AcasăLegislație UE32022D2442

Decizia (PESC) 2022/2442 a Consiliului din 12 decembrie 2022 de modificare a Deciziei (PESC) 2022/151 privind o acțiune a Uniunii Europene în sprijinul evacuării anumitor persoane deosebit de vulnerabile din Afganistan

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:12.12.2022
În vigoare din:12.12.2022
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28 alineatul (1),
Paragraf
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
1
La 3 februarie 2022, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2022/151.
2
Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) a organizat și gestionat, începând cu 1 iunie 2021, evacuarea afganilor, în special a celor care lucraseră pentru reprezentantul special al UE în Afganistan, numit prin Acțiunea comună 2001/875/PESC a Consiliului, sau pentru EUPOL AFGANISTAN instituită prin Acțiunea comună 2007/369/PESC a Consiliului, precum și a altor afgani deosebit de vulnerabili care au colaborat cu Uniunea și a rudelor apropiate aflate în întreținerea acestora.
3
SEAE a întocmit și actualizat o listă a persoanelor eligibile pentru evacuare în temeiul Deciziei (PESC) 2022/151 (denumită în continuare lista).
4
Din cauza situației din Afganistan, evacuarea persoanelor de pe listă, care sunt încă în pericol cât timp se află în Afganistan, nu poate fi finalizată până la 31 decembrie 2022.
5
Acțiunea în temeiul Deciziei (PESC) 2022/151 ar trebui să fie extinsă până la 31 decembrie 2023 pentru a permite evacuarea persoanelor deosebit de vulnerabile de pe listă,

Articolul 1

Paragraf
În teza introductivă de la articolul 1 din Decizia (PESC) 2022/151, data 31 decembrie 2022 se înlocuiește cu data 31 decembrie 2023.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 12 decembrie 2022.Pentru ConsiliuPreședinteleJ. Borrell Fontelles