AcasăLegislație UE32024R1755

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1755 al Comisiei din 25 iunie 2024 privind autorizarea acidului acetic, a acetatului de calciu și a diacetatului de sodiu ca aditivi furajeri pentru pești

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:25.06.2024
În vigoare din:16.07.2024
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor pentru hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații. Articolul 10 alineatul (2) din regulamentul respectiv prevede reevaluarea aditivilor autorizați în temeiul Directivei 70/524/CEE a Consiliului.
2
Substanțele acid acetic, acetat de calciu și diacetat de sodiu au fost autorizate fără limită de timp în conformitate cu Directiva 70/524/CEE, ca aditivi pentru hrana tuturor speciilor de animale. Substanțele respective au fost înscrise ulterior în Registrul aditivilor pentru hrana animalelor ca produse existente, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
3
În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) coroborat cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere pentru reevaluarea acidului acetic, a acetatului de calciu și a diacetatului de sodiu pentru pești. Solicitantul a cerut ca aditivii respectivi să fie clasificați în categoria aditivi tehnologici și în grupa funcțională conservanți. Cererile respective au fost însoțite de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
4
În avizul său din 6 iulie 2023, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) a concluzionat că acidul acetic (și sărurile sale) sunt sigure pentru toți peștii la nivelul maxim recomandat de 2500 mg acid acetic/kg de hrană completă pentru animale. În avizele sale anterioare din 1 februarie 2012 și 6 mai 2021, autoritatea a concluzionat că acidul acetic, diacetatul de sodiu și acetatul de calciu nu au efecte adverse asupra siguranței consumatorilor sau asupra mediului și că riscurile pentru utilizatorii care manipulează acid acetic depind de concentrație și includ iritația pielii, ochilor și a aparatului respirator (soluție de 10-25 %) și coroziunea (soluție > 25 %) și că sărurile acidului acetic sunt considerate ca fiind puternic iritante și un risc deosebit pentru ochi. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că acidul acetic și sărurile sale au potențialul de a acționa ca conservanți în hrana pentru animale. În plus, ea a verificat raportul privind metoda de analiză a aditivilor furajeri, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
5
Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că substanțele acid acetic, acetat de calciu și diacetat de sodiu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Prin urmare, este necesar să fie autorizată utilizarea substanțelor respective. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecție adecvate pentru a preveni efectele adverse asupra sănătății utilizatorilor aditivilor.
6
Întrucât niciun motiv legat de siguranță nu impune aplicarea imediată a modificărilor condițiilor de autorizare pentru substanțele în cauză, este necesar să se asigure o perioadă de tranziție pentru a se permite părților interesate să se pregătească să îndeplinească noile cerințe care decurg din autorizare.
7
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Autorizare

Paragraf
Substanțele specificate în anexă, aparținând categoriei aditivi tehnologici și grupei funcționale conservanți, sunt autorizate ca aditivi furajeri în condițiile menționate în anexa respectivă.

Articolul 2

Măsuri tranzitorii

Alineatul 1
Acidul acetic, diacetatul de sodiu și acetatul de calciu, astfel cum au fost autorizate în temeiul Directivei 70/524/CEE și preamestecurile care conțin aditivii respectivi și care sunt produse și etichetate înainte de 16 ianuarie 2025, în conformitate cu normele aplicabile înainte de 16 iulie 2024, pot fi introduse în continuare pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor existente dacă sunt destinate peștilor.
Alineatul 2
Hrana combinată pentru animale și materiile prime furajere care conțin aditivii pentru hrana animalelor menționați la alineatul (1), care sunt produse și etichetate înainte de 16 iulie 2025 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 16 iulie 2024, pot fi introduse în continuare pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor existente dacă sunt destinate peștilor de la care se obțin alimente.
Alineatul 3
Hrana combinată pentru animale și materiile prime furajere care conțin aditivii pentru hrana animalelor menționați la alineatul (1), care sunt produse și etichetate înainte de 16 iulie 2026 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 16 iulie 2024, pot fi în continuare introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor existente dacă sunt destinate peștilor de la care nu se obțin alimente.

Articolul 3

Data intrării în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 25 iunie 2024.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3