Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, în special articolul 10a alineatul (21),
1
Versiunea în limba daneză a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1842 al Comisiei conține, la articolul 6 alineatele (1) și (2), erori care modifică sensul dispozițiilor respective.
2
Prin urmare, versiunea în limba daneză a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1842 trebuie rectificată în consecință. Celelalte versiuni lingvistice nu sunt afectate.
3
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului privind schimbările climatice,
Articolul 1
Paragraf
(nu privește versiunea în limba română)
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 20 mai 2022.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen