Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE [Regulamentul (UE) 2018/1725 sau regulamentul], în special articolul 25,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2019/1149 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 de instituire a unei Autorități Europene a Muncii, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004, a Regulamentului (UE) nr. 492/2011 și a Regulamentului (UE) 2016/589 și de abrogare a Deciziei (UE) 2016/344 (regulamentul de instituire), în special articolul 36,
Paragraf
după consultarea Autorității Europene pentru Protecția Datelor,
1
Autoritatea Europeană a Muncii (denumită în continuare ELA) este împuternicită să desfășoare anchete administrative, proceduri predisciplinare, proceduri disciplinare și suspendări, în conformitate cu Statutul funcționarilor Uniunii Europene, prevăzut de Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului (Statutul funcționarilor Uniunii Europene), și în conformitate cu Decizia nr. 22/2021 a Consiliului de administrație al ELA din 10 noiembrie 2021 privind clauzele și condițiile investigațiilor interne desfășurate la Autoritatea Europeană a Muncii în legătură cu prevenirea fraudei, a corupției și a oricărei activități ilegale care aduce atingere intereselor Uniunii, care adoptă dispozițiile de punere în aplicare referitoare la desfășurarea anchetelor administrative și a procedurilor disciplinare. Dacă este necesar, aceasta informează și OLAF cu privire la cazuri.
2
Autoritatea Europeană a Muncii este împuternicită să coordoneze și să sprijine inspecții concertate și comune în domeniile care intră în sfera sa de competență, în conformitate cu articolele 8 și 9 din regulamentul de instituire.Autoritatea poate, de asemenea, din proprie inițiativă, să propună autorităților statelor membre în cauză ca acestea să efectueze o inspecție concertată sau comună.
3
Membrii personalului ELA au obligația de a raporta activități potențial ilegale, inclusiv de fraudă și corupție, care aduc atingere intereselor Uniunii. Membrii personalului sunt, de asemenea, obligați să raporteze comportamente legate de îndeplinirea sarcinilor profesionale care pot constitui o încălcare gravă a obligațiilor funcționarilor Uniunii. Această obligație este reglementată prin Decizia nr. 11/2021 a Consiliului de administrație al ELA din 25 mai 2021.
4
Autoritatea Europeană a Muncii a instituit o politică de prevenire și soluționare eficace a cazurilor reale sau potențiale de hărțuire psihologică sau sexuală la locul de muncă, astfel cum se prevede în Decizia nr. 6/2022 a Consiliului de administrație al ELA din 15 martie 2022 de adoptare a măsurilor de punere în aplicare în temeiul Statutului funcționarilor.Decizia stabilește o procedură informală prin care presupusa victimă a hărțuirii poate contacta persoane de încredere din cadrul ELA.
5
Autoritatea Europeană a Muncii poate, de asemenea, să desfășoare anchete cu privire la eventualele încălcări ale normelor de securitate pentru informațiile sensibile neclasificate ale Uniunii Europene, în temeiul articolului 38 din regulamentul de instituire.
6
Autoritatea Europeană a Muncii face obiectul unor audituri interne și externe privind activitățile sale.
7
În contextul unor astfel de anchete administrative, audituri și investigații, ELA cooperează cu alte instituții, organe, oficii și agenții ale Uniunii.
8
Autoritatea Europeană a Muncii poate coopera cu autorități naționale din țări terțe și cu organizații internaționale, la cererea lor sau din proprie inițiativă. În cazul specific al inspecțiilor concertate și/sau comune, la cererea unuia sau mai multor state membre sau din proprie inițiativă, autoritatea coordonează și sprijină o inspecție concertată sau comună în domeniile care intră în sfera sa de competență, în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite în regulamentul de instituire și fără a aduce atingere competenței statelor membre și a instituțiilor Uniunii.
9
Autoritatea Europeană a Muncii poate coopera și cu autoritățile publice ale statelor membre ale UE, la cererea lor sau din proprie inițiativă. În cazul specific al inspecțiilor concertate și/sau comune, la cererea unuia sau mai multor state membre sau din proprie inițiativă, autoritatea coordonează și sprijină o inspecție concertată sau comună în domeniile care intră în sfera sa de competență, în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite în regulamentul de instituire și fără a aduce atingere competenței statelor membre și a instituțiilor Uniunii.
10
Autoritatea Europeană a Muncii este implicată în cauze prezentate în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, când fie sesizează Curtea, fie apără o decizie pe care a luat-o și care a fost contestată în fața Curții, fie intervine în cauze care sunt de competența sa. În acest context, ELA poate fi nevoită să păstreze confidențialitatea datelor cu caracter personal existente în documentele obținute de părți sau de intervenienți.
11
Pentru a-și îndeplini sarcinile, ELA colectează și prelucrează informații și mai multe categorii de date cu caracter personal, inclusiv date de identificare ale persoanelor fizice, date de contact, roluri și sarcini profesionale, informații privind conduita și performanțele din viața privată și activitatea profesională, precum și date financiare. Autoritatea Europeană a Muncii, în calitate de operator de date, este reprezentată de directorul său executiv, fără a ține seama de delegarea ulterioară a rolului de operator în cadrul ELA, prin care se reflectă responsabilitățile operaționale pentru operațiuni specifice de prelucrare a datelor cu caracter personal.
12
Prin urmare, în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1725, ELA este obligată să furnizeze persoanelor vizate informații cu privire la aceste activități de prelucrare și să le respecte drepturile în calitate de persoane vizate.
13
Autoritatea Europeană a Muncii poate fi obligată să reconcilieze aceste drepturi cu obiectivele anchetelor administrative, ale auditurilor, ale investigațiilor, ale inspecțiilor concertate și comune și ale acțiunilor în justiție. De asemenea, poate fi obligată să asigure un echilibru între drepturile persoanei vizate și drepturile și libertățile fundamentale ale altor persoane vizate. În acest sens, articolul 25 din Regulamentul (UE) 2018/1725 îi conferă ELA posibilitatea de a restricționa, în condiții stricte, aplicarea articolelor 14-22, 35 și 36 din regulament, precum și a articolului 4, în măsura în care dispozițiile acestuia corespund drepturilor și obligațiilor prevăzute la articolele 14-20. Cu excepția cazului în care sunt prevăzute restricții într-un act juridic adoptat în temeiul tratatelor, trebuie adoptate norme interne în temeiul cărora ELA are dreptul să restricționeze aceste drepturi.
14
Autoritatea Europeană a Muncii ar putea, de exemplu, să fie nevoită să restricționeze informațiile pe care le furnizează unei persoane vizate cu privire la prelucrarea datelor sale personale în etapa de evaluare preliminară a unei anchete administrative sau în cadrul anchetei propriu-zise, înainte de o eventuală revocare a cazului sau în etapa predisciplinară. În anumite situații, furnizarea unor astfel de informații poate afecta grav capacitatea ELA de a efectua o anchetă în mod eficace, de exemplu, dacă există riscul ca persoana în cauză să distrugă probe sau să ia legătura cu potențialii martori înainte să fie audiați. Autoritatea Europeană a Muncii ar putea, de asemenea, să fie nevoită să protejeze drepturile și libertățile martorilor, precum și pe cele ale altor persoane implicate.
15
Ar putea fi necesar să se protejeze anonimatul unui martor sau al unui avertizor de integritate care a solicitat să nu fie identificat. Într-un asemenea caz, ELA ar putea decide să restricționeze accesul la identitatea, declarațiile și alte date personale ale acestor persoane, pentru a le proteja drepturile și libertățile.
16
Ar putea fi necesar să se protejeze informațiile confidențiale ale unui membru al personalului care a contactat persoanele de încredere din cadrul ELA, în contextul unei proceduri de hărțuire. Într-un asemenea caz, ELA ar putea fi nevoită să restricționeze accesul la identitatea, declarațiile și alte date personale ale presupusei victime, ale presupusului hărțuitor și ale altor persoane implicate, pentru a proteja drepturile și libertățile tuturor persoanelor implicate.
17
Autoritatea Europeană a Muncii trebuie să aplice restricții numai dacă acestea respectă esența drepturilor și libertăților fundamentale, dacă sunt strict necesare și constituie o măsură proporțională într-o societate democratică. Autoritatea Europeană a Muncii trebuie să prezinte motivele care să explice justificarea acestor restricții.
18
Conform principiului responsabilității, ELA trebuie să țină evidența aplicării restricțiilor.
19
Atunci când prelucrează date cu caracter personal transmise altor organizații în contextul sarcinilor care îi revin, ELA și organizațiile respective se consultă cu privire la potențialele motive pentru impunerea de restricții și cu privire la necesitatea și proporționalitatea restricțiilor respective, cu excepția cazului în care acest lucru ar pune în pericol activitățile ELA.
20
Articolul 25 alineatul (6) din regulament obligă operatorul de date să informeze persoanele vizate cu privire la principalele motive care stau la baza aplicării restricției și cu privire la dreptul lor de a depune o plângere la AEPD.
21
În temeiul articolului 25 alineatul (8) din regulament, ELA poate amâna, omite sau refuza furnizarea de informații privind motivele aplicării unei restricții persoanei vizate, dacă aceasta ar anula efectul restricției. Autoritatea Europeană a Muncii trebuie să evalueze, de la caz la caz, dacă comunicarea restricției anulează efectul acesteia.
22
Autoritatea Europeană a Muncii trebuie să ridice restricția imediat ce condițiile care justifică restricția nu mai sunt valabile și să evalueze aceste condiții în mod regulat.
23
Pentru a garanta cea mai mare protecție a drepturilor și libertăților persoanelor vizate și în conformitate cu articolul 44 alineatul (1) din regulament, responsabilul cu protecția datelor al ELA trebuie consultat în timp util cu privire la restricțiile care pot fi aplicate și să verifice dacă acestea respectă prezenta decizie.
24
Articolul 16 alineatul (5) și articolul 17 alineatul (4) din regulament prevăd excepții de la exercitarea de către persoanele vizate a dreptului la informare și a dreptului de acces. Dacă se aplică aceste excepții, ELA nu este nevoită să aplice o restricție în temeiul prezentei decizii,
Articolul 1
Obiect și domeniu de aplicare
Alineatul 1
Prezenta decizie stabilește normele privind condițiile în care ELA poate restricționa aplicarea articolelor 4, 14-22, 35 și 36, în temeiul articolului 25 din regulament.
Alineatul 2
Autoritatea Europeană a Muncii, în calitate de operator de date, este reprezentată de directorul executiv.
Articolul 2
Restricții
Alineatul 1
Autoritatea Europeană a Muncii poate restricționa aplicarea articolelor 14-22, 35 și 36, precum și a articolului 4, în măsura în care dispozițiile acestuia corespund drepturilor și obligațiilor prevăzute la articolele 14-20:
Litera a
în temeiul articolului 25 alineatul (1) literele (b), (c), (f), (g) și (h) din regulament, atunci când desfășoară anchete administrative, proceduri predisciplinare sau disciplinare sau suspendări în temeiul articolului 86 și al anexei IX la Statutul funcționarilor Uniunii Europene și al Deciziei nr. 22/2021 a Consiliului de administrație al ELA din 10 noiembrie 2021 privind clauzele și condițiile investigațiilor interne desfășurate la Autoritatea Europeană a Muncii în legătură cu prevenirea fraudei, a corupției și a oricărei activități ilegale care aduce atingere intereselor Uniunii, precum și atunci când informează OLAF cu privire la cazuri;
Litera b
în temeiul articolului 25 alineatul (1) litera (h) din regulament, atunci când se asigură că membrii personalului ELA pot raporta faptele în mod confidențial, în cazul în care consideră că există nereguli grave, așa cum se prevede în Decizia nr. 11/2021 a Consiliului de administrație al ELA din 25 mai 2021;
Litera c
în temeiul articolului 25 alineatul (1) litera (h) din regulament, atunci când se asigură că membrii personalului ELA pot raporta persoanelor de încredere în contextul unei proceduri de hărțuire, așa cum este definită în Decizia nr. 6/2022 a Consiliului de administrație al ELA din 15 martie 2022 de adoptare a măsurilor de punere în aplicare în temeiul Statutului funcționarilor;
Litera d
în temeiul articolului 25 alineatul (1) literele (c), (g) și (h) din regulament, când efectuează audituri interne în legătură cu activitățile sau departamentele ELA, investigații prin responsabilul cu protecția datelor, conform articolului 45 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1725, precum și investigații de securitate (informatică) gestionate pe plan intern sau cu participare din exterior (de exemplu, CERT-UE);
Litera e
în temeiul articolului 25 alineatul (1) literele (b), (c), (d), (g) și (h) din regulament, atunci când acordă asistență altor instituții, organe, oficii și agenții ale Uniunii sau beneficiază de asistență din partea acestora sau cooperează cu acestea în contextul activităților prevăzute la literele (a)-(d) de la prezentul alineat, în special al inspecțiilor concertate și comune, și în temeiul acordurilor relevante privind nivelul serviciilor, al memorandumurilor de înțelegere, al regimului inspecțiilor concertate și comune și al acordurilor de cooperare;
Litera f
în temeiul articolului 25 alineatul (1) literele (c), (g) și (h) din regulament, atunci când acordă asistență autorităților naționale din țări terțe și organizațiilor internaționale sau beneficiază de asistență din partea acestora sau cooperează cu aceste autorități și organizații, la cererea lor sau din proprie inițiativă;
Litera g
în temeiul articolului 25 alineatul (1) literele (b), (c), (g) și (h) din regulament, atunci când acordă sau beneficiază de asistență din partea autorităților publice ale statelor membre ale UE și atunci când cooperează cu acestea, la cererea lor sau din proprie inițiativă, în special în scopul inspecțiilor concertate și comune;
Litera h
în temeiul articolului 25 alineatul (1) litera (e) din regulament, atunci când prelucrează date cu caracter personal din documentele obținute de părți sau de intervenienți în contextul procedurilor desfășurate în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene;
Alineatul 2
Aceste restricții trebuie să respecte esența drepturilor și libertăților fundamentale și să constituie o măsură necesară și proporțională într-o societate democratică.
Alineatul 3
Înainte de aplicarea restricțiilor și după caz, se efectuează un test de necesitate și proporționalitate. Restricțiile se limitează la ceea ce este strict necesar pentru atingerea obiectivelor lor.
Alineatul 4
În scopul asigurării răspunderii, ELA întocmește o evidență în care sunt descrise motivele care stau la baza restricțiilor aplicate, care anume dintre motivele enumerate la alineatul (1) se aplică și rezultatul testului de necesitate și proporționalitate. Evidența respectivă se introduce într-un registru, care este pus, la cerere, la dispoziția AEPD. Autoritatea Europeană a Muncii elaborează rapoarte periodice privind aplicarea articolului 25 din regulament.
Alineatul 5
Atunci când prelucrează date cu caracter personal primite de la alte organizații în contextul sarcinilor care îi revin, ELA se consultă cu organizațiile respective cu privire la potențialele motive pentru impunerea de restricții și cu privire la necesitatea și proporționalitatea restricțiilor vizate, cu excepția cazului în care acest lucru ar pune în pericol activitățile ELA.
Articolul 3
Riscurile pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate
Alineatul 1
Evaluările riscurilor pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate de impunerea de restricții și detaliile referitoare la perioada de aplicare a acestor restricții se înregistrează în evidența activităților de prelucrare desfășurate de ELA în temeiul articolului 31 din regulament. Acestea sunt înregistrate, de asemenea, în orice evaluare a impactului restricțiilor asupra protecției datelor, efectuată în temeiul articolului 39 din regulament.
Alineatul 2
La evaluarea necesității și proporționalității unei restricții, ELA ia în considerare riscurile potențiale pentru drepturile și libertățile persoanei vizate.
Articolul 4
Garanții și perioade de stocare
Alineatul 1
Autoritatea Europeană a Muncii instituie garanții pentru a preveni abuzul sau accesul ilegal sau transferul de date cu caracter personal care fac sau ar putea face obiectul unor restricții. Astfel de garanții conțin măsuri tehnice și organizatorice, iar dacă este necesar, sunt prezentate în detaliu în deciziile interne, în procedurile și în normele de punere în aplicare ale ELA. Garanțiile cuprind:
Litera a
o definire adecvată a rolurilor, responsabilităților și etapelor procedurale;
Litera b
dacă este cazul, un mediu electronic securizat, care previne accesul sau transferul ilegal și accidental de date electronice către persoane neautorizate;
Litera c
dacă este cazul, stocarea și prelucrarea securizată a documentelor pe suport de hârtie;
Litera d
monitorizarea corespunzătoare a restricțiilor și o revizuire periodică a aplicării lor.
Alineatul 2
Restricțiile sunt ridicate imediat ce situațiile care le justifică nu se mai aplică.
Alineatul 3
Datele cu caracter personal se păstrează în conformitate cu normele aplicabile privind păstrarea datelor, care urmează să fie definite în evidența privind protecția datelor ținută în conformitate cu articolul 31 din regulament.
Articolul 5
Implicarea responsabilului cu protecția datelor
Alineatul 1
Responsabilul cu protecția datelor al ELA este informat fără întârzieri nejustificate înainte de a se lua orice decizie de restricționare a drepturilor persoanelor vizate în conformitate cu prezenta decizie. Responsabilul cu protecția datelor al ELA are acces la evidența asociată și la orice document referitor la contextul faptic sau juridic.
Alineatul 2
Responsabilul cu protecția datelor al ELA poate solicita revizuirea aplicării restricției. Operatorul de date informează în scris responsabilul cu protecția datelor cu privire la rezultatul analizei.
Alineatul 3
Operatorul de date ELA consemnează implicarea responsabilului cu protecția datelor în aplicarea restricțiilor, inclusiv informațiile care îi sunt comunicate.
Alineatul 4
Operatorul de date informează responsabilul cu protecția datelor la ridicarea restricției.
Articolul 6
Dreptul la informare
Alineatul 1
În cazuri justificate în mod corespunzător și în condițiile stabilite în prezenta decizie, dreptul la informare poate fi restricționat de operator în contextul următoarelor operațiuni de prelucrare:
Litera a
desfășurarea de anchete administrative, proceduri predisciplinare și disciplinare;
Litera b
activități privind cazuri de eventuale nereguli raportate la OLAF;
Litera c
proceduri de avertizare în interes public;
Litera d
proceduri (oficiale și neoficiale) privind cazuri de hărțuire;
Litera e
prelucrarea de plângeri interne și externe;
Litera f
audituri interne și externe;
Litera g
inspecții concertate și comune, atunci când acordă sau beneficiază de asistență din partea autorităților publice ale statelor membre ale UE și atunci când cooperează cu acestea, la cererea lor sau din inițiativa ELA;
Litera h
investigații efectuate de responsabilul cu protecția datelor, conform articolului 45 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1725;
Litera i
investigații de securitate (informatică) gestionate pe plan intern sau cu implicare din exterior (de exemplu, CERT-UE);
Litera j
prelucrarea de date cu caracter personal din documentele obținute de părți sau de intervenienți în contextul procedurilor desfășurate în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Alineatul 2
Fără a aduce atingere dispozițiilor punctului 1, în limitele proporționalității, ELA informează de asemenea, în mod individual, toate persoanele vizate considerate persoane interesate în operațiunea specifică de prelucrare cu privire la drepturile lor legate de restricțiile prezente sau viitoare, fără întârzieri nejustificate și în scris.
Alineatul 3
În cazul în care restricționează, integral sau parțial, furnizarea de informații persoanelor vizate, la care face referire punctul 2, ELA înregistrează motivele restricționării, temeiul juridic în conformitate cu articolul 2 din prezenta decizie, incluzând și o evaluare a necesității și proporționalității restricției.
Alineatul 4
Restricția menționată la punctul 1 continuă să se aplice atâta timp cât motivele care o justifică rămân aplicabile.
Articolul 7
Dreptul de acces al persoanei vizate
Alineatul 1
În cazuri justificate în mod corespunzător și în condițiile stipulate în prezenta decizie, dreptul de acces poate fi restricționat de operator, în contextul următoarelor operațiuni de prelucrare, dacă este necesar și proporțional:
Litera a
desfășurarea de anchete administrative și proceduri disciplinare;
Litera b
activități privind cazuri de eventuale nereguli raportate la OLAF;
Litera c
proceduri de avertizare în interes public;
Litera d
proceduri (oficiale și neoficiale) privind cazuri de hărțuire;
Litera e
prelucrarea de plângeri interne și externe;
Litera f
audituri interne și externe;
Litera g
inspecții concertate și comune, atunci când acordă sau beneficiază de asistență din partea autorităților publice ale statelor membre ale UE și atunci când cooperează cu acestea, la cererea lor sau din inițiativa ELA;
Litera h
investigații efectuate de responsabilul cu protecția datelor, conform articolului 45 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1725;
Litera i
investigații de securitate (informatică) gestionate pe plan intern sau cu implicare din exterior (de exemplu, CERT-UE);
Litera j
prelucrarea de date cu caracter personal din documentele obținute de părți sau de intervenienți în contextul procedurilor desfășurate în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Alineatul 2
În cazul în care restricționează, integral sau parțial, dreptul de acces menționat la articolul 17 din Regulamentul (UE) 2018/1725, ELA ia următoarele măsuri:
Litera a
informează persoana vizată, în răspunsul său la cerere, cu privire la restricția aplicată și la principalele motive ale acesteia, precum și la posibilitatea de a depune o plângere la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor sau de a introduce o cale de atac în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene;
Litera b
consemnează într-o notă de evaluare internă motivele restricționării, inclusiv o evaluare a necesității și proporționalității restricției, și durata acesteia.
Alineatul 3
Evidențele și, dacă este cazul, documentele care conțin elementele de fapt și de drept aferente se înregistrează. La cerere, se pun la dispoziția Autorității Europene pentru Protecția Datelor.
Articolul 8
Dreptul de rectificare și ștergere a datelor și dreptul de restricționare a prelucrării acestora
Alineatul 1
În cazuri justificate în mod corespunzător și în condițiile stabilite în prezenta decizie, dreptul de rectificare, ștergere și restricționare a datelor poate fi restricționat de operator în contextul următoarelor operațiuni de prelucrare, dacă este necesar și adecvat:
Litera a
desfășurarea de anchete administrative și proceduri disciplinare;
Litera b
activități privind cazuri de eventuale nereguli raportate la OLAF;
Litera c
proceduri de avertizare în interes public;
Litera d
proceduri (oficiale și neoficiale) privind cazuri de hărțuire;
Litera e
prelucrarea de plângeri interne și externe;
Litera f
audituri interne și externe;
Litera g
inspecții concertate și comune, atunci când acordă sau beneficiază de asistență din partea autorităților publice ale statelor membre ale UE și, când cooperează cu acestea, la cererea lor sau din inițiativa ELA;
Litera h
investigații efectuate de responsabilul cu protecția datelor, conform articolului 45 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1725;
Litera i
investigații de securitate (informatică) gestionate pe plan intern sau cu implicare din exterior (de exemplu, CERT-UE);
Litera j
prelucrarea de date cu caracter personal din documentele obținute de părți sau de intervenienți în contextul procedurilor desfășurate în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Alineatul 2
În cazul în care restricționează, integral sau parțial, aplicarea dreptului de rectificare și ștergere a datelor și a dreptului de restricționare a prelucrării acestora, menționate la articolul 18, articolul 19 alineatul (1) și articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725, ELA ia măsurile prevăzute la articolul 6 alineatul (2) din prezenta decizie și efectuează înregistrarea în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din decizie.
Articolul 9
Furnizarea de informații persoanelor vizate cu privire la restricționarea drepturilor lor
Paragraf
Autoritatea Europeană a Muncii poate amâna, omite sau refuza furnizarea de informații privind motivele restricției și dreptul de a depune o plângere la AEPD, atâta timp cât aceasta ar anula efectul restricției. Evaluarea caracterului justificat al acestor măsuri se efectuează de la caz la caz. Imediat ce aceasta nu ar mai anula efectul restricției, ELA furnizează informațiile persoanei vizate.
Articolul 10
Informarea persoanei vizate cu privire la încălcarea securității datelor cu caracter personal
Alineatul 1
În cazul în care ELA are obligația de a comunica o încălcare a securității datelor în temeiul articolului 35 alineatul (1) din regulament, acesta poate, în circumstanțe excepționale, să restricționeze integral sau parțial această comunicare. ELA trebuie să consemneze într-o notă motivele restricției, temeiul juridic al acesteia, în conformitate cu articolul 2, și o evaluare a necesității și proporționalității acesteia. Nota trebuie comunicată AEPD în momentul notificării încălcării securității datelor cu caracter personal.
Alineatul 2
În cazul în care motivele restricției nu se mai aplică, ELA comunică persoanei vizate încălcarea securității datelor cu caracter personal și o informează cu privire la motivele principale ale restricției și cu privire la dreptul său de a depune o plângere la AEPD.
Articolul 11
Confidențialitatea comunicațiilor electronice
Alineatul 1
În circumstanțe excepționale, ELA poate restricționa dreptul la confidențialitatea comunicațiilor electronice în temeiul articolului 36 din regulament. Astfel de restricții sunt în conformitate cu Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
Alineatul 2
În cazul în care restricționează dreptul la confidențialitatea comunicațiilor electronice, ELA informează persoana vizată, în răspunsul său la o eventuală cerere a persoanei vizate, cu privire la principalele motive pe care se bazează aplicarea restricției și cu privire la dreptul său de a depune o plângere la AEPD.
Alineatul 3
Autoritatea Europeană a Muncii poate amâna, omite sau refuza furnizarea de informații privind motivele restricției și dreptul de a depune o plângere la AEPD, atâta timp cât aceasta ar anula efectul restricției. Evaluarea caracterului justificat al acestor măsuri se efectuează de la caz la caz.
Articolul 12
Intrarea în vigoare
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bratislava, 24 noiembrie 2022.Pentru Consiliul de administrațieTom BeversPreședintele Consiliului de administrație