AcasăLegislație UE32025R1988

Regulamentul (UE) 2025/1988 al Comisiei din 2 octombrie 2025 de modificare a anexei XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește substanțele perfluoroalchilate și polifluoroalchilate din spumele de stingere a incendiilor

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:02.10.2025
În vigoare din:23.10.2025
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei, în special articolul 68 alineatul (1),
1
Substanțele perfluoroalchilate și polifluoroalchilate (PFAS) sunt o familie de mii de substanțe chimice sintetice care sunt utilizate pe scară largă în Uniune, inclusiv în spumele de stingere a incendiilor. PFAS sunt definite de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) ca fiind orice substanțe care conțin cel puțin un atom de carbon de metil (CF3) sau metilen (CF2) complet fluorurat (fără niciun atom de H/Cl/Br/I atașat la el).
2
Criteriul de substanță foarte persistentă este menționat la punctul 1.2.1 din anexa XIII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006. PFAS depășesc cu mult acest criteriu pentru a fi considerate foarte persistente și au o varietate de proprietăți periculoase suplimentare. Majoritatea sunt mobile în apă și, prin urmare, contaminează apele subterane, apele de suprafață și biocenoza. Această contaminare este un motiv de îngrijorare îndeosebi atunci când sunt afectate sursele de apă potabilă. Unele PFAS sunt suspectate a fi cancerigene, dăunează dezvoltării copiilor și declanșează efecte la concentrații mici în organe precum ficatul sau sistemul imunitar. Există indicii că PFAS sunt potențiali perturbatori endocrini. Cu toate acestea, nu există date suficiente pentru a evalua în mod adecvat din punct de vedere cantitativ efectele majorității PFAS asupra sănătății umane și asupra mediului.
3
În 2019, Consiliul Uniunii Europene a invitat Comisia să elaboreze un plan de acțiune pentru eliminarea tuturor utilizărilor neesențiale ale PFAS. În 2020, Parlamentul European a îndemnat Comisia să stabilească termene ferme pentru a asigura o eliminare rapidă a tuturor utilizărilor neesențiale ale PFAS. În Strategia pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice, Comisia a menționat că PFAS necesită o atenție specială și, prin urmare, a propus un set cuprinzător de acțiuni pentru a aborda utilizarea PFAS și contaminarea cu aceste substanțe.
4
Impactul potențial al poluării cu PFAS în ceea ce privește mediul și, eventual, sănătatea umană a generat îngrijorări în diferite părți ale lumii. Australia, Canada, Japonia, Coreea, China, Rusia și Statele Unite ale Americii au adoptat măsuri de reducere a riscurilor determinate de PFAS. Danemarca a adoptat deja măsuri specifice pentru a interzice importul, vânzarea și utilizarea concentratului de spumă de stingere a incendiilor care conține PFAS la locurile de foraj. Întrucât restricțiile naționale ar putea împiedica buna funcționare a pieței interne, este necesar ca normele de restricționare privind spuma de stingere a incendiilor care conține PFAS să fie armonizate la nivelul Uniunii.
5
Având în vedere îngrijorarea exprimată cu privire la înlocuirea spumelor de stingere a incendiilor care conțin acid perfluorooctanoic (PFOA) cu alte spume pe bază de fluor, precum și disponibilitatea tot mai mare a alternativelor și pentru a se asigura un nivel înalt de protecție a sănătății umane și a mediului în Uniune, la 17 iulie 2020, în temeiul articolului 69 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, Comisia a solicitat Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumită în continuare agenția) să întocmească un dosar în conformitate cu cerințele anexei XV la regulamentul respectiv, în vederea unei posibile restricționări a PFAS în spumele de stingere a incendiilor.
6
La 23 martie 2022, agenția a transmis dosarul în conformitate cu anexa XV, care a fost modificat și finalizat la 13 ianuarie 2023 (dosarul). Dosarul a arătat că în Uniune se produc aproximativ 30000 de tone de spume de stingere a incendiilor pe an de către aproximativ 25 de întreprinderi. În pofida restricțiilor anterioare privind anumite PFAS din spumele de stingere a incendiilor, 18000 de tone (60 %) din cantitatea actuală formulată de spume de stingere a incendiilor conțin PFAS. Dosarul a estimat emisii anuale totale de aproximativ 470 de tone de PFAS provenite din formulare, antrenamente și utilizare în caz de incendiu.
7
Spumele de stingere a incendiilor care conțin PFAS sunt utilizate pentru stingerea incendiilor care implică lichide inflamabile (incendii de clasa B) într-o varietate de sectoare [de exemplu, în sectorul petrolier/(petro-)chimic, unitățile municipale de pompieri, aplicațiile marine, aeroporturi, apărare și extinctoarele portabile]. De departe, cel mai mare sector de utilizare este industria petrolieră/(petro-)chimică, aceasta consumând 59 % din cantitatea anuală de spume de stingere a incendiilor care conțin PFAS din Uniune. Spumele de stingere a incendiilor care conțin PFAS sunt utilizate atât în antrenamente, cât și într-o varietate de incendii reale, de la cele minore, până la incendii de mari dimensiuni ale rezervoarelor. Dacă nu este reglementată, utilizarea în continuare a PFAS în spumele de stingere a incendiilor va duce la creșterea contaminării mediului, la continuarea emisiilor în mediu și la o expunere suplimentară a oamenilor.
8
Agenția a concluzionat că riscurile pentru sănătatea umană și pentru mediu generate de utilizarea PFAS în spumele de stingere a incendiilor în Uniune nu sunt menținute în mod adecvat sub control și că o restricționare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 este cel mai adecvat mijloc de contracarare a riscurilor identificate. Este necesară o acțiune la nivelul Uniunii pentru a aborda riscurile determinate de PFAS din spumele de stingere a incendiilor pentru a asigura un nivel înalt și armonizat de protecție a sănătății umane și a mediului în întreaga Uniune și pentru a asigura libera circulație a mărfurilor în Uniune.
9
Dosarul a concluzionat, în plus, că identitățile exacte ale PFAS specifice utilizate în prezent în spumele de stingere a incendiilor sunt în mare măsură necunoscute din cauza confidențialității producătorilor. Părțile interesate din industrie raportează că PFAS aparțin în cea mai mare parte categoriei de lungime a lanțului C6, care cuprinde substanțe asociate acidului perfluorohexanoic. Totuși, în spumele de stingere a incendiilor au fost utilizate și substanțe cu structuri cu o lungime mai mică a lanțului și, teoretic, ar putea fi dezvoltate PFAS noi și nereglementate care să fie utilizate în spumele de stingere a incendiilor în viitor. În consecință, dosarul a concluzionat că o restricție care să vizeze întreaga clasă de PFAS, indiferent de statutul pe piață al anumitor PFAS, mai degrabă decât unele PFAS specifice sau subgrupuri de PFAS, este adecvată pentru a contracara riscurile determinate de PFAS din spumele de stingere a incendiilor, inclusiv cele care decurg din așa-numita înlocuire regretabilă în viitor.
10
În dosar, agenția a luat în considerare cinci opțiuni diferite de restricționare și a concluzionat propunând o interdicție privind introducerea pe piață și utilizarea, inclusiv formularea, PFAS în spumele de stingere a incendiilor, oferind perioade de tranziție specifice fiecărui sector. Potrivit agenției, este necesar ca introducerea pe piață a extinctoarelor portabile care conțin PFAS să fie restricționată după o perioadă de tranziție de 6 luni, în timp ce utilizarea spumelor de stingere a incendiilor care conțin PFAS pentru antrenamente, testări și utilizare de către serviciile municipale de pompieri este necesar să fie restricționată după o perioadă de tranziție de 18 luni. O perioadă de tranziție mai lungă, de 3 ani, a fost considerată necesară pentru utilizarea spumelor de stingere a incendiilor care conțin PFAS pe navele civile și una de 5 ani pentru utilizarea spumelor de stingere a incendiilor care conțin PFAS în aviația civilă, în apărare și în extinctoarele portabile. Agenția a considerat justificată o perioadă de tranziție de până la 10 ani pentru utilizarea spumelor de stingere a incendiilor care conțin PFAS la amplasamentele care intră sub incidența Directivei 2012/18/UE a Parlamentului European și a Consiliului, inclusiv, în special, în incendiile de mari dimensiuni la rezervoarele de stocare atmosferică și în industriile care gestionează numeroase și diverse lichide inflamabile la același amplasament.
11
În dosar, agenția a propus și stabilirea limitei de concentrație pentru PFAS în spumele de stingere a incendiilor la 1 mg/L. Potrivit agenției, această limită ar preveni orice utilizare intenționată a PFAS în concentratele de spumă de stingere a incendiilor și ar evita majoritatea emisiilor. În plus, agenția a considerat că este necesar ca această limită de concentrație să se aplice și echipamentelor care au fost utilizate cu spume de stingere a incendiilor care conțin PFAS, deoarece limita respectivă ar putea fi atinsă printr-un proces de curățare relativ simplu.
12
În cele din urmă, agenția a propus ca utilizatorii de spume de stingere a incendiilor (cu excepția extinctoarelor portabile) să aibă obligația de a elabora planuri de gestionare a spumelor de stingere a incendiilor care conțin PFAS și de a aplica măsuri de gestionare a riscurilor bazate pe cele mai bune practici care să le permită să utilizeze în continuare spume care conțin PFAS pe durata oricărei perioade de tranziție aplicabile.
13
La 16 martie 2023, Comitetul pentru evaluarea riscurilor (CER) al agenției a adoptat un aviz în care a concluzionat că restricția propusă de agenție cu privire la PFAS din spumele de stingere a incendiilor, astfel cum a fost modificată de CER, este cea mai adecvată măsură la nivelul Uniunii pentru a contracara riscurile identificate în ceea ce privește eficacitatea ei în reducerea riscurilor, caracterul ei practic și posibilitatea de monitorizare.
14
CER a susținut utilizarea definiției OCDE pentru PFAS în scopul grupării substanțelor. CER a recunoscut că ar putea fi posibil să se identifice anumite PFAS sau subgrupuri care nu sunt adecvate pentru a fi utilizate în spumele de stingere a incendiilor din cauza proprietăților lor inerente, dar a considerat că excluderea acestor PFAS sau subgrupuri identificate, care probabil nu vor fi utilizate, nu este justificată. În cazul în care anumite PFAS nu sunt adecvate, ele nu sunt afectate de această restricție, iar efortul necesar pentru identificarea unor astfel de grupuri și substanțe nu ar fi justificat. În plus, excluderea unor subgrupuri conduce la o posibilă excludere involuntară a unor PFAS care pot fi considerate adecvate în viitor, dar cu proprietăți periculoase similare. CER a considerat că persistența mare a PFAS în combinație cu alte pericole reprezintă un motiv de îngrijorare semnificativă. CER a considerat că emisiile în mediul înconjurător de PFAS provenite din utilizarea spumelor de stingere a incendiilor care conțin PFAS, estimate de agenție, sunt estimări fiabile și a fost de acord că este necesar ca emisiile respective să fie utilizate ca indicator de risc și să fie reduse la minimum.
15
CER a fost de acord că o restricție la nivelul Uniunii în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 cu privire la PFAS ca grup este cea mai adecvată măsură de reducere a riscurilor determinate de PFAS din spumele de stingere a incendiilor. De asemenea, CER a fost de acord că este necesar ca restricția să abordeze riscurile generate de introducerea pe piață și de utilizarea PFAS, inclusiv de formulare, în toate aplicațiile spumelor de stingere a incendiilor, deoarece acestea contribuie la emisiile în mediu. Emisiile respective determină un risc pentru oameni și mediu, iar riscul crește odată cu continuarea utilizării din cauza persistenței PFAS și, în consecință, a acumulării acestora în mediu de-a lungul timpului. În pofida eforturilor de reglementare de peste un deceniu, CER consideră că măsurile de gestionare a riscurilor și condițiile operaționale actuale nu abordează suficient riscurile.
16
CER a susținut propunerea de a solicita operatorilor să stabilească planuri de gestionare specifice amplasamentelor. În plus, CER a fost de acord cu condițiile privind eliminarea, tratarea și etichetarea adecvată a deșeurilor colectate care conțin PFAS. Suplimentar, CER a precizat că este necesar să se asigure că deșeurile provenite din curățarea echipamentelor de stingere a incendiilor sunt manipulate corespunzător în vederea unei tratări adecvate și că epurarea biologică a apelor uzate nu este considerată o tratare adecvată. CER a remarcat că epurarea biologică a apelor uzate este cea mai frecventă metodă de eliminare a apelor de scurgere colectate care conțin spume de stingere a incendiilor, dar că această tratare are o eficiență limitată în ceea ce privește eliminarea PFAS și, în plus, eliminarea deșeurilor de nămol poate fi, și ea, o sursă semnificativă de PFAS. CER a precizat că, în cazul în care deșeuri care conțin PFAS sunt incinerate sau coincinerate, este necesar ca temperatura să fie mai mare de 1100 de grade Celsius. Totuși, CER a mai remarcat că, în viitor, pot fi dezvoltate tehnici suplimentare de eliminare, prin urmare nu a propus o definire suplimentară a tratării adecvate în plus față de condițiile propuse în dosar.
17
La 7 iunie 2023, Comitetul pentru analiză socioeconomică (CASE) al agenției a adoptat un aviz. CASE a concluzionat că restricția propusă de agenție cu privire la PFAS din spumele de stingere a incendiilor este cea mai adecvată măsură la nivelul Uniunii pentru a contracara riscurile identificate, ținând seama de beneficiile socioeconomice și de costurile PFAS, cu condiția să se efectueze o analiză a disponibilității unor alternative pentru amplasamentele care intră sub incidența Directivei 2012/18/UE înainte de sfârșitul perioadei de tranziție propuse pentru introducerea pe piață și utilizarea în astfel de amplasamente. În plus, CASE a recomandat includerea unei obligații de a analiza progresele înregistrate în ceea ce privește înlocuirea utilizării spumelor de stingere a incendiilor care conțin PFAS în instalațiile petroliere și gaziere situate în larg înainte de sfârșitul perioadei de tranziție pentru utilizarea respectivă.
18
CASE a concluzionat că, în pofida unor incertitudini, costurile socioeconomice ale restricției propuse, estimate la aproximativ 7 miliarde EUR pe o perioadă de 30 de ani, reflectă ordinul corect de mărime. CASE a fost de acord cu agenția cu privire la faptul că beneficiile restricției propuse constau în emisii de mediu evitate, care au fost estimate de agenție la aproximativ 13200 de tone pe o perioadă de 30 de ani dacă sunt puse în aplicare măsurile de gestionare a riscurilor propuse de agenție. CASE a remarcat că valoarea centrală a raportului cost-eficacitate de aproximativ 500 EUR per kilogram de emisii evitate se încadrează în ordinul de mărime al restricțiilor recente pentru substanțele chimice persistente. În plus, CASE a remarcat că includerea unor măsuri de gestionare a riscurilor pentru antrenamente și incendii reale are un impact limitat asupra raportului cost-eficacitate al restricției propuse, prin urmare a considerat că măsurile respective sunt justificate. CASE a considerat, în plus, că restricția ar putea avea și alte efecte pozitive, cum ar fi evitarea costurilor de remediere a mediului și stimularea inovării timpurii privind alternativele la PFAS, care ar conduce la o competitivitate sporită a industriei chimice europene, precum și unele efecte incerte sau posibil negative, de exemplu asupra emisiilor de gaze cu efect de seră sau situațiile în care incendiile nu sunt stinse în mod adecvat dacă alternativele nu funcționează la fel de bine precum spumele care conțin PFAS.
19
CASE a concluzionat că spume alternative de stingere a incendiilor fezabile din punct de vedere tehnic și economic, care nu sunt bazate pe fluor, sunt disponibile și pot fi utilizate în practică până la sfârșitul perioadelor de tranziție propuse de agenție în majoritatea sectoarelor sau a utilizărilor, dar nu în toate. În special, CASE a considerat că disponibilitatea unor alternative adecvate nu a fost încă demonstrată pe deplin pentru utilizarea la amplasamentele care intră sub incidența Directivei 2012/18/UE și pentru instalațiile petroliere și gaziere situate în larg. Pentru a asigura dezvoltarea deplină, testarea și adoptarea unor alternative adecvate, CASE a recomandat perioade de tranziție mai lungi decât cele propuse de agenție pentru introducerea pe piață a extinctoarelor portabile cu spumă rezistentă la alcool, care să fie utilizate în sectorul marin și în instalațiile petroliere și gaziere situate în larg. Pentru utilizarea extinctoarelor portabile, CASE a recomandat o perioadă de tranziție până la 31 decembrie 2030, în locul perioadei de tranziție de cinci ani propuse de agenție.
20
CASE a remarcat condiția suplimentară recomandată de CER, care impune o temperatură minimă de incinerare de 1100 de grade Celsius. Totuși, CASE nu a putut concluziona cu privire la costurile asociate acestei recomandări, care introduc un element suplimentar de incertitudine în evaluare.
21
Forumul pentru schimbul de informații privind aplicarea legislației din cadrul agenției, menționat la articolul 76 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (denumit în continuare forumul), a fost consultat în cursul procesului de restricționare, iar avizul său a fost luat în considerare.
22
La 31 august 2023, agenția a transmis Comisiei avizele emise de CER și CASE.
23
Ținând seama de dosar și de avizele emise de CER și CASE, Comisia consideră că introducerea pe piață și utilizarea PFAS în spumele de stingere a incendiilor generează un risc inacceptabil la adresa sănătății umane și a mediului, care trebuie abordat la nivelul întregii Uniuni.
24
Prin urmare, Comisia consideră că restricția privind introducerea pe piață și utilizarea PFAS în spumele de stingere a incendiilor, prevăzută în prezentul regulament, este cea mai adecvată măsură la nivelul Uniunii pentru a aborda riscul identificat, ținând seama de impactul socioeconomic al ei și de disponibilitatea alternativelor.
25
Comisia consideră că domeniul larg de aplicare al restricției, care cuprinde toate PFAS definite de OCDE, este adecvat, având în vedere îngrijorările descrise în dosar și confirmate de CER și CASE. Persistența tuturor PFAS, inclusiv a produselor lor de degradare, este principala îngrijorare legată de creșterea concentrațiilor în mediu. Multe PFAS sunt foarte mobile în mediu, iar studiile au stabilit și o serie de alte pericole în ceea ce privește PFAS, adesea în funcție de structura lor specifică. Comisia observă că identitățile exacte ale PFAS utilizate în prezent în spumele de stingere a incendiilor sunt în mare măsură necunoscute din cauza confidențialității comerciale a producătorilor și că este necesar ca restricția să aibă un domeniu larg de aplicare pentru a se evita înlocuirea regretabilă între diferite PFAS individuale, care îndeplinesc, toate, criteriul de substanță foarte persistentă prevăzut la punctul 1.2.1 din anexa XIII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 și, prin urmare, conduc la contaminarea apelor subterane, a apelor de suprafață și a biocenozei.
26
Comisia consideră că este incert dacă unele subgrupuri de PFAS pot fi utilizate în spumele de stingere a incendiilor și, prin urmare, pot determina un risc pentru sănătatea umană și pentru mediu. Cu toate acestea, ținând seama de angajamentul Uniunii de a elimina treptat PFAS acolo unde este posibil, astfel cum s-a menționat mai sus, Comisia consideră că domeniul de aplicare chimic larg al restricției este justificat pentru a se asigura identificarea substanțelor care intră în sfera de cuprindere a acestei restricții, evitându-se excluderea accidentală a unor PFAS care ar putea fi considerate adecvate pentru utilizarea în spumele de stingere a incendiilor în viitor și asigurându-se caracterul practic al restricției.
27
Comisia este de acord cu limita de concentrație propusă de CER și CASE și anume o concentrație de 1 mg/L pentru suma tuturor PFAS. Comisia consideră că, din motive de securitate juridică și pentru a se facilita respectarea și aplicarea acestei restricții, este necesar ca spuma de stingere a incendiilor să fie definită în prezentul regulament ca fiind orice amestec pentru combaterea incendiilor cu spumă, precum și diferitele tipuri de amestecuri de spumă de stingere a incendiilor în diferitele etape ale lanțului valoric și ale utilizării, inclusiv concentratul de spumă de stingere a incendiilor, care necesită diluare cu apă pentru a forma soluția de spumă de stingere a incendiilor, soluția de spumă de stingere a incendiilor și spuma de stingere a incendiilor, care este soluția de spumă de stingere a incendiilor amestecată cu aer în timpul utilizării. Deși există puține metode analitice disponibile pentru fiecare PFAS în parte, se pot utiliza metode de măsurare a fluorului total pentru a se demonstra conformitatea cu restricția în concordanță cu recomandările forumului. Comisia consideră că restricția este aplicabilă, iar acest aspect este întărit în special de combinația dintre disponibilitatea metodelor de măsurare a fluorului total și cerința de etichetare.
28
Comisia observă că punerea în aplicare a restricției pentru anumite grupuri specifice de PFAS din spumele de stingere a incendiilor în temeiul Regulamentului (UE) 2019/1021 al Parlamentului European și al Consiliului a demonstrat că, chiar și după curățare în conformitate cu cele mai bune tehnici disponibile, reziduuri de PFAS pot rămâne în echipamente și pot fi prezente în spumele de stingere a incendiilor nou introduse fără fluor. Având în vedere cele de mai sus, Comisia recunoaște că stabilirea unei limite de concentrație a PFAS de 1 mg/L, conform recomandării agenției, poate duce la înlocuirea oricărui echipament de stingere a incendiilor care a fost utilizat anterior cu spume de stingere a incendiilor care conțin PFAS. Prin urmare, Comisia consideră că este adecvat să se stabilească o limită de 50 mg/L pentru totalul PFAS din spumele de stingere a incendiilor provenite din astfel de echipamente. Este necesar ca această limită de concentrație să se aplice numai spumelor de stingere a incendiilor fără fluor nou introduse în echipamente după curățarea acestora. Având în vedere evoluțiile privind măsurarea efectului de rebound și evoluția metodelor de curățare a echipamentelor, este necesar să se revizuiască această derogare de către Comisie în termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament. Este necesar ca derogarea să nu se aplice extinctoarelor portabile, deoarece se preconizează că acestea vor fi înlocuite progresiv în întregime. În cazul în care extinctoarele sunt reutilizate, este necesar ca limita generală de concentrație de 1 mg/L să se aplice oricărei spume de stingere a incendiilor eliberată din extinctor.
29
Este necesar ca anumite subgrupuri de PFAS sau anumite utilizări ale acestora să fie excluse de la interdicția privind introducerea pe piață și de la utilizarea acestei restricții, deoarece fac deja obiectul unor restricții sau interdicții în Uniune. Este necesar ca acidul perfluorooctan sulfonic (PFOS), sărurile sale și compușii înrudiți cu PFOS, acidul perfluorooctanoic (PFOA), sărurile sale și compușii înrudiți cu PFOA, precum și acidul perfluorohexan sulfonic (PFHxS), sărurile sale și compușii înrudiți cu PFHxS, care fac obiectul interdicțiilor prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) 2019/1021, să fie excluși de la interdicția privind introducerea pe piață și utilizarea lor. Acizii perfluorocarboxilici cu o lungime a lanțului cuprinsă între 9 și 14 atomi de carbon (PFCA C9-C14) fac obiectul restricției existente prevăzute la rubrica 68 din anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 și este necesar să fie excluși de la restricția privind introducerea pe piață și utilizarea lor. Este necesar ca utilizările acidului perfluorohexanoic (PFHxA), ale sărurilor sale și ale substanțelor înrudite cu PFHxA restricționate prin punctele 4 și 5 din restricția existentă în temeiul rubricii 79 din anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 să fie, de asemenea, excluse de la restricția privind introducerea pe piață și utilizarea lor. Este necesar ca masa PFAS din subgrupurile de PFAS care fac obiectul derogării să fie inclusă în determinarea concentrației sumei tuturor PFAS în sensul acestei restricții. Este necesar ca măsurile de gestionare a riscurilor prevăzute la alineatele (7) – (10) și impuse ca o condiție de utilizare a acestei restricții să se aplice pentru PFAS din subgrupurile respective în cazul în care utilizarea lor în spumele de stingere a incendiilor este încă permisă.
30
Formularea, prelucrarea și depozitarea spumelor de stingere a incendiilor care conțin PFAS, inclusiv oricare dintre aceste utilizări pentru producerea de spume de stingere a incendiilor în Uniune, indiferent de destinația spumelor respective, fie pentru Uniune, fie pentru țări terțe, intră sub incidența definiției utilizării prevăzute la articolul 3 alineatul (24) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006. Prin urmare, Comisia consideră că nu este necesar să se specifice o restricție privind formularea spumelor de stingere a incendiilor care conțin PFAS în plus față de restricția privind utilizarea PFAS în astfel de spume de stingere a incendiilor propusă de CER și CASE.
31
În ceea ce privește atât introducerea pe piață, cât și utilizarea PFAS în spumele de stingere a incendiilor, Comisia consideră că este adecvată o perioadă generală de tranziție de 5 ani. Aceasta este perioada de amânare susținută de CER și CASE pentru utilizarea PFAS în spumele de stingere a incendiilor din grupul general al tuturor aplicațiilor și sectoarelor care nu fac obiectul unei derogări mai specifice, limitate în timp, care cuprinde o serie de amplasamente eterogene și diverse procese de înlocuire. Această perioadă de amânare este susținută și de CASE în ceea ce privește utilizarea PFAS în spumele de stingere a incendiilor folosite pentru aviația civilă (inclusiv aeroporturile civile) și este recomandată, în plus, pentru nave, inclusiv nave-cisternă, feriboturi, remorchere și alte nave comerciale, precum și pentru apărare. Prin urmare, întrucât introducerea pe piață în vederea aprovizionării pentru aceste utilizări trebuie, de asemenea, să fie permisă, este adecvat să se aplice aceeași perioadă de tranziție atât pentru introducerea pe piață, cât și pentru utilizarea PFAS în spumele de stingere a incendiilor.
32
În ceea ce privește introducerea pe piață a spumelor de stingere a incendiilor rezistente la alcool care conțin PFAS în extinctoarele portabile, Comisia este de acord cu perioada de tranziție de 18 luni recomandată de CASE. Pentru introducerea pe piață a altor extinctoare portabile, Comisia consideră că o perioadă de tranziție de 12 luni, în locul celor 6 luni recomandate de CER și CASE, este adecvată pentru a se asigura că părțile interesate dispun de suficient timp și capacitate pentru a obține certificarea necesară în toate statele membre.
33
În plus, Comisia consideră că este adecvat să se permită introducerea pe piață a PFAS din spumele de stingere a incendiilor după perioada de tranziție de 5 ani cu unicul scop de a aproviziona utilizările care beneficiază în continuare de o derogare după expirarea acestei perioade.
34
Comisia este de acord cu perioada de tranziție de 18 luni de la intrarea în vigoare pentru utilizarea PFAS în spumele de stingere a incendiilor folosite pentru antrenamente și testări și de către serviciile publice de pompieri sau de către serviciile private de pompieri care exercită funcția de servicii publice de pompieri. În plus, Comisia este de acord că este necesar ca serviciilor publice de pompieri să li se permită în continuare să utilizeze spumele care conțin PFAS timp de 10 ani în cazul în care sunt nevoite să intervină și să stingă incendii industriale la amplasamentele care intră sub incidența Directivei 2012/18/UE. Totuși, este necesar ca astfel de spume și de echipamente să fie utilizate numai în acest scop.
35
În plus, Comisia este de acord cu perioada de tranziție până la 31 decembrie 2030 pentru utilizarea PFAS în spumele de stingere a incendiilor pentru extinctoarele portabile, astfel cum a fost propusă de CASE, deoarece ea ar acorda suficient timp pentru a se asigura că, în cazul extinctoarelor portabile fără PFAS, capacitatea de producție poate satisface cererea tot mai mare de înlocuire a celor existente care conțin PFAS.
36
Comisia este de acord cu perioada de tranziție de 10 ani propusă de CASE pentru utilizarea PFAS în spumele de stingere a incendiilor destinate amplasamentelor care intră sub incidența Directivei 2012/18/UE și instalațiilor care aparțin industriei petroliere și gaziere situate în larg, această perioadă permițând suficient timp pentru punerea în aplicare cu succes a unor alternative care îndeplinesc standardele necesare pentru a asigura protecția împotriva incendiilor la amplasamentele respective. În consecință, instalațiile de lansare pentru industria spațială care se încadrează în amplasamentele care intră sub incidența Directivei 2012/18/UE vor avea o perioadă de tranziție de 10 ani.
37
În plus, în ceea ce privește utilizarea PFAS în spumele de stingere a incendiilor, CASE a susținut o perioadă de tranziție de 5 ani pentru nave, inclusiv pentru navele militare. Totuși, Comisia consideră că este necesar să se ia în considerare cerințele specifice în materie de apărare ale tuturor navelor militare de suprafață și subterane, indiferent de lungimea și tonajul lor brut, în comparație cu navele civile, care afectează fezabilitatea tehnică a punerii în aplicare a alternativelor, particularitățile doctrinei de stingere a incendiilor din cadrul marinei și să se asigure interoperabilitatea cu țările terțe în cadrul exercițiilor militare comune, necesitând, prin urmare, mai mult timp. În plus, Comisia consideră că, pentru navele civile care dispun deja la bord de spume de stingere a incendiilor care conțin PFAS, o perioadă de tranziție de 5 ani este prea scurtă, având în vedere modificările necesare ale sistemului de spume, care pot fi efectuate numai în timpul andocării pe doc uscat. Prin urmare, Comisia consideră că este adecvat să se stabilească o perioadă de tranziție de 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament pentru utilizarea PFAS în spumele de stingere a incendiilor folosite pentru navele militare și navele civile care dispun deja la bord de spume de stingere a incendiilor care conțin PFAS.
38
Este necesar să se revizuiască de către Comisie derogarea pentru utilizările PFAS în spumele de stingere a incendiilor destinate amplasamentelor care intră sub incidența Directivei 2012/18/UE, instalațiilor care aparțin industriei petroliere și gaziere situate în larg, navelor militare și navelor civile care dispun deja la bord de spume de stingere a incendiilor care conțin PFAS înainte de sfârșitul perioadei de tranziție de 10 ani prevăzută pentru utilizările respective, cu scopul de a monitoriza progresele în materie de înlocuire pentru utilizările respective.
39
În scopul reducerii la minimum a impactului emisiilor în mediu provenite din utilizările PFAS permise în temeiul restricției, Comisia consideră că este adecvat ca utilizările PFAS în spumele de stingere a incendiilor în cursul perioadelor de tranziție de 5 ani și 10 ani să fie supuse unor măsuri adecvate de reducere a oricărei scurgeri de PFAS în mediu la un nivel cât mai mic posibil din punct de vedere tehnic și practic. Comisia consideră că 12 luni reprezintă o perioadă adecvată pentru punerea în aplicare a unor astfel de măsuri de către utilizatori. Comisia este de acord că este necesar ca măsurile respective să includă și colectarea pentru tratarea adecvată a stocurilor de spume de stingere a incendiilor neutilizate și a deșeurilor care conțin PFAS, inclusiv a apelor uzate, provenite din utilizarea spumelor de stingere a incendiilor și din curățarea echipamentelor, în cazul în care este posibil din punct de vedere tehnic și practic. Potrivit CER, în scopul realizării unei tratări adecvate, este necesar să fie exclusă epurarea biologică a apelor uzate, iar în cazul incinerării, este necesar ca deșeurile care conțin PFAS să fie incinerate la o temperatură de cel puțin 1100 °C. Comisia consideră că o tratare adecvată asigură distrugerea PFAS sau transformarea lor ireversibilă. Comisia este de acord cu CER cu privire la faptul că este necesar să fie exclusă orice formă inadecvată de tratare, cum ar fi epurarea biologică a apelor uzate sau incinerarea deșeurilor care conțin PFAS la o temperatură mai mică de 1100 °C. În plus, Comisia este de acord cu recomandarea CER potrivit căreia este necesar ca spumele de stingere a incendiilor care conțin PFAS să fie utilizate numai în incendiile care implică lichide inflamabile (incendii de clasa B).
40
În plus, pentru a se asigura că sunt adoptate și documentate măsuri adecvate, precum și pentru a facilita punerea în aplicare, Comisia consideră că este adecvat să se impună utilizatorilor de spume de stingere a incendiilor care conțin PFAS, drept condiție de utilizare în temeiul acestei restricții, obligația de a elabora un plan de gestionare specific pentru locul de utilizare a spumei. Este necesar ca planul de gestionare să includă informații privind, printre altele, condițiile de utilizare și volumele, colectarea și tratarea adecvată, curățarea, planurile în caz de scurgeri/deversări accidentale și o strategie de înlocuire a spumelor de stingere a incendiilor care conțin PFAS cu spume de stingere a incendiilor fără fluor. Este necesar ca utilizatorii să păstreze acest plan de gestionare timp de cel puțin 15 ani pentru a fi inspectat de autoritățile competente.
41
Pentru a se asigura că spumele de stingere a incendiilor care conțin PFAS sunt manipulate în mod corespunzător și pentru a facilita asigurarea respectării legii, Comisia este de acord cu recomandarea agenției, a CER și a CASE privind etichetarea spumelor de stingere a incendiilor introduse pe piață care conțin PFAS în concentrații mai mari sau egale cu 1 mg/L. Este necesar ca această cerință de etichetare să se aplice și stocurilor de spume de stingere a incendiilor neutilizate și deșeurilor care conțin PFAS, inclusiv apelor uzate, provenite din utilizarea spumelor de stingere a incendiilor. Comisia consideră că un termen de 12 luni este adecvat, permițând suficient timp utilizatorilor pentru a se conforma acestei obligații de etichetare.
42
Prin urmare, este necesar ca Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 să fie modificat în consecință.
43
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 133 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006,

Articolul 1

Paragraf
Anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 2 octombrie 2025.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
În anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, se adaugă următoarea rubrică:
Tabel 1
Tabelul 1