Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare și de reînnoire a unei astfel de autorizații.
2
Preparatul de Lactiplantibacillus plantarum CECT 4528 (identificat anterior din punct de vedere taxonomic ca Lactobacillus plantarum CECT 4528) a fost autorizat pentru o perioadă de 10 ani ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 399/2014 al Comisiei.
3
În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de reînnoire a autorizației pentru preparatul de Lactiplantibacillus plantarum CECT 4528 ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale, solicitându-se ca aditivul respectiv să fie clasificat în categoria aditivi tehnologici și în grupa funcțională aditivi de însilozare. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
4
În avizul său din 28 ianuarie 2025, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) a concluzionat că preparatul de Lactiplantibacillus plantarum CECT 4528 rămâne sigur pentru toate speciile de animale, pentru consumatori și pentru mediu. Totodată, autoritatea a concluzionat că aditivul nu este iritant pentru ochi, însă trebuie considerat sensibilizant pentru piele și pentru căile respiratorii, precum și că orice expunere prin piele și prin căile respiratorii la acest aditiv este considerată un risc. Autoritatea a indicat totodată că nu este necesar să se evalueze eficacitatea aditivului, întrucât cererea de reînnoire a autorizației nu include o propunere de modificare sau de suplimentare a condițiilor autorizației inițiale care să aibă un impact asupra eficacității aditivului.
5
Laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 a considerat că concluziile și recomandările la care s-a ajuns în cadrul evaluării efectuate cu privire la metoda de analiză a preparatului de Lactiplantibacillus plantarum CECT 4528 ca aditiv pentru hrana animalelor în contextul autorizării anterioare sunt valabile și aplicabile în cazul cererii actuale. Prin urmare, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 378/2005 al Comisiei, nu este necesar un raport de evaluare din partea laboratorului de referință.
6
Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că preparatul de Lactiplantibacillus plantarum CECT 4528 îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, autorizația aditivului respectiv trebuie reînnoită. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecție adecvate pentru a se preveni efectele adverse asupra sănătății utilizatorilor aditivului. Este necesar ca respectivele măsuri de protecție să nu contravină altor cerințe privind siguranța lucrătorilor prevăzute în legislația Uniunii.
7
Ca urmare a reînnoirii autorizației preparatului de Lactiplantibacillus plantarum CECT 4528 ca aditiv în hrana animalelor, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 399/2014 să fie abrogat.
8
Deoarece nu există motive legate de siguranță care să impună aplicarea imediată a modificărilor condițiilor de autorizare a preparatului de Lactiplantibacillus plantarum CECT 4528, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru a îndeplini noile cerințe care decurg din reînnoirea autorizației.
9
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Reînnoirea autorizării
Paragraf
Autorizația preparatului specificat în anexă, aparținând categoriei aditivi tehnologici și grupei funcționale aditivi de însilozare, se reînnoiește sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa respectivă.
Articolul 2
Abrogarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 399/2014
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 399/2014 se abrogă.
Articolul 3
Măsuri tranzitorii
Paragraf
Preparatul specificat în anexă și hrana pentru animale care îl conține, produse și etichetate înainte de 19 noiembrie 2026 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 19 noiembrie 2025, pot continua să fie introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor în cauză.
Articolul 4
Intrare în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 29 octombrie 2025.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1