Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 37,
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 218 alineatele (5) și (6),
Paragraf
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
1
La 8 februarie 2024, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2024/583, prin care a fost instituită o operație de securitate maritimă a Uniunii Europene de protejare a libertății de navigație în contextul crizei din Marea Roșie (EUNAVFOR ASPIDES).
2
Navele și personalul care operează în cadrul EUNAVFOR ASPIDES necesită materiale și sprijin, inclusiv de ordin logistic și medical.
3
La 12 martie 2024, printr-o declarație unilaterală, Republica Djibouti (denumită în continuare Djibouti) a decis că este autorizată desfășurarea operației EUNAVFOR ASPIDES în Djibouti pentru a obține sprijinul de care are nevoie și că, până la intrarea în vigoare a unui acord internațional în acest sens, Acordul dintre Uniunea Europeană și Republica Djibouti privind statutul forțelor aflate sub comanda Uniunii Europene în Republica Djibouti în cadrul operației militare a UE Atalanta, încheiat la 5 ianuarie 2009, se aplică operației EUNAVFOR ASPIDES și personalului acesteia din Djibouti. În plus, în declarația respectivă, se precizează că EUNAVFOR ASPIDES este autorizată să aducă pe cale aeriană la aeroportul din Djibouti dispozitive militare utile navelor sale, să depoziteze astfel de dispozitive militare în acel loc și să le transporte în portul maritim, de unde să poată fi îmbarcate la bordul navelor sale.
4
La 4 aprilie 2024, Consiliul a adoptat o decizie de autorizare a începerii negocierilor cu Djibouti în vederea încheierii unui acord privind statutul EUNAVFOR ASPIDES. Un acord a fost negociat între Uniune și Djibouti pe baza deciziei respective.
5
Acordul dintre Uniunea Europeană și Republica Djibouti privind statutul forțelor aflate sub comanda Uniunii Europene în Republica Djibouti în cadrul operației de securitate maritimă a Uniunii Europene de protejare a libertății de navigație în contextul crizei din Marea Roșie (EUNAVFOR ASPIDES) ar trebui să fie aprobat, iar semnarea acestuia ar trebui să fie autorizată pentru ca Uniunea să își asume obligații,
Articolul 1
Paragraf
Se aprobă Acordul dintre Uniunea Europeană și Republica Djibouti privind statutul forțelor aflate sub comanda Uniunii Europene în Republica Djibouti în cadrul operației de securitate maritimă a Uniunii Europene de protejare a libertății de navigație în contextul crizei din Marea Roșie (EUNAVFOR ASPIDES). Se autorizează semnarea acordului menționat, prin care se exprimă consimțământul Uniunii de a-și asuma obligații în temeiul acestuia.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 21 aprilie 2026.Pentru ConsiliuPreședinteleK. Kallas