Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2017/2402 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea și de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă și standardizată și de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE și 2011/61/UE, precum și a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 și (UE) nr. 648/2012, în special articolul 16 alineatul (2),
1
Regulamentul delegat (UE) 2020/1732 al Comisiei precizează tipul și cuantumul taxelor aplicate registrelor centrale de securitizări de către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA), precum și modalitățile de plată aplicabile.
2
În 2018, atât reexaminarea efectuată de Serviciul de Audit Intern al Comisiei, cât și auditul Curții de Conturi Europene au concluzionat că sistemul ESMA de finanțare pe bază de taxe este inutil de complex. Pentru a asigura o colectare mai ușoară a taxelor și pentru a reduce riscurile legate de calcularea incorectă sau de alocarea ineficientă a taxelor, este necesar să se asigure coerența aspectelor tehnice în diferitele acte delegate privind taxele percepute de ESMA.
3
Pentru a acoperi integral cheltuielile ESMA legate de supravegherea registrelor centrale de securitizări, taxele anuale de supraveghere ar trebui stabilite pe baza estimării anuale a tuturor costurilor directe necesare pentru atribuțiile de supraveghere exercitate de ESMA și a unei repartizări rezonabile a cheltuielilor generale fixe și variabile ale ESMA.
4
În concordanță cu Regulamentul delegat (UE) 2019/715 al Comisiei, taxele aplicate registrelor centrale de securitizări ar trebui stabilite la un nivel care să asigure acoperirea integrală a costului serviciilor furnizate de ESMA și evitarea unui deficit, evitând în același timp acumularea unui excedent semnificativ. În cazul în care un rezultat bugetar pozitiv sau negativ semnificativ devine recurent, nivelul taxelor ar trebui revizuit.
5
ESMA ar trebui să își poată stabili bugetul anual în timp util, pe baza datelor certificate privind cifra de afaceri. Pentru ca ESMA să poată calcula taxele anuale de supraveghere, ar trebui stabilit un termen până la care registrele centrale de securitizări să transmită către ESMA conturile lor auditate.
6
Cifra de afaceri aplicabilă a registrelor centrale de securitizări se calculează în euro. De aceea, este necesar să se specifice un mecanism de conversie în euro a veniturilor generate în alte monede.
7
Taxa de înregistrare și taxa de extindere a înregistrării au drept scop să acopere costurile suportate de ESMA pentru a verifica dacă registrul central de securitizări în cauză îndeplinește toate condițiile de înregistrare sau de extindere a înregistrării. Chiar și în cazul în care registrul central de securitizări solicitant își retrage cererea, ESMA va fi suportat costuri și nu are obligația de a rambursa taxele aferente înregistrării sau extinderii înregistrării.
8
Pentru un registru central de securitizări înregistrat în decembrie, costul administrativ aferent taxei de supraveghere pentru primul an nu este proporțional cu taxa în sine. Prin urmare, registrul central de securitizări care este înregistrat în decembrie ar trebui să fie scutit de obligația de a plăti o taxă anuală de supraveghere pentru anul în care a fost înregistrat.
9
Pentru a asigura coerența între actele delegate privind taxele care trebuie achitate către ESMA, ESMA ar trebui să calculeze sancțiunea în caz de întârziere a plăților în conformitate cu dispozițiile privind dobânda penalizatoare prevăzute la articolul 99 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului.
10
Pentru a simplifica și mai mult administrarea taxelor și pentru a avea asigurarea că ESMA dispune de resursele necesare pentru a-și desfășura activitățile de supraveghere planificate, ESMA nu ar trebui să ramburseze taxele anuale de supraveghere.
11
Pentru a evita insecuritatea juridică pentru procesul de colectare a taxelor în curs, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2025.
12
Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2020/1732 ar trebui modificat în consecință,
Articolul 1
Modificări ale Regulamentului delegat (UE) 2020/1732
Paragraf
Regulamentul delegat (UE) 2020/1732 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
toate costurile directe și indirecte legate de înregistrarea și supravegherea registrelor centrale de securitizări de către ESMA în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/2402, inclusiv costurile care rezultă din extinderea înregistrării registrelor centrale de tranzacții care au fost deja înregistrate în temeiul titlului VI capitolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sau al capitolului III din Regulamentul (UE) 2015/2365;
Litera b
toate costurile aferente rambursării cheltuielilor directe și indirecte suportate de autoritățile competente care au desfășurat activități în temeiul Regulamentului (UE) 2017/2402 și a celor suportate de acestea ca urmare a unei delegări de sarcini în temeiul articolului 14 alineatul (1) din regulamentul menționat anterior.
Punctul 2
Articolul 2 se modifică după cum urmează:
Litera a
se introduce următorul alineat (4a):
Litera b
se adaugă următorul alineat (5a):
Punctul 3
La articolul 4, alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 4
La articolul 5, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 5
Articolul 6 se modifică după cum urmează:
Litera a
titlul se înlocuiește cu următorul text:
Litera
Plata taxelor de înregistrare;
Litera b
alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
alineatul (3) se elimină.
Litera
Plata taxelor de înregistrare;
Punctul 6
La articolul 7, se adaugă următorul paragraf:
Litera
ESMA nu rambursează taxele anuale de supraveghere.
Articolul 2
Intrare în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 ianuarie 2025.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 11 martie 2024.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen