AcasăLegislație UE32025D1525

Decizia (UE) 2025/1525 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2025 privind mobilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene în vederea furnizării de asistență Austriei, Poloniei, Cehiei, Slovaciei și Republicii Moldova în legătură cu inundațiile care au avut loc în septembrie 2024, precum și Bosniei și Herțegovinei în legătură cu inundațiile care au avut loc în octombrie 2024

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:09.07.2025
În vigoare din:23.07.2025
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de solidaritate al Uniunii Europene, în special articolul 4 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului din 17 decembrie 2020 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027, în special articolul 9,
Paragraf
având în vedere Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2020 dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, precum și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs în vederea introducerii de noi resurse proprii, în special punctul 10,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Obiectivul Fondului de solidaritate al Uniunii Europene (denumit în continuare fondul) este de a-i permite Uniunii să răspundă în mod rapid, eficient și flexibil situațiilor de urgență pentru a-și exprima solidaritatea față de populația din regiunile afectate de catastrofe naturale majore sau regionale ori de o situație de urgență majoră de sănătate publică.
2
Fondul nu trebuie să depășească plafoanele prevăzute la articolul 9 din Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) 2024/765.
3
La 29 noiembrie 2024, Austria a depus o cerere de mobilizare a fondului ca urmare a inundațiilor din septembrie 2024.
4
La 29 noiembrie 2024, Polonia a depus o cerere de mobilizare a fondului ca urmare a inundațiilor din septembrie 2024.
5
La 4 decembrie 2024, Cehia a depus o cerere de mobilizare a fondului ca urmare a inundațiilor din septembrie 2024.
6
La 7 decembrie 2024, Slovacia a depus o cerere de mobilizare a fondului ca urmare a inundațiilor din septembrie 2024.
7
La 5 decembrie 2024, Republica Moldova a depus o cerere de mobilizare a fondului ca urmare a inundațiilor din septembrie 2024.
8
La 27 decembrie 2024, Bosnia și Herțegovina a depus o cerere de mobilizare a fondului ca urmare a inundațiilor din octombrie 2024.
9
Cererile respective îndeplinesc condițiile de acordare a unei contribuții financiare din fond, astfel cum se prevede la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 2012/2002.
10
Prin urmare, fondul ar trebui mobilizat pentru a furniza o contribuție financiară Austriei, Poloniei, Cehiei, Slovaciei, Republicii Moldova și Bosniei și Herțegovinei.
11
Pentru a se reduce la minimum perioada necesară pentru mobilizarea fondului, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la data adoptării,

Articolul 1

Paragraf
În cadrul bugetului general al Uniunii pentru exercițiul financiar 2025, se mobilizează din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene următoarele cuantumuri în credite de angajament și de plată în legătură cu catastrofe naturale:
Litera a
se acordă 42789075 EUR Austriei în legătură cu inundațiile din septembrie 2024;
Litera b
se acordă 75998939 EUR Poloniei în legătură cu inundațiile din septembrie 2024;
Litera c
se acordă 113979781 EUR Cehiei în legătură cu inundațiile din septembrie 2024;
Litera d
se acordă 2108187 EUR Slovaciei în legătură cu inundațiile din septembrie 2024;
Litera e
se acordă 195196 EUR Republicii Moldova în legătură cu inundațiile din septembrie 2024;
Litera f
se acordă 45669725 EUR Bosniei și Herțegovinei în legătură cu inundațiile din octombrie 2024.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Prezenta decizie se aplică de la 9 iulie 2025.
Paragraf
Adoptată la Strasbourg, 9 iulie 2025.Pentru Parlamentul EuropeanPreședintaR. MetsolaPentru ConsiliuPreședinteleM. Bjerre