AcasăLegislație UE32025R1520

Regulamentul (UE) 2025/1520 al Băncii Centrale Europene din 15 iulie 2025 de modificare a Regulamentului (UE) 2016/445 privind exercitarea opțiunilor și marjelor de apreciere prevăzute în dreptul Uniunii (BCE/2016/4) (BCE/2025/24)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:15.07.2025
În vigoare din:17.08.2025
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, în special articolul 4 alineatul (3), articolul 6 și articolul 9 alineatele (1) și (2),
1
Regulamentul (UE) 2024/1623 al Parlamentului European și al Consiliului a eliminat opțiunea prevăzută la articolul 178 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Consiliului pentru autoritățile competente de a prelungi până la 180 numărul de zile de întârziere la plată înainte de a se considera că o obligație semnificativă din credite menționată la articolul respectiv se află în stare de nerambursare. Prin urmare, pentru a alinia Regulamentul (UE) 2016/445 al Băncii Centrale Europene (BCE/2016/4) cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește opțiunea eliminată, este necesar să se elimine dispoziția corespunzătoare din Regulamentul (UE) 2016/445 (BCE/2016/4).
2
Regulamentul (UE) 2024/1623 a modificat articolul 138 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 prin adăugarea unei cerințe, aplicabilă de la 1 ianuarie 2025, conform căreia, în scopul utilizării abordării standardizate pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în ceea ce privește expunerile față de instituții, o instituție trebuie să nu utilizeze o evaluare a creditului efectuată de o instituție externă de evaluare a creditului (ECAI) care include ipoteze privind sprijinul implicit din partea administrației publice, cu excepția cazului în care se referă la o instituție deținută sau înființată și finanțată de administrații centrale, administrații regionale sau autorități locale. Articolul 138 modificat prevede, de asemenea, că, în cazul în care singurele evaluări de credit efectuate de o ECAI care există pentru o instituție care nu se încadrează în categoria exceptată de instituții sunt evaluări ECAI ale creditului care încorporează astfel de ipoteze privind sprijinul implicit din partea administrației publice, expunerile față de o astfel de instituție trebuie tratate ca expuneri față de o instituție care nu beneficiază de rating, în conformitate cu articolul 121 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
3
BCE consideră că este necesar să se permită utilizarea în continuare a evaluărilor de credit efectuate de o ECAI care includ ipoteze privind sprijinul implicit din partea administrației publice în cazul în care instituția la care se face referire nu se încadrează în categoria exceptată de instituții, astfel încât expunerile față de o astfel de instituție nu trebuie tratate ca expuneri față de o instituție care nu beneficiază de rating. Utilizarea unor astfel de evaluări de credit efectuate de o ECAI ar trebui să continue pentru o perioadă limitată de timp de la data aplicării modificării aduse articolului 138 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Prin urmare, este necesar să se modifice Regulamentul (UE) 2016/445 (BCE/2016/4) pentru a permite exercitarea, până la 1 ianuarie 2027, a opțiunii prevăzute la articolul 495e din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru a permite utilizarea în continuare a unor astfel de evaluări de credit efectuate de ECAI până la data respectivă.
4
Prin urmare, Regulamentul (UE) 2016/445 (BCE/2016/4) ar trebui modificat în mod corespunzător,

Articolul 1

Modificări

Paragraf
Regulamentul (UE) 2016/445 (BCE/2016/4) se modifică după cum urmează:
Punctul 1
articolul 4 se elimină.
Punctul 2
se introduce următorul articol 24a:

Articolul 2

Dispoziții finale

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre în conformitate cu tratatele.
Paragraf
Adoptat la Frankfurt pe Main, 15 iulie 2025.Pentru Consiliul guvernatorilor BCEPreședinta BCEChristine Lagarde