Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE, în special articolul 49 alineatul (3) al treilea paragraf,
1
Regulamentul delegat (UE) 2017/588 al Comisiei stabilește regimul pasurilor de cotare pentru acțiuni, certificate de depozit și fonduri tranzacționate la bursă. În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din regulamentul delegat menționat, până la data de 1 martie a fiecărui an, autoritatea competentă pentru o anumită acțiune sau certificat de depozit trebuie să publice calculele numărului mediu zilnic de tranzacții pentru instrumentul financiar respectiv. În conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din regulamentul delegat menționat, locurile de tranzacționare trebuie să utilizeze calculele respective pentru a determina pasul de cotare aplicabil începând cu data de 1 aprilie care urmează datei publicării calculelor. Data de 1 aprilie a fiecărui an creează dificultăți locurilor de tranzacționare și membrilor lor sau participanților la acestea în ceea ce privește punerea în aplicare a modificărilor necesare ale sistemelor și infrastructurilor lor informatice. Mai precis, atunci când data de 1 aprilie cade în mijlocul săptămânii, punerea în aplicare a schimbărilor necesare trebuie să aibă loc peste noapte. Astfel, locurile de tranzacționare dispun de o perioadă limitată de timp pentru a-și actualiza și testa sistemele și infrastructurile informatice. Este oportun să li se permită locurilor de tranzacționare și membrilor lor sau participanților la acestea să utilizeze weekendul pentru a efectua adaptările necesare ale sistemelor și infrastructurilor lor informatice. Prin urmare, datele publicate ar trebui să se aplice începând cu prima zi de luni a lunii aprilie a fiecărui an. În plus, o astfel de modificare asigură alinierea la aplicarea calculelor publicate în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2017/587 al Comisiei. Articolul 17 alineatul (2) din regulamentul delegat menționat, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul delegat (UE) 2023/944 al Comisiei, precizează că calculele privind piața cea mai relevantă în ceea ce privește lichiditatea, valoarea medie zilnică a tranzacțiilor și valoarea medie a tranzacțiilor care sunt publicate până la 1 martie se aplică începând cu prima zi de luni a lunii aprilie care urmează publicării respective.
2
Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2017/588 ar trebui modificat în consecință.
3
Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de reglementare prezentat Comisiei de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe.
4
Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat opinia Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului,
Articolul 1
Modificare a Regulamentului delegat (UE) 2017/588
Paragraf
La articolul 3 din Regulamentul delegat (UE) 2017/588, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:(4)Locurile de tranzacționare aplică pasurile de cotare ale benzii de lichiditate corespunzătoare numărului mediu zilnic de tranzacții, astfel cum este publicat în conformitate cu alineatul (1), din prima zi de luni a lunii aprilie care urmează acestei publicări.
Articolul 2
Intrare în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 1 februarie 2023.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen