Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului, în special articolul 14 alineatul (1) litera (a) și articolul 49 alineatul (2),
1
Limitele maxime de reziduuri (LMR) pentru 2,4-DB, iodosulfuron-metil, mesotrion și piraflufen-etil au fost stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
2
În cursul revizuirii LMR-urilor respective în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) a constatat absența anumitor informații privind anumite produse. Informațiile disponibile au fost suficiente pentru ca autoritatea să propună LMR-uri sigure pentru consumatori. În anexa II la regulamentul respectiv au fost indicate lacune în materie de date, specificându-se data până la care solicitantul trebuia să transmită autorității informațiile lipsă în sprijinul LMR-urilor propuse.
3
Pentru 2,4-DB, solicitantul a prezentat informațiile lipsă privind metabolismul și metodele analitice pentru orz, ovăz, secară și grâu, iar autoritatea a concluzionat că lacunele în materie de date indicate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 au fost abordate în mod suficient. Prin urmare, pentru aceste produse, trebuie menținute LMR-urile existente din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, iar nota de subsol care precizează cerința de a furniza informații suplimentare trebuie eliminate din anexa respectivă. Pentru porcine (mușchi, grăsime, ficat, rinichi), bovine (mușchi, grăsime, ficat, rinichi, organe comestibile), ovine (mușchi, grăsime, ficat, rinichi, organe comestibile), caprine (mușchi, grăsime, ficat, rinichi, organe comestibile), ecvidee (mușchi, grăsime, ficat, rinichi, organe comestibile), alte animale terestre de crescătorie (mușchi, grăsime, ficat, rinichi, organe comestibile) și lapte (de bovine, ovine, caprine, cabaline), deși solicitantul a prezentat informații privind metodele analitice, încă lipsește un studiu de hrănire pentru rumegătoare. Autoritatea a concluzionat că aceste informații nu au fost suficiente pentru a remedia lacunele în materie de date identificate anterior și a recomandat responsabililor cu gestionarea riscurilor să ia în considerare reducerea LMR-urilor pentru produsele respective până la limita de detecție (LOD)2. Prin urmare, este adecvat să se stabilească LMR-urile pentru produsele respective în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la LOD specifică produsului și să se elimine nota de subsol care indică o cerere de transmitere de informații suplimentare din anexa respectivă.
4
Pentru iodosulfuron-metil, solicitantul nu a prezentat informațiile lipsă privind stabilitatea la depozitare, metabolismul culturilor și studiile privind reziduurile pentru semințele de in și studiile privind reziduurile pentru porumb. Prin urmare, autoritatea a concluzionat că lacunele în materie de date identificate anterior nu au fost abordate și a recomandat responsabililor cu gestionarea riscurilor să ia în considerare reducerea LMR-urilor respective la LOD. Prin urmare, pentru aceste produse, este adecvat să se stabilească LMR-urile din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul LOD specifică produsului și să se elimine din anexa respectivă [nota de subsol care indică] cerința de a prezenta informații suplimentare.
5
Pentru mezotrion, solicitantul nu a prezentat informațiile lipsă privind studiile privind reziduurile care investighează nivelurile de reziduuri ale substanței respective și ale metabolitului său AMBA (liber și conjugat) pentru trestie de zahăr. Prin urmare, autoritatea a concluzionat că lacunele în materie de date identificate anterior nu au fost abordate și a recomandat responsabililor cu gestionarea riscurilor să ia în considerare reducerea LMR respective la LOD. Prin urmare, pentru trestia de zahăr, este adecvat să se stabilească LMR din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul LOD specifică produsului și să se elimine din anexa respectivă cerința de a prezenta informații suplimentare.
6
Pentru piraflufen-etil, solicitantul nu a prezentat informațiile lipsă privind metodele analitice pentru hamei. Prin urmare, autoritatea a concluzionat că lacunele în materie de date identificate anterior nu au fost abordate și a recomandat responsabililor cu gestionarea riscurilor să ia în considerare reducerea LMR respective la LOD. Prin urmare, pentru hamei, este adecvat să se stabilească LMR din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul LOD specifică produsului și să se elimine din anexa respectivă cerința de a prezenta informații suplimentare.
7
Comisia a consultat laboratoarele de referință ale Uniunii Europene cu privire la necesitatea de a adapta anumite LOD. Laboratoarele respective au concluzionat că, pentru anumite produse, progresul tehnic permite stabilirea unor LOD mai mici.
8
Partenerii comerciali ai Uniunii au fost consultați cu privire la noile LMR-uri prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului, iar observațiile lor au fost luate în considerare.
9
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 trebuie modificat în consecință.
10
Pentru a permite comercializarea, prelucrarea și consumarea în condiții de normalitate în cazul produselor respective, este necesar ca prezentul regulament să nu se aplice produselor care au fost introduse pe piață înainte ca noile LMR-uri să devină aplicabile și pentru care se menține un nivel înalt de protecție a consumatorilor.
11
Înainte ca LMR-urile modificate să devină aplicabile, trebuie acordat un termen rezonabil pentru a permite statelor membre, țărilor terțe și operatorilor din sectorul alimentar să se adapteze pentru îndeplinirea cerințelor care rezultă din modificarea LMR-urilor.
12
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Paragraf
Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel cum era formulat înainte de modificarea adusă prin prezentul regulament, continuă să se aplice produselor care au fost introduse pe piață în Uniune înainte de 6 noiembrie 2024.
Articolul 3
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 6 noiembrie 2024.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 15 aprilie 2024.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
În anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coloanele referitoare la 2,4-DB, iodosulfuron-metil, mesotrion și piraflufen-etil se înlocuiesc cu următorul text:
Anexa 2
Anexa II-1
Paragraf
Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 1
Tabelul 1