceea ce privește anumite boli listate menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (b) și (c). Mai mult, Regulamentul (UE) 2016/429 prevede că statele membre trebuie să instituie programe obligatorii de eradicare a bolilor listate menționate la articolul 9 alineatul (1) litera (b) și programe opționale de eradicare a bolilor listate menționate la articolul 9 alineatul (1) litera (c), precum și că aceste programe trebuie să fie aprobate de către Comisie.
2
Regulamentul delegat (UE) 2020/689 al Comisiei completează Regulamentul (UE) 2016/429 și stabilește criteriile pentru acordarea, menținerea, suspendarea și retragerea statutului de indemn(ă) de boală al statelor membre sau al zonelor ori compartimentelor lor, precum și cerințele pentru aprobarea programelor de eradicare care vizează statele membre sau zonele ori compartimentele lor.
3
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882 al Comisiei clasifică fiecare boală listată ca boală de categoria A, B, C, D sau E, care fac obiectul normelor corespunzătoare specifice bolilor, menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (a)-(e) din Regulamentul (UE) 2016/429. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/169 al Comisiei, clasifică infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipurile 1-24) (infecția cu VBLA) ca boală de categoria D + E. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/169 se aplică de la 1 noiembrie 2026. Cu toate acestea, înainte de modificarea respectivă, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882 a clasificat infecția cu VBLA ca boală C + D + E și, prin urmare, ea făcea obiectul normelor specifice bolii menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (c), (d) și (e) din Regulamentul (UE) 2016/429. Ca urmare a acestei reclasificări, normele privind infecția cu VBLA în ceea ce privește programele opționale de eradicare și statutul de indemn de boală, prevăzute la articolele 2, 12, 37-45, 66, 70, 72 și 81 din Regulamentul delegat (UE) 2020/689 și în partea II din anexa sa V, nu mai sunt relevante, deoarece ele se aplică numai bolilor de categoria C.
4
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 al Comisiei stabilește normele de punere în aplicare pentru bolile listate, menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2016/429,ale animalelor, în ceea ce privește statutul de indemn(ă) de boală și statutul de nevaccinare al anumitor state membre sau zone ori compartimente ale lor, precum și aprobarea programelor de eradicare a bolilor listate respective. Mai precis, el listează în anexele sale statele membre sau zonele ori compartimentele lor cu statut aprobat de indemn(ă) de boală sau cu programe aprobate de eradicare a bolilor listate respective.
5
În particular, articolul 9 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 prevede că statele membre sau zone ale acestora cu statut de indemn(ă) de infecția cu VBLA sunt listate în partea I din anexa sa VIII, iar statele membre sau zone ale acestora cu un program opțional de eradicare aprobat pentru infecția cu VBLA sunt listate în partea II din anexa respectivă. Cu toate acestea, articolul 9 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 și anexa sa VIII nu mai sunt relevante în urma reclasificării infecției cu VBLA în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882 și, prin urmare, este necesar să fie eliminate.
6
În plus, din cauza modificărilor situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește infecția cu Mycobacterium tuberculosis complex (MTBC), infecția cu Bonamia ostreae și infecția cu virusul bolii Newcastle, este necesar să se modifice anexele II, X și XVII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 pentru a reflecta modificările respective.
7
În ceea ce privește infecția cu MTBC, Spania a solicitat Comisiei, în temeiul articolului 36 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, aprobarea statutului de indemnă de boală pentru provincia Huesca din comunitatea autonomă Aragon și a furnizat dovezi care demonstrează că sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea statutului de indemnă de boală prevăzute la articolul 36 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, astfel cum a fost completat prin Regulamentul delegat (UE) 2020/689. În urma evaluării informațiilor respective, Comisia consideră că este îndeplinită condiția prevăzută la articolul 36 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul (UE) 2016/429, astfel cum a fost completat prin Regulamentul delegat (UE) 2020/689, pentru aprobarea statutului de indemnă de boală al zonei respective din Spania. Prin urmare, este necesar ca provincia Huesca din comunitatea autonomă Aragon din Spania să fie menționată ca indemnă de infecția cu MTBC în partea I din anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620. Prin urmare, este necesar ca anexa II la regulamentul de punere în aplicare respectiv să fie modificată în consecință.
8
În ceea ce privește infecția cu Bonamia ostreae, Irlanda și Suedia au notificat Comisiei apariția unor focare epidemice cauzate de boala listată respectivă în zone anterior indemne de boală. În particular, Bertrabhoy Bay din Irlanda și întregul teritoriu al Suediei au statut de indemne de infecția cu Bonamia ostreae și sunt listate în partea I din anexa XVII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620. Din cauza focarelor confirmate ale bolii respective, este necesar ca aprobarea statutului de indemn(ă) de infecția cu Bonamia ostreae să fie retrasă pentru Bertrabhoy Bay din Irlanda și pentru o zonă de pe coasta de sud-vest a Suediei. Prin urmare, este necesar ca rubricile referitoare la Irlanda și la Suedia din anexa respectivă să fie modificate în consecință.
9
În ceea ce privește statutul de indemn de infecția cu virusul bolii Newcastle fără vaccinare, Suedia a notificat Comisiei că vaccinarea va începe să fie pusă în aplicare pe teritoriul său. În prezent, întregul teritoriu al Suediei are statut de indemn de infecția cu virusul bolii Newcastle fără vaccinare și este inclus în anexa X la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620. Din cauza modificării politicii de vaccinare împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle comunicate de Suedia, este necesar ca aprobarea statutului de indemn de boală fără vaccinare împotriva bolii respective să fie retrasă de pe întreg teritoriul statului membru respectiv. Prin urmare, este necesar ca rubrica referitoare la Suedia din anexa respectivă să fie modificată în consecință.
10
Întrucât modificările Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/1882 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/169 în ceea ce privește noua clasificare a infecției cu VBLA ca boală de categoria D + E se aplică de la 1 noiembrie 2026, este necesar ca eliminarea articolului 9 și a anexei VIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 să se aplice, de asemenea, de la data respectivă.
11
Prin urmare, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 să fie modificat în consecință.
12
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 se modifică după cum urmează:
Litera a
articolul 9 se elimină;
Litera b
anexele II, VIII, X și XVII se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Articolul 1 litera (a) și punctul 2 din anexă se aplică de la 1 noiembrie 2026.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 11 iunie 2026.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexele II, VIII, X și XVII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 se modifică după cum urmează:
Paragraf
În partea I din anexa II, rubrica privind Spania se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Anexa VIII se elimină.
Paragraf
În anexa X, tabelul se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
În anexa XVII, partea I se modifică după cum urmează:
Paragraf
rubrica privind Irlanda se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privind Suedia se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 1
În partea I din anexa II, rubrica privind Spania se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
Anexa VIII se elimină.
Punctul 3
În anexa X, tabelul se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 4
În anexa XVII, partea I se modifică după cum urmează:
Litera a
rubrica privind Irlanda se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
rubrica privind Suedia se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
rubrica privind Irlanda se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
rubrica privind Suedia se înlocuiește cu următorul text:
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4