AcasăLegislație UE32025R0343

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/343 al Comisiei din 17 februarie 2025 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1332/2011 și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/373 în ceea ce privește sistemele de evitare a coliziunii în zbor

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:17.02.2025
În vigoare din:10.03.2025
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1139 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2018 privind normele comune în domeniul aviației civile și de înființare a Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2111/2005, (CE) nr. 1008/2008, (UE) nr. 996/2010, (UE) nr. 376/2014 și a Directivelor 2014/30/UE și 2014/53/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 552/2004 și (CE) nr. 216/2008 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului, în special articolul 31 alineatul (1) litera (a) și articolul 44 alineatul (1) litera (a),
1
Regulamentul (UE) nr. 1332/2011 al Comisiei stabilește cerințe comune privind utilizarea spațiului aerian și proceduri comune de operare pentru evitarea coliziunii în zbor.
2
Regulamentul (UE) nr. 1332/2011 prevede că avioanele echipate cu motor cu turbină cu o masă maximă certificată la decolare de peste 5700 kg sau autorizate să transporte peste 19 pasageri trebuie să fie echipate cu versiunea 7.1 a software-ului pentru sistemul de evitare a coliziunii în zbor (ACAS II), în vederea evitării coliziunii în aer. Această cerință se aplică, de asemenea, operatorilor anumitor avioane înmatriculate într-o țară terță, dar nu se aplică sistemelor de aeronave fără pilot la bord.
3
În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1332/2011, aeronavele care nu au obligația legală de a fi echipate cu ACAS II, dar care sunt echipate cu sistemul respectiv în mod voluntar, trebuie să aibă versiunea 7.1 a software-ului pentru sistemul de evitare a coliziunii în zbor.
4
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/373 al Comisiei stabilește cerințele comune pentru furnizorii de management al traficului aerian/servicii de navigație aeriană și de alte funcții ale rețelei de management al traficului aerian și pentru supravegherea acestora.
5
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/373 prevede că furnizorii de servicii de comunicații, de navigație sau de supraveghere trebuie să poată demonstra că metodele lor de lucru și procedurile lor operaționale sunt conforme cu standardele prevăzute în anexa 10 la Convenția privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944 (Convenția de la Chicago), în ceea ce privește telecomunicațiile aeronautice în măsura în care acestea sunt relevante pentru furnizarea de servicii de comunicații, de navigație sau de supraveghere în spațiul aerian în cauză.
6
Amendamentul 91 la Standardele internaționale și practicile recomandate, telecomunicații aeronautice – sisteme de supraveghere și evitare a coliziunilor (volumul IV din anexa 10 la Convenția de la Chicago) a introdus sistemul de evitare a coliziunii în zbor Xa (ACAS Xa) ca alternativă la ACAS II cu versiunea 7.1 a software-ului pentru sistemul de evitare a coliziunii în zbor.
7
În temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2018/1139, noile cerințe prevăzute în regulamentul respectiv trebuie să reflecte stadiul actual al tehnologiei și cele mai bune practici în domeniul aviației, ținând seama de experiența aviației la nivel mondial și de progresele științifice și tehnice din domeniile respective. Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1332/2011 trebuie modificat pentru a permite accesul aeronavelor echipate cu ACAS Xa la spațiul aerian al SES.
8
În temeiul articolului 1 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul (UE) 2018/1139, noile norme prevăzute în regulamentul respectiv trebuie să ajute statele membre să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile care le revin în temeiul Convenției de la Chicago, asigurând o interpretare comună și o punere în aplicare uniformă și în timp util a dispozițiilor sale. Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/373 trebuie modificat pentru a face trimitere la cele mai recente dispoziții din anexa 10 la Convenția de la Chicago.
9
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 127 din Regulamentul (UE) 2018/1139,

Articolul 1

Modificări ale Regulamentului (UE) nr. 1332/2011

Paragraf
În anexa la Regulamentul (UE) nr. 1332/2011, punctul AUR.ACAS.1005 se înlocuiește cu următorul text:AUR.ACAS.1005Cerințe privind performanțaUrmătoarele avioane cu motor cu turbină trebuie echipate cu ACAS II cu versiunea 7.1 a software-ului pentru sistemul de evitare a coliziunii în zbor sau cu ACAS Xa:Aeronavele care nu sunt menționate la punctul 1 dar care sunt echipate pe bază voluntară cu ACAS II trebuie să fie dotate cu versiunea 7.1 a software-ului sistemului de evitare a coliziunii sau cu ACAS Xa.Punctul 1 nu se aplică sistemelor aeronavelor fără pilot.

Articolul 2

Modificări ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/373

Paragraf
La punctul CNS.TR.100 din anexa VIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/373, litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
Litera d
Volumul IV privind sistemele radar de supraveghere și sistemele anticoliziune, ediția a 5-a din iulie 2014, cu toate amendamentele până la nr. 91 inclusiv;.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 17 februarie 2025.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen