Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor (Legea privind sănătatea animală), în special articolul 259 alineatul (1) litera (c),
1
Gripa aviară înalt patogenă (HPAI) este o boală infecțioasă virală a păsărilor care poate avea un impact mare asupra profitabilității aviculturii, cauzând perturbări ale comerțului în Uniune și ale exporturilor către țări terțe. Virusurile HPAI pot infecta păsări migratoare, care ulterior pot să le răspândească pe distanțe lungi în timpul migrațiilor lor de toamnă și de primăvară. Prin urmare, prezența virusurilor HPAI la păsări sălbatice reprezintă o amenințare continuă de introducere directă și indirectă a acestor virusuri în exploatațiile de păsări de curte sau de păsări captive. În cazul apariției unui focar de HPAI, există riscul ca agentul patogen să se răspândească la alte exploatații de păsări de curte sau de păsări captive.
2
Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește un cadru legislativ pentru prevenirea și controlul bolilor care sunt transmisibile la animale sau la oameni. HPAI se încadrează în definiția unei boli listate din regulamentul respectiv și face obiectul normelor de prevenire și control al bolilor prevăzute în acesta. În plus, Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei completează Regulamentul (UE) 2016/429 în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate, inclusiv al HPAI. În special, articolul 21 din regulamentul delegat respectiv prevede că, în cazul apariției unui focar de boală de categoria A într-o unitate, autoritatea competentă trebuie să instituie imediat o zonă de restricții, care cuprinde o zonă de protecție, o zonă de supraveghere și, dacă este necesar, zone suplimentare de restricții în jurul sau adiacent zonelor de protecție și de supraveghere.
3
Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 a Comisiei a fost adoptată pe baza Regulamentului (UE) 2016/429 și stabilește măsuri de urgență la nivelul Uniunii vizând focarele de HPAI.
4
În special, articolul 2 litera (a), articolul 3 litera (a) și, respectiv, articolul 4 litera (a) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 prevăd că, în urma apariției unor focare de HPAI, zonele de protecție, zonele de supraveghere și zonele suplimentare de restricții care trebuie să fie stabilite de statele membre menționate în anexa la decizia respectivă, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, trebuie să cuprindă cel puțin arealele menționate ca zone de protecție, zone de supraveghere și zone suplimentare de restricții în anexa respectivă. Articolul 2 litera (b), articolul 3 litera (b) și articolul 4 litera (b) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 prevăd, în plus, că măsurile care trebuie aplicate în zonele respective în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687 trebuie menținute cel puțin până la datele stabilite în anexa la decizia de punere în aplicare respectivă.
5
Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 a fost modificată recent prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1927 a Comisiei ca urmare a apariției unor focare de HPAI în unități de păsări de curte din Germania, care necesitau să fie reflectate în anexa respectivă.
6
De la data adoptării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/1927, Spania, Polonia și Portugalia au notificat Comisiei apariția a patru noi focare de HPAI în exploatații de păsări captive sau de păsări de curte; un focar la păsări de curte în provincia Valladolid din Spania, două focare la păsări de curte situate în voievodatul Warmińsko-Mazurskie din Polonia și un focar la păsări captive în districtul Santarém din Portugalia.
7
Ca urmare a respectivelor patru noi focare, Spania, Polonia și Portugalia au luat măsurile necesare vizând menținerea sub control a bolii în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, inclusiv stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere în jurul focarelor.
8
Comisia a examinat măsurile de menținere sub control a bolii luate de Spania, Polonia și Portugalia și admite faptul că limitele zonelor de protecție și de supraveghere stabilite de respectivele state membre se află la o distanță suficient de mare de unitățile în care au fost confirmate focarele de HPAI.
9
În anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 nu există în prezent zone menționate ca zone de protecție și de supraveghere pentru Polonia.
10
Pentru a preveni orice perturbări inutile ale comerțului din Uniune și pentru a evita impunerea de către țări terțe a oricăror perturbări nejustificate ale comerțului, este necesar să se stabilească rapid la nivelul Uniunii, în colaborare cu Spania, Polonia și Portugalia, zonele de protecție și de supraveghere stabilite de statele membre respective în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687.
11
Prin urmare, este necesar ca arealele menționate ca zone de protecție și de supraveghere pentru Spania și Portugalia în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 să fie modificate, pentru a se ține seama de limitele zonelor de protecție și de supraveghere stabilite de respectivele state membre ca urmare a celor două noi focare de HPAI din statele membre respective, precum și de durata necesară a măsurilor care trebuie aplicate în zonele respective, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687.
12
Mai mult, este necesar ca arealele menționate ca zone de protecție și de supraveghere pentru Polonia să fie prevăzute în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447, pentru a se ține seama de limitele zonelor de protecție și de supraveghere stabilite de Polonia ca urmare a celor două focare de HPAI recente din statul membru respectiv, precum și de durata necesară a măsurilor care trebuie aplicate în zonele respective, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687.
13
Prin urmare, este necesar ca anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 să fie modificată în consecință.
14
Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea HPAI, este important ca modificările aduse Deciziei de punere în aplicare (UE) 2023/2447 prin prezenta decizie să intre în vigoare cât mai curând posibil.
15
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Paragraf
Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 se înlocuiește cu textul din anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 29 septembrie 2025.Pentru ComisieOlivér VárhelyiMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Anexa 2
ANEXĂ
Paragraf
Partea A
Paragraf
Zone de protecție din statele membre în cauză* menționate la articolul 1 litera (a) și la articolul 2:
Paragraf
Stat membru: Germania
Paragraf
Stat membru: Spania
Paragraf
Stat membru: Polonia
Paragraf
Stat membru: Portugalia
Paragraf
Partea B
Paragraf
Zone de supraveghere din statele membre în cauză* menționate la articolul 1 litera (a) și la articolul 3:
Paragraf
Stat membru: Bulgaria
Paragraf
Stat membru: Germania
Paragraf
Stat membru: Spania
Paragraf
Stat membru: Polonia
Paragraf
Stat membru: Portugalia
Paragraf
Partea C
Paragraf
Zone suplimentare de restricții din statele membre în cauză* menționate la articolul 1 litera (b) și la articolul 4:
Paragraf
Stat membru: Niciunul
Paragraf
În conformitate cu Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în special cu articolul 5 alineatul (4) din Cadrul Windsor [a se vedea Declarația comună nr. 1/2023 a Uniunii Europene și a Regatului Unit în cadrul Comitetului mixt înființat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice din 24 martie 2023 (JO L 102, 17.4.2023, p. 87)], coroborat cu anexa 2 la respectivul cadru, în sensul prezentei anexe, trimiterile la statul membru includ Regatul Unit în ceea ce privește Irlanda de Nord.”
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10