AcasăLegislație UE32024D1680

Decizia (UE) 2024/1680 a Consiliului din 22 aprilie 2024 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului părților la Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice referitoare la modificările regulamentului de procedură al Comitetului părților cu privire la aspectele legate de instituțiile și de administrația publică a Uniunii

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:22.04.2024
În vigoare din:22.04.2024
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 336 coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (denumită în continuare convenția) a fost încheiată de Uniune prin Decizia (UE) 2023/1075 a Consiliului în ceea ce privește instituțiile Uniunii și administrația publică a acesteia și prin Decizia (UE) 2023/1076 a Consiliului în ceea ce privește aspectele legate de cooperarea judiciară în materie penală și în ceea ce privește azilul și nereturnarea și a intrat în vigoare, pentru Uniune, la 1 octombrie 2023. Până în prezent, există 39 de părți la convenție, inclusiv Uniunea și 22 de state membre.
2
Comitetul părților (denumit în continuare Comitetul) este un organism al mecanismului de monitorizare instituit prin convenție. În temeiul articolului 67 alineatul (3) din convenție, Comitetul și-a stabilit propriul regulament de procedură (denumit în continuare regulamentul de procedură). Regulamentul de procedură prevede că fiecare parte la convenție dispune de un vot. Aderarea Uniunii la convenție necesită anumite ajustări ale regulamentului de procedură pentru a stabili modalitățile prin care Uniunea își exercită drepturile de vot în calitate de parte la convenție.
3
În august 2023, Secretariatul Comitetului a propus anumite modificări ale regulamentului de procedură pentru a reflecta impactul aderării Uniunii asupra funcționării Comitetului. Acesta a solicitat părților la convenție și Uniunii să prezinte sugestii de redactare în vederea adoptării, în 2024, a modificărilor. Modificările urmează să fie discutate și, dacă este posibil, să fie adoptate în cadrul celei de a 16-a reuniuni a Comitetului din 31 mai 2024.
4
Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului, întrucât modificările aduse regulamentului de procedură vor avea forță juridică obligatorie pentru Uniune.
5
În conformitate cu proiectele de modificare propuse de Secretariatul Comitetului, normele privind cvorumul pentru adoptarea deciziilor comitetului, astfel cum sunt prevăzute în regulamentul de procedură, urmează să fie menținute, dar urmează să fie completate de unele cerințe noi. Uniunea ar trebui să propună modificări alternative la regulamentul de procedură pentru a reflecta mai bine anvergura aderării Uniunii la convenție și pentru a proteja interesele Uniunii, demonstrând în același timp disponibilitatea Uniunii de a răspunde preocupărilor părților la convenție care nu sunt state membre ale Uniunii.
6
În ceea ce privește regula generală privind votul prevăzută la articolul 20 din regulamentul de procedură, Secretariatul Comitetului propune includerea unei clauze de neadiționalitate, conform căreia fie Uniunea, fie statele sale membre ar avea dreptul de a vota cu privire la o anumită chestiune. Principiul neadiționalității este deja încorporat în alte convenții ale Consiliului Europei la care Uniunea a aderat și ar trebui să fie acceptat și în acest caz. Cu toate acestea, formularea clauzei ar trebui să fie adaptată pentru a reflecta competențele Uniunii și, respectiv, ale statelor membre.
7
În ceea ce privește regula generală privind votul prevăzută la articolul 20 din regulamentul de procedură, Secretariatul Comitetului propune, de asemenea, includerea unei cerințe privind dubla majoritate, ceea ce înseamnă că o decizie va putea fi adoptată cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate numai dacă este susținută de o majoritate simplă a voturilor exprimate de părțile la convenție care nu sunt state membre ale Uniunii. O astfel de cerință ar contrabalansa deținerea de către Uniune a majorității simple în cadrul Comitetului din punctul de vedere al voturilor, răspunzând astfel eventualelor preocupări ale părților la convenție care nu sunt state membre ale Uniunii în legătură cu ponderea votului Uniunii. Uniunea ar trebui să propună ca cerința privind dubla majoritate să fie modificată pentru a dispune că aceasta se aplică numai în cazul în care Uniunea participă la vot și votează cu un număr de voturi egal cu cel puțin două treimi din totalul voturilor atribuite membrilor comitetului, precum și pentru a reflecta competențele Uniunii și, respectiv, ale statelor membre.
8
În ceea ce privește normele specifice pentru alegerea membrilor Grupului de experți în intervenția contra violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (GREVIO), Uniunea ar trebui să propună adaptări suplimentare în plus față de modificarea propusă care prevede ca Uniunea să aibă un vot, în plus față de votul individual al fiecărui stat membru. În ceea ce privește, mai precis, deciziile de a solicita retragerea unuia sau a mai multor candidați care nu îndeplinesc condițiile pentru a deveni membru al GREVIO, Secretariatul Comitetului propune aplicarea unei cerințe privind dubla majoritate. Deși astfel de decizii au un caracter excepțional, Uniunea ar trebui să propună ca majoritatea de două treimi din voturile exprimate, necesară pentru astfel de decizii, să includă o majoritate simplă a voturilor exprimate de reprezentanții părților în afară de Uniune și de statele sale membre numai dacă Uniunea și statele sale membre votează cu un număr de voturi egal cu cel puțin două treimi din totalul voturilor atribuite membrilor comitetului.
9
În ceea ce privește modificările regulamentului de procedură care urmează să fie adoptate cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, fiecare parte la convenție dispunând de un vot, Uniunea ar trebui să propună ca adăugarea unei cerințe privind dubla majoritate, astfel cum a fost propusă de Secretariatul Comitetului, să se aplice doar dacă Uniunea și statele sale membre votează cu un număr de voturi egal cu cel puțin două treimi din totalul voturilor atribuite membrilor comitetului, sub rezerva clarificării faptului că principiul neadiționalității nu se aplică în astfel de cazuri.
10
În ceea ce privește regulamentul de procedură, mențiunea referitoare la Uniune în lista participanților care nu sunt membri ai Comitetului ar trebui să fie eliminată, deoarece a devenit caducă.
11
Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Comitetului ar trebui să se bazeze pe proiectul anexat de modificări ale regulamentului de procedură.
12
Poziția Uniunii în cadrul Comitetului nu ar trebui să aducă atingere viitoarelor poziții privind regulamentul de procedură în legătură cu alte convenții ale Consiliului Europei sau acorduri ale Uniunii cu țări terțe sau organizații internaționale,

Articolul 1

Paragraf
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului părților (denumit în continuare Comitetul), instituit în temeiul articolului 67 din Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, cu privire la adoptarea unor modificări ale regulamentului de procedură al Comitetului, se bazează pe proiectul de modificare a regulamentului de procedură atașat la prezenta decizie.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 22 aprilie 2024.Pentru ConsiliuPreședinteleJ. Borrell Fontelles
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Poziția care urmează să fie luată în numele Uniunii în cadrul Comitetului părților, instituit în temeiul articolului 67 din convenție, cu privire la modificările regulamentului de procedură al Comitetului părților, în cadrul reuniunii comitetului părților din 31 mai 2024.
Paragraf
Uniunea Europeană reamintește că a aderat la Convenția de la Istanbul pentru a preveni și a combate violența împotriva femeilor și violența domestică. Uniunea colaborează efectiv cu statele care nu sunt membre ale UE în toate tratatele internaționale la care aderă integral.
Paragraf
Uniunea dorește să afirme că, în ceea ce privește cerința privind dubla majoritate, aceasta se aplică numai atunci când Uniunea votează cu un număr de voturi egal cu două treimi din totalul voturilor atribuite membrilor comitetului sau mai mare (articolul 20) sau atinge acest număr de voturi împreună cu statele membre ale Uniunii Europene atunci când atât Uniunea, cât și statele sale membre au drept de vot (articolele 21 și 25).
Paragraf
Uniunea Europeană subliniază că poziția sa actuală cu privire la modificările regulamentului de procedură în cadrul Comitetului părților nu aduce atingere pozițiilor viitoare privind regulamentul de procedură în legătură cu alte convenții ale Consiliului Europei sau acorduri ale Uniunii cu țări terțe sau organizații internaționale.
Tabel 1
Tabelul 1