Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 549/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 de stabilire a cadrului pentru crearea cerului unic european (regulamentul-cadru), în special articolul 11 alineatul (3) litera (c),
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2024/2803 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2024 privind punerea în aplicare a Cerului unic european, în special articolul 58 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/317 al Comisiei din 11 februarie 2019 de instituire a unui sistem de performanță și de tarifare în cadrul cerului unic european și de abrogare a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 și (UE) nr. 391/2013, în special articolul 14 alineatul (2),
Articolul 1
Paragraf
Obiectivele de performanță incluse în proiectul de plan de performanță prezentat de Portugalia pentru cea de a patra perioadă de referință (PR4), enumerate în anexa la prezenta decizie, sunt coerente cu obiectivele de performanță la nivelul Uniunii pentru PR4 prevăzute în Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1688.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Portugheze.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 19 mai 2025.Pentru ComisieApostolos TzitzikostasMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Obiective de performanță incluse în proiectul de plan de performanță al Portugaliei, care, conform constatărilor, sunt coerente cu obiectivele de performanță la nivelul Uniunii pentru cea de a patra perioadă de referință
Paragraf
DOMENIUL-CHEIE DE PERFORMANȚĂ AL SIGURANȚEI
Paragraf
DOMENIUL-CHEIE DE PERFORMANȚĂ AL MEDIULUI
Paragraf
DOMENIUL DE PERFORMANȚĂ-CHEIE AL CAPACITĂȚII
Paragraf
DOMENIUL-CHEIE DE PERFORMANȚĂ AL RENTABILITĂȚII
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4