AcasăLegislație UE32023R2381

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2381 al Comisiei din 29 septembrie 2023 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/480 de stabilire a unor norme comune privind interconectarea registrelor electronice naționale ale întreprinderilor de transport rutier

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:29.09.2023
În vigoare din:25.10.2023
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, în special articolul 16 alineatul (6),
Paragraf
după consultarea Comitetului pentru transportul rutier menționat la articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014 al Parlamentului European și al Consiliului,
1
Conform articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 statele membre trebuie să păstreze un registru electronic național al întreprinderilor de transport rutier care au primit, din partea unei autorități competente, autorizația de exercitare a ocupației de operator de transport rutier.
2
Articolul 16 alineatele (5) și (6) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 prevede necesitatea interconectării registrelor electronice naționale, mandatând Comisia să adopte norme comune referitor la această interconectare.
3
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/480 al Comisiei instituie un sistem electronic pentru interconectarea registrelor electronice naționale, denumit Registrul european al întreprinderilor de transport rutier (ERRU). Prin interconectarea tuturor registrelor electronice naționale, informațiile conținute în fiecare registru electronic național sunt puse la dispoziția autorităților naționale competente din toate statele membre.
4
Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2020/1055, el solicitând în prezent ca registrele naționale să includă informații suplimentare privind întreprinderile de transport rutier. Aceste informații suplimentare trebuie să fie puse totodată la dispoziția autorităților naționale competente ale statelor membre în timpul controalelor în trafic. În consecință, ERRU trebuie să fie actualizat, pentru a oferi funcționalitățile care să permită schimbul de informații suplimentare, și trebuie să fie pus la dispoziția autorităților relevante.
5
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/480 trebuie modificat în consecință,

Articolul 1

Paragraf
Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/480 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 2 se adaugă următoarea literă:
Litera l
control curat înseamnă un control cu ocazia căruia nu se detectează nicio încălcare.
Punctul 2
La articolul 5, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
Anexele II, III, VI și VIII se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 29 septembrie 2023.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexele II, III, VI și VIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/480 se modifică după cum urmează:
Paragraf
În anexa II, punctul 1 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Prin intermediul ERRU se asigură următoarele funcții:
Paragraf
Check Good Repute (CGR) (verificarea bunei reputații): permite statului membru solicitant să transmită o interogare către unul sau către toate statele membre respondente, pentru a stabili adecvarea unui manager de transport și, prin urmare, autorizația de a exploata o întreprindere de transport.
Paragraf
Notification of Check Result (NCR) (notificarea privind rezultatul controlului): permite statului membru în care a fost efectuat controlul să notifice rezultatul controlului statului membru de stabilire. În cazul în care s-a constatat o încălcare gravă în timpul controlului, statul membru în care a fost depistată încălcarea notifică statului membru de stabilire, prin NCR, faptul că întreprinderea de transport a comis o încălcare gravă, și poate solicita aplicarea de sancțiuni întreprinderii de transport în statul membru de stabilire. În cazul în care nu a fost constatată nicio încălcare în timpul controlului, NCR permite statului membru în care a fost efectuat controlul să notifice statului membru de stabilire rezultatul pozitiv al controlului.
Paragraf
Check Transport Undertaking Data (CTUD) (verificarea datelor întreprinderii de transport): permite statului membru solicitant să trimită o interogare statului membru respondent cu privire la următoarele date specifice unei întreprinderi de transport:
Paragraf
informații privind licența comunitară și copiile conforme;
Paragraf
ratingul de risc și intervalul ratingului de risc;
Paragraf
numărul de vehicule aflate la dispoziția întreprinderii de transport;
Paragraf
numărul de înmatriculare și țara de înmatriculare a vehiculelor aflate la dispoziția întreprinderii de transport;
Paragraf
numărul de angajați.
Paragraf
Notification of Unfitness (NU) (notificarea neadecvării): permite unui stat membru să informeze toate celelalte state membre că un manager de transport a fost declarat neadecvat și că, în consecință, certificatul său de competență profesională nu mai este valabil în niciun stat membru.
Paragraf
În anexa III, apendicele se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
În anexa VI, punctul 1.5 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Atunci când transmit Check Good Repute Responses (răspunsuri la solicitări de verificare a bunei reputații), Notification of Check Result Acknowledgements (confirmări de primire a notificării privind rezultatul controlului), Check Transport Undertaking Data Responses (răspunsuri la verificarea datelor întreprinderii de transport) și Declaration of Unfitness Acknowledgements (confirmări ale declarației de neadecvare) în conformitate cu anexa VIII:
Paragraf
Ele răspund solicitărilor în cel mult 10 secunde.
Paragraf
Timpul total de așteptare al solicitării (timpul în care solicitantul poate să aștepte un răspuns) nu trebuie să depășească 20 de secunde.
Paragraf
Ele au capacitatea să prelucreze solicitări la o rată de șase mesaje pe secundă.
Paragraf
Anexa VIII se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
1.VERIFICAREA BUNEI REPUTAȚII A MANAGERILOR DE TRANSPORT (Checking The Good Repute Of Transport Managers)Atunci când verifică prin intermediul ERRU în conformitate cu articolul 11 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 dacă un manager de transport a fost declarat într-un stat membru drept neadecvat pentru administrarea activităților de transport ale unei întreprinderi, statele membre efectuează o căutare pluridirecțională CGR, prin transmiterea unei solicitări de verificare a bunei reputații (Check Good Repute Request). Statele membre respondente răspund solicitării prin transmiterea unui răspuns la solicitarea de verificare a bunei reputații (Check Good Repute Response).2.NOTIFICAREA REZULTATELOR CONTROALELOR (Notification Of Check Results)2.1.Pentru notificarea unei încălcări grave prin intermediul ERRU, statul membru în care a avut loc încălcarea trimite statului membru de stabilire o notificare a rezultatului controlului (Notification of Check Result), împreună cu informațiile referitoare la încălcare. Încălcările care nu sunt clasificate în Directiva 2006/22/CE sau în Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 nu se notifică.2.2.Dacă în timpul controlului nu a fost constatată nicio încălcare, statului membru de stabilire i se trimite o notificare privind rezultatul controlului (Notification of Check Result), care constă în informațiile referitoare la controlul curat, astfel cum se prevede în anexa III.2.3.Un control nu poate fi considerat control curat atunci când au fost depistate încălcări minore. Dacă în timpul controlului au fost constatate numai încălcări minore, statului membru de stabilire i se trimite o notificare privind rezultatul controlului (Notification of Check Result), care constă în informațiile referitoare la data și numărul încălcărilor minore constatate.2.4.Notificarea rezultatului controlului (Notification of Check Result) se trimite cât mai curând posibil și cel târziu în termen de șase săptămâni de la decizia finală privind încălcările constatate, după caz, furnizând informațiile prevăzute în anexa III.2.5.Statul membru de stabilire răspunde solicitării de notificare privind rezultatul controlului (Notification of Check Result) prin transmiterea unui răspuns la notificarea privind rezultatul controlului (Notification of Check Result Response), cât mai curând posibil și cel mai târziu în termen de șase săptămâni de la adoptarea deciziei finale în materie, comunicând care dintre eventualele sancțiuni solicitate de statul membru de încălcare au fost impuse. Dacă aceste sancțiuni nu sunt impuse, răspunsul la notificarea privind rezultatul controlului (Notification of Check Result Response) trebuie să includă motivele aferente. Răspunsul la notificarea privind rezultatul controlului (Notification of Check Result Response) nu este necesar atunci când notificarea privind rezultatul controlului (Notification of Check Result) se referă la un control curat.2.6.În toate cazurile, o notificare privind rezultatul controlului (Notification of Check Result) și un răspuns la notificarea privind rezultatul controlului (Notification of Check Result Response) trebuie să fie confirmate prin intermediul unei confirmări de primire a notificării privind rezultatul controlului (Notification of Check Result Acknowledgement).3.VERIFICAREA DATELOR ÎNTREPRINDERII DE TRANSPORT (Checking The Transport Undertaking Data)3.1.Atunci când verifică prin ERRU oricare dintre datele întreprinderii de transport menționate la punctul 1.3 din anexa II, un stat membru trimite o solicitare de verificare a datelor întreprinderii de transport (Check Transport Undertaking Data Request) statului membru de stabilire.3.2.Statul membru de stabilire răspunde prin transmiterea unui răspuns la verificarea datelor întreprinderii de transport (Check Transport Undertaking Data Response).3.3.Interogările trimise prin intermediul funcționalității CTUD se efectuează prin introducerea fie a denumirii întreprinderii de transport, a numărului licenței sale comunitare sau a numărului oricăreia dintre copiile conforme ale licenței, fie a numărului de înmatriculare al oricăruia dintre vehiculele sale, fără a fi necesară efectuarea unei interogări prin introducerea a mai mult de două dintre elementele menționate anterior.3.4.Atunci când caută în registrele lor rezultatul unei solicitări CTUD fie pe baza licenței comunitare, fie pe baza numărului de înmatriculare al unui vehicul, statele membre respondente iau măsuri pentru a adapta formatul datelor din solicitarea de căutare la formatul datelor din registrul național. În particular, atunci când caută în registrele lor rezultatul unei solicitări CTUD fie pe baza licenței comunitare, fie pe baza numărului de înmatriculare al unui vehicul, statele membre respondente ignoră caractere speciale, cum ar fi cratimele sau barele oblice. Spațiile albe trebuie, de asemenea, ignorate.3.5.Statele membre respondente returnează statelor membre solicitante toate informațiile disponibile prin intermediul mesajelor XML definite în anexa III. Dacă o parte din informațiile solicitate nu au fost găsite, acest lucru nu trebuie să împiedice statele membre respondente să furnizeze restul informațiilor solicitate care sunt disponibile în registru, inclusiv numărul de înmatriculare al vehiculelor fără o copie conformă asociată.4.NOTIFICAREA NEADECVĂRII MANAGERULUI DE TRANSPORT (Notifying The Unfitness Of A Transport Manager)4.1.Atunci când un manager de transport a fost declarat neadecvat într-un stat membru, statul membru respectiv poate trimite o notificare a neadecvării (Notification of Unfitness) tuturor celorlalte state membre.4.2.În toate cazurile, o notificare a neadecvării (Notification of Unfitness) se confirmă prin intermediul unei confirmări de primire a notificării neadecvării (Notification of Unfitness Acknowledgement).
Paragraf
VERIFICAREA BUNEI REPUTAȚII A MANAGERILOR DE TRANSPORT (Checking The Good Repute Of Transport Managers)
Paragraf
Atunci când verifică prin intermediul ERRU în conformitate cu articolul 11 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 dacă un manager de transport a fost declarat într-un stat membru drept neadecvat pentru administrarea activităților de transport ale unei întreprinderi, statele membre efectuează o căutare pluridirecțională CGR, prin transmiterea unei solicitări de verificare a bunei reputații (Check Good Repute Request). Statele membre respondente răspund solicitării prin transmiterea unui răspuns la solicitarea de verificare a bunei reputații (Check Good Repute Response).
Paragraf
NOTIFICAREA REZULTATELOR CONTROALELOR (Notification Of Check Results)
Paragraf
Pentru notificarea unei încălcări grave prin intermediul ERRU, statul membru în care a avut loc încălcarea trimite statului membru de stabilire o notificare a rezultatului controlului (Notification of Check Result), împreună cu informațiile referitoare la încălcare. Încălcările care nu sunt clasificate în Directiva 2006/22/CE sau în Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 nu se notifică.
Paragraf
Dacă în timpul controlului nu a fost constatată nicio încălcare, statului membru de stabilire i se trimite o notificare privind rezultatul controlului (Notification of Check Result), care constă în informațiile referitoare la controlul curat, astfel cum se prevede în anexa III.
Paragraf
Un control nu poate fi considerat control curat atunci când au fost depistate încălcări minore. Dacă în timpul controlului au fost constatate numai încălcări minore, statului membru de stabilire i se trimite o notificare privind rezultatul controlului (Notification of Check Result), care constă în informațiile referitoare la data și numărul încălcărilor minore constatate.
Paragraf
Notificarea rezultatului controlului (Notification of Check Result) se trimite cât mai curând posibil și cel târziu în termen de șase săptămâni de la decizia finală privind încălcările constatate, după caz, furnizând informațiile prevăzute în anexa III.
Paragraf
Statul membru de stabilire răspunde solicitării de notificare privind rezultatul controlului (Notification of Check Result) prin transmiterea unui răspuns la notificarea privind rezultatul controlului (Notification of Check Result Response), cât mai curând posibil și cel mai târziu în termen de șase săptămâni de la adoptarea deciziei finale în materie, comunicând care dintre eventualele sancțiuni solicitate de statul membru de încălcare au fost impuse. Dacă aceste sancțiuni nu sunt impuse, răspunsul la notificarea privind rezultatul controlului (Notification of Check Result Response) trebuie să includă motivele aferente. Răspunsul la notificarea privind rezultatul controlului (Notification of Check Result Response) nu este necesar atunci când notificarea privind rezultatul controlului (Notification of Check Result) se referă la un control curat.
Paragraf
În toate cazurile, o notificare privind rezultatul controlului (Notification of Check Result) și un răspuns la notificarea privind rezultatul controlului (Notification of Check Result Response) trebuie să fie confirmate prin intermediul unei confirmări de primire a notificării privind rezultatul controlului (Notification of Check Result Acknowledgement).
Paragraf
VERIFICAREA DATELOR ÎNTREPRINDERII DE TRANSPORT (Checking The Transport Undertaking Data)
Paragraf
Atunci când verifică prin ERRU oricare dintre datele întreprinderii de transport menționate la punctul 1.3 din anexa II, un stat membru trimite o solicitare de verificare a datelor întreprinderii de transport (Check Transport Undertaking Data Request) statului membru de stabilire.
Paragraf
Statul membru de stabilire răspunde prin transmiterea unui răspuns la verificarea datelor întreprinderii de transport (Check Transport Undertaking Data Response).
Paragraf
Interogările trimise prin intermediul funcționalității CTUD se efectuează prin introducerea fie a denumirii întreprinderii de transport, a numărului licenței sale comunitare sau a numărului oricăreia dintre copiile conforme ale licenței, fie a numărului de înmatriculare al oricăruia dintre vehiculele sale, fără a fi necesară efectuarea unei interogări prin introducerea a mai mult de două dintre elementele menționate anterior.
Paragraf
Atunci când caută în registrele lor rezultatul unei solicitări CTUD fie pe baza licenței comunitare, fie pe baza numărului de înmatriculare al unui vehicul, statele membre respondente iau măsuri pentru a adapta formatul datelor din solicitarea de căutare la formatul datelor din registrul național. În particular, atunci când caută în registrele lor rezultatul unei solicitări CTUD fie pe baza licenței comunitare, fie pe baza numărului de înmatriculare al unui vehicul, statele membre respondente ignoră caractere speciale, cum ar fi cratimele sau barele oblice. Spațiile albe trebuie, de asemenea, ignorate.
Paragraf
Statele membre respondente returnează statelor membre solicitante toate informațiile disponibile prin intermediul mesajelor XML definite în anexa III. Dacă o parte din informațiile solicitate nu au fost găsite, acest lucru nu trebuie să împiedice statele membre respondente să furnizeze restul informațiilor solicitate care sunt disponibile în registru, inclusiv numărul de înmatriculare al vehiculelor fără o copie conformă asociată.
Paragraf
NOTIFICAREA NEADECVĂRII MANAGERULUI DE TRANSPORT (Notifying The Unfitness Of A Transport Manager)
Paragraf
Atunci când un manager de transport a fost declarat neadecvat într-un stat membru, statul membru respectiv poate trimite o notificare a neadecvării (Notification of Unfitness) tuturor celorlalte state membre.
Paragraf
În toate cazurile, o notificare a neadecvării (Notification of Unfitness) se confirmă prin intermediul unei confirmări de primire a notificării neadecvării (Notification of Unfitness Acknowledgement).
Punctul 1
În anexa II, punctul 1 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 1
Prin intermediul ERRU se asigură următoarele funcții:
Litera 1.1
Check Good Repute (CGR) (verificarea bunei reputații): permite statului membru solicitant să transmită o interogare către unul sau către toate statele membre respondente, pentru a stabili adecvarea unui manager de transport și, prin urmare, autorizația de a exploata o întreprindere de transport.
Litera 1.2
Notification of Check Result (NCR) (notificarea privind rezultatul controlului): permite statului membru în care a fost efectuat controlul să notifice rezultatul controlului statului membru de stabilire. În cazul în care s-a constatat o încălcare gravă în timpul controlului, statul membru în care a fost depistată încălcarea notifică statului membru de stabilire, prin NCR, faptul că întreprinderea de transport a comis o încălcare gravă, și poate solicita aplicarea de sancțiuni întreprinderii de transport în statul membru de stabilire. În cazul în care nu a fost constatată nicio încălcare în timpul controlului, NCR permite statului membru în care a fost efectuat controlul să notifice statului membru de stabilire rezultatul pozitiv al controlului.
Litera 1.3
Check Transport Undertaking Data (CTUD) (verificarea datelor întreprinderii de transport): permite statului membru solicitant să trimită o interogare statului membru respondent cu privire la următoarele date specifice unei întreprinderi de transport:
Litera
informații privind licența comunitară și copiile conforme;
Litera
ratingul de risc și intervalul ratingului de risc;
Litera
numărul de vehicule aflate la dispoziția întreprinderii de transport;
Litera
numărul de înmatriculare și țara de înmatriculare a vehiculelor aflate la dispoziția întreprinderii de transport;
Litera
numărul de angajați.
Litera 1.4
Notification of Unfitness (NU) (notificarea neadecvării): permite unui stat membru să informeze toate celelalte state membre că un manager de transport a fost declarat neadecvat și că, în consecință, certificatul său de competență profesională nu mai este valabil în niciun stat membru.
Litera
informații privind licența comunitară și copiile conforme;
Litera
ratingul de risc și intervalul ratingului de risc;
Litera
numărul de vehicule aflate la dispoziția întreprinderii de transport;
Litera
numărul de înmatriculare și țara de înmatriculare a vehiculelor aflate la dispoziția întreprinderii de transport;
Litera
numărul de angajați.
Litera 1.1
Check Good Repute (CGR) (verificarea bunei reputații): permite statului membru solicitant să transmită o interogare către unul sau către toate statele membre respondente, pentru a stabili adecvarea unui manager de transport și, prin urmare, autorizația de a exploata o întreprindere de transport.
Litera 1.2
Notification of Check Result (NCR) (notificarea privind rezultatul controlului): permite statului membru în care a fost efectuat controlul să notifice rezultatul controlului statului membru de stabilire. În cazul în care s-a constatat o încălcare gravă în timpul controlului, statul membru în care a fost depistată încălcarea notifică statului membru de stabilire, prin NCR, faptul că întreprinderea de transport a comis o încălcare gravă, și poate solicita aplicarea de sancțiuni întreprinderii de transport în statul membru de stabilire. În cazul în care nu a fost constatată nicio încălcare în timpul controlului, NCR permite statului membru în care a fost efectuat controlul să notifice statului membru de stabilire rezultatul pozitiv al controlului.
Litera 1.3
Check Transport Undertaking Data (CTUD) (verificarea datelor întreprinderii de transport): permite statului membru solicitant să trimită o interogare statului membru respondent cu privire la următoarele date specifice unei întreprinderi de transport:
Litera
informații privind licența comunitară și copiile conforme;
Litera
ratingul de risc și intervalul ratingului de risc;
Litera
numărul de vehicule aflate la dispoziția întreprinderii de transport;
Litera
numărul de înmatriculare și țara de înmatriculare a vehiculelor aflate la dispoziția întreprinderii de transport;
Litera
numărul de angajați.
Litera 1.4
Notification of Unfitness (NU) (notificarea neadecvării): permite unui stat membru să informeze toate celelalte state membre că un manager de transport a fost declarat neadecvat și că, în consecință, certificatul său de competență profesională nu mai este valabil în niciun stat membru.
Litera
informații privind licența comunitară și copiile conforme;
Litera
ratingul de risc și intervalul ratingului de risc;
Litera
numărul de vehicule aflate la dispoziția întreprinderii de transport;
Litera
numărul de înmatriculare și țara de înmatriculare a vehiculelor aflate la dispoziția întreprinderii de transport;
Litera
numărul de angajați.
Punctul 2
În anexa III, apendicele se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
În anexa VI, punctul 1.5 se înlocuiește cu următorul text:
Litera 1.5
Atunci când transmit Check Good Repute Responses (răspunsuri la solicitări de verificare a bunei reputații), Notification of Check Result Acknowledgements (confirmări de primire a notificării privind rezultatul controlului), Check Transport Undertaking Data Responses (răspunsuri la verificarea datelor întreprinderii de transport) și Declaration of Unfitness Acknowledgements (confirmări ale declarației de neadecvare) în conformitate cu anexa VIII:
Litera 1.5.1
Ele răspund solicitărilor în cel mult 10 secunde.
Litera 1.5.2
Timpul total de așteptare al solicitării (timpul în care solicitantul poate să aștepte un răspuns) nu trebuie să depășească 20 de secunde.
Litera 1.5.3
Ele au capacitatea să prelucreze solicitări la o rată de șase mesaje pe secundă.
Litera 1.5.1
Ele răspund solicitărilor în cel mult 10 secunde.
Litera 1.5.2
Timpul total de așteptare al solicitării (timpul în care solicitantul poate să aștepte un răspuns) nu trebuie să depășească 20 de secunde.
Litera 1.5.3
Ele au capacitatea să prelucreze solicitări la o rată de șase mesaje pe secundă.
Punctul 4

Anexa 2
ApendiceCerințe minime privind conținutul mesajelor XML
Paragraf
Check Good Repute (verificarea bunei reputații)
Paragraf
Notification of Check Result (notificarea privind rezultatul controlului)
Paragraf
Check Transport Undertaking Data (verificarea datelor întreprinderii de transport)
Paragraf
Notification of Unfitness (notificarea neadecvării)
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10