AcasăLegislație UE32025D1217

Decizia (UE) 2025/1217 a Consiliului din 22 mai 2025 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Națiunilor Unite privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:22.05.2025
În vigoare din:22.05.2025
Articole:5
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf coroborat cu articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
având în vedere aprobarea Parlamentului European,
1
Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, investițiile directe străine sunt incluse pe lista de aspecte din sfera politicii comerciale comune. În temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (e) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Uniunea deține competență exclusivă în ceea ce privește politica comercială comună.
2
În Avizul 2/15 din 16 mai 2017, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a clarificat repartizarea competențelor între Uniune și statele membre în contextul Acordului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Republica Singapore statuând că scoaterea litigiilor de sub jurisdicția instanțelor statelor membre nu poate avea un caracter pur auxiliar și, prin urmare, nu poate fi stabilită fără acordul statelor membre. CJUE a clarificat procedura de încheiere a acordurilor mixte în Avizul 1/19 din 6 octombrie 2021 privind Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (denumită în continuare Convenția de la Istanbul).
3
În conformitate cu Decizia (UE) 2024/2118 a Consiliului, Convenția Națiunilor Unite privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor (denumită în continuare convenția) a fost semnată la 7 iulie 2024, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.
4
Este recomandabilă aplicarea în cea mai mare măsură posibilă a normelor privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor (denumite în continuare normele) ale Comisiei Națiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internațional (UNCITRAL). În ceea ce privește Uniunea, normele privind transparența ar trebui să se aplice Tratatului privind Carta Energiei.
5
Se remarcă faptul că nota de subsol de la articolul 1 din norme înseamnă că Uniunea, atunci când acționează în calitate de pârâtă, ar trebui să aplice articolul 7 alineatul (5) din norme, pentru a împiedica divulgarea de informații care sunt considerate a fi contrare intereselor esențiale de securitate ale unui stat membru.
6
Uniunea nu ar trebui să aplice normele atunci când acționează în calitate de pârâtă în cazul unui litigiu inițiat în temeiul Tratatului privind Carta energiei împotriva unui stat membru care nu este parte la convenție, cu excepția cazului în care s-a convenit altfel cu respectivul stat membru.
7
Convenția ar trebui să fie aprobată în numele Uniunii.
8
În conformitate cu tratatele, Comisia ar trebui să exprime acordul expres al Uniunii de a-și asuma obligații în temeiul convenției,

Articolul 1

Paragraf
Se aprobă, în numele Uniunii Europene, Convenția privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor (denumită în continuare convenția), astfel cum a fost negociată de către Comisie sub auspiciile Comisiei Națiunilor Unite pentru Drept Comercial Internațional (UNCITRAL).

Articolul 2

Paragraf
Comisia desemnează persoana sau persoanele împuternicite să depună, în numele Uniunii, instrumentul de aprobare prevăzut la articolul 7 din convenție.

Articolul 3

Paragraf
La semnarea depunerea instrumentului de aprobare în numele Uniunii, persoana sau persoanele împuternicite în conformitate cu articolul 2 formulează o rezervă în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) din convenție, conform căreia Uniunea nu aplică normele UNCITRAL privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor (denumite în continuare normele) atunci când acționează în calitate de pârâtă într-un litigiu inițiat în temeiul Tratatului privind Carta energiei împotriva unui stat membru care nu este parte la convenție, cu excepția cazului în care în care s-a convenit altfel cu respectivul stat membru.

Articolul 4

Paragraf
În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a convenției pentru Uniune, Comisia prezintă un raport privind funcționarea normelor în ceea ce privește litigiile în care Uniunea a acționat în calitate de pârâtă. Pe baza raportului respectiv, Consiliul reevaluează, la propunerea Comisiei Europene, rezerva menționată la articolul 3 și decide cu privire la modificarea sau retragerea rezervei respective. În cazul în care nu se ajunge la un acord în cadrul Consiliului, rezerva menționată la articolul 3 își menține valabilitatea, sub rezerva unei reevaluări periodice la fiecare cinci ani. Consiliul adoptă o decizie cu privire la retragerea respectivei rezerve dacă toate statele membre încheie convenția sau atunci când articolul 47 alineatul (3) din Tratatul privind Carta energiei încetează să producă efecte pentru Uniune.

Articolul 5

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 22 mai 2025.Pentru ConsiliuPreședinteleM. Baranowski