AcasăLegislație UE32023R1163

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1163 al Comisiei din 14 iunie 2023 privind autorizarea monoclorhidratului de L-lizină și a sulfatului de L-lizină produse de Corynebacterium glutamicum CGMCC 17927 ca aditiv în hrana tuturor speciilor de animale (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:14.06.2023
În vigoare din:05.07.2023
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.
2
În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost transmisă o cerere de autorizare a monoclorhidratului de L-lizină și a sulfatului de L-lizină produse de Corynebacterium glutamicum CGMCC 17927. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
3
Cererea vizează autorizarea monoclorhidratului de L-lizină și a sulfatului de L-lizină produse de Corynebacterium glutamicum CGMCC 17927 ca aditivi pentru hrana tuturor speciilor de animale, urmând a fi clasificate în categoria aditivi nutriționali, grupa funcțională aminoacizi, sărurile acestora și produse analoage.
4
În avizul ei din 27 septembrie 2022, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (autoritatea) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, monoclorhidratul de L-lizină și sulfatul de L-lizină produse de Corynebacterium glutamicum CGMCC 17927 nu au niciun efect advers asupra sănătății animalelor, asupra siguranței consumatorilor sau asupra mediului.
5
Autoritatea a concluzionat că expunerea prin inhalare la monoclorhidratul de L-lizină și la sulfatul de L-lizină produse cu Corynebacterium glutamicum CGMCC 17927 este considerată foarte probabilă și că, în absența unor date relevante, nu poate concluziona cu privire la potențialul ambilor aditivi de a fi iritanți pentru piele și ochi sau de a fi sensibilizanți pentru piele.
6
Autoritatea a concluzionat că aditivii au potențialul de a fi eficace pentru toate speciile de animale. Autoritatea consideră că nu sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul privind metoda de analiză a aditivilor în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
7
Evaluarea monoclorhidratului de L-lizină și a sulfatului de L-lizină produse de Corynebacterium glutamicum CGMCC 17927 arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, este necesar ca utilizarea respectivelor substanțe să fie autorizată astfel cum se specifică în anexa la prezentul regulament. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecție adecvate pentru a preveni efectele adverse asupra sănătății utilizatorilor aditivilor.
8
Având în vedere avizul autorității, este necesar ca eticheta aditivilor și a preamestecurilor să avertizeze că suplimentarea cu L-lizină, în special prin intermediul apei de băut, ar trebui să țină seama de toți aminoacizii esențiali și condiționat esențiali pentru a se evita dezechilibrele. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie stabilit un nivel maxim pentru sulfatul de L-lizină din cauza efectelor adverse potențiale ale conținutului intrinsec mare de sulfat din aditiv. Nivelul de 10000 mg/kg de hrană completă pentru animale a fost considerat sigur, în conformitate cu avizul autorității din 16 iunie 2015 emis pentru un alt sulfat de L-lizină.
9
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Autorizare

Paragraf
Substanțele menționate în anexă, aparținând categoriei aditivi nutriționali și grupei funcționale aminoacizi, sărurile acestora și produse analoage, se autorizează ca aditivi pentru hrana animalelor, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa respectivă.

Articolul 2

Intrare în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 14 iunie 2023.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2