Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114, coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Prin Decizia 97/836/CE a Consiliului, Uniunea a aderat la Acordul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) privind adoptarea de specificații tehnice uniforme pentru vehicule cu roți, echipamente și componente care pot fi montate și/sau folosite la vehicule cu roți și condițiile pentru recunoașterea reciprocă a omologărilor acordate pe baza specificațiilor respective (denumit în continuare Acordul din 1958 revizuit). Acordul din 1958 revizuit a intrat în vigoare la 24 martie 1998.
2
Prin Decizia 2000/125/CE a Consiliului, Uniunea a aderat la Acordul privind stabilirea de regulamente tehnice mondiale aplicabile vehiculelor cu roți, echipamentelor și componentelor care pot fi montate și/sau utilizate la vehiculele cu roți (denumit în continuare Acordul paralel). Acordul paralel a intrat în vigoare la 15 februarie 2000.
3
Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului stabilește dispozițiile administrative și cerințele tehnice privind omologarea de tip și introducerea pe piață a tuturor vehiculelor, sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate noi. Regulamentul respectiv a încorporat regulamentele adoptate în temeiul Acordului din 1958 revizuit (regulamentele ONU) în sistemul de omologare UE de tip, fie ca cerințe pentru omologarea de tip, fie ca alternative la legislația Uniunii.
4
În temeiul articolului 1 din Acordul din 1958 revizuit și al articolului 6 din Acordul paralel, Forumul mondial CEE-ONU pentru armonizarea regulamentelor privind vehiculele (WP.29 CEE-ONU) poate adopta propuneri de modificare a regulamentelor ONU, a regulamentelor tehnice ale ONU (RTM ONU) și a rezoluțiilor ONU, precum și propuneri de noi regulamente ONU, RTM ONU și rezoluții ONU privind omologarea vehiculelor. În plus, în temeiul respectivelor dispoziții, WP.29 CEE-ONU poate adopta propuneri de autorizații pentru elaborarea unor modificări la RTM ONU sau pentru elaborarea unor noi RTM ONU și propuneri de prelungire a mandatelor pentru RTM ONU.
5
În perioada 7-9 martie 2023, în cadrul celei de a 189-a sesiuni a Forumului mondial CEE-ONU pentru armonizarea regulamentelor privind vehiculele, WP.29 CEE-ONU poate adopta propuneri de modificare a Regulamentelor ONU nr. 13-H, 30, 48, 51, 53, 67, 78, 105, 110, 116, 117, 121, 125, 131, 138, 140, 148, 149, 150, 152, 157 și 164, precum și o propunere de amendament la Rezoluția consolidată R.E.5.
6
Regulamentele ONU vor fi obligatorii pentru Uniune. Împreună cu Rezoluția consolidată R.E.5, acestea vor influența în mod decisiv conținutul legislației Uniunii în domeniul omologării de tip a vehiculelor. Prin urmare, este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul WP.29 CEE-ONU cu privire la adoptarea propunerilor respective.
7
Pentru a reflecta experiența acumulată și evoluțiile tehnice, este necesară modificarea sau completarea cerințelor referitoare la anumite aspecte sau caracteristici cuprinse în Regulamentele ONU nr. 13-H, 30, 48, 51, 53, 67, 78, 105, 110, 116, 117, 121, 125, 131, 138, 140, 148, 149, 150, 152, 157, 164 și în Rezoluția consolidată R.E.5,
Articolul 1
Paragraf
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul celei de a 189-a sesiuni a Forumului mondial CEE-ONU pentru armonizarea regulamentelor privind vehiculele, care va avea loc în perioada 7-9 martie 2023, este de a vota în favoarea propunerilor care figurează în anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 2 martie 2023.Pentru ConsiliuPreședinteleE. Busch
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2