Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2020/1998 al Consiliului din 7 decembrie 2020 privind măsuri restrictive împotriva încălcărilor grave ale drepturilor omului și a abuzurilor grave împotriva drepturilor omului, în special articolul 14 alineatul (1),
Paragraf
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
1
La 7 decembrie 2020, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2020/1998.
2
La 8 decembrie 2020, prin declarația formulată de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare Înaltul Reprezentant) în numele Uniunii Europene referitoare la regimul mondial de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului, Uniunea și statele sale membre și-au reafirmat angajamentul ferm față de promovarea și apărarea drepturilor omului în întreaga lume. Regimul mondial de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului pune în evidență hotărârea Uniunii de a-și consolida rolul în cadrul eforturilor de combatere a încălcărilor grave ale drepturilor omului și a abuzurilor grave împotriva acestora la nivel mondial. Realizarea exercitării efective a drepturilor omului pentru fiecare persoană reprezintă un obiectiv strategic al Uniunii. Respectarea demnității umane, a libertății, a democrației, a egalității, a statului de drept și a drepturilor omului reprezintă o valoare fundamentală a Uniunii și a politicii externe și de securitate comune a acesteia.
3
În martie 2025, în regiunea de coastă a Siriei a avut loc un val de violențe care a produs un număr mare de victime, printre care și mulți civili. La 11 martie 2025, Înaltul Reprezentant a formulat, în numele Uniunii, o declarație prin care Uniunea a condamnat crimele îngrozitoare comise împotriva civililor, inclusiv execuțiile arbitrare. În plus, o serie de actori care au legături cu fostul regim al-Assad continuă să joace un rol destabilizator și sunt răspunzători de încălcări grave ale drepturilor omului sau de abuzuri grave împotriva acestora în Siria ori oferă sprijin unor astfel de încălcări sau abuzuri.
4
În acest context, pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor care figurează în anexa I la Regulamentul (UE) 2020/1998 ar trebui să fie adăugate cinci persoane.
5
Prin urmare, Regulamentul (UE) 2020/1998 ar trebui să fie modificat în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Anexa I la Regulamentul (UE) 2020/1998 al Consiliului se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 23 iunie 2025.Pentru ConsiliuPreședinteleK. Kallas
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
În anexa I la Regulamentul (UE) 2020/1998, pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor, în secțiunea A. Persoane fizice, se adaugă următoarele rubrici:
Tabel 1
Tabelul 1