AcasăLegislație UE32025D0435

Decizia (PESC) 2025/435 a Consiliului din 28 februarie 2025 privind o măsură de asistență în cadrul Instrumentului european pentru pace în sprijinul forțelor armate ale Muntenegrului

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:28.02.2025
În vigoare din:28.02.2025
Articole:8
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28 alineatul (1) și articolul 41 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
1
Decizia (PESC) 2021/509 a Consiliului instituie Instrumentul european pentru pace (IEP) pentru finanțarea de către statele membre a acțiunilor Uniunii în cadrul politicii externe și de securitate comune în vederea menținerii păcii, a prevenirii conflictelor și a consolidării securității internaționale în temeiul articolului 21 alineatul (2) litera (c) din tratat. În special, în temeiul articolului 1 alineatul (2) din Decizia (PESC) 2021/509, se utilizează IEP pentru finanțarea unor măsuri de asistență, cum ar fi acțiunile de consolidare a capacităților statelor terțe și ale organizațiilor regionale și internaționale legate de chestiuni militare și de apărare.
2
La 21 martie 2022, Uniunea a aprobat Busola strategică, cu obiectivul de a deveni un furnizor de securitate mai puternic și mai capabil, inclusiv prin utilizarea sporită a IEP în sprijinul capabilităților militare și de apărare ale partenerilor.
3
În Declarația de la Bruxelles din 13 decembrie 2023, liderii Uniunii și ai statelor sale membre, în consultare cu liderii din Balcanii de Vest, au solicitat Uniunii să continue să colaboreze cu regiunea pentru ca aceasta să își dezvolte în continuare capabilitățile și capacitățile de apărare, inclusiv prin intermediul IEP.
4
Uniunea se angajează să întrețină o relație strânsă în sprijinul unui Muntenegru puternic, independent și prosper, pe baza Acordului de stabilizare și de asociere, care a fost semnat în 2007 și a intrat în vigoare în 2010, și a negocierilor de aderare, care au fost deschise în 2012.
5
Uniunea recunoaște contribuția Muntenegrului la politica de securitate și apărare comună (PSAC) a Uniunii, inclusiv participarea sa la misiunile și operațiile PSAC.
6
La 18 decembrie 2023, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a primit din partea Muntenegrului o cerere adresată Uniunii de a asista forțele armate ale Muntenegrului în achiziționarea de echipamente esențiale destinate: sprijinului real în condiții meteorologice dificile; apărării chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN); și căutării și salvării în condiții de luptă.
7
Măsurile de asistență urmează să fie puse în aplicare luând în considerare principiile și cerințele prevăzute în Decizia (PESC) 2021/509, în special cu respectarea Poziției comune 2008/944/PESC a Consiliului, și în concordanță cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP.
8
Consiliul își reafirmă hotărârea de a proteja, a promova și a respecta drepturile omului, libertățile fundamentale și principiile democratice și de a consolida statul de drept și buna guvernanță în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite, cu Declarația universală a drepturilor omului și cu dreptul internațional, în special cu dreptul internațional al drepturilor omului și cu dreptul internațional umanitar,

Articolul 1

Instituire, obiective, domeniu de aplicare și durată

Alineatul 1
Se instituie o măsură de asistență în beneficiul Muntenegrului (denumit în continuare beneficiarul), care urmează să fie finanțată în cadrul Instrumentului european pentru pace (IEP) (denumită în continuare măsura de asistență).
Alineatul 2
Obiectivele măsurii de asistență sunt următoarele:
Litera a
să contribuie la consolidarea capacităților forțelor armate ale Muntenegrului pentru a întări securitatea națională, stabilitatea și reziliența în sectorul apărării, în conformitate cu politica generală a Uniunii privind Muntenegrul;
Litera b
să mărească eficacitatea operațională a forțelor armate ale Muntenegrului în ceea ce privește mobilitatea, manevrabilitatea și protecția; să crească gradul de respectare a standardelor Uniunii; să amelioreze interoperabilitatea; și, prin urmare, să asigure o mai bună protecție a populației civile în situații de criză și de urgență;
Litera c
să consolideze capacitățile Muntenegrului în ceea ce privește participarea sa la misiunile și operațiile militare din cadrul politicii de securitate și apărare comune a Uniunii.
Alineatul 3
Pentru a atinge obiectivele stabilite la alineatul (2), măsura de asistență finanțează următoarele tipuri de echipamente care nu sunt concepute pentru a aplica o forță letală:Măsura de asistență finanțează și bunurile și serviciile conexe, inclusiv formarea tehnică, dacă este necesar.
Litera a
echipamente pentru sprijin real în condiții meteorologice extreme;
Litera b
echipamente de apărare chimică, biologică, radiologică și nucleară;
Litera c
echipamente de căutare și salvare în condiții de luptă.
Alineatul 4
Durata măsurii de asistență este de 36 de luni de la data adoptării prezentei decizii.

Articolul 2

Dispoziții financiare

Alineatul 1
Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor referitoare la măsura de asistență este de 6000000 EUR.
Alineatul 2
Toate cheltuielile sunt gestionate în conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 și în concordanță cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP.

Articolul 3

Acorduri cu beneficiarul

Alineatul 1
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare Înaltul Reprezentant) încheie cu beneficiarul acordurile necesare pentru a asigura respectarea cerințelor și a condițiilor stabilite prin prezenta decizie, ca o condiție pentru acordarea de sprijin în cadrul măsurii de asistență.
Alineatul 2
Acordurile menționate la alineatul (1) includ dispoziții care obligă beneficiarul să asigure:
Litera a
respectarea dreptului internațional pertinent de către unitățile forțelor armate ale Muntenegrului cărora li se acordă sprijin prin măsura de asistență, în special a dreptului internațional al drepturilor omului și a dreptului internațional umanitar;
Litera b
utilizarea corectă și eficientă a oricăror active furnizate în cadrul măsurii de asistență în scopurile pentru care au fost furnizate;
Litera c
întreținerea suficientă a oricăror active furnizate în cadrul măsurii de asistență pentru a asigura faptul că pot fi utilizate și sunt disponibile în scop operațional pe durata ciclului lor de viață;
Litera d
faptul că activele furnizate în cadrul măsurii de asistență nu vor fi pierdute sau nu vor fi transferate la sfârșitul ciclului lor de viață, fără acordul comitetului instrumentului instituit prin Decizia (PESC) 2021/509, către alte persoane sau entități decât cele identificate în respectivele acorduri.
Alineatul 3
Acordurile menționate la alineatul (1) includ dispoziții cu privire la suspendarea și încetarea sprijinului acordat în cadrul măsurii de asistență în cazul în care beneficiarul este găsit vinovat de încălcarea obligațiilor prevăzute la alineatul (2).

Articolul 4

Execuție

Alineatul 1
Înaltul Reprezentant este responsabil de asigurarea punerii în aplicare a prezentei decizii, în conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 și în concordanță cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP și cu cadrul metodologic integrat pentru evaluarea și identificarea măsurilor și controalelor necesare pentru măsurile de asistență din cadrul IEP.
Alineatul 2
Punerea în practică a activităților menționate la articolul 1 alineatul (3) este efectuată de Centrul eston pentru investiții în apărare.

Articolul 5

Monitorizare, control și evaluare

Alineatul 1
Înaltul Reprezentant monitorizează respectarea de către beneficiar a obligațiilor prevăzute la articolul 3. Respectiva monitorizare este utilizată pentru a asigura cunoașterea contextului și a riscurilor de încălcare a obligațiilor prevăzute la articolul 3 și a contribui la prevenirea unor astfel de încălcări, inclusiv încălcări ale dreptului internațional al drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar de către unitățile forțelor armate ale Muntenegrului sprijinite prin măsura de asistență.
Alineatul 2
Controlul ulterior expedierii echipamentelor și a materialelor se efectuează după cum urmează:
Litera a
verificarea livrării, cu obligația ca certificatele de livrare IEP să fie semnate de forțele utilizatorului final cu ocazia transferului dreptului de proprietate;
Litera b
raportarea cu privire la inventar, prin care beneficiarul urmează să raporteze anual cu privire la inventarul articolelor desemnate până când o astfel de raportare nu mai este considerată necesară de către Comitetul politic și de securitate (COPS);
Litera c
vizite la fața locului, prin care beneficiarul acordă Înaltului Reprezentant și auditorilor IEP acces pentru a efectua, la cerere, verificări la fața locului și audituri IEP.
Alineatul 3
Înaltul Reprezentant efectuează o evaluare finală la finalizarea măsurii de asistență pentru a aprecia dacă măsura de asistență a contribuit la atingerea obiectivelor prevăzute la articolul 1 alineatul (2).

Articolul 6

Raportare

Paragraf
Pe parcursul perioadei de punere în aplicare, Înaltul Reprezentant prezintă COPS rapoarte semestriale privind punerea în aplicare a măsurii de asistență, în conformitate cu articolul 63 din Decizia (PESC) 2021/509. Administratorul pentru măsurile de asistență informează periodic comitetul instrumentului instituit prin Decizia (PESC) 2021/509 cu privire la execuția veniturilor și cheltuielilor în conformitate cu articolul 38 din decizia respectivă, inclusiv prin furnizarea de informații cu privire la furnizorii și subcontractanții implicați.

Articolul 7

Suspendare și încetare

Alineatul 1
COPS poate decide să suspende integral sau parțial punerea în aplicare a măsurii de asistență în conformitate cu articolul 64 din Decizia (PESC) 2021/509.
Alineatul 2
COPS poate recomanda încetarea măsurii de asistență de către Consiliu.

Articolul 8

Intrarea în vigoare

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 28 februarie 2025.Pentru ConsiliuPreședinteleA. Szłapka