AcasăLegislație UE32025R0169

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/169 al Comisiei din 30 ianuarie 2025 privind autorizarea unui preparat de Saccharomyces cerevisiae DBVPG 48 SF ca aditiv furajer pentru rumegătoare, altele decât cele de lapte (titularul autorizației: Mazzoleni S.p.A.)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:30.01.2025
În vigoare din:20.02.2025
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unor astfel de autorizații.
2
În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost transmisă o cerere de autorizare a unui preparat de Saccharomyces cerevisiae DBVPG 48 SF ca aditiv pentru hrana animalelor. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
3
Cererea se referă la autorizarea unui preparat de Saccharomyces cerevisiae DBVPG 48 SF ca aditiv pentru hrana cailor, a rumegătoarelor de lapte și a tuturor porcilor, solicitându-se ca aditivul respectiv să fie clasificat în categoria aditivi zootehnici și în grupa funcțională promotori de digestibilitate în ceea ce privește caii, și în grupa funcțională alți aditivi zootehnici în ceea ce privește rumegătoarele și porcii.
4
Preparatul de Saccharomyces cerevisiae DBVPG 48 SF a fost autorizat pentru o perioadă de 10 ani ca aditiv pentru hrana cailor, a rumegătoarelor de lapte și a porcilor prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2734 al Comisiei.
5
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) a concluzionat în avizele ei din 23 martie 2023 și din 13 martie 2024 că, în condițiile propuse de utilizare, preparatul de Saccharomyces cerevisiae DBVPG 48 SF este sigur pentru animalele vizate, consumatori și mediu. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că preparatul de Saccharomyces cerevisiae DBVPG 48 SF nu este iritant pentru ochi și pentru piele, dar trebuie considerat sensibilizant pentru căile respiratorii, și nu este în măsură să formuleze o concluzie cu privire la potențialul de sensibilizare cutanată al preparatului respectiv. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că preparatul de Saccharomyces cerevisiae DBVPG 48 SF are potențialul de a fi eficace pentru toate rumegătoarele în condițiile de utilizare propuse. Ea a considerat că nu este necesar să fie prevăzute cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul referitor la metodele de analiză a aditivului în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
6
Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că preparatul de Saccharomyces cerevisiae DBVPG 48 SF îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 pentru rumegătoare, altele decât cele de lapte. În consecință, este necesar ca utilizarea preparatului respectiv să fie autorizată pentru rumegătoare, altele decât cele de lapte. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecție adecvate pentru a se preveni efectele adverse asupra sănătății utilizatorilor aditivului.
7
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Autorizare

Paragraf
Preparatul specificat în anexă, aparținând categoriei aditivi zootehnici și grupei funcționale alți aditivi zootehnici, este autorizat ca aditiv destinat hranei animalelor, în condițiile stabilite în anexa respectivă.

Articolul 2

Data intrării în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 30 ianuarie 2025.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1