Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE, în special articolul 58 alineatul (5) al treilea paragraf,
1
Directiva (UE) 2021/338 a Parlamentului European și a Consiliului prevede modificarea articolului 58 din Directiva 2014/65/UE în ceea ce privește raportarea pozițiilor.
2
În conformitate cu aceste modificări aduse articolului 58 din Directiva 2014/65/UE, raportarea pozițiilor nu se mai aplică valorilor mobiliare menționate la articolul 4 alineatul (1) punctul 44 litera (c) din directiva respectivă, care se referă la o marfă sau la un activ-suport, astfel cum se menționează în secțiunea C.10 din anexa I la directiva respectivă. Prin urmare, ar trebui eliminate trimiterile la aceste categorii de instrumente financiare derivate incluse în standardele tehnice de punere în aplicare prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1093 al Comisiei.
3
Prin urmare, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1093 să fie modificat în consecință.
4
Prezentul regulament se întemeiază pe proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare prezentate Comisiei de către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe.
5
Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor, înființat în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului,
Articolul 1
Paragraf
Anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1093 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 24 martie 2022.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Tabelul 2 din anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1093 se înlocuiește cu următorul text:
Tabel 1
Tabelul 2Tabel cu câmpurile în care se raportează toate pozițiile pentru toate maturitățile aferente tuturor contractelor, în sensul articolului 2