AcasăLegislație UE32025D1333

Decizia (PESC) 2025/1333 a Consiliului din 8 iulie 2025 privind o măsură de asistență, în cadrul Instrumentului european pentru pace, în sprijinul forțelor armate ale Senegalului

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:08.07.2025
În vigoare din:08.07.2025
Articole:8
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28 alineatul (1) și articolul 41 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
1
Prin Decizia (PESC) 2021/509 a Consiliului se instituie Instrumentul european pentru pace (IEP) pentru finanțarea de către statele membre a acțiunilor Uniunii în cadrul politicii externe și de securitate comune în vederea menținerii păcii, a prevenirii conflictelor și a consolidării securității internaționale, în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) litera (c) din tratat. În special, în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Decizia (PESC) 2021/509, IEP urmează să finanțeze măsuri de asistență precum acțiuni de consolidare a capacităților statelor terțe și ale organizațiilor regionale și internaționale legate de chestiuni militare și de apărare.
2
Puterea din ce în ce mai mare și persistentă a organizațiilor extremiste violente din Sahelul central amenință stabilitatea Senegalului și pe cea a întregii regiuni a Africii de Vest.
3
Având în vedere deteriorarea mediului de securitate, consolidarea forțelor armate ale Senegalului constituie un element important în sprijinul eforturilor Senegalului de a combate propagarea amenințării teroriste originare din Sahel, în special la frontiera Senegalului cu Mali. În acest context și ținând seama pe deplin de faptul că situația necesită un răspuns integrat, asigurarea păcii și securității pe termen lung în Senegal reprezintă o prioritate esențială pentru Uniune.
4
La 4 noiembrie 2024, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a primit din partea Senegalului o solicitare de sprijin din partea Uniunii pentru achiziționarea de echipamente esențiale și infrastructură operațională de către forțele armate ale Senegalului pentru a-și consolida capabilitățile operaționale de securizare a frontierelor terestre și de combatere a grupărilor armate nestatale care destabilizează țara și întreaga regiune a Africii de Vest.
5
Măsurile de asistență urmează să fie puse în aplicare luând în considerare principiile și cerințele prevăzute în Decizia (PESC) 2021/509, în special cu respectarea Poziției comune 2008/944/PESC a Consiliului, și în concordanță cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP.
6
Consiliul își reafirmă hotărârea de a proteja, a promova și a respecta drepturile omului, libertățile fundamentale și principiile democratice și de a consolida statul de drept și buna guvernanță, în concordanță cu Carta Organizației Națiunilor Unite, cu Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu dreptul internațional, în special cu dreptul internațional al drepturilor omului și cu dreptul internațional umanitar,

Articolul 1

Instituire, obiective, domeniu de aplicare și durată

Alineatul 1
Se instituie o măsură de asistență în beneficiul Senegalului (denumit în continuare beneficiarul) care urmează să fie finanțată în cadrul Instrumentului european pentru pace (IEP) (denumită în continuare măsura de asistență).
Alineatul 2
Obiectivul măsurii de asistență este de a sprijini forțele armate ale Senegalului să apere integritatea teritorială a Senegalului și să protejeze populația civilă împotriva amenințărilor interne și externe.
Alineatul 3
Pentru a atinge obiectivul stabilit la alineatul (2), măsura de asistență finanțează următoarele tipuri de echipamente care nu sunt concepute pentru a aplica o forță letală și următoarele lucrări de infrastructură:
Litera a
echipamente de supraveghere și echipamente pentru vizibilitate diurnă și nocturnă a zonelor terestre și fluviale;
Litera b
echipamente de colectare a informațiilor;
Litera c
echipamente de protecție a forțelor;
Litera d
construirea unei baze fluviale în Foundiougne și în Bakel;
Litera e
construirea unui teren de antrenament de luptă în aer liber și a unui teren cu obstacole complexe pentru Academia Națională de Subofițeri din Kaolack.
Alineatul 4
Durata măsurii de asistență este de 36 de luni de la data adoptării prezentei decizii.

Articolul 2

Dispoziții financiare

Alineatul 1
Valoarea de referință financiară destinată să acopere cheltuielile referitoare la măsura de asistență este de 10000000 EUR.
Alineatul 2
Toate cheltuielile sunt gestionate în conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 și în concordanță cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP.

Articolul 3

Acorduri cu beneficiarul

Alineatul 1
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare Înaltul Reprezentant) încheie cu beneficiarul acordurile necesare pentru a asigura respectarea cerințelor și condițiilor stabilite prin prezenta decizie, ca o condiție pentru acordarea de sprijin în cadrul măsurii de asistență.
Alineatul 2
Acordurile menționate la alineatul (1) includ dispoziții care obligă beneficiarul să garanteze:
Litera a
respectarea dreptului internațional pertinent de către unitățile forțelor armate ale Senegalului cărora li se acordă sprijin prin măsura de asistență, în special a dreptului internațional al drepturilor omului și a dreptului internațional umanitar;
Litera b
utilizarea corectă și eficientă a oricăror active furnizate în cadrul măsurii de asistență în scopurile pentru care au fost furnizate;
Litera c
întreținerea adecvată a activelor furnizate în cadrul măsurii de asistență pentru a asigura faptul că pot fi utilizate și sunt disponibile în scop operațional pe durata ciclului lor de viață;
Litera d
faptul că activele furnizate în cadrul măsurii de asistență nu vor fi pierdute sau nu vor fi transferate către alte persoane sau entități decât cele indicate în respectivele acorduri.
Alineatul 3
Acordurile menționate la alineatul (1) includ dispoziții cu privire la suspendarea și încetarea sprijinului acordat în temeiul măsurii de asistență în cazul în care beneficiarul este găsit vinovat de încălcarea obligațiilor prevăzute la alineatul (2).

Articolul 4

Punere în aplicare

Alineatul 1
Înaltul Reprezentant este responsabil de punerea în aplicare a prezentei decizii în conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 și în concordanță cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP și cu cadrul metodologic integrat pentru evaluarea și identificarea măsurilor și controalelor necesare în vederea măsurilor de asistență din cadrul IEP.
Alineatul 2
Punerea în aplicare a activităților menționate la articolul 1 alineatul (3) din prezenta decizie se realizează de către administratorul pentru măsurile de asistență printr-un acord administrativ cu Économat des Armées în conformitate cu articolul 37 din Decizia (PESC) 2021/509.

Articolul 5

Monitorizare, control și evaluare

Alineatul 1
Înaltul Reprezentant monitorizează respectarea de către beneficiar a obligațiilor prevăzute la articolul 3. Monitorizarea respectivă asigură cunoașterea contextului și a riscurilor de încălcare a obligațiilor prevăzute la articolul 3 și contribuie la prevenirea unor astfel de încălcări, inclusiv încălcări ale dreptului internațional al drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar de către unitățile forțelor armate ale Senegalului sprijinite în cadrul măsurii de asistență.
Alineatul 2
Controlul ulterior expedierii echipamentelor și materialelor se efectuează după cum urmează:
Litera a
prin verificarea livrării, prin care certificatele de livrare IEP trebuie să fie semnate de forțele utilizatorului final cu ocazia transferului dreptului de proprietate;
Litera b
prin raportarea, prin care beneficiarul raportează anual cu privire la activitățile desfășurate cu echipamentele, materialele, serviciile și infrastructurile furnizate în cadrul măsurii de asistență și cu privire la inventarul bunurilor desemnate până când o astfel de raportare nu va mai fi considerată necesară de către Comitetul politic și de securitate (COPS);
Litera c
prin vizite la fața locului, în cadrul cărora beneficiarul trebuie să acorde Înaltului Reprezentant și auditorilor IEP acces pentru a efectua controalele la fața locului și auditurile IEP, la cerere.
Alineatul 3
Înaltul Reprezentant efectuează o evaluare finală la încheierea măsurii de asistență pentru a aprecia dacă măsura de asistență a contribuit la atingerea obiectivului prevăzut la articolul 1 alineatul (2).

Articolul 6

Raportare

Paragraf
În cursul perioadei de punere în aplicare, Înaltul Reprezentant prezintă COPS rapoarte semestriale privind punerea în aplicare a măsurii de asistență, în conformitate cu articolul 63 din Decizia (PESC) 2021/509. Administratorul pentru măsuri de asistență informează periodic comitetul instrumentului instituit prin Decizia (PESC) 2021/509 cu privire la execuția veniturilor și cheltuielilor în conformitate cu articolul 38 din decizia respectivă, inclusiv prin furnizarea de informații cu privire la furnizorii și subcontractanții implicați.

Articolul 7

Suspendare și încetare

Alineatul 1
COPS poate decide să suspende integral sau parțial punerea în aplicare a măsurii de asistență în conformitate cu articolul 64 din Decizia (PESC) 2021/509.
Alineatul 2
COPS poate recomanda încetarea măsurii de asistență de către Consiliu.

Articolul 8

Intrare în vigoare

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 8 iulie 2025.Pentru ConsiliuPreședinteleS. Lose