Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2019/2144 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele pentru omologarea de tip a autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate unor astfel de vehicule, în ceea ce privește siguranța generală a acestora și protecția ocupanților vehiculului și a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, de modificare a Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 78/2009, (CE) nr. 79/2009 și (CE) nr. 661/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentelor (CE) nr. 631/2009, (UE) nr. 406/2010, (UE) nr. 672/2010, (UE) nr. 1003/2010, (UE) nr. 1005/2010, (UE) nr. 1008/2010, (UE) nr. 1009/2010, (UE) nr. 19/2011, (UE) nr. 109/2011, (UE) nr. 458/2011, (UE) nr. 65/2012, (UE) nr. 130/2012, (UE) nr. 347/2012, (UE) nr. 351/2012, (UE) nr. 1230/2012 și (UE) 2015/166 ale Comisiei, în special articolul 4 alineatul (6) și articolul 6 alineatul (6),
1
Regulamentul (UE) 2019/2144 stabilește o obligație generală pentru autovehicule de a fi echipate cu anumite sisteme avansate pentru vehicule. Anexa II la regulamentul respectiv trebuie să enumere cerințele pentru omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește dispozitivele lor de înregistrare a datelor privind evenimentele și pentru omologarea de tip a acestor sisteme ca unități tehnice separate. Este necesar ca cerințele respective să fie completate prin stabilirea unor norme armonizate detaliate privind procedurile specifice de încercare și cerințele tehnice pentru o astfel de omologare de tip.
2
Cerințele tehnice și procedurile de încercare prevăzute în prezentul regulament se aplică autovehiculelor din categoriile M2, M3, N2 și N3, în conformitate cu datele aplicabile pentru refuzul acordării omologării UE de tip în ceea ce privește categoriile de vehicule prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/2144.
3
În conformitate cu articolul 3 punctul 13 din Regulamentul (UE) 2019/2144, dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele este un sistem al cărui unic scop este de a înregistra și stoca parametrii critici legați de accident, precum și informațiile disponibile cu puțin timp înainte de o coliziune, în timpul acesteia și imediat după aceasta cu scopul de a obține date mai exacte și mai aprofundate privind accidentele, care să permită statelor membre să efectueze analize de siguranță rutieră și să evalueze eficacitatea măsurilor specifice.
4
Procedurile de încercare și cerințele tehnice detaliate pentru omologarea de tip a tipurilor de vehicule în ceea ce privește dispozitivele de înregistrare a datelor privind evenimentele fac obiectul dispozițiilor Regulamentului ONU nr. 169. Prin urmare, regulamentul ONU respectiv trebuie adăugat pe lista cerințelor aplicabile menționate la articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2019/2144.
5
Regulamentul ONU nr. 169 include cerințele privind elementele de date pe care trebuie să le înregistreze dispozitivele de înregistrare a datelor privind evenimentele, formatul acestor date, cerințele pentru captarea, înregistrarea și stocarea la bord a datelor, precum și cerințele privind efectuarea încercărilor de impact și capacitatea de supraviețuire.
6
În scopul de a garanta faptul că producătorii de vehicule iau măsuri adecvate pentru a asigura protecția datelor dispozitivului de înregistrare a datelor privind evenimentele împotriva manipulării, precum și disponibilitatea datelor dispozitivului de înregistrare a datelor privind evenimentele prin intermediul interfeței standardizate și în scopul de a permite anonimizarea datelor respective, cerințele respective trebuie completate cu cerințe suplimentare privind extragerea datelor, protecția vieții private și securitatea datelor.
7
Pentru a se asigura faptul că datele înregistrate de dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele rămân anonimizate, producătorii trebuie să fie obligați să ia măsurile adecvate pentru a preveni raportarea sau extragerea datelor respective împreună cu orice informații referitoare la o persoană fizică.
8
Până la instituirea unor protocoale de comunicare standardizate pentru accesarea și extragerea datelor referitoare la evenimente, prin intermediul unui act delegat al Comisiei, producătorii de vehicule trebuie să furnizeze părților relevante informații cu privire la modul de accesare, extragere și interpretare a datelor din dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele.
9
Starea de funcționare corectă a dispozitivului de înregistrare a datelor privind evenimentele, precum și funcționalitatea sa corectă și integritatea software-ului acestuia trebuie verificate prin inspecții tehnice periodice ale vehiculelor.
10
Tabelul care conține lista cerințelor din anexa II la Regulamentul (UE) 2019/2144 nu include nicio trimitere la actele de reglementare în ceea ce privește dispozitivele de înregistrare a datelor privind evenimentele pentru categoriile de vehicule M2, M3, N2 și N3. Prin urmare, este necesar să se introducă în anexa respectivă o trimitere la prezentul regulament și la Regulamentul ONU nr. 169.
11
Prin urmare, Regulamentul (UE) 2019/2144 trebuie să fie modificat în consecință.
12
Dispozițiile prezentului regulament sunt strâns legate între ele, deoarece aceste dispoziții stabilesc norme privind cerințele tehnice pentru omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește dispozitivul lor de înregistrare a datelor privind evenimentele, precum și pentru omologarea de tip a dispozitivelor de înregistrare a datelor privind evenimentele ca unități tehnice separate. Ca urmare a normelor prevăzute în prezentul regulament, este necesar să se adauge, în anexa II la Regulamentul (UE) 2019/2144, trimiterea la prezentul regulament și la Regulamentul ONU nr. 169. Prin urmare, este oportun ca aceste dispoziții să fie prevăzute într-un regulament delegat unic.
13
Întrucât cerințele Regulamentului (UE) 2019/2144 în ceea ce privește dispozitivele de înregistrare a datelor privind evenimentele pentru vehiculele din categoriile M2, M3, N2 și N3 urmează să se aplice de la 7 ianuarie 2026, prezentul regulament trebuie să se aplice de la aceeași dată,
Articolul 1
Domeniul de aplicare
Paragraf
Prezentul regulament se aplică categoriilor de vehicule M2, M3, N2 și N3, astfel cum sunt definite la articolul 4 din Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului.
Articolul 2
Cerințe tehnice aplicabile
Alineatul 1
Dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele al unui vehicul trebuie să respecte cerințele tehnice stabilite:
Litera a
Regulamentul ONU nr. 169; precum și
Litera b
articolele 3, 4 și 5 din prezentul regulament.
Alineatul 2
Omologarea de tip a unui dispozitiv de înregistrare a datelor privind evenimentele ca unitate tehnică separată poate fi acordată cu condiția ca unitatea tehnică separată să respecte aceleași cerințe ca cele prevăzute la punctul 5.3 (paragraful introductiv) și la punctele 5.3.3, 5.3.4, 5.3.5 și 5.5 din Regulamentul ONU nr. 169.
Alineatul 3
În cazul în care autovehiculul este echipat cu un dispozitiv de înregistrare a datelor privind evenimentele omologat ca unitate tehnică separată, vehiculul și dispozitivul acestuia de înregistrare a datelor privind evenimentele trebuie să respecte cerințele tehnice menționate la alineatul (1) de la prezentul articol. Cu toate acestea, în ceea ce privește punctul 5 din Regulamentul ONU nr. 169, acestea trebuie să respecte cerințele prevăzute la punctele 5.1, 5.2, 5.3.1, 5.3.2 și 5.4 din regulamentul respectiv.
Articolul 3
Securitatea datelor
Alineatul 1
Datele legate de accident pe care dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele le înregistrează și le stochează trebuie să fie protejate împotriva manipulării prin respectarea cerințelor tehnice relevante și a dispozițiilor tranzitorii din Regulamentul ONU nr. 155, seria originală de amendamente sau orice serie ulterioară de amendamente la acesta.
Alineatul 2
Actualizările de software efectuate pe dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele trebuie să fie protejate pentru a preveni în mod rezonabil compromiterea acestora și pentru a preveni în mod rezonabil actualizările nevalide.
Articolul 4
Extragerea datelor
Alineatul 1
Datele privind accidentele înregistrate de dispozitivele de înregistrare a datelor privind evenimentele trebuie puse la dispoziție pentru a fi extrase prin portul serial de date de pe conectorul standardizat pentru transmisia de date menționat la punctul 2.9 din anexa X la Regulamentul (UE) 2018/858. În cazul în care portul serial de date nu mai este funcțional după coliziune, datele trebuie să poată fi recuperate printr-o conexiune directă la dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele.
Alineatul 2
Producătorul vehiculului furnizează autorității de omologare de tip și, la cererea unei autorități de omologare de tip, oricărui producător sau reparator de componente, instrumente de diagnosticare sau echipamente de încercare interesat informații cu privire la modul în care pot fi accesate, recuperate și interpretate datele privind evenimentele.
Alineatul 3
Vehiculele și dispozitivele lor de înregistrare a datelor privind evenimentele trebuie să fie proiectate astfel încât să permită unui instrument de extragere a datelor să producă rapoarte privind evenimentele care să conțină următoarele elemente de date:
Litera a
fiecare dintre elementele de date obligatorii, astfel cum se prevede în Regulamentul ONU nr. 169;
Litera b
tipul, varianta și versiunea exactă de vehicul (inclusiv sistemele active de siguranță și de evitare a accidentelor instalate la bord) ale vehiculului pe care este instalat dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele.
Alineatul 4
Datele înregistrate de dispozitivul de înregistrare a datelor privind evenimentele nu trebuie să poată fi extrase prin intermediul interfețelor accesibile fără a fi necesară deblocarea vehiculului sau utilizarea unor instrumente sau a unor interfețe ale vehiculului pentru conexiuni fără fir.
Alineatul 5
Datele dispozitivului de înregistrare a datelor privind evenimentele puse la dispoziție în temeiul alineatului (1):
Litera a
trebuie să fie disponibile într-un format prelucrabil automat;
Litera b
nu trebuie să includă nicio informație care ar permite corelarea datelor respective cu o persoană fizică sau nu trebuie să fie puse la dispoziție dacă sunt însoțite de astfel de informații.
Articolul 5
Dispoziții privind inspecțiile tehnice
Paragraf
În scopul inspecțiilor tehnice periodice ale vehiculelor, următoarele caracteristici ale dispozitivului de înregistrare a datelor privind evenimentele trebuie să poată fi verificate:
Punctul 1
starea sa corectă de funcționare, prin observarea vizuală a semnalului de avertizare în caz de avarie după acționarea întrerupătorului principal al vehiculului și după verificarea becurilor. Dacă semnalul de avertizare în caz de avarie este afișat într-un spațiu comun (zonă în care pot fi afișate două sau mai multe funcții/simboluri de informare, dar nu simultan), înainte de verificarea stării semnalului de avertizare în caz de avarie se verifică dacă spațiul comun funcționează;
Punctul 2
funcționalitatea sa corectă și integritatea software-ului, prin utilizarea unei interfețe electronice a vehiculului, precum cea prevăzută la punctul 14 din secțiunea I a anexei III la Directiva 2014/45/UE a Parlamentului European și a Consiliului, în cazul în care caracteristicile tehnice ale vehiculului permit acest lucru și dacă sunt furnizate datele necesare. Producătorii se asigură că pun la dispoziție informațiile tehnice necesare pentru utilizarea interfeței electronice a vehiculului în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/621 al Comisiei.
Articolul 6
Modificarea Regulamentului (UE) 2019/2144
Paragraf
Anexa II la Regulamentul (UE) 2019/2144 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 7
Intrare în vigoare și data aplicării
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 7 ianuarie 2026.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 26 iulie 2024.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Modificarea Regulamentului (UE) 2019/2144
Paragraf
În partea E din anexa II, rândul referitor la cerința E5 se înlocuiește cu următorul text:
Tabel 1
Tabelul 1