AcasăLegislație UE32022R0517

Regulamentul delegat (UE) 2022/517 al Comisiei din 18 noiembrie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1938 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește componența grupurilor de risc

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:18.11.2021
În vigoare din:21.04.2022
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2017/1938 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2017 privind măsurile de garantare a siguranței furnizării de gaze și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 994/2010, în special articolul 3 alineatul (8),
1
Cooperarea regională, în spiritul solidarității, este un principiu fundamental pe care se bazează mecanismul de siguranță a furnizării de gaze instituit prin Regulamentul (UE) 2017/1938. Pentru ca această cooperare regională să funcționeze în practică, anexa I la regulamentul respectiv identifică treisprezece grupuri de risc care corespund celor patru coridoare principale de furnizare de gaze în caz de urgență. Pentru fiecare grup de risc, anexa I enumeră statele membre care pot fi afectate sau care pot juca un rol în cazul unei întreruperi a furnizării de-a lungul coridorului, sau ambele. În temeiul articolului 3 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2017/1938, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate pentru a actualiza componența acestor grupuri de risc.
2
De la adoptarea Regulamentului (UE) 2017/1938, au intrat în funcțiune noi infrastructuri majore de gaze și se preconizează că mai multe infrastructuri vor fi puse în funcțiune în lunile următoare. Aceste infrastructuri creează noi coridoare de furnizare de urgență. Ele au, de asemenea, un impact asupra statelor membre care pot fi afectate de eventualele disfuncționalități ale principalelor rute de furnizare de gaze sau care pot contribui la remedierea acestora.
3
În temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1938, Rețeaua europeană a operatorilor de transport și de sistem de gaze naturale (ENTSOG) urmează să efectueze, până în noiembrie 2021, o simulare revizuită la nivelul Uniunii a scenariilor de întrerupere a furnizării de gaze și de perturbare a infrastructurii. Această simulare va ține seama de evoluția infrastructurilor de gaze ale Uniunii începând din 2017 și de impactul acesteia asupra diferitelor coridoare de furnizare de gaze în caz de urgență. Simularea va acoperi, de asemenea, toate infrastructurile de gaze care se preconizează că vor fi puse în funcțiune în ianuarie 2023.
4
Impactul noilor și viitoarelor infrastructuri de gaze asupra coridoarelor de gaze de urgență, astfel cum se reflectă în simulările ENTSOG la nivelul Uniunii, justifică adaptarea în consecință a componenței grupurilor de risc.
5
Impactul noilor infrastructuri de gaze asupra componenței unor grupuri de risc a fost discutat în cadrul mai multor reuniuni ordinare ale Grupului de coordonare pentru gaz (GCG) în 2020 și 2021. Conținutul acestui act a fost discutat în cadrul unei reuniuni GCG, limitată la reprezentanții statelor membre și ai ENTSOG, în calitate de observator.
6
Regatul Unit a încetat să mai fie stat membru al Uniunii Europene începând cu 1 februarie 2020. Din motive de securitate juridică, acesta trebuie eliminat de pe listele statelor membre din anexa I la Regulamentul (UE) 2017/1938.
7
Prin urmare, Regulamentul (UE) 2017/1938 trebuie modificat în consecință,

Articolul 1

Paragraf
Anexa I la Regulamentul (UE) 2017/1938 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 18 noiembrie 2021.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Anexa 2
ANEXA 1Cooperarea regională
Paragraf
Grupurile de risc ale statelor membre care servesc drept bază pentru cooperarea asociată riscurilor menționată la articolul 3 alineatul (7) sunt următoarele:
Paragraf
Grupurile de risc pentru furnizarea de gaze din est:
Paragraf
Ucraina: Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația, Italia, Luxemburg, Ungaria, Austria, Polonia, România, Slovenia, Slovacia, Suedia;
Paragraf
Belarus: Belgia, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Slovacia, Finlanda, Suedia;
Paragraf
Marea Baltică: Belgia, Cehia, Danemarca, Germania, Franța, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Slovacia, Suedia;
Paragraf
Nord-est: Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Finlanda, Suedia;
Paragraf
Transbalcanic: Bulgaria, Grecia, Ungaria, România.
Paragraf
Grupurile de risc pentru furnizarea de gaze din Marea Nordului:
Paragraf
Norvegia: Belgia, Danemarca, Germania, Irlanda, Spania, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Suedia;
Paragraf
Gaz cu putere calorică mică: Belgia, Germania, Franța, Țările de Jos;
Paragraf
Danemarca: Danemarca, Germania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Suedia;
Paragraf
Regatul Unit: Belgia, Germania, Irlanda, Luxemburg, Țările de Jos.
Paragraf
Grupurile de risc pentru furnizarea de gaze din Africa de Nord:
Paragraf
Algeria: Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Malta, Austria, Portugalia, Slovenia;
Paragraf
Libia: Croația, Italia, Malta, Austria, Slovenia.
Paragraf
Grupurile de risc pentru furnizarea de gaze din sud-est:
Paragraf
Coridorul sudic al gazelor – Marea Caspică: Bulgaria, Grecia, Croația, Italia, Ungaria, Malta, Austria, România, Slovenia, Slovacia;
Paragraf
Estul Mediteranei: Grecia, Italia, Cipru, Malta.
Punctul 1
Grupurile de risc pentru furnizarea de gaze din est:
Litera a
Ucraina: Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația, Italia, Luxemburg, Ungaria, Austria, Polonia, România, Slovenia, Slovacia, Suedia;
Litera b
Belarus: Belgia, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Slovacia, Finlanda, Suedia;
Litera c
Marea Baltică: Belgia, Cehia, Danemarca, Germania, Franța, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Slovacia, Suedia;
Litera d
Nord-est: Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Finlanda, Suedia;
Litera e
Transbalcanic: Bulgaria, Grecia, Ungaria, România.
Punctul 2
Grupurile de risc pentru furnizarea de gaze din Marea Nordului:
Litera a
Norvegia: Belgia, Danemarca, Germania, Irlanda, Spania, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Suedia;
Litera b
Gaz cu putere calorică mică: Belgia, Germania, Franța, Țările de Jos;
Litera c
Danemarca: Danemarca, Germania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Suedia;
Litera d
Regatul Unit: Belgia, Germania, Irlanda, Luxemburg, Țările de Jos.
Punctul 3
Grupurile de risc pentru furnizarea de gaze din Africa de Nord:
Litera a
Algeria: Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Malta, Austria, Portugalia, Slovenia;
Litera b
Libia: Croația, Italia, Malta, Austria, Slovenia.
Punctul 4