AcasăLegislație UE32025R1500

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1500 al Comisiei din 23 iulie 2025 privind lista statelor despre care se consideră că aplică CORSIA în sensul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului pentru emisiile din 2025

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:23.07.2025
În vigoare din:13.08.2025
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, în special articolul 25a alineatul (3),
1
Activitățile de aviație sunt incluse în schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii (EU ETS) instituit prin Directiva 2003/87/CE.
2
Directiva (UE) 2023/958 a Parlamentului European și a Consiliului a modificat Directiva 2003/87/CE astfel încât să pună în aplicare în mod corespunzător Schema de compensare și de reducere a emisiilor de carbon pentru aviația internațională (CORSIA) a Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI).
3
În temeiul articolului 25a alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE, Comisia trebuie să adopte o listă a statelor, altele decât țările SEE, Elveția și Regatul Unit, despre care se consideră că aplică CORSIA în sensul Directivei 2003/87/CE, cu o valoare de referință egală cu 85 % din emisiile anului 2019 pentru fiecare an începând cu 2024. Directiva a exclus țările SEE, Elveția și Regatul Unit de pe o astfel de listă de state, deoarece rutele dintre aceste țări intră în domeniul de aplicare al sistemelor lor respective de comercializare a certificatelor de emisii.
4
În ceea ce privește anul 2025, includerea unui stat pe lista statelor considerate a aplica CORSIA în sensul Directivei 2003/87/CE se bazează pe notificarea de către stat a intenției de a aplica CORSIA pentru emisiile din 2025, o astfel de notificare fiind transmisă Secretariatului OACI. Secretariatul OACI publică anual o listă a statelor care au efectuat o astfel de notificare. Pentru a reflecta modificările aduse acelor liste publicate anual, Comisia trebuie să adopte în fiecare an o listă a statelor, altele decât țările SEE, Elveția și Regatul Unit, despre care se consideră că aplică CORSIA în sensul Directivei 2003/87/CE.
5
Lista statelor considerate a aplica CORSIA, publicată de Secretariatul OACI pentru 2025, include San Marino și Monaco. Cu toate acestea, San Marino și Monaco nu ar trebui incluse în anexa la prezentul regulament, deoarece nu au aeroporturi și nici zboruri care implică rute pentru care se aplică CORSIA în sensul Directivei 2003/87/CE.
6
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului privind schimbările climatice,

Articolul 1

Paragraf
Lista statelor despre care se consideră că aplică CORSIA în sensul Directivei 2003/87/CE pentru emisiile din 2025 este prevăzută în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 23 iulie 2025.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Lista statelor despre care se consideră că aplică CORSIA în sensul Directivei 2003/87/CE pentru emisiile din 2025
Tabel 1
Tabelul 1