AcasăLegislație UE32023D1116

Decizia (UE) 2023/1116 a Consiliului din 25 mai 2023 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului de modificare a Acordului de la Marrakesh privind constituirea Organizației Mondiale a Comerțului, în ceea ce privește Acordul privind subvențiile pentru pescuit

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:25.05.2023
În vigoare din:25.05.2023
Articole:4
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf coroborat cu articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) punctul (v),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
având în vedere aprobarea Parlamentului European,
1
Uniunea este membră a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), care a lansat, în noiembrie 2001, Runda de negocieri comerciale de la Doha, cunoscută sub numele de Agenda de dezvoltare de la Doha. Negocierile OMC privind subvențiile pentru pescuit au urmărit să se obțină rezultate în ceea ce privește obiectivul nr. 14.6 de dezvoltare durabilă al Organizației Națiunilor Unite.
2
Comisia a negociat cu alți membri ai OMC, în consultare cu comitetul constituit în temeiul articolului 207 alineatul (3) din tratat.
3
Negocierile s-au încheiat cu ocazia celei de a 12-a Conferințe ministeriale a OMC la 17 iunie 2022. Conferința menționată a adoptat Protocolul de modificare a Acordului de la Marrakesh privind constituirea Organizației Mondiale a Comerțului (denumit în continuare protocolul) și l-a declarat deschis spre acceptare de către membrii OMC.
4
Anexa la protocol include Acordul privind subvențiile pentru pescuit, care va fi introdus, de la intrarea în vigoare a protocolului, în anexa 1A la Acordul de la Marrakesh privind constituirea Organizației Mondiale a Comerțului.
5
Protocolul ar trebui să fie aprobat,

Articolul 1

Paragraf
Prin prezenta decizie se aprobă, în numele Uniunii, Protocolul de modificare a Acordului de la Marrakesh privind constituirea Organizației Mondiale a Comerțului (denumit în continuare protocolul).

Articolul 2

Paragraf
Președintele Consiliului desemnează persoana sau persoanele împuternicite să depună, în numele Uniunii, instrumentul de acceptare indicat la alineatul (5) din protocol.

Articolul 3

Paragraf
Protocolul nu poate fi interpretat în sensul în care conferă drepturi sau impune obligații care pot fi invocate direct în fața instanțelor judecătorești ale Uniunii sau ale statelor membre.

Articolul 4

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării sale.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 25 mai 2023.Pentru ConsiliuPreședinteleJ. Forssell