Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 100 alineatul (2), coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2894/94 al Consiliului din 28 noiembrie 1994 privind normele de punere în aplicare a Acordului privind Spațiul Economic European, în special articolul 1 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Acordul privind Spațiul Economic European (denumit în continuare Acordul privind SEE) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994.
2
În temeiul articolului 98 din Acordul privind SEE, Comitetul mixt al SEE poate decide să modifice, printre altele, anexa XIII (Transporturile) la Acordul privind SEE.
3
Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului, precum și 14 acte juridice conexe ar trebui să fie încorporate în Acordul privind SEE.
4
Prin urmare, anexa XIII (Transporturile) la Acordul privind SEE ar trebui să fie modificată în consecință.
5
Așadar, poziția Uniunii în cadrul Comitetului mixt al SEE ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie atașat,
Articolul 1
Paragraf
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii, în cadrul Comitetului mixt al SEE, referitor la propunerea de modificare a anexei XIII (Transporturile) la Acordul privind SEE se bazează pe proiectul de decizie a Comitetului mixt al SEE atașat la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 20 noiembrie 2023.Pentru ConsiliuPreședinteleH. Crevits
Paragraf
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European (denumit în continuare Acordul privind SEE), în special articolul 98,
1
Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor (reformare), astfel cum a fost rectificat prin JO L 74, 22.3.2010, p. 1, trebuie să fie încorporat în Acordul privind SEE.
2
Regulamentul (UE) 2019/492 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 martie 2019 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 391/2009 în ceea ce privește retragerea Regatului Unit din Uniune trebuie să fie încorporat în Acordul privind SEE.
3
Regulamentul (UE) nr. 788/2014 al Comisiei din 18 iulie 2014 de stabilire a normelor detaliate pentru aplicarea amenzilor și a penalităților cu titlu cominatoriu și retragere a recunoașterii organizațiilor de inspecție și control al navelor în conformitate cu articolele 6 și 7 din Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului, astfel cum a fost rectificat prin JO L 234, 7.8.2014, p. 15, trebuie să fie încorporat în Acordul privind SEE.
4
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1355/2014 al Comisiei din 17 decembrie 2014 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 391/2009 cu privire la adoptarea de către Organizația Maritimă Internațională (OMI) a anumitor coduri și a modificărilor aferente aduse anumitor convenții și protocoale trebuie să fie încorporat în Acordul privind SEE.
5
Directiva 2009/15/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor, precum și pentru activitățile în domeniu ale administrațiilor maritime (reformare) trebuie să fie încorporată în Acordul privind SEE.
6
Directiva de punere în aplicare 2014/111/UE a Comisiei din 17 decembrie 2014 de modificare a Directivei 2009/15/CE cu privire la adoptarea de către Organizația Maritimă Internațională (OMI) a anumitor coduri și a modificărilor aferente aduse anumitor convenții și protocoale trebuie să fie încorporată în Acordul privind SEE.
7
Decizia 2009/728/CE a Comisiei din 30 septembrie 2009 privind prelungirea nelimitată a recunoașterii comunitare acordate Registrului Naval Polonez trebuie să fie încorporată în Acordul privind SEE.
8
Decizia (UE) 2015/669 a Comisiei din 24 aprilie 2015 de abrogare a Deciziei 2007/421/CE privind publicarea listei organizațiilor recunoscute, notificate de statele membre în conformitate cu Directiva 94/57/CE a Consiliului trebuie să fie încorporată în Acordul privind SEE.
9
Decizia de punere în aplicare 2013/765/UE a Comisiei din 13 decembrie 2013 de modificare a recunoașterii Det Norske Veritas în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor trebuie să fie încorporată în Acordul privind SEE.
10
Decizia de punere în aplicare 2014/281/UE a Comisiei din 14 mai 2014 de acordare a recunoașterii UE Registrului Naval Croat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor trebuie să fie încorporată în Acordul privind SEE.
11
Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/668 a Comisiei din 24 aprilie 2015 de modificare a recunoașterii anumitor organizații, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului trebuie să fie încorporată în Acordul privind SEE.
12
Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/1327 a Comisiei din 1 august 2016 de acordare a recunoașterii UE pentru Indian Register of Shipping în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor trebuie să fie încorporată în Acordul privind SEE.
13
Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 24.3.2017 de modificare a recunoașterii Bureau Veritas SA – Registre international de classification de navires et d’aeronefs (BV) în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor [C(2017) 1881 final] trebuie să fie încorporată în Acordul privind SEE.
14
Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 29.6.2020 de modificare a recunoașterii Bureau Veritas Marine & Offshore SAS în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului [C(2020) 4226 final] trebuie să fie încorporată în Acordul privind SEE.
15
Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/1227 a Comisiei din 27 iulie 2021 de modificare a recunoașterii DNV GL AS în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului trebuie să fie încorporată în Acordul privind SEE.
16
Lista organizațiilor recunoscute pe baza Regulamentului (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor (2022/C 466/07) trebuie să fie încorporată în Acordul privind SEE.
17
Regulamentul (CE) nr. 391/2009 stabilește criterii și obligații de recunoaștere pentru organizațiile recunoscute, inclusiv dispoziții privind amenzile și plata unor penalități periodice.
18
Având în vedere circumstanțele speciale, și anume faptul că recunoașterea organizațiilor este acordată de către Comisie și că încălcările afectează Uniunea și interesele acesteia, precum și ținând seama de natura complexă și tehnică a procedurilor de evaluare și de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, Autoritatea AELS de Supraveghere ar trebui să coopereze îndeaproape cu Comisia și să aștepte evaluarea Comisiei și propunerea sa de acțiune înainte de a lua o decizie cu privire la aplicarea de amenzi și de penalități periodice organizațiilor care au fost recunoscute pe baza unei cereri din partea unui stat AELS și care își au locul principal de desfășurare a activității într-un stat AELS.
19
Nicio dispoziție din prezenta decizie nu se interpretează ca restricționând sau limitând în vreun fel îndeplinirea de către Comisie a obligațiilor care îi revin în temeiul dreptului Uniunii Europene în ceea ce privește recunoașterea, evaluarea și, după caz, impunerea de măsuri corective sau sancțiuni organizațiilor recunoscute care nu au fost recunoscute la cererea unui stat AELS și care nu își au locul principal de desfășurare a activității într-un stat AELS.
20
Prin urmare, anexa XIII la Acordul privind SEE ar trebui să fie modificată în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Anexa XIII la Acordul privind SEE se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Textul de la punctul 55b (Directiva 94/57/CE a Consiliului) se înlocuiește cu următorul text:
Litera
32014 L 0111: Directiva de punere în aplicare 2014/111/UE a Comisiei din 17 decembrie 2014 (JO L 366, 20.12.2014, p. 83).
Punctul 2
După punctul 55d (Directiva 2009/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului) se introduc următoarele puncte:
Litera 55e
32009 R 0391: Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor (reformare) (JO L 131, 28.5.2009, p. 11), astfel cum a fost rectificat prin JO L 74, 22.3.2010, p. 1, astfel cum a fost modificat prin:
Litera
32014 R 1355: Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1355/2014 al Comisiei din 17 decembrie 2014 (JO L 365, 19.12.2014, p. 82).
Litera
32019 R 0492: Regulamentul (UE) 2019/492 din 25 martie 2019 (JO L 85I, 27.3.2019, p. 5).
Litera a
la articolul 3:
Litera i
la alineatul (1), se adaugă următorul paragraf:
Litera ii
la alineatul (2) se adaugă următorul paragraf:
Litera b
la articolul 5 se adaugă următorul paragraf:
Litera c
la articolul 6:
Litera i
la alineatele (1) și (2) se adaugă următorul paragraf:
Litera ii
la alineatul (4), după cuvintele Curtea de Justiție a Comunităților Europene se introduc cuvintele sau, în ceea ce privește deciziile luate de Autoritatea AELS de Supraveghere, Curtea de Justiție a AELS;
Litera d
la articolul 7:
Litera i
la alineatul (1) litera (c), după cuvântul Comisie se introduc cuvintele și, în ceea ce privește organizațiile care își au locul principal de desfășurare a activității într-un stat AELS și care au fost recunoscute pe baza unei cereri din partea unui stat AELS, a evaluării de către Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (2) litera (a), după cuvintele propriei evaluări se introduc cuvintele și, în ceea ce privește organizațiile care își au locul principal de desfășurare a activității într-un stat AELS și care au fost recunoscute pe baza unei cereri din partea unui stat AELS, ale evaluării de către Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera iii
la alineatul (3), după cuvântul inițiativă se introduc cuvintele , la cererea Autorității AELS de Supraveghere, în ceea ce privește organizațiile care își au locul principal de desfășurare a activității într-un stat AELS și care au fost recunoscute pe baza unei cereri din partea unui stat AELS;
Litera e
la articolul 8:

la alineatul (3) se adaugă următorul paragraf:
Litera f
la articolul 10:
Litera i
la alineatul (1), după cuvântul Comisiei se introduc cuvintele sau, în ceea ce privește organizațiile recunoscute pe baza unei cereri din partea unui stat AELS, Autorității AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (4), după cuvintele statelor membre se introduc cuvintele și statelor AELS, iar după cuvântul Comisiei se introduc cuvintele , precum și Autorității AELS de Supraveghere, după caz,;
Litera g
la articolul 11:
Litera i
la alineatul (5), după cuvintele statelor de pavilion se introduc cuvintele , Autorității AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (7), după cuvintele statelor membre se introduc cuvintele și statelor AELS;
Litera h
la articolul 16, după cuvintele statele membre se introduc cuvintele și statele AELS.

Litera 55ea
32009 D 0728: Decizia 2009/728/CE a Comisiei din 30 septembrie 2009 privind prelungirea nelimitată a recunoașterii comunitare acordate Registrului Naval Polonez (JO L 258, 1.10.2009, p. 34).
Litera 55eb
32013 D 0765: Decizia de punere în aplicare 2013/765/UE a Comisiei din 13 decembrie 2013 de modificare a recunoașterii Det Norske Veritas în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor (JO L 338, 17.12.2013, p. 107), astfel cum a fost modificată prin:
Litera
Decizia de punere în aplicare C(2017) 1881 a Comisiei din 24.3.2017,
Litera
Decizia de punere în aplicare C(2020) 4226 a Comisiei din 29.6.2020,
Litera
Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/1227 a Comisiei din 27 iulie 2021 (JO L 269, 28.7.2021, p. 143).
Litera 55ec
32014 D 0281: Decizia de punere în aplicare 2014/281/UE a Comisiei din 14 mai 2014 de acordare a recunoașterii UE Registrului Naval Croat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor (JO L 145, 16.5.2014, p. 43).
Litera 55ed
32015 D 0668: Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/668 a Comisiei din 24 aprilie 2015 de modificare a recunoașterii anumitor organizații, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 110, 29.4.2015, p. 22).
Litera 55ee
32015 D 0669: Decizia (UE) 2015/669 a Comisiei din 24 aprilie 2015 de abrogare a Deciziei 2007/421/CE privind publicarea listei organizațiilor recunoscute, notificate de statele membre în conformitate cu Directiva 94/57/CE a Consiliului (JO L 110, 29.4.2015, p. 24).
Litera 55ef
32016 D 1327: Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/1327 a Comisiei din 1 august 2016 de acordare a recunoașterii UE pentru Indian Register of Shipping în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor (JO L 209, 3.8.2016, p. 15).
Litera 55eg
52022XC1207(01): Lista organizațiilor recunoscute pe baza Regulamentului (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor (2022/C 466/07) (JO C 466, 7.12.2022, p. 24).
Litera 55f
32014 R 0788: Regulamentul (UE) nr. 788/2014 al Comisiei din 18 iulie 2014 de stabilire a normelor detaliate pentru aplicarea amenzilor și a penalităților cu titlu cominatoriu și retragere a recunoașterii organizațiilor de inspecție și control al navelor în conformitate cu articolele 6 și 7 din Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 214, 19.7.2014, p. 12), astfel cum a fost rectificat prin JO L 234, 7.8.2014, p. 15.
Litera a
în ceea ce privește dispozițiile privind punerea în aplicare a articolului 6 din Regulamentul (CE) nr. 391/2009, cuvântul Comisia se citește Autoritatea AELS de Supraveghere în cazul organizațiilor care își au locul principal de desfășurare a activității într-un stat AELS și care au fost recunoscute pe baza unei cereri din partea unui stat AELS;
Litera b
la articolul 10 alineatul (1), după cuvântul inițiativă se introduc cuvintele , la cererea Autorității AELS de Supraveghere, în cazul organizațiilor care își au locul principal de desfășurare a activității într-un stat AELS și care au fost recunoscute pe baza unei cereri din partea unui stat AELS;
Litera c
la articolul 11:
Litera i
la alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:
Litera ii
la alineatul (7) se adaugă următorul paragraf:
Litera d
la articolul 16 se adaugă următorul alineat:
Litera e
la articolul 22 alineatul (4), după cuvintele Curții de Justiție a Uniunii Europene se introduc cuvintele sau Curții de Justiție a AELS, în cazul deciziilor luate de Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera f
la articolul 23 alineatul (4) litera (b), după cuvintele Curții de Justiție a Uniunii Europene se introduc cuvintele sau a Curții de Justiție a AELS, în cazul deciziilor luate de Autoritatea AELS de Supraveghere.
Litera i
la alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:
Litera ii
la alineatul (7) se adaugă următorul paragraf:
Litera
32014 R 1355: Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1355/2014 al Comisiei din 17 decembrie 2014 (JO L 365, 19.12.2014, p. 82).
Litera
32019 R 0492: Regulamentul (UE) 2019/492 din 25 martie 2019 (JO L 85I, 27.3.2019, p. 5).
Litera a
la articolul 3:
Litera i
la alineatul (1), se adaugă următorul paragraf:
Litera ii
la alineatul (2) se adaugă următorul paragraf:
Litera b
la articolul 5 se adaugă următorul paragraf:
Litera c
la articolul 6:
Litera i
la alineatele (1) și (2) se adaugă următorul paragraf:
Litera ii
la alineatul (4), după cuvintele Curtea de Justiție a Comunităților Europene se introduc cuvintele sau, în ceea ce privește deciziile luate de Autoritatea AELS de Supraveghere, Curtea de Justiție a AELS;
Litera d
la articolul 7:
Litera i
la alineatul (1) litera (c), după cuvântul Comisie se introduc cuvintele și, în ceea ce privește organizațiile care își au locul principal de desfășurare a activității într-un stat AELS și care au fost recunoscute pe baza unei cereri din partea unui stat AELS, a evaluării de către Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (2) litera (a), după cuvintele propriei evaluări se introduc cuvintele și, în ceea ce privește organizațiile care își au locul principal de desfășurare a activității într-un stat AELS și care au fost recunoscute pe baza unei cereri din partea unui stat AELS, ale evaluării de către Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera iii
la alineatul (3), după cuvântul inițiativă se introduc cuvintele , la cererea Autorității AELS de Supraveghere, în ceea ce privește organizațiile care își au locul principal de desfășurare a activității într-un stat AELS și care au fost recunoscute pe baza unei cereri din partea unui stat AELS;
Litera e
la articolul 8:
Litera i
la alineatele (1) și (2) se adaugă următorul paragraf:
Litera ii
la alineatul (3) se adaugă următorul paragraf:
Litera f
la articolul 10:
Litera i
la alineatul (1), după cuvântul Comisiei se introduc cuvintele sau, în ceea ce privește organizațiile recunoscute pe baza unei cereri din partea unui stat AELS, Autorității AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (4), după cuvintele statelor membre se introduc cuvintele și statelor AELS, iar după cuvântul Comisiei se introduc cuvintele , precum și Autorității AELS de Supraveghere, după caz,;
Litera g
la articolul 11:
Litera i
la alineatul (5), după cuvintele statelor de pavilion se introduc cuvintele , Autorității AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (7), după cuvintele statelor membre se introduc cuvintele și statelor AELS;
Litera h
la articolul 16, după cuvintele statele membre se introduc cuvintele și statele AELS.
Litera i
la alineatul (1), se adaugă următorul paragraf:
Litera ii
la alineatul (2) se adaugă următorul paragraf:
Litera i
la alineatele (1) și (2) se adaugă următorul paragraf:
Litera ii
la alineatul (4), după cuvintele Curtea de Justiție a Comunităților Europene se introduc cuvintele sau, în ceea ce privește deciziile luate de Autoritatea AELS de Supraveghere, Curtea de Justiție a AELS;
Litera i
la alineatul (1) litera (c), după cuvântul Comisie se introduc cuvintele și, în ceea ce privește organizațiile care își au locul principal de desfășurare a activității într-un stat AELS și care au fost recunoscute pe baza unei cereri din partea unui stat AELS, a evaluării de către Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (2) litera (a), după cuvintele propriei evaluări se introduc cuvintele și, în ceea ce privește organizațiile care își au locul principal de desfășurare a activității într-un stat AELS și care au fost recunoscute pe baza unei cereri din partea unui stat AELS, ale evaluării de către Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera iii
la alineatul (3), după cuvântul inițiativă se introduc cuvintele , la cererea Autorității AELS de Supraveghere, în ceea ce privește organizațiile care își au locul principal de desfășurare a activității într-un stat AELS și care au fost recunoscute pe baza unei cereri din partea unui stat AELS;
Litera i
la alineatele (1) și (2) se adaugă următorul paragraf:
Litera ii
la alineatul (3) se adaugă următorul paragraf:
Litera i
la alineatul (1), după cuvântul Comisiei se introduc cuvintele sau, în ceea ce privește organizațiile recunoscute pe baza unei cereri din partea unui stat AELS, Autorității AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (4), după cuvintele statelor membre se introduc cuvintele și statelor AELS, iar după cuvântul Comisiei se introduc cuvintele , precum și Autorității AELS de Supraveghere, după caz,;
Litera i
la alineatul (5), după cuvintele statelor de pavilion se introduc cuvintele , Autorității AELS de Supraveghere;
Litera ii
la alineatul (7), după cuvintele statelor membre se introduc cuvintele și statelor AELS;
Litera
Decizia de punere în aplicare C(2017) 1881 a Comisiei din 24.3.2017,
Litera
Decizia de punere în aplicare C(2020) 4226 a Comisiei din 29.6.2020,
Litera
Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/1227 a Comisiei din 27 iulie 2021 (JO L 269, 28.7.2021, p. 143).
Litera a
în ceea ce privește dispozițiile privind punerea în aplicare a articolului 6 din Regulamentul (CE) nr. 391/2009, cuvântul Comisia se citește Autoritatea AELS de Supraveghere în cazul organizațiilor care își au locul principal de desfășurare a activității într-un stat AELS și care au fost recunoscute pe baza unei cereri din partea unui stat AELS;
Litera b
la articolul 10 alineatul (1), după cuvântul inițiativă se introduc cuvintele , la cererea Autorității AELS de Supraveghere, în cazul organizațiilor care își au locul principal de desfășurare a activității într-un stat AELS și care au fost recunoscute pe baza unei cereri din partea unui stat AELS;
Litera c
la articolul 11:
Litera i
la alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:
Litera ii
la alineatul (7) se adaugă următorul paragraf:
Litera d
la articolul 16 se adaugă următorul alineat:
Litera e
la articolul 22 alineatul (4), după cuvintele Curții de Justiție a Uniunii Europene se introduc cuvintele sau Curții de Justiție a AELS, în cazul deciziilor luate de Autoritatea AELS de Supraveghere;
Litera f
la articolul 23 alineatul (4) litera (b), după cuvintele Curții de Justiție a Uniunii Europene se introduc cuvintele sau a Curții de Justiție a AELS, în cazul deciziilor luate de Autoritatea AELS de Supraveghere.
Litera i
la alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:
Litera ii
la alineatul (7) se adaugă următorul paragraf:
Articolul 2
Paragraf
Textul Regulamentului (CE) nr. 391/2009, astfel cum a fost rectificat prin JO L 74, 22.3.2010, p. 1, al Regulamentului (UE) nr. 788/2014, astfel cum a fost rectificat prin JO L 234, 7.8.2014, p. 15, al Regulamentului (UE) 2019/492, al Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1355/2014, al Directivei 2009/15/CE, al Directivei de punere în aplicare 2014/111/UE, al Deciziilor 2009/728/CE și (UE) 2015/669, al Deciziilor de punere în aplicare 2013/765/UE, 2014/281/UE, (UE) 2015/688, (UE) 2016/1327 și (UE) 2021/1227 și al Deciziilor de punere în aplicare C(2017) 1881 din 24.3.2017 și C(2020) 4226 din 29.6.2020, precum și al Listei 2022/C 466/07 în limbile islandeză și norvegiană, care urmează să fie publicate în suplimentul SEE la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt autentice.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la …, cu condiția să se fi efectuat toate notificările prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din Acordul privind SEE.
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, …Pentru Comitetul mixt al SEEPreședinteleSecretariiComitetului mixt al SEE