Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 866/2004 al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind regimul stabilit în temeiul dispozițiilor articolului 2 din Protocolul nr. 10 la Actul de aderare, în special articolul 4 alineatul (12),
Paragraf
după consultarea Comitetului menționat în Regulamentul privind linia de demarcație,
1
Regulamentul (CE) nr. 1480/2004 al Comisiei prevede norme specifice privind mărfurile care sosesc din zonele care nu se află sub controlul efectiv al Guvernului Ciprului în zonele în care guvernul exercită un control efectiv, inclusiv în ceea ce privește inspecțiile fitosanitare și rapoartele care vizează plantele, produsele vegetale și alte obiecte menționate în anexa V partea B la Directiva 2000/29/CE a Consiliului. În acest scop, articolul 3 din regulamentul respectiv conține trimiteri la directiva respectivă.
2
Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului, care constituie baza pentru normele Uniunii privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, a abrogat Directiva 2000/29/CE. Regulamentul respectiv împuternicește Comisia să stabilească o listă a plantelor, a produselor vegetale și a altor obiecte pentru care este necesar un certificat fitosanitar de introducere pe teritoriul Uniunii.
3
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei menționează plantele, produsele vegetale și alte obiecte pentru care este necesar un certificat fitosanitar de introducere pe teritoriul Uniunii, printre care cele enumerate anterior în partea B din anexa V la Directiva 2000/29/CE.
4
Prin urmare, este adecvat să se modifice Regulamentul (CE) nr. 1480/2004 pentru a înlocui trimiterile la Directiva 2000/29/CE cu trimiteri la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072.
5
De asemenea, este necesar să se actualizeze toate trimiterile la dispozițiile privind pașapoartele fitosanitare.
6
Întrucât, în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 866/2004, mărfurile care trec linia de demarcație trebuie să facă obiectul verificării respectării cerințelor și al controalelor prevăzute de legislația fitosanitară a Uniunii, astfel cum se prevede în anexa II la regulamentul respectiv, este necesar ca inspecțiile să vizeze să asigure faptul că mărfurile respective nu poartă organisme dăunătoare de carantină pentru Uniune enumerate în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072, că respectă pragurile pentru prezența organismelor dăunătoare reglementate la nivelul Uniunii care nu impun carantină, enumerate în anexa IV la regulamentul respectiv și că respectă cerințele pentru introducerea în Uniune prevăzute în anexa VII la regulamentul respectiv.
7
Prin urmare, este necesar ca Regulamentul (CE) nr. 1480/2004 să fie modificat în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 1480/2004 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
sunt lipsite de organismele dăunătoare de carantină pentru Uniune enumerate în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072;
Litera b
respectă pragurile pentru prezența organismelor dăunătoare care nu impun carantină în Uniune enumerate în anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072;
Litera c
respectă cerințele pentru introducerea în Uniune prevăzute în anexa VII la regulamentul respectiv; și
Litera d
respectă măsurile de prevenire a prezenței organismelor dăunătoare reglementate care nu impun carantină, pe plante specifice destinate plantării, prevăzute în anexa V la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072.
Litera a
întocmesc un raport privind constatările lor, completat în întregime și semnat în mod corespunzător de cel puțin unul dintre experți, utilizând formularul prevăzut în anexa III la prezentul regulament, precum și
Litera b
adaugă raportul respectiv, ca o completare, la documentul de însoțire menționat la articolul 2 din prezentul regulament.
Punctul 2
A patra, a cincea și a șasea liniuță de la punctul 10 din modelul prevăzut în anexa III se înlocuiesc cu următorul text:
Litera —
sunt considerate indemne de organisme dăunătoare de carantină pentru Uniune enumerate în anexa II și, după caz, de organismele dăunătoare care impun carantină și care sunt absente în zonele protejate, enumerate în anexa III și respectă pragurile privind prezența organismelor dăunătoare reglementate la nivelul Uniunii care nu impun carantină, enumerate în anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072;
Litera —
în cazul cartofilor dintr-un transport, dacă respectivii cartofi au fost cultivați direct din cartofi de sămânță certificați într-unul dintre statele membre sau din cartofi de sămânță certificați în orice altă țară în cazul căreia introducerea în Uniune a cartofilor destinați plantării nu este interzisă în baza anexei VI la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 6 iulie 2022.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen