AcasăLegislație UE32023D2201

Decizia (UE) 2023/2201 a Consiliului din 28 septembrie 2023 de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt înființat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice în legătură cu declarația care urmează să fie făcută în temeiul articolului 23 alineatul (4) litera (a) din Decizia nr. 1/2023 a Comitetului mixt

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:28.09.2023
În vigoare din:28.09.2023
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 50 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (denumit în continuare Acordul de retragere) a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului și a intrat în vigoare la 1 februarie 2020.
2
În temeiul articolului 23 alineatul (4) din Decizia nr. 1/2023 a Comitetului mixt înființat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice din 24 martie 2023 de stabilire a măsurilor referitoare la Cadrul Windsor (denumită în continuare Decizia nr. 1/2023), anumite dispoziții ale respectivei decizii se aplică de la 30 septembrie 2023, cu condiția ca declarațiile menționate la articolul 23 alineatul (4) literele (a) și (b) să fi fost făcute în cadrul Comitetului mixt.
3
În conformitate cu articolul 182 din Acordul de retragere, Cadrul Windsor constituie parte integrantă din acordul menționat.
4
Uniunea trebuie să facă o declarație în cadrul Comitetului mixt, în temeiul articolului 23 alineatul (4) litera (a) din Decizia nr. 1/2023. În cadrul declarației respective, Uniunea urmează să menționeze că este mulțumită: (i) de punerea în aplicare de către Regatul Unit a articolului 5 din Decizia nr. 6/2020 a Comitetului mixt prin furnizarea accesului la informațiile conținute în rețelele, sistemele de informații și bazele de date ale Regatului Unit și în modulele naționale ale Regatului Unit din cadrul sistemelor Uniunii menționate în anexa 1 la decizia respectivă a Comitetului mixt; și (ii) că toate înregistrările XI EORI existente sunt emise în mod corect; și (iii) că Regatul Unit a emis noi orientări pentru colete în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Decizia nr. 1/2023; și (iv) că Regatul Unit a emis declarația unilaterală privind procedurile de export pentru mărfurile care ies din Irlanda de Nord către alte părți ale Regatului Unit.
5
Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt,

Articolul 1

Paragraf
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt instituit prin articolul 164 alineatul (1) din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (denumit în continuare Comitetul mixt) în ceea ce privește declarația care urmează să fie făcută de Uniune în cadrul Comitetului mixt în temeiul articolului 23 alineatul (4) litera (a) din Decizia nr. 1/2023 a Comitetului mixt este prevăzută în proiectul de declarație atașat la prezenta decizie.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 28 septembrie 2023.Pentru ConsiliuPreședinteleF. Grande-Marlaska Gómez
Notă
În temeiul articolului 23 alineatul (4) litera (a) din Decizia nr. 1/2023 a Comitetului mixt înființat prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice din 24 martie 2023 de stabilire a măsurilor referitoare la Cadrul Windsor (denumită în continuare Decizia nr. 1/2023), Uniunea declară că este mulțumită:(i)de punerea în aplicare de către Regatul Unit a articolului 5 din Decizia nr. 6/2020 a Comitetului mixt instituit prin Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice din 17 decembrie 2020 de stabilire a modalităților practice de lucru care privesc exercitarea drepturilor reprezentanților Uniunii menționate la articolul 12 alineatul (2) din Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord, prin furnizarea accesului la informațiile conținute în rețelele, sistemele de informații și bazele de date ale Regatului Unit și în modulele naționale ale Regatului Unit din cadrul sistemelor Uniunii menționate în anexa 1 la respectiva decizie a Comitetului mixt, luând act de faptul că Regatul Unit s-a angajat să asigure progrese semnificative în ceea ce privește latența și exhaustivitatea necesare ale datelor, susținute de un proces de continuitate a activității, și că accesul reprezentanților Uniunii la astfel de informații urmează să fie furnizat într-un format accesibil, astfel încât să le permită reprezentanților Uniunii să efectueze o analiză a riscurilor, inclusiv identificarea tendințelor recente și istorice; și(ii)că toate înregistrările XI EORI existente sunt emise în mod corect; și(iii)că Regatul Unit a emis noi orientări pentru colete în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Decizia nr. 1/2023; și(iv)că Regatul Unit a emis declarația unilaterală privind procedurile de export pentru mărfurile care ies din Irlanda de Nord către alte părți ale Regatului Unit.