Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/1037 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (denumit în continuare regulamentul de bază), în special articolul 24 alineatul (5),
Paragraf
după informarea statelor membre,
1
La 4 octombrie 2023, Comisia a anunțat, printr-un aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (denumit în continuare avizul de deschidere), deschiderea, din proprie inițiativă, a unei investigații antisubvenție (denumită în continuare investigația antisubvenție) cu privire la importurile în Uniune de vehicule electrice noi cu baterie destinate transportului de persoane, originare din Republica Populară Chineză (denumită în continuare RPC).
Articolul 1
Alineatul 1
În conformitate cu articolul 24 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2016/1037, autoritățile vamale sunt invitate să ia măsurile corespunzătoare pentru a înregistra importurile în Uniune de vehicule electrice noi cu baterie, proiectate în principal pentru transportul a maximum nouă persoane, inclusiv șoferul, propulsate (indiferent de numărul de roți puse în mișcare) exclusiv de unul sau mai multe motoare electrice, clasificate în prezent la codul NC 87038010 și originare din Republica Populară Chineză. Motocicletele sunt excluse din prezenta investigație.
Alineatul 2
Înregistrarea expiră după nouă luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Alineatul 3
Toate părțile interesate sunt invitate să își prezinte în scris punctele de vedere, să furnizeze elemente de probă în sprijinul acestora sau să solicite să fie audiate în termen de 21 de zile de la data publicării prezentului regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Tabel 1
Tabelul 1Importurile din RPC în cursul PI și după investigație
Tabel 2
Tabelul 2Importuri din RPC în perioada octombrie-ianuarie în comparație cu anul anterior
Paragraf
Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen