Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor (Legea privind sănătatea animală), în special articolul 230 alineatul (1) și articolul 232 alineatele (1) și (3).
1
Regulamentul (UE) 2016/429 prevede că transporturile de animale, de materiale germinative de origine animală și de produse de origine animală trebuie să provină dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu ori o zonă sau un compartiment ale acestora, menționate în conformitate cu articolul 230 alineatul (1) din regulamentul respectiv, pentru a intra în Uniune.
2
Regulamentul delegat (UE) 2020/692 al Comisiei stabilește cerințele de sănătate animală pe care transporturile de animale din anumite specii și categorii, de materiale germinative de origine animală și de produse de origine animală, provenite din țări sau teritorii terțe ori din zone sau compartimente ale acestora în cazul animalelor de acvacultură, trebuie să le respecte pentru a intra în Uniune.
3
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 al Comisiei prevede listele cu țările terțe, teritoriile sau zonele acestora din care este permisă introducerea în Uniune a animalelor aparținând speciilor și categoriilor de animale, a materialelor germinative și a produselor de origine animală care intră sub incidența Regulamentului delegat (UE) 2020/692. Listele respective și anumite norme generale referitoare la ele sunt prevăzute în anexele I – XXII la respectivul regulament de punere în aplicare.
4
Mai precis, anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 conțin listele cu țările terțe, teritoriile sau zonele acestora autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și, respectiv, de carne proaspătă de păsări de curte și de vânat cu pene.
5
Statele Unite au notificat Comisiei apariția a șase focare epidemice de gripă aviară înalt patogenă (HPAI) la păsări de curte din statele California (1), Idaho (1), Michigan (3) și Minnesota (1), care au fost confirmate între 24 aprilie 2024 și 10 mai 2024 prin analize de laborator (RT-PCR).
6
În urma apariției respectivelor focare recente de HPAI, autoritățile veterinare din Statele Unite au stabilit zone de restricții de cel puțin 10 km în jurul unităților afectate și au implementat o politică de depopulare totală pentru a menține sub control prezența HPAI și a-i limita răspândirea.
7
Statele Unite au transmis Comisiei informații cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriul lor și la măsurile luate pentru a preveni răspândirea suplimentară a HPAI în urma apariției respectivelor recente focare în statele California, Idaho, Michigan și Minnesota.
8
Informațiile respective au fost evaluate de Comisie. Comisia consideră că, având în vedere situația sănătății animale din zonele care fac obiectul restricțiilor stabilite de autoritatea veterinară din Statele Unite, este necesar să se suspende introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte și de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă provenită de la păsări de curte și de la vânat cu pene din zonele afectate de focarele recente din statele California, Idaho, Michigan și Minnesota, pentru a proteja statutul sanitar-veterinar al Uniunii.
9
În plus, Statele Unite au furnizat Comisiei informații actualizate cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriul lor în ceea ce privește HPAI care a condus la suspendarea intrării în Uniune a anumitor produse, astfel cum se menționează în anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404.
10
Statele Unite au transmis informații actualizate cu privire la situația epidemiologică a 11 focare de HPAI apărute la păsări de curte din statele California (3), Colorado (1), Indiana (1), Nebraska (1), Carolina de Nord (1), Dakota de Nord (1), Ohio (1) și Oregon (2), care au fost confirmate între 20 octombrie 2023 și 20 februarie 2024 prin analize de laborator (RT-PCR).
11
Statele Unite au transmis informații și despre măsurile luate de ele pentru a preveni răspândirea în continuare a HPAI. În particular, în urma apariției respectivelor focare de HPAI, Statele Unite au implementat o politică de depopulare totală pentru a menține sub control și a limita răspândirea respectivei boli și, în plus, au finalizat curățarea și dezinfectarea necesare în urma implementării politicii de depopulare totală în unitățile avicole unde s-au înregistrat cazuri de infecții.
12
Comisia a evaluat informațiile transmise de Statele Unite și consideră că ele au oferit garanții adecvate că situația sănătății animale care a condus la suspendarea intrării în Uniune a transporturilor de anumite produse din zonele în cauză, astfel cum se prevede în anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404, nu mai reprezintă o amenințare pentru sănătatea animală sau publică din Uniune și că, în consecință, este necesar ca intrarea în Uniune a transporturilor respective din zonele în cauză din Statele Unite, din care intrarea în Uniune a fost suspendată, să fie reautorizată.
13
Prin urmare, este necesar ca anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 să fie modificate pentru a se ține seama de situația epidemiologică actuală în ceea ce privește HPAI din Statele Unite.
14
Având în vedere situația epidemiologică actuală din Statele Unite în ceea ce privește HPAI și pentru a evita perturbarea inutilă a comerțului cu Statele Unite, este necesar ca modificările anexelor V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 efectuate prin prezentul regulament, să intre în vigoare în regim de urgență.
15
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Modificări ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/404
Paragraf
Anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Intrare în vigoare și aplicabilitate
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 17 Mai 2024Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se modifică după cum urmează:
Paragraf
Anexa V se modifică după cum urmează:
Paragraf
în partea 1 secțiunea B, rubrica referitoare la Statele Unite se modifică după cum urmează:
Paragraf
rândul privind zona US-2.475 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rândul privind zona US-2.514 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rândul privind zona US-2.525 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rândul privind zona US-2.561 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rândul privind zona US-2.573 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rândul privind zona US-2.582 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rândul privind zona US-2.605 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rândul privind zona US-2.620 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rândurile privind zonele US-2.622 și US-2.623 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
rândul privind zona US-2.629 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rândurile următoare privind zonele US-2.644 – US-2.649 se adaugă după rândurile privind zona US-2.643:
Paragraf
în partea 2, în rubrica pentru Statele Unite, următoarele descrieri ale zonelor US-2.644 – US-2.649 se adaugă după descrierea zonei US-2.643:
Paragraf
în anexa XIV, în partea 1, secțiunea B, rubrica privind Statele Unite se modifică după cum urmează:
Paragraf
rândurile privind zona US-2.475 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
rândurile privind zona US-2.514 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
rândurile privind zona US-2.525 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
rândurile privind zona US-2.561 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
rândurile privind zona US-2.573 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
rândurile privind zona US-2.582 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
rândurile privind zona US-2.605 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
rândurile privind zona US-2.620 se înlocuiesc cu următorul text:

rândurile privind zona US-2.629 se înlocuiesc cu următorul text:

Punctul 1
Anexa V se modifică după cum urmează:
Litera a
în partea 1 secțiunea B, rubrica referitoare la Statele Unite se modifică după cum urmează:
Litera i
rândul privind zona US-2.475 se înlocuiește cu următorul text:
Litera ii
rândul privind zona US-2.514 se înlocuiește cu următorul text:
Litera iii
rândul privind zona US-2.525 se înlocuiește cu următorul text:
Litera iv
rândul privind zona US-2.561 se înlocuiește cu următorul text:
Litera v
rândul privind zona US-2.573 se înlocuiește cu următorul text:
Litera vi
rândul privind zona US-2.582 se înlocuiește cu următorul text:
Litera vii
rândul privind zona US-2.605 se înlocuiește cu următorul text:
Litera viii
rândul privind zona US-2.620 se înlocuiește cu următorul text:
Litera ix
rândurile privind zonele US-2.622 și US-2.623 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera x
rândul privind zona US-2.629 se înlocuiește cu următorul text:
Litera xi
rândurile următoare privind zonele US-2.644 – US-2.649 se adaugă după rândurile privind zona US-2.643:
Litera b
în partea 2, în rubrica pentru Statele Unite, următoarele descrieri ale zonelor US-2.644 – US-2.649 se adaugă după descrierea zonei US-2.643:
Litera i
rândul privind zona US-2.475 se înlocuiește cu următorul text:
Litera ii
rândul privind zona US-2.514 se înlocuiește cu următorul text:
Litera iii
rândul privind zona US-2.525 se înlocuiește cu următorul text:
Litera iv
rândul privind zona US-2.561 se înlocuiește cu următorul text:
Litera v
rândul privind zona US-2.573 se înlocuiește cu următorul text:
Litera vi
rândul privind zona US-2.582 se înlocuiește cu următorul text:
Litera vii
rândul privind zona US-2.605 se înlocuiește cu următorul text:
Litera viii
rândul privind zona US-2.620 se înlocuiește cu următorul text:
Litera ix
rândurile privind zonele US-2.622 și US-2.623 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera x
rândul privind zona US-2.629 se înlocuiește cu următorul text:
Litera xi
rândurile următoare privind zonele US-2.644 – US-2.649 se adaugă după rândurile privind zona US-2.643:
Punctul 2
în anexa XIV, în partea 1, secțiunea B, rubrica privind Statele Unite se modifică după cum urmează:
Litera a
rândurile privind zona US-2.475 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
rândurile privind zona US-2.514 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera c
rândurile privind zona US-2.525 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera d
rândurile privind zona US-2.561 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera e
rândurile privind zona US-2.573 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera f
rândurile privind zona US-2.582 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera g
rândurile privind zona US-2.605 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera h
rândurile privind zona US-2.620 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera i
rândurile privind zonele US-2.622 și US-2.623 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera j
rândurile privind zona US-2.629 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera k

Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10
Tabel 11
Tabelul 11
Tabel 12
Tabelul 12
Tabel 13
Tabelul 13
Tabel 14
Tabelul 14
Tabel 15
Tabelul 15
Tabel 16
Tabelul 16
Tabel 17
Tabelul 17
Tabel 18
Tabelul 18
Tabel 19
Tabelul 19
Tabel 20
Tabelul 20
Tabel 21
Tabelul 21
Tabel 22
Tabelul 22
Tabel 23
Tabelul 23