AcasăLegislație UE32022L0274

Directiva delegată (UE) 2022/274 a Comisiei din 13 decembrie 2021 de modificare, în scopul adaptării la progresul științific și tehnic, a anexei III la Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește o derogare pentru utilizarea mercurului în lămpi fluorescente cu catod rece și în lămpi fluorescente cu electrod extern pentru uz special (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Directivă
Publicat:13.12.2021
În vigoare din:16.03.2022
Articole:4
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice, în special articolul 5 alineatul (1) litera (a),
1
Directiva 2011/65/UE impune statelor membre obligația de a se asigura că echipamentele electrice și electronice introduse pe piață nu conțin substanțele periculoase indicate în anexa II la directiva respectivă. Această restricție nu se referă la anumite aplicații care beneficiază de derogare, indicate în anexa III la directiva menționată.
2
Categoriile de echipamente electrice și electronice cărora li se aplică Directiva 2011/65/UE sunt indicate în anexa I la directiva menționată.
3
Mercurul este o substanță restricționată indicată în anexa II la Directiva 2011/65/UE.
4
Prin Decizia 2010/571/UE, Comisia a acordat, printre altele, o derogare privind utilizarea mercurului în lămpile fluorescente cu catod rece și din lămpile fluorescente cu electrod extern (CCFL și EEFL) pentru uz special (denumită în continuare derogarea), în prezent menționată la pozițiile 3(a), 3(b) și 3(c) din anexa III la Directiva 2011/65/UE. Derogarea urma să expire pe 21 iulie 2016, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) al doilea paragraf litera (a) din directiva menționată.
5
Derogarea se aplică unui grup eterogen de lămpi cu diferite forme, tehnologii, aplicații și scopuri. Mercurul este folosit în tubul de descărcare, esențial pentru conversia energiei electrice în lumină.
6
La 15 ianuarie 2015, Comisia a primit o cerere de reînnoire a derogării („cererea de reînnoire), depusă în termenul prevăzut la articolul 5 alineatul (5) din Directiva 2011/65/UE. Aceasta a fost urmată în ianuarie 2020 de încă o cerere de reînnoire depusă de același solicitant. În conformitate cu articolul 5 alineatul (5) din Directiva 2011/65/UE, derogarea rămâne valabilă până la adoptarea deciziei referitoare la cererea de reînnoire.
7
Evaluarea cererii de reînnoire, care a ținut cont de disponibilitatea substituenților și de impactul socioeconomic al substituirii, a concluzionat că substituirea sau eliminarea mercurului din aplicațiile în cauză este, în prezent, imposibilă din punct de vedere tehnic. Cu toate acestea, evaluarea a evidențiat faptul că sunt disponibili pe piață substituenți fără mercur, sub forma lămpilor cu diode emițătoare de lumină (LED), care sunt folosiți ca surse de lumină în echipamente noi introduse pe piață. Procesul de evaluare a cuprins consultări cu părțile interesate, în conformitate cu articolul 5 alineatul (7) din Directiva 2011/65/UE. Observațiile primite în cursul acestor consultări au fost publicate pe un site internet dedicat.
8
Derogarea respectă Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului și, în consecință, nu slăbește protecția mediului și a sănătății conferită de acesta.
9
Deși CCFL și EEFL au fost înlocuite în multe aplicații cu substituenți fără mercur, unele aplicații necesită încă astfel de lămpi pentru a le asigura funcționalitatea și pentru a evita generarea prematură de deșeuri electrice și electronice.
10
Prin urmare, este oportun să se acorde reînnoirea derogării pentru o perioadă de trei ani, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2011/65/UE, doar pentru acele lămpi folosite în echipamente electrice și electronice care au fost puse pe piață înainte de adoptarea acestei directive. În conformitate cu articolul 5 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2011/65/UE, este puțin probabil ca durata derogării să aibă efecte negative asupra inovării.
11
Prin urmare, Directiva 2011/65/UE ar trebui modificată în consecință,

Articolul 1

Paragraf
Anexa III la Directiva 2011/65/UE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

Alineatul 1
Statele membre adoptă și publică, până la 30 septembrie 2022, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor acte.
Alineatul 2
Statele membre comunică Comisiei textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Paragraf
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Paragraf
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 13 decembrie 2021.Pentru ComisiePreședinteleUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
În anexa III la Directiva 2011/65/UE, pozițiile 3, 3(a), 3(b) și 3(c) se înlocuiesc cu următorul text:
Tabel 1
Tabelul 1