AcasăLegislație UE32022R0111

Regulamentul (UE) 2022/111 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 ianuarie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) 2019/216 în ceea ce privește contingentul tarifar al Uniunii pentru carnea de vită de calitate superioară din Paraguay

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:25.01.2022
În vigoare din:04.02.2022
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
Paragraf
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
1
În urma retragerii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (denumit în continuare Regatul Unit) din Uniune, Uniunea și Regatul Unit au notificat celorlalți membri ai Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) că nivelurile lor actuale de acces pe piață vor fi menținute prin repartizarea contingentelor tarifare ale Uniunii între Uniune și Regatul Unit. Metodologia respectivei repartizări, precum și volumele pentru UE-27, sunt prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/216 al Parlamentului European și al Consiliului.
2
Nu ar trebui repartizate contingentele tarifare ale Uniunii care nu fac parte din lista de concesii și angajamente a Uniunii.
3
Prin Regulamentul (CE) nr. 1149/2002 al Consiliului s-a deschis un contingent tarifar de import de 1000 de tone, exprimate în greutate produs, de carne de vită de calitate superioară, proaspătă, refrigerată sau congelată. Deși nu face parte din lista OMC a Uniunii, respectivul contingent tarifar a fost repartizat incorect prin Regulamentul (UE) 2019/216, volumul lui reducându-se astfel de la 1 ianuarie 2021. Prin urmare, ar trebui restabilit volumul inițial al contingentului tarifar respectiv.
4
Prin urmare, este necesar ca Regulamentul (UE) 2019/216 să fie modificat în consecință,

Articolul 1

Paragraf
În partea A din anexa la Regulamentul (UE) 2019/216, următorul rând se elimină:

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Tabel 1
Tabelul 1
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 25 ianuarie 2022.Pentru Parlamentul EuropeanPreședintaR. MetsolaPentru ConsiliuPreședinteleC. Beaune