Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 46 și 48 din TFUE, coroborate cu articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2894/94 al Consiliului din 28 noiembrie 1994 privind normele de punere în aplicare a Acordului privind Spațiul Economic European, în special articolul 1 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Acordul privind Spațiul Economic European (denumit în continuare Acordul privind SEE) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994.
2
În temeiul articolului 98 din Acordul privind SEE, Comitetul mixt al SEE poate decide să modifice, printre altele, Protocolul 31 privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți (denumit în continuare Protocolul 31), anexat la Acordul privind SEE.
3
Este oportun să se continue cooperarea dintre părțile contractante la Acordul privind SEE pentru a include cooperarea în ceea ce privește libera circulație a lucrătorilor, coordonarea sistemelor de securitate socială și măsurile în favoarea migranților, inclusiv a migranților din țări terțe.
4
Prin urmare, Protocolul 31 la Acordul privind SEE ar trebui să fie modificat în consecință și o astfel de cooperare ar trebui să aibă loc retroactiv de la 1 ianuarie 2024.
5
Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Comitetului mixt al SEE ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie atașat,
Articolul 1
Paragraf
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt al SEE referitor la propunerea de modificare a Protocolului 31 privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți, anexat la Acordul privind SEE, se bazează pe proiectul de decizie a Comitetului mixt al SEE atașat la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 25 iunie 2024.Pentru ConsiliuPreședinteleH. Lahbib
Paragraf
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European (Acordul privind SEE), în special articolele 86 și 98,
1
Este oportun să se continue cooperarea dintre părțile contractante la Acordul privind SEE în cadrul acțiunilor Uniunii finanțate din bugetul general al Uniunii privind libera circulație a lucrătorilor, coordonarea sistemelor de securitate socială și măsurile în favoarea migranților, inclusiv a migranților din țări terțe.
2
Prin urmare, Protocolul 31 anexat la Acordul privind SEE ar trebui să fie modificat pentru ca această cooperare extinsă să poată avea loc începând cu 1 ianuarie 2024,
Articolul 1
Paragraf
La alineatele (5) și (14) de la articolul 5 din Protocolul 31, anexat la Acordul privind SEE, cuvintele exercițiile financiare 2021, 2022 și 2023 se înlocuiesc cu cuvintele exercițiile financiare 2021, 2022, 2023 și 2024.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei la care s-a efectuat ultima notificare prevăzută la articolul 103 alineatul (1) din Acordul privind SEE.
Paragraf
Aceasta se aplică de la 1 ianuarie 2024.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, …Pentru Comitetul mixt al SEEPreședinteleSecretariiComitetului mixt al SEE