Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 212 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
Paragraf
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
1
Relațiile dintre Uniune și Regatul Hașemit al Iordaniei (denumit în continuare Iordania) se dezvoltă în cadrul politicii europene de vecinătate (PEV). La 24 noiembrie 1997, Uniunea și Iordania au semnat Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Hașemit al Iordaniei, pe de altă parte (denumit în continuare Acordul de asociere), care a intrat în vigoare la 1 mai 2002. În temeiul Acordului de asociere, Uniunea și Iordania au instituit treptat o zonă de liber schimb pe parcursul unei perioade de tranziție de 12 ani. În plus, în 2007 a intrat în vigoare un acord sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei privind măsurile reciproce de liberalizare și de modificare a Acordului de asociere CE-Iordania, precum și de înlocuire a anexelor I, II, III și IV și a protocoalelor 1 și 2 la respectivul acord. În 2010, cele două părți au convenit asupra unui statut de parteneriat avansat, care implică extinderea perimetrului cooperării. Un Protocol între Uniunea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei de instituire a unui mecanism de soluționare a litigiilor aplicabil litigiilor legate de dispozițiile privind schimburile comerciale din Acordul euro-mediteraneean de asociere între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Hașemit al Iordaniei, pe de altă parte, a fost parafat în decembrie 2009 și a intrat în vigoare la 1 iulie 2011. Dialogul politic bilateral și cooperarea economică au fost dezvoltate în continuare în cadrul Acordului de asociere, al Priorităților parteneriatului UE-Iordania în perioada 2022-2027 și al Parteneriatului strategic și cuprinzător semnat în ianuarie 2025.
2
Începând cu anul 2011, Iordania a lansat o serie de reforme politice în vederea consolidării democrației parlamentare și a statului de drept. Au fost instituite o curte constituțională și o comisie electorală independentă, iar parlamentul iordanian a adoptat o serie de legi importante, inclusiv legea electorală și legea partidelor politice, precum și legi privind descentralizarea și municipalitățile. În plus, au fost adoptate îmbunătățiri legislative în ceea ce privește independența sistemului judiciar și drepturile femeilor.
3
Economia Iordaniei a fost puternic afectată de instabilitatea regională prelungită, în special de conflictul din Siria, de conflictul Israel-Gaza și de perturbările securității din Marea Roșie. Respectiva instabilitate a sporit și mai mult incertitudinea, subminând încrederea investitorilor, perturbând rutele comerciale și slăbind turismul. Provocările respective s-au adăugat consecințelor economice și sociale persistente ale pandemiei de COVID-19, șocurilor prețurilor mondiale în urma invadării Ucrainei de către Rusia și costurilor mai mari ale îndatorării legate de înăsprirea condițiilor financiare la nivel mondial. Mai recent, incertitudinea sporită care afectează conjunctura economică și comercială mondială reprezintă, de asemenea, o provocare suplimentară pentru Iordania. Deși Iordania a evitat o nouă contracție economică, parțial datorită urmăririi unor politici și reforme macroeconomice solide, redresarea sa rămâne lentă. Șomajul rămâne în continuare ridicat, în special în rândul tinerilor și al femeilor, iar presiunile fiscale și de finanțare externă continuă să afecteze economia Iordaniei.
4
Conflictul Israel-Gaza, alături de noile violențe din regiune, în special escaladarea tensiunilor dintre Israel și Iran la jumătatea lunii iunie 2025, au condus la suspendări ale zborurilor în Iordania și riscă să complice și mai mult redresarea economică fragilă a țării, să slăbească încrederea investitorilor și a turiștilor și să contribuie la o perspectivă din ce în ce mai incertă. Tensiunile sociale din Iordania au rămas scăzute, dar s-ar putea intensifica dacă conflictele în curs ar continua să se accentueze. În plus, riscurile climatice, care exacerbează situația deja dramatică a deficitului de apă din Iordania, ar putea să afecteze creșterea economică și să accentueze și mai mult presiunile asupra finanțelor publice.
5
În ianuarie 2024, autoritățile iordaniene și Fondul Monetar Internațional (FMI) au convenit asupra unui program de ajustare economică sprijinit de un mecanism de finanțare extinsă (MFE) cu o durată de patru ani, în valoare de 1,2 miliarde USD, care este în curs de implementare. Până în iulie 2025, performanțele Iordaniei în cadrul MFE au fost solide, toate criteriile de performanță cantitative și criteriile de referință structurale fiind îndeplinite în cadrul primelor trei revizuiri ale programului (iulie și decembrie 2024 și aprilie 2025), ceea ce a determinat plăți în valoare totală de 391 de milioane USD din suma de 1,2 miliarde USD care fusese aprobată.
6
În aprilie 2025, Uniunea a adoptat un al patrulea program de asistență macrofinanciară (AMF-IV), în valoare de 500 de milioane EUR sub formă de împrumuturi, ca răspuns la o solicitare a Iordaniei din octombrie 2023. Plățile sunt planificate pentru perioada 2025-2027, sub rezerva îndeplinirii condițiilor de politică convenite în memorandumul de înțelegere, care include măsuri în domeniul gestionării finanțelor publice, al guvernanței și al combaterii corupției, al politicilor sociale și în domeniul pieței forței de muncă, precum și în domeniul energiei și al mediului de afaceri. AMF-IV decurge dintr-o serie de trei programe de AMF (AMF-I: 180 de milioane EUR; AMF-II: 200 de milioane EUR; AMF-III: 500 de milioane EUR și 200 de milioane EUR suplimentare ca răspuns la pandemia de COVID-19), în cadrul cărora au fost acordate împrumuturi în valoare totală de 1,08 miliarde EUR între 2014 și 2023.
7
De la începutul crizei siriene în 2011, Uniunea a pus la dispoziția Iordaniei aproximativ 3,5 miliarde EUR prin intermediul a diferite instrumente (inclusiv 1,08 miliarde EUR în cadrul celor trei programe de AMF) pentru a ajuta Iordania să mențină stabilitatea economică, să susțină reforma politică și economică și să își satisfacă nevoile umanitare, de dezvoltare și de securitate aferente. În plus, începând cu 2011, Banca Europeană de Investiții a alocat Iordaniei aproximativ 2,4 miliarde EUR sub formă de împrumuturi pentru proiecte.
8
Pentru perioada 2021-2024, alocarea orientativă bilaterală (granturi) a Uniunii pentru Iordania în cadrul Instrumentului de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională – Europa globală (IVCDCI-Europa globală), instituit prin Regulamentul (UE) 2021/947 al Parlamentului European și al Consiliului, s-a ridicat la aproximativ 360 de milioane EUR și a fost completată de sprijinul Uniunii pentru a ajuta Iordania să facă față impactului crizei siriene (214 milioane EUR în perioada 2021-2023), în plus față de asistența în cadrul altor programe regionale și tematice. În perioada 2014-2020, sprijinul Uniunii pentru Iordania, acordat în principal prin intermediul Instrumentului european de vecinătate, s-a ridicat la 765 de milioane EUR. În aceeași perioadă, Iordania a beneficiat și de o sumă suplimentară de 126 de milioane EUR canalizată prin intermediul Platformei de investiții pentru vecinătate, care a mobilizat investiții în valoare de aproximativ 580 de milioane EUR. În 2021, în cadrul Planului economic și de investiții (PEI), Uniunea a lansat peste 20 de proiecte emblematice în Iordania, angajând aproximativ 461 de milioane EUR (sub formă de granturi, de operațiuni de finanțare mixte și de garanții) și mobilizând investiții totale în valoare de aproximativ 4,760 miliarde EUR.
9
În ianuarie 2025, având în vedere menținerea situației și a perspectivelor economice dificile, Iordania a solicitat asistență macrofinanciară suplimentară din partea Uniunii.
10
Având în vedere că Iordania este o țară care face obiectul PEV, ea este considerată eligibilă pentru a beneficia de asistență macrofinanciară din partea Uniunii.
11
Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să fie un instrument financiar excepțional de sprijin necondiționat și fără o alocare specială pentru balanța de plăți, care să vizeze satisfacerea necesităților imediate de finanțare externă ale Iordaniei și să stea la baza punerii în aplicare a unui program de politică care să conțină măsuri ferme imediate de ajustare și de reformă structurală, menite să îmbunătățească poziția pe termen scurt a balanței de plăți a Iordaniei.
12
Având în vedere că balanța de plăți a Iordaniei continuă să prezinte un deficit rezidual de finanțare externă care depășește resursele furnizate de FMI și de alte instituții multilaterale, se consideră că, în actualele circumstanțe excepționale, furnizarea de către Uniune a unei asistențe macrofinanciare suplimentare Iordaniei, alături de programul FMI, este un răspuns adecvat la cererea Iordaniei adresată Uniunii de a sprijini stabilizarea economică a Iordaniei. Asistența macrofinanciară extinsă din partea Uniunii ar sprijini stabilizarea economică în Iordania și agenda reformelor structurale din Iordania, completând resursele puse la dispoziție în cadrul acordului financiar cu FMI.
13
Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să aibă drept scop sprijinirea restabilirii unei situații de finanțare externă durabile pentru Iordania, sprijinind astfel dezvoltarea sa economică și socială.
14
Se preconizează că asistența macrofinanciară din partea Uniunii va fi însoțită de punerea în aplicare a operațiunilor de sprijin bugetar din cadrul IVCDCI-Europa globală.
15
Stabilirea cuantumului asistenței macrofinanciare din partea Uniunii ar trebui să se bazeze pe o evaluare cantitativă completă a nevoilor reziduale de finanțare externă ale Iordaniei și ar trebui să ia în considerare capacitatea Iordaniei de autofinanțare, în special rezervele internaționale puse la dispoziția sa. Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să completeze programele și resursele furnizate de FMI și de Banca Mondială. În stabilirea cuantumului asistenței ar trebui să se ia de asemenea în considerare contribuțiile financiare preconizate din partea donatorilor bilaterali și multilaterali și necesitatea de a asigura o repartizare echitabilă a obligațiilor între Uniune și alți donatori, precum și aplicarea anterioară a celorlalte instrumente de finanțare externă ale Uniunii în Iordania și valoarea adăugată a implicării Uniunii în general în Iordania.
16
Comisia ar trebui să se asigure că asistența macrofinanciară din partea Uniunii este conformă, din punct de vedere juridic și al conținutului, cu principiile și obiectivele-cheie din diferitele domenii de acțiune externă, cu măsurile adoptate privind domeniile respective și cu alte politici relevante ale Uniunii.
17
Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să sprijine politica externă a Uniunii față de Iordania. Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) ar trebui să colaboreze strâns pe parcursul operațiunii de asistență macrofinanciară pentru a coordona și a asigura coerența acțiunilor de politică externă ale Uniunii.
18
Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să susțină angajamentul Iordaniei față de valorile pe care le are în comun cu Uniunea, printre care democrația, statul de drept, buna guvernanță, respectarea drepturilor omului, dezvoltarea durabilă și reducerea sărăciei, precum și angajamentul său față de alte principii privind schimburile comerciale deschise, echitabile și bazate pe norme.
19
O condiție prealabilă pentru acordarea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii ar trebui să fie ca Iordania să respecte atât mecanisme democratice efective, inclusiv un sistem parlamentar pluripartit, cât și statul de drept, și să garanteze respectarea drepturilor omului. În plus, obiectivele specifice ale asistenței macrofinanciare din partea Uniunii ar trebui să consolideze eficiența, transparența și responsabilitatea sistemelor de gestionare a finanțelor publice din Iordania și să promoveze reformele structurale care au drept scop sprijinirea creșterii durabile și favorabile incluziunii, crearea de locuri de muncă și consolidarea bugetară. Comisia și SEAE ar trebui să monitorizeze periodic atât îndeplinirea respectivei condiții prealabile, cât și realizarea obiectivelor specifice respective.
20
Pentru a se asigura că interesele financiare ale Uniunii în legătură cu asistența macrofinanciară din partea Uniunii sunt protejate în mod eficient, Iordania ar trebui să adopte măsuri corespunzătoare privind prevenirea și combaterea fraudei, a corupției și a oricăror alte abateri legate de asistența respectivă. În plus, un acord de împrumut care urmează să fie încheiat între Comisie și autoritățile iordaniene ar trebui să conțină dispoziții care să autorizeze Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) să efectueze investigații, inclusiv verificări și inspecții la fața locului, în conformitate cu dispozițiile și procedurile prevăzute în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și în Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului, Comisia și Curtea de Conturi să efectueze audituri și Parchetul European să își exercite competențele în ceea ce privește furnizarea de asistență macrofinanciară din partea Uniunii în timpul și după perioada de disponibilitate a asistenței respective.
21
Punerea la dispoziție a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii nu aduce atingere competențelor Parlamentului European și ale Consiliului în calitate de autoritate bugetară.
22
Cuantumurile aferente provizionării necesare pentru asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să fie în concordanță cu creditele bugetare prevăzute în cadrul financiar multianual.
23
Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să fie gestionată de către Comisie. Pentru a garanta faptul că Parlamentul European și Consiliul pot să urmărească punerea în aplicare a prezentei decizii, Comisia ar trebui să le informeze periodic cu privire la evoluțiile înregistrate în ceea ce privește asistența respectivă și să le furnizeze documentele relevante.
24
În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei decizii, ar trebui să fie conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului.
25
Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să facă obiectul unor condiții de politică economică și financiare, care urmează a fi stabilite într-un memorandum de înțelegere. Pentru a se asigura condiții de punere în aplicare uniforme și din motive de eficiență, Comisia ar trebui să fie abilitată să negocieze astfel de condiții cu autoritățile iordaniene, sub supravegherea comitetului reprezentanților statelor membre, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011. Având în vedere impactul potențial semnificativ al asistenței macrofinanciare din partea Uniunii, este adecvat să se utilizeze procedura de examinare, astfel cum este prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 182/2011. Luând în considerare cuantumul asistenței macrofinanciare din partea Uniunii acordate Iordaniei, procedura de examinare ar trebui să se aplice pentru adoptarea memorandumului de înțelegere și pentru orice reducere, suspendare sau anulare a asistenței respective.
26
Întrucât obiectivul prezentei decizii, și anume acela de a răspunde nevoii de finanțare externă a Iordaniei, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta decizie nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv,
Articolul 1
Alineatul 1
Uniunea pune la dispoziția Iordaniei asistență macrofinanciară cu un cuantum maxim de 500 de milioane EUR (denumită în continuare asistența macrofinanciară din partea Uniunii), cu scopul de a sprijini stabilizarea economică a Iordaniei și o agendă consistentă de reforme. Asistența macrofinanciară din partea Uniunii va contribui la acoperirea nevoilor Iordaniei legate de balanța de plăți, astfel cum au fost identificate în programul FMI.
Alineatul 2
Cuantumul asistenței macrofinanciare din partea Uniunii este furnizat Iordaniei integral sub formă de împrumuturi.
Alineatul 3
Comisia este împuternicită în numele Uniunii să împrumute fondurile necesare de pe piețele de capital sau de la instituții financiare și să le împrumute mai departe Iordaniei.
Alineatul 4
Punerea la dispoziție a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii este gestionată de Comisie cu respectarea acordurilor sau a înțelegerilor dintre FMI și Iordania și a principiilor și obiectivelor esențiale ale reformelor economice prevăzute în Acordul de asociere.
Alineatul 5
Comisia informează periodic Parlamentul European și Consiliul cu privire la evoluțiile legate de asistența macrofinanciară din partea Uniunii, inclusiv cu privire la plățile din aceasta, și furnizează acestor instituții documentele relevante în timp util.
Alineatul 6
Asistența macrofinanciară din partea Uniunii se pune la dispoziție pentru o perioadă de doi ani și jumătate începând cu prima zi după data intrării în vigoare a memorandumului de înțelegere menționat la articolul 3 alineatul (1).
Alineatul 7
În cazul în care nevoile de finanțare ale Iordaniei se reduc în mod semnificativ în perioada de plată a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii comparativ cu proiecțiile inițiale, Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru a reduce valoarea asistenței sau pentru a o suspenda sau anula. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 7 alineatul (2).
Articolul 2
Alineatul 1
O condiție prealabilă pentru acordarea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii este ca Iordania să respecte mecanisme democratice efective, inclusiv un sistem parlamentar pluripartit, și statul de drept, precum și să garanteze respectarea drepturilor omului.
Alineatul 2
Comisia și SEAE monitorizează îndeplinirea condiției prealabile prevăzute la alineatul (1) pe parcursul întregului ciclu de viață al asistenței macrofinanciare din partea Uniunii.
Alineatul 3
Alineatele (1) și (2) se aplică în conformitate cu Decizia 2010/427/UE a Consiliului.
Articolul 3
Alineatul 1
Comisia, în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 7 alineatul (2), convine cu autoritățile iordaniene asupra unor condiții de politică economică și financiare, axate pe reforme structurale și pe finanțe publice solide, în funcție de care urmează să fie acordată asistența macrofinanciară din partea Uniunii. Condițiile de politică economică și financiare respective se stabilesc într-un memorandum de înțelegere (denumit în continuare memorandumul de înțelegere), care cuprinde un calendar pentru îndeplinirea condițiilor respective. Condițiile de politică economică și financiare respective trebuie să fie corelate cu acordurile sau cu înțelegerile menționate la articolul 1 alineatul (4), inclusiv cu programele de ajustare macroeconomică și de reformă structurală implementate de Iordania cu sprijinul FMI.
Alineatul 2
Condițiile menționate la alineatul (1) vizează, în special, sporirea eficienței, a transparenței și a responsabilității sistemelor de gestionare a finanțelor publice din Iordania, inclusiv în ceea ce privește utilizarea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii. Progresele înregistrate cu privire la deschiderea reciprocă a piețelor, dezvoltarea unor schimburi comerciale echitabile și bazate pe norme, precum și alte priorități în contextul politicii externe a Uniunii trebuie, de asemenea, să fie luate în considerare în mod corespunzător în momentul elaborării măsurilor de politică. Comisia monitorizează periodic progresele înregistrate de Iordania în realizarea obiectivelor respective.
Alineatul 3
Condițiile financiare detaliate ale asistenței macrofinanciare din partea Uniunii se stabilesc într-un acord de împrumut în conformitate cu articolul 223 din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European și al Consiliului, care urmează a fi încheiat între Comisie și autoritățile iordaniene (denumit în continuare acordul de împrumut).
Alineatul 4
Comisia verifică periodic îndeplinirea în continuare a condițiilor menționate la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf, inclusiv conformitatea politicilor economice ale Iordaniei cu obiectivele asistenței macrofinanciare din partea Uniunii. În cadrul acestor verificări, Comisia acționează în strânsă coordonare cu FMI și Banca Mondială și, dacă este necesar, cu Parlamentul European și cu Consiliul.
Articolul 4
Alineatul 1
Sub rezerva respectării condițiilor prevăzute la alineatul (3) primul paragraf, asistența macrofinanciară din partea Uniunii este pusă la dispoziție de către Comisie în trei tranșe de împrumut. Mărimea fiecăreia din tranșele respective se stabilește în memorandumul de înțelegere.
Alineatul 2
Cuantumurile asistenței macrofinanciare din partea Uniunii se provizionează, dacă este cazul, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/947.
Alineatul 3
Comisia decide cu privire la punerea la dispoziție a tranșelor, sub rezerva îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții:
Litera a
condiția prealabilă prevăzută la articolul 2 alineatul (1);
Litera b
o implementare continuă și satisfăcătoare a unui program de politici care să conțină măsuri ferme de ajustare și de reformă structurală, sprijinite de un mecanism de creditare al FMI fără caracter prudențial; și
Litera c
implementarea satisfăcătoare a condițiilor de politică economică și financiare convenite în memorandumul de înțelegere.
Alineatul 4
În cazul în care condițiile menționate la alineatul (3) primul paragraf nu sunt îndeplinite, Comisia suspendă temporar sau anulează plata asistenței macrofinanciare din partea Uniunii. În astfel de cazuri, Comisia informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la motivele unei astfel de suspendări sau anulări.
Alineatul 5
Asistența macrofinanciară din partea Uniunii este plătită Băncii Centrale a Iordaniei. Sub rezerva dispozițiilor convenite care sunt prevăzute în memorandumul de înțelegere, inclusiv o confirmare a nevoilor reziduale de finanțare bugetară, fondurile Uniunii pot fi transferate de către Banca Centrală a Iordaniei Ministerului de finanțe al Iordaniei în calitate de beneficiar final.
Articolul 5
Alineatul 1
Pentru a finanța asistența macrofinanciară din partea Uniunii sub formă de împrumuturi, Comisia este împuternicită să împrumute, în numele Uniunii, fondurile necesare de pe piețele de capital sau de la instituții financiare, în conformitate cu articolul 224 din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509.
Alineatul 2
Comisia încheie un acord de împrumut cu Iordania pentru cuantumul menționat la articolul 1. Acordul de împrumut stabilește perioada de disponibilitate și condițiile detaliate ale asistenței macrofinanciare din partea Uniunii, inclusiv în ceea ce privește sistemele de control intern. Împrumuturile se acordă în condiții care să permită Iordaniei să ramburseze împrumuturile pe o perioadă lungă de timp, inclusiv o posibilă perioadă de grație. Durata maximă a împrumuturilor este de 35 de ani.
Alineatul 3
Comisia informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la evoluțiile operațiunilor menționate la alineatele (1) și (2).
Articolul 6
Alineatul 1
Asistența macrofinanciară din partea Uniunii este implementată în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509.
Alineatul 2
Asistența macrofinanciară din partea Uniunii este implementată prin gestiune directă.
Alineatul 3
Înainte de implementarea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii, Comisia evaluează, prin intermediul unei evaluări operaționale, soliditatea mecanismelor financiare, a procedurilor administrative și a mecanismelor interne și externe de control ale Iordaniei, relevante pentru asistență.
Articolul 7
Alineatul 1
Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet reprezintă un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
Alineatul 2
Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
Articolul 8
Alineatul 1
Până la data de 30 iunie a fiecărui an, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a prezentei decizii în anul anterior, inclusiv o evaluare a respectivei puneri în aplicare. Raportul respectiv:
Litera a
examinează progresele înregistrate în implementarea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii;
Litera b
evaluează situația și perspectivele economice ale Iordaniei, precum și progresele înregistrate în implementarea condițiilor de politică economică și financiare menționate la articolul 3 alineatul (1); și
Litera c
indică legătura dintre condițiile de politică economică și financiare prevăzute în memorandumul de înțelegere, performanțele economice și bugetare ale Iordaniei la acea dată și deciziile Comisiei de a pune la dispoziție tranșele asistenței macrofinanciare din partea Uniunii.
Alineatul 2
În cel mult doi ani de la expirarea perioadei de disponibilitate menționate la articolul 1 alineatul (6), Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare ex post, analizând rezultatele și eficiența asistenței macrofinanciare acordate deja de Uniune și măsura în care aceasta a contribuit la obiectivele asistenței.
Articolul 9
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Strasbourg, 20 ianuarie 2026.Pentru Parlamentul EuropeanPreședintaR. MetsolaPentru ConsiliuPreședinteleM. Raouna