Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Utilizarea substanțelor eugenol și 1-metoxi-4-[prop-1 (trans)-enil]benzen ca aditivi furajeri a fost autorizată pentru anumite specii de animale prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1452 al Comisiei pentru o perioadă de 10 ani.
2
În anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1452, indicația privind metoda de producție pentru cei doi aditivi menționați mai sus se referă în mod eronat numai la producția prin sinteză chimică, în timp ce în cazul eugenolului ar trebui să se refere și la extracția din cuișoare sau ulei de cuișoare, iar în cazul 1-metoxi-4-[prop-1 (trans)-enil]benzen, la extracția din uleiul de pin.
3
Prin urmare, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1452 să fie rectificat în consecință.
4
Pentru a preveni perturbarea introducerii pe piață a aditivului pentru hrana animalelor din cauza erorii din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1452, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în regim de urgență.
5
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Alineatul 1
În anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1452, în ceea ce privește rubrica referitoare la aditivul Eugenol identificat ca 2b04003, în coloana Compoziția, formula chimică, descrierea, metoda analitică, textul Produs prin sinteză chimică se înlocuiește cu următorul text: Produs prin sinteză chimică sau prin extracția din cuișoare sau ulei de cuișoare.
Alineatul 2
În anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1452, în ceea ce privește rubrica referitoare la aditivul 1-metoxi-4-[prop-1 (trans)-enil]benzen identificat ca 2b04010, în coloana Compoziția, formula chimică, descrierea, metoda analitică, textul Produs prin sinteză chimică se înlocuiește cu următorul text: Produs prin sinteză chimică sau prin extracția din uleiul de pin.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 15 martie 2023.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen