Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 16 alineatul (2) și articolul 88, coroborate cu articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) punctul (v) și cu articolul 218 alineatul (7),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
având în vedere aprobarea Parlamentului European,
1
Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului prevede că Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) poate transfera date cu caracter personal unei autorități dintr-o țară terță, printre altele, pe baza unui acord internațional încheiat între Uniune și țara terță respectivă în temeiul articolului 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) care oferă garanții adecvate în ceea ce privește protecția vieții private și a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor.
2
În conformitate cu Decizia (UE) 2025/426 a Consiliului, Acordul dintre Uniunea Europeană și Republica Federativă a Braziliei privind cooperarea cu Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și Poliția federală a Braziliei, precum și prin intermediul acestora (denumit în continuare acordul) a fost semnat la 5 martie 2025, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.
3
Acordul stabilește relații de cooperare între Europol și autoritățile competente ale Braziliei și permite transferul de date cu și fără caracter personal între acestea, în vederea combaterii criminalității grave și a terorismului și a protejării securității Uniunii și a cetățenilor săi.
4
Acordul asigură respectarea deplină a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare carta), inclusiv a dreptului la respectarea vieții private și de familie, recunoscut la articolul 7 din cartă, a dreptului la protecția datelor cu caracter personal, recunoscut la articolul 8 din cartă, precum și a dreptului la o cale de atac eficace și la un proces echitabil, recunoscut la articolul 47 din cartă. Acordul include garanții adecvate pentru protecția datelor cu caracter personal transferate de Europol în temeiul acordului.
5
Acordul nu afectează și nu aduce atingere transferului de date cu caracter personal sau altor forme de cooperare între autoritățile responsabile cu protejarea securității naționale.
6
Este oportun ca, în temeiul articolului 218 alineatul (7) din TFUE, Consiliul să autorizeze Comisia să aprobe, în numele Uniunii, modificările anexelor II și III la acord.
7
Regulamentul (UE) 2016/794 este obligatoriu pentru Irlanda și, prin urmare, Irlanda participă la adoptarea prezentei decizii.
8
În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
9
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a emis avizul 2/2025 la 10 februarie 2025.
10
Acordul ar trebui să fie aprobat în numele Uniunii,
Articolul 1
Paragraf
Se aprobă, în numele Uniunii, Acordul dintre Uniunea Europeană și Republica Federativă a Braziliei privind cooperarea cu Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și Poliția federală a Braziliei, precum și prin intermediul acestora.
Articolul 2
Paragraf
În sensul articolului 31 alineatul (2) din acord, poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii cu privire la modificarea anexelor II și III la acord se aprobă de către Comisie, după consultarea Consiliului.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 29 septembrie 2025.Pentru ConsiliuPreședinteleM. Bødskov